Ecouri din Chișinăul de altădată
Fragment din
„Aviația în Chișinăul interbelic” de Ion Valer Xenofontov
Continuare. Partea II aflați aici
Între 1930 şi 1940, comandant al Aeroportului Civil din Chișinău a fost Alexandru Vlădicescu, născut la 7 iulie 1891 la Buzău, participant la războiul pentru întregirea României (1916-1918), decorat cu „Crucea Comemorativă” şi „Victoria”. La 4 mai 1931, a fost întocmit procesul-verbal de recepționare a lucrărilor de instalare a luminii electrice (în sumă de 30 420 lei) la Aeroport între inginerul Leonid Torn, inspector industrial şi Alexandru Vlădicescu, comandantul Aeroportului.
A existat o inițiativă de organizare a unei școli specializate în domeniul vizat, avându-se în vizor instructori-piloți de la Iași sau Galați. În octombrie 1931 au fost donate 50 000 lei de Comitetul Expoziției de Aerochimie pentru înființarea unei Școli de Pilotaj la Chișinău. Despre situația acestor bani nu se cunoștea nimic în aprilie 1933.
Începând din 1 ianuarie 1932, soldul creditor al contului Aeroportului Chișinău a fost depus fără nicio dobândă la „Banca Basarabiei”.
Peste un an, în 1933, s-a solicitat aprobarea ca plugul de nivelat al Prefecturii să lucreze o porțiune de teren la aeroport pe care urma să se construiască o platformă pentru avioane. La 1 mai același an s-a solicitat Primăriei Chișinău ca din sera municipiului să se ofere câteva răsaduri de flori pentru a fi plantate în jurul aerogări.
Între 1933 şi 1934, din personalul Aeroportului Chișinău făceau parte: Al. Vlădicescu, comandant; Nicolae Bercea, magazioner; St. Volovici, șef de hangare; Luca Vladimir, meteorologist; Ioan Streche, radio-telegrafist; Gh. Stoiceascu, agent sanitar, servant de avion, trei gardieni de aeroport, șofer. Asigurarea pazei de către un singur om a fost considerată insuficientă de aceea se solicita ajutorul unui soldat jandarm. Dacă comandantul Aeroportului locuia într-un apartament cu trei camere pe str. Schmidt, nr. 129, atunci o bună parte din angajați locuiau în localul de pe teritoriul Aeroportului. Pentru adăpostirea şi întreținerea avioanelor, dar şi a personalului erau utilizate următoarele materiale: 55 000 kg de lemn de încălzit birourile şi instalații necesare întreținerii avioanelor (fiind necesare încă 27 500 kg), 1253 l de benzină (fiind necesare încă 2 000 l). Erau necesare 100 kg de ulei Gargoil Ha, 50 kg de ulei gargoil C. În vederea asigurării chiriei localului pentru birouri şi administrația aeroportului erau necesare 34 000 lei. Întreținerea localurilor solicita 10 000 lei, curentul electric pentru postul TFF – 30 000 lei. Veniturile erau preconizate din arendarea terenului, adunări şi serbări aeriene. Căpitanul Al. Vlădicescu, comandantul Aeroportului din Chișinău, solicita Direcției Aviației Civile permisiunea de a cumpăra un automobil „Buich” în 10 rate lunare a 7 500 lei.
În toamna anului 1934, administrația Aeroportului Chișinău solicita Primăriei Chișinău repararea șoselei ce ducea la aeroport, în dreptul trecerii la nivel al căii ferate, precum şi în dreptul celor două poduri de lemn. Liniile aeriene urmau să se deschidă, circulația automobilelor pe șosea urma să fie intensă şi insuportabilă în situația existentă.
În vara anului 1935, în contextul îmbunătățirii relațiilor sovieto-româno-cehoslovace s-a mizat pe stabilirea traficului aerian începând cu luna august la cursa regulată Moscova – Kiev – Chişinău – Cluj – Praga.
La 22 iunie 1938, Primăria Chișinău a intervenit la Ministerul de Interne ca să aprobe deschiderea unui credit extraordinar de 30 000 lei pentru a servi la acoperirea cheltuielilor de transport şi de cazare a ofițerilor aviatori, delegați ai Ministerului Aerului. Aceștia erau delegați pentru a lua măsuri de amenajare a terenurilor de aviație solicitate urgent de Marele Stat-major în vederea asigurării măsurilor necesare procesului de mobilizare.
* XENOFONTOV, Ion. Aviația în Chișinăul interbelic. Dialogica. Online 2024, nr. 3, pp. 118-123. eISSN 1857-2537. Disponibil: https://doi.org/10.59295/DIA.2024.3.16 [accesat 2026-07-07].
Chișinău, orașul meu 