Ecouri din Chișinăul de altădată
Rolul instituțiilor în culegerea, colecționarea și propagarea operelor de artă naționale
Fragment IV din volumul „Renașterea culturii Basarabiei în contextul României întregite (1918-1940)” de doctor în istorie Larisa NOROC.
Biblioteci școlare și ale căminelor culturale
Un alt tip de biblioteci care-și înviorase activitatea în perioada interbelică erau cele școlare, considerate o complimentară importantă a instituțiilor de învățământ. Însă sondajele efectuate în 1928, 1934 au arătat că bibliotecile școlare erau alcătuite anacronic, fără un studiu temeinic, „după inspirația fiecărui director sau profesor în parte”. Abia în 1942 s-a emis hotărârea Ministerului Educației cu privire la înzestrarea bibliotecilor care preconiza ca fiecărui așezământ să-i corespundă „o completare minimală de tip obligatorie”. Totuși se evidențiau prin conținut bibliotecile liceelor din Chișinău: A. Russo, A. Donici și a Școlii Eparhiale.
În tipologia bibliotecilor din perioada interbelică un loc important îl ocupă cele ale căminelor culturale. Contribuții substanțiale pentru sprijinirea bibliotecilor din zonele rurale au avut-o societățile culturale Astra, Principele Carol, echipele studențești, Societatea culturală „I. Bibicescu”, Casele Naționale și personalități culturale ale timpului. Potrivit principiilor fundației Principele Carol, organizarea culturală a poporului poate fi realizată prin cărți, broșuri, reviste, filme, publicații de artă, aduse prin filialele sale, numite Căminele Culturale.
Pentru a contribui la fondarea sau completarea fondului de carte în anul 1929, s-a emis un proiect de lege potrivit căruia 2% din venitul comunelor trebuia sa fie vărsate în bugetul bibliotecilor locale. Desigur localitățile cu un venit modest nu au putut face față obligației. In altele legea era încălcată de către unii reprezentanți ai administrării, care procurau colecții de legi administrative și abonamente la revistele respective în detrimentul literaturii necesare pentru tineret și săteni. Dar totuși decizia a fost inovatoare pentru timpurile respective.
În anii ’20 Societatea Astra și societatea culturală din Oltenia făceau ades donații bibliotecilor din căminele culturale. Inventarul căminelor consemnează faptul că, odată cu donația de carte, societatea culturală din Oltenia trimitea și dulapul cu inscripția I.G. Bibicescu, în care literatura urma să fie păstrată.
Din cauza dificultăților financiare nu toate căminele dispuneau de odăi pentru biblioteci din care motiv erau amplasate în școli. Sondajele și fișele statistice privind organizarea și activitatea căminelor culturale la sfârșitul deceniului al treilea arată că, și în comunele în care căminul trecea drept „inexistent” biblioteca rămânea singura secție activă.
Odată cu apariția revistei Căminul cultural în 1935, Emanoil Bucuță, Anton Coșbuc și alte autorități în materie de bibliologie au susținut rubrici utile în vederea organizării unitare și modernizării bibliotecilor. Începând cu 1936 revista publica îndrumări referitor la activitatea bibliotecilor. Se recomanda de a separa fondul în trei secții: pentru copii, plugari și intelectuali. De asemenea, se publicau liste de cărți necesare pentru completarea bibliotecilor. …
… O atenție deosebită se atrăgea și cadrelor de bibliotecari. Tot mai multe personalități ale timpului, printre care și L. Blaga, afirmau că vina analfabetismului nu o poartă poporul, ci bibliotecarii și profesorii, ei sunt chemați să înfăptuiască pe lângă alfabetizare și marea operă de luminare prin cărțile de popularizare a cunoștințelor necesare. Astfel, în anii ’20 -’30 echipele studențești organizau cursuri pentru bibliotecari. Printre participanți se aflau învățători, plugari, preoți. In localitățile unde se țineau cursuri echipele studențești lăsau tot materialul didactic pus la dispoziție de Fundația Principele Carol, printre care și biblioteci cu cărți alese, registre, foi de cititori, schițe pentru mobilier.
Acțiunile menționate mai sus au stimulat creșterea numărului știutorilor de carte. Astfel la 1930 ponderitatea știutorilor de carte în Basarabia ajunsese la 38,1 la sută, totuși rămânând în urmă de Vechiul Regat care avea 52,1 la sută.
Printre cauzele ce afectau negativ activitatea acestor organisme se poate de menționat: lipsa localurilor, a mobilierului, a cititorilor și fondul sărac de literatură. Bibliotecarii nu erau remunerați. Din acest motiv la sfârșitul anilor ’30 s-a ajuns la o formulă optimă în ceea ce privește centralizarea bibliotecilor din sate cu sediul în localurile căminelor culturale. Au rămas ca instituții independente doar cele parohiale și școlare. Dar cu toate acestea, e necesar de subliniat că prin aceste așezăminte de cultură s-a încercat a propaga românismul activ, educarea conștiinței naționale și ridicarea nivelului de cultură a populației rurale.
Sursă:
NOROC, Larisa. Rolul instituțiilor în culegerea, colecționarea și propagarea operelor de artă naționale. In: NOROC, Larisa. Renașterea culturii Basarabiei în contextul României întregite : (1918-1940). Chișinău: Lexon-Prim, 2025, pp. 145-153. ISBN 978-9975-173-99-5.
