De Ziua Internațională a Monumentelor și Siturilor, vă propunem spre lectură un capitol din volumul Odiseea casei Monastârski de Vladimir Tarnakin și Zinaida Matei (traducere de Ludmila Pânzari).

GIMNAZIUL REGIONAL ȘI PENSIONUL ÎNCHIRIAZĂ EDIFICIILE MONASTÂRSKI

La 10 iulie 1846, consilierul de clasa a VII-a Ivan Timofeevici Monastârski a închiriat gimnaziului și pensionului regionale casele sale, situate în sectorul I a Chișinăului, pe strada Seminarskaia intersecție cu Aleksandrovskaia. În curtea lui Monastârski se aflau: o casă cu două caturi (cu 26 de camere), o bucătărie, o casă pentru trăsuri, un grajd, cămare cu pivnițe, o fântână și o latrină cu două niveluri. În curtea Anastasiei Monastârkaia se aflau: o casă cu două caturi (cu 22 de camere), o bucătărie, pivnițe, o baie, o anexă cu 3 camere, o fântână, o latrină veche pentru deșeuri alimentare. Conform inventarului, consilierul de clasa a VII-a Ivan Monastârski a predat toate clădirile profesorului gimnaziului, secretarului colegial Odnosumov.

Astfel, gimnaziul regional și pensionul s-au instalat în casele lui Ivan și Anastasia Monastârski.

La 10 mai 1846, Ivan Monastârski a fost demis din funcție de P.I. Fiodorov, guvernatorul general al regiunii Basarabia, deoarece nu a fost inclus în noile state de personal ale cancelariei.

La 11 iulie 1848, conform celui mai înalt ordin al departamentului civil, el a fost repartizat la Ministerul de Interne, iar în 1850 a fost numit în comisia înființată pentru investigarea încălcărilor și abuzului privind colectarea taxelor orășenești pentru Duma orașului Sankt Petersburg. În timpul lucrărilor comisiei, I. Monastârski se afla la Sankt Petersburg, dar pentru a colecta informații despre alimentația populației a călătorit în unele regiuni din gubernia Smolensk. La 1 octombrie 1852, el a prezentat un raport cu privire la acțiunile sale guvernatorului general militar al Sankt-Petersburgului, care a găsit raportul demn de aprobare. În decembrie 1852, Ivan Timofeevici a fost promovat la funcția de consilier de clasa a VI-a în departamentul civil. În martie 1853, el a fost demis din serviciu prin cel mai înalt ordin al departamentului civil, la cerere, iar în luna august a aceluiași an i s-a acordat o pensie de 343 de ruble argint și 5 cop. pe an. La 22 august 1853, consilierului de clasa a VI-a Ivan Monastârski i s-a eliberat un certificat semnat de guvernatorul militar al Sankt Petersburgului: „Pentru avansarea în grad, a fost atestat capabil și demn, iar în perioada în care lucra la Ministerul de Interne nu au fost semnalate cazuri care l-ar priva de dreptul de a primi insigna de distincție pentru serviciul impecabil de cel mai înalt grad”.

Casele lui Monastârski ofereau centrului orașului un decor arhitectural. Edificiile au găzduit clase de studiu pentru elevi, apartamente pentru angajați și un pension pentru studenții gimnaziului. Toate camerele erau luminoase, spațioase, uscate, însă, cu timpul, a devenit clar că aceste case nu erau potrivite pentru o instituție de învățământ. Sălile de clasă erau separate de dormitoare și erau amplasate în diferite părți ale edificiului, iar unele săli de clasă erau de trecere. În pauze, elevii treceau din clasă în clasă, cu îmbrăcămintea exterioară în mână. Fără supravegherea gardienilor, elevii stricau mobilierul, spărgeau geamurile. După ore, elevii ieșeau într-o curte înghesuită, unde nu era loc pentru jocuri, întrucât cea mai mare parte a curții era ocupată de lemne de foc, adunate pentru iarnă.

În 1857, a fost făcută inventarierea și evaluarea bunurilor imobile, aparținând consilierului Ivan Monastârski. Potrivit estimărilor, toate clădirile au adus un venit anual de 1 142 de ruble argint și 80 cop. Costul anual al plății pentru chirie și reparațiile minore s-au ridicat la aproximativ 225 de ruble argint.

Venitul anual net a fost de 917 de ruble argint și 85 cop. Pentru o perioadă de contract de opt ani, venitul net putea ajunge la 7 342 de ruble argint și 80 cop.44.

Consilierul de clasa a X-a Constantin Botean a fost numit tutore al caselor consilierului Ivan Monastârski și a soției sale Anastasia Monastârkaia, fiind însărcinat de executarea condițiilor contractuale. C. Botean a cerut Direcției școlilor din regiunea Basarabia să anunțe din timp „dacă Direcția dorește să lase pe viitor gimnaziul și internatul în casele Monastârski”, întrucât contractul urma să expire la 16 mai 1859. El a mai anunțat că chiria va crește de la 2 285 de ruble argint și 71½ cop. până la 4 000 de ruble argint. Este evident că, de-a lungul anilor, elevii au adus casele la o stare deplorabilă, încât era nevoie de reparații capitale: „Fără reparații, gimnaziul și pensiunea nu pot fi în niciun caz amplasate în casele Monastârski pentru o altă perioadă”.

Directorul școlilor Piatin, adresându-se guvernatorului militar, a raportat că în Chișinău nu există spații care să satisfacă tuturor condițiilor de adăpostire a unui gimnaziu și a unui internat. Mai era o casă (neterminată) care aparținea negustorului din a 3-a breaslă, Hristofor Ciolac, dar incomoditățile și insuficiența spațiului nu au permis încheierea unui contract cu acesta. În plus, H. Ciolac a cerut 6 000 de ruble argint pe an pentru închirierea casei sale și semnarea unui contract pe cel puțin 10 ani.

Din ordinul guvernatorului militar, arhitectul orașului A.I. Bernardazzi a întocmit un deviz de cheltuieli pentru repararea caselor Monastârski și, în raportul nr. 15 din 12 martie 1859, a înștiințat Direcția școlilor că pentru toate reparațiile sunt absolut necesare 8 489 de ruble argint și 42 cop.

Directorul școlilor Piatin, s-a adresat guvernatorului militar cu o solicitare de a elibera această sumă lui K. Botean din contul plății contractului de arendă. Și a cerut, de asemenea, să i se permită să închirieze casele lui Monastârski pentru amplasarea gimnaziului și a pensionului pentru o perioadă de cinci ani la 4 000 de ruble argint pe an.

În 1860, numărul studenților ajungea la 400 de persoane. Casele lui Monastârski puteau cu greu găzdui un asemenea număr de copii. Nu erau destule locuri în săli, elevii trebuiau să stea pe pervazuri, iar pentru a ajunge în clasă erau nevoiți să traverseze sala de clasă adiacentă. Această situație a obligat autoritățile locale să se ocupe de achiziționarea propriei clădiri. Cea mai potrivită pentru aceste scopuri era moșia negustorului Bogaciov, vândută Direcției de educație pentru 55 de mii de ruble. În 1862, în clădire a izbucnit un incendiu grav. Pentru repararea și reconstrucția clădirii, adaptată nevoilor gimnaziului și internatului, au fost cheltuite 41 975 de ruble.

La 5 martie 1860, a murit soția lui Ivan Monastârski, Anastasia, împreună cu care acesta a trăit mai bine de 25 de ani. Soții nu au avut copii în căsătorie. Casa, care a fost oferită Anastasiei Grigorievna, conform voinței sale spirituale, a devenit proprietatea lui Ivan Monastârski47. Chiar și în timpul vieții, Anastasia Monastârkaia și-a exprimat voința: „în caz de moarte, să fie îngropată în cimitirul schitului Răciula, uezdul Orhei”, ceea ce s-a reflectat și în voința ei spirituală. Pentru permisiune, Ivan Timofeevici a apelat la guvernatorul militar, generalul-locotenent Fanton de Verrayon. Permisiunea a fost eliberată, iar călugărița Olga a transportat trupul regretatei Anastasia de la Chișinău la schitul Răciula din uezdul Orhei.

În 1861, la 3 iulie, consilierul de clasa a VI-a Ivan Timofeevici, la vârsta de 71 de ani, s-a căsătorit pentru a doua oară cu Pelagheia Ananievna, în vârstă de 25 de ani, fiica consilierului de clasa a IX-a Anania Gadjo. Nunta în biserica Harlampievskaia a fost ținută de protopopul Nikolai Danilevski. Martori din partea mirelui au fost: consilierul Kaprian Vasilevici Batițki și nobilul Ivan Pavlovici Șabilski; din partea miresei: consilierul clasa a VI-a Ivan Gheorghiță și consilierul de clasa a IX-a Spiridon Topaz.