Cu prilejul Hramului orașului Chișinău sărbătorit la 14 octombrie
Ecouri din Chișinăul de altădată
Continuare. Fragment I aflați aici
Fragment II din articolul „Oraşul Chişinău – formator al memoriei și identității” de Lidia PRISAC, doctor în istorie.
Nichifor Crainic scria că, imediat după unire, la Chișinău „din Alexandrovskaia, strada cea […] dreaptă”, „impresionant de largă, pe care poate face șarja un Escadron de cavalerie”, cu ziduri de o înfățișare europeană peste care cădeau chirilicele arhaice ale firmelor, automobilele coteau pe ulițele mărginașe, în dreapta și-n stânga rămânând bisericile greoiului stil rusesc. Ceilalți se duceau să vadă Soborul, catedrala cetății, a cărei cupolă gigantică de argint, cu vârful auriu, prea nouă și prea strălucitoare, astupa (cum ai veni dinspre gară) „toată perspectiva uliței Şmidscaia”.
La fiecare pas, prin palatele, străzile, grădinile publice, bisericile, monumentele sale, Chișinăul crea impresia unui oraș care includea „crâmpeie solemne din liniile nesfârșite ale fostului imperiu”, românii care îl vizitau înțelegând faptul că pentru a-l „deprinde” „cu modestia Regatului” era necesară „o trudă grea” din partea statului.
Pentru contemporanii români, urbea era prinsă în mrejele trecutului imperial, fixat în tradiții locale, toate acestea conferindu-i un parfum nostalgic de epocă. Mihail Sadoveanu semnala faptul că „pe unele ulițe, proprietarii de fortărețe” mai păstrau un vechi obicei, ținând străjeri, care băteau „din când în când din ciocănele într-o toacă atârnată de gât […]” în grădinile cu frunza troienită, pe ulițele sonore, „peste case cu uși și obloane ferecate”, plutea parcă „duhul cetăților abandonate […]”.
Orașul își începea ziua odată cu vânzătorii de ziare și căruțașii platformelor de aprovizionare cu mărfuri a magazinelor și piețelor, apoi venea rândul muncitorilor, elevilor și studenților, funcționarilor publici și, în sfârșit, urma lumea bună, „intelighenția orașului cu tabieturile ei mai vechi și mai noi”, care includeau „implicit savuroasa componentă culinară”.
Amprenta orașului de sorginte imperială era evidentă nu doar în cotidian, ci și în planimetrie, mobilitate și infrastructură, creând o atmosferă aproape sfidătoare. Ceea ce îi mira pe vizitatorii Chișinăului erau străzile liniare, fără sfârșit.
Dacă ziua oamenii mișunau, umplând bazarul sub soarele cald, în plină viață, noaptea orașul capătă un nou aspect. Pe bd. Alexandru cel Bun claxonau automobilele, treceau birjele, băngăneau tramvaiele, iar alături, pe trotuarul asfaltat, se preumbla publicul. Pe ulițele mărginașe se lasă repede liniștea odată cu venirea nopții. Din când în când, orașul era străbătut de „un râs de cadână zglobiu și subțiratic”.
Sursă:
PRISAC, Lidia. Orașul Chișinău – formator al memoriei și identității. In: PRISAC, Lidia. Chișinău, cel de-al doilea oraș al României întregite (1918-1940) : Studiu monografic, documente și materiale. Vol. I. Chișinău: Institutul Cultural Român, 2025, pp. 102-105. ISBN 978-973-577-784-5.
