La 12 ani, tânărul Bogdan Petriceicu-Hasdeu se stabilește la Chișinău și urmează gimnaziul de băieți, care se afla în actuala clădire a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. În cadrul gimnaziului, Hasdeu nu este un elev strălucit, nu-și dă silința pentru a primi note mari. Însă în viața de zi cu zi, tânărul manifestă o curiozitate de nestăvilit.

Unica influență declarată în acea perioadă este tatăl său, care îl încurajează mereu și îi este, de altfel, principalul mentor, dascăl și inspirație. Impactul enorm pe care îl avea tatăl lui B. P. Hasdeu se resimte în primele lui încercări literare, dar și ulterior.

Într-o scrisoare adresată fiului său, aflat în serviciul militar, Alexandru Hajdeu (tatăl scriitorului) scrie:

„Nu lăsa și ocupațiile literare. Citește, citește mult; de asemenea scrie mult; dar chibzuiește, prelucrează ceea ce scrii; cultivă-te mai departe singur, pentru care învață neapărat limba germană”

Alexandru Hajdeu

La Chișinău i s-au întâmplat lui Hasdeu câteva lucruri-cheie. Primul – un triunghi amoros în care a fost implicat scriitorul. La 15 ani, aflându-se la Chișinău, B. P. Hasdeu se îndrăgostește de o fată de 16 ani, Alina, care îl părăsește în mod abrupt, plecând la Odesa

Pe la sfârşitul anului 1852 am făcut cunoştinţă cu D-na Lazareva, văduva polițaiului din Chişinău — comandant de cavalerie Lazarev — care cu puţin timp Inainte se mutase în câmpiile Elisee. Am întalnit la ea pe D-ra Alina Merjeewski, o fată de vreo 17 ani, nu bogată, dar înzestrată cu o intdigenţă deosebită și de o frumuseţe rară. La început nu mi-a atras atenţia, dar cu cât aveam prilejul s’o văd mai des, cu atât mai mult resimţeam influenţa acestei frumuseţi minunate… În scurt — mă îndrăgostisem de ea! Dar cum să-i mărturisesc iubirea? În curând, ocazia s’a prezentat. Alina m-a rugat să-i procur cărţi pentru lectură şi mai ales poezii. Am întrebat-o dacă a cetit pe Puşchin — la răspunsul ei negativ, i-am trimis după câtva timp pe Eugeniu Onieghin în care toate pasajele corespunzătoare sentimentelor mele de atunci le subliniasem cu creionul. În curând am primit înapoi pe Onieghin şi — o Fericire — răsfoindu-I, am găsit o şuviţă de păr blond: era părul ei, se înţelege!

Copil de 16 ani — eram sigur, căutam să mă conving ca Alina mă iubeşte! Şi într’adevăr: într’un timp destul de scurt după acel eveniment, am izbutit să mă apropiu de ea, dar plecarea ei neaşteptată la Odesa a spulberat strălucitele pIanuri ale iubirii mele. Alina a plecat cu tatăl său, mama şi sora mai mică la Odesa (să se stabilească acolo, după cum asigura pretinsul meu prieten Mi. Ilaşco, care acuma a intrat, se pare, în artilerie). Ştirea aceasta m’a sdrobit, numai atunci am înțeles toată puterea iubirii mele; dezamăgirea mea a fost groaznică: nu mă iubeşte, m’a părăsit!

În acest timp, a venit la Chişinău dela țară bunica mea şi mi-a făcut cunoştință cu familia Hodkowski, care se compunea dintr’o văduvă —femee încă tănără şi frumoasă — şi din încăntătoarea ei fiică de 16 ani. Farmecele ei în alt timp, probabil, m’ar fi impresionat, dar atunci iubeam pe Alina, — o iubeam fără voia mea, şi numai odată viaţă se poate iubi cu adevărat!

Oricum ar fi, cu toate eă eram întotdeauna destul de rece cu Reghina Hodkowski, — copil fără experienţă, ea s’a îndrăgostit de mine şi s’a hotărât să-mi destăinuiască sentimentele ei! Oare se poate nega după aceasta dreptatea vorbelor lui Puşchin.

„Cu cât mai puțin iubim temeia,
Cu atât îi plăcem mai mult!”,

Situaţia mea devenea ciudată şi ridicolă; iubeam pe Alina, dar puteam oare să-i spun Reghinei: — Îmi pare rău, Domnişoară, dar nu vă iubesc. Inima mea nu e liberă în mornentul de fajă. Vă rog, iubiți pe alteineva. —

Neavănd posibilitatea să-i explic sincer că n’o iubesc, eu… se înţelege ce am făcut. Mă apropiam de Reghina din ce în ce mai mult. Ea iubea înflăcărat, iar eu glumeam cu ea pour passer le temps.

Deodată, cu totul pe neaşteptate, se întoarce dela Odesa Alina şi aflu, spre nenorocirea mea, că ea era prietenă veche cu Reghina. Sang bleu! Ventre bleu! Morbleu! Parbleu! Tete bleue! În scurt — toate înjurăturile, pentru cari atât de strict pedepsea regele Carol X, îmi vin în minte, când îmi amintesc situaţia mea de atunci între două focuri.

Alina a observat că prietena ei nu e indiferentă față de mine şi, se înţelege, m’a socotit trădător; Reghina a aflat că iubesc de mult pe Alina, și s’a hotărIt să mă uite. Astfel, am rămas în vânt, învinuit de trădare de una şi de alta.

Să nu vă mire faptul că, zugrăvind prima, şi în acelaşi timp ultima mea iubire, întrebuinţez expresii cari, într’o măsură oarecare, nu s’ar potrivi pentru evocarea evenimentului ce a avut o influenţă hotărâtoare asupra întregei mele soarte: eu scriu aceasta după mai mult de doulă luni de serviciu într’un regiment de husari, isbutind să înec impresiile triste de altădată în binefăcătoare picături de şampanie, deşi adeseori şi acum, rămânând singur, năpădesc amintirile și, mi-e ruşine s’o spun, câteodată pIâng.

Am încercat de câteva ori să-i scot din capul Alinei pretinsa mea dragoste pentru Reghina, dar întotdeauna întâmpinam răceală şi indiferenţă din partea ei la desvinovăţirile mele. Aceasta mă ucidea.

Am încercat s’o urmăresc, şi am observat că nu e indiferentă faţă de un tânăr purtător de frac Pnuşewski.

În acest timp, trecea prin Chișinău, în drum spre Moldova, regimentul de ulani din Olviopol, și pe mine m’a vizitat iunkerul Henric Elovicki, colegul meu de liceu din Rovno.

Disperat de trădarea Alinei, m’am hotărât să-mi înăbuș pasiunea, despărțindu-mă de ea, iar singurul mijloc pentru aceasta era intrarea în serviciul militar.

M’am adresat tatălui meu, cerându-i să mă înscrie în regimentuI de ulani din Olviopol, unde aș fi vrut să fiu împreună cu vechiul meu arad Elovicki.

Atunci nu împlinisem încă nici 16 ani.

E. Dvoicenco, Începuturile literare ale lui B. P. Hasdeu. Jurnalul lui intim (1852-1856) și alte opere rusești cu un studiu introductiv, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”: 1936.

Povestea e importantă, pentru că, Hasdeu, în dorința lui de a scăpa de această situație îl imploră pe tatăl său să-l înscrie în serviciul militar, dar este refuzat. Marcat de acest refuz, încearcă să se sinucidă

Secretarul tatălui meu, F. G. Vigura, avea un pistol încărcat. (…) am intrat în camera lui, am luat pistolul de pe perete și, vârând țeava în gură, am tras… Se vede că Providenței îi datorez viața: faptul că arma nu luase foc m-a salvat… Cugetând, nu mi-am permis să mai încerc odată voința Celui de Sus: m-am hotărât să aștept!

Pe lângă miracolul Supraviețuirii, în perioada când stătea la Chișinău lui Hasdeu i s-au întâmplat multe alte lucruri determinante, inclusiv în ceea ce ține de o cercetare căreia i-a dedicat mult timp și care a început cu o Coțofană.

Odată, fiind de 15 ani, am ucis la vânătoare o coţofană; din fericire, coţofana se afla în momentul fatal pe [o] babă de piatră. Eu am început să examinez acest obiect şi, la întoarcere, am început să scriu un studiu despre el. Adunând informaţii, le-am găsit atât de numeroase, încât mi-a venit gândul să cercetez toate « babele de piatră », fără excepţie; au urmat noi adunări de informaţii, noi meditări — atunci m’am hotărît să scriu nici mai mult, nici mai puţin decât un studiu asupra fabulelor tracice.

De atunci, izvoarele s’au înmulţit până într’atât, încât m’am hotărât să scriu, mi-e şi frică să pronunţ cuvântul: despre originea, desvoltarea şi spiritul mitologiei! Cine e de vină? — Coţofana.

E. Dvoicenco, Începuturile literare ale lui B. P. Hasdeu. Jurnalul lui intim (1852-1856) și alte opere rusești cu un studiu introductiv, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”: 1936.

Un alt moment important din viața scriitorului, întâmplat la Chișinău, este vizita lui la un vrăjitor

În livezile din împrejurimile Chişinăului trăia un vrăjitor, Panaioti Usturoiu, bulgar de origine, care și-a dobandit un renume prin prezicerile sale la domnișoarele și tinerii petits-maitres din Chișinău cari sperau în curând să se căsătorească. M’am adresat lui, întrebându-l dacă voiu intra curând în serviciul militar. Niciodată nu voi uita pe omul acela slab cu fruntea înaltă şi ochii adânciți în cap.

Iată cuvintele lui (29 Iulie 1853): Tu vrei să intri în serviciuI militar; tatăl tău nu-ți dă voie; el face bine: în curând va veni vremea ta. Tu eşti condus de iubire, dar ea e fără rezultate […]. În curând ai să te faci ostaș, și norocuI te va însoți. Soarta ta depinde de 3 expediții, cari te vor ridica foarte mult în opinia oamenilor, și în tinerețe încă vei ajunge la cele mai înalte onoruri.

E. Dvoicenco, Începuturile literare ale lui B. P. Hasdeu. Jurnalul lui intim (1852-1856) și alte opere rusești cu un studiu introductiv, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”: 1936.

Aceste expediții, dar și multe altele, se regăsesc în biografia lui ulterioară.