Un articol despre Sofia Bezviconnaia, mama istoricului Gheorghe Bezviconi, care a contribuit cu mijloace financiare la editarea revistei Din trecutul nostru.
Rar mamă care să-şi iubească copilul într-asemenea măsură ca să vândă casa şi să-i dea banii ca să scoată o revistă.
Rar copil care până în ultima clipă a vieţii a purtat în suflet doar icoana mamei şi atunci când ea a murit fiecare nou număr al revistei Din trecutul nostruapărea cu fotografia şi dedicaţia pentru mama.
Sofia Bezviconnaia (1876, Jitomir – 2.IV.1934, Chişinău) a fost mama irepetabilului istoric Gheorghe Bezviconi. S-a născut în familia consilierului de stat L. L. Pigulevski. În 1892, după absolvirea liceului, părăseşte casa părintească şi îşi câştigă singură existenţa. Se căsătoreşte în 1904 cu inspectorul general al navigaţiei din Basarabia Gavriil Bezviconnâi, un om foarte cult şi talentat: pictor, memorialist. În 1912, absolveşte Cursurile superioare de limbi moderne ale M. Bobrişceva-Puşkina, călătoreşte prin Europa, perfecţionându-şi cunoştinţele de franceză. A contribuit, cu modestele mijloace financiare de care a dispus, la editarea revistei Din trecutul nostru (1933-1939), devenită celebră, publicaţie îngrijită de către fiul său Gheorghe Bezviconi, ilustru cercetător şi istoric.
La zece ani de la moartea istoricului, în 1976, Nicolae Grossu, unul dintre oamenii care l-au cunoscut scria următoarele: „Născut din părinţi intelectuali, cu vechi tradiţii cărturăreşti în familiile lor, Gh. Bezviconi a trăit de mic copil în lumea cărţilor, dar mai ales în lumea cărţilor de istorie.
Scumpa lui mamă, Sofia Bezviconi, pentru care a avut toată viaţa un adevărat cult, i-a insuflat încă din copilărie dragostea pentru frumos şi adevăr, precum şi aspiraţiile către cele mai înalte idealuri.
Din primii ani de şcoală, sub îndrumarea mamei sale, citea tot ce-i putea fi de folos, dar mai ales cărţi de istorie, care îi produceau mai multă plăcere decât oarecare alte cărţi.
Trecutul omenirii pe care nu-l găsea decât în cărţile de istorie, îl interesa cel mai mult şi de aici i-a încolţit gândul de a scrie şi el cărţi de istorie.
Dorinţa de a scrie cărţi de istorie creştea în inima lui, odată cu anii. Deşi nu era pe atunci decât un adolescent, dar un adolescent înţelept, el îşi dă seama că pentru a scrie cărţi de istorie, trebuie mai întâi să cunoască el însuşi, la perfecţie istoria.
În vederea acestui scop şi încurajat de ambiţia mamei sale, care voia să facă din fiul ei un cărturar, prea tânărul Bezviconi, munceşte cu râvnă şi în scurt timp îşi face o temeinică cultură cum puţini tineri erau la această vârstă. Curios şi dornic de a cunoaşte trecutul provinciei sale, el cercetează toată secţia de istorie a Bibliotecii Centrale din Chişinău, apoi începe să cerceteze bibliotecile şi arhivele şcolilor, bisericilor şi mănăstirilor, precum şi bibliotecile şi arhivele din curţile boiereşti care mai scăpaseră de pe urma pârjolului revoluţiei din toamna anului 1917 şi reuşeşte să scoată la lumină de sub zgura uitării numeroase şi valoroase documente necercetate de nimeni pana atunci.
Munca aceasta de cercetare şi de scoatere la lumină, din negura vremurilor, a trecutului nostru, va fi pentru toată viaţa preocuparea de bază a lui Gh. Bezviconi.
Pe baza documentelor descoperite, pe care le analiză şi le clasifică cu pricepere, el începe să scrie diferite articole, în legătură cu trecutul Basarabiei, pe care le publică, începând de la vârsta de 19 ani, în diferite reviste şi ziare din acea vreme şi, mai ales, în cele care apăreau la Chişinău.
Articolele sale au fost apreciate în special de cititorii basarabeni, care descopereau în ele, trecutul atât de zbuciumat al provinciei lor.
Profesorul N. lorga l-a apreciat mult şi l-a ajutat în cercetările sale istorice. El a fost primul care a văzut în tânărul Bezviconi un talentat şi valoros istoric.
La anii când tinerii de vârsta lui abia se iniţiau prin universităţi în tainele istoriei, Gh. Bezviconi era deja un creator de istorie.
În anul 1933, deşi avea numai 23 de ani, el pune la Chişinău bazele unei reviste trimestriale, pe care o intitulează foarte semnificativ Din trecutul nostru şi în care publică articole şi studii din trecutul Moldovei dintre Prut şi Nistru, peste care timp de 106 ani, cât fusese sub stăpânire străină se aşternuse vălul uitării.
Revista a fost editată pe cont propriu şi cu foarte mari sacrificii. După câte ştiu, autorităţile pe care le interesau foarte puţin manifestările culturale nu i-au dat niciun sprijin material şi el a trebuit să renunţe la multe plăceri şi bucurii ale tinereţii, pentru ca revista lui să poată supravieţui.
După stabilirea definitivă a lui Gh. Bezviconi la Bucureşti, în anul 1937, revista lui dragă a mai continuat să apară şi în capitală, doi ani, adică până în anul 1939, când din lipsa de fonduri şi-a încetat apariţia.“
Tot mama i-a cultivat viitorului istoric dragostea pentru limbile străine şi el cunoştea foarte bine franceza, engleza, germana, rusa. Scria în aceste limbi şi recunoaşterea internaţională i-a venit mai repede ca cea din propria ţară.
Sofia Bezviconi îşi doarme somnul de veci la Chişinău rămânând un model de dragoste şi sacrificiu matern…
Iurie Colesnic
Sursa: Colesnic, Iurie. O, mamă, dulce mamă… [Sofia Bezviconnaia] // Moldoveanca. – 2013. – Noiem.-Dec. – P. 21.
Chișinău, orașul meu 