Pentru generaţia noastră evenimentele premergătoare şi pregătitoare ale marelui act al demnităţii de la 27 martie 1918 sunt acte ale demnităţii. Vitregia unui secol de împilări a luat sfîrşit, readucînd la Patria mumă trup din trupul ţării, răzuit samovolnic de cei care se considerau a fi protectori ai celor obidiţi de semiluna otomană. Realizatorii acestui act, conştienţi de sacrificiile incomensurabile umane şi materiale, depăşind dificultăţile economice, şi nu numai, au lansat şi finalizat o suită dc acţiuni ce au avut menirea să aducă în for public monumentele de simţire românească, prin care ei şi generaţiile viitoare urmau a-i venera pe cei care au fost şi vor fi simboluri ale acestor simţăminte. Aceste monumente au fost ridicate prin contribuţia tuturor românilor, acţiunea antrenînd pe mulţi din cei care au putut avea salutare participării pe ţărîm material, urbanistic, arhitectural, amenajări horticole şi alte multe. Evenimentele ulterioare care au condus la noul rapt la adresa României au avut urmări şi în privinţa acestor monumente, neavenite în concepţia celor care doreau să ne ofere o nouă istorie. Unele au fost salvate din faţa furiei roşii, fiind evacuate contracronometru în puţinele clipe pînă la pătrunderea cizmelor cotropitoare în localităţile ce se onoraseră, ridicîndu-le în for public. Multe din ele au fost însă «recuperate» după 1944, constituindu-se «metalul preţios», cu care au fost zămislite noile monumente ce trebuiau să dea noua coloratură istoriei teritoriului rupt din trupul României.
A cunoaşte, azi şi în viitor, istoria acestor monumente, cu referinţă la momentul gîndirii şi lansării ideii care, în timp, a devenit realitate, este o necesitate imperioasă. Rezultatul, obţinut după depăşirea dificultăţilor de documentare, fiind relevant atît pentru biografia monumentului, cît şi a artistului realizator, se constituie o contribuţie la istoria culturii care implică socialul şi politicul epocii.
Ne propunem ca în această comunicare să ne referim la cîteva din monumentele care au fost realizate în perioada interbelică, unele salvate, altele rămase numai în memoria documentelor, la care recurgem spre a le oferi cunoaşterii unei generaţii, care în cel mai fericit caz a putut, la oră de taină, să afle cîte ceva de la cei mai vîrstnici, contemporani ai existenţei monumentelor în for public.
O primă referinţă o facem la momentul dedicat apostolilor basarabeni. Era un triptic care a fost amplasat1în grădina catedralei ortodoxe. Monumentul era din piatră, avînd o placă cu inscripţie şi basoreliefuri din bronz. Monumentul cinstea memoria lui «Simion Murafa», născut la 24 mai 1887 şi decedat la 20 august 1917; preotului Alexei Mateevici, născut la 16 martie 1888 şi decedat la 13 august 1917; Andrei Hodorogea, născut în octombrie 1878, decedat la 20 august 1917». Aceste cuvinte se constituiau componente ale inscripţiei. Pe piedestal, în faţa basoreliefurilor şi a vulturului, se afla definitoria inscripţie: «Apostolii basarabeni, martiri ai sfintei cauze naţionale». La spate o altă inscripţie menţiona: «Acest monument s-a ridicat de Societatea Mormintele Eroilor, Comitetul Central, preşedintele, I.P.S. Mitropolitul Primat Miron Gristea, în urma iniţiativei unui comitet din Chişinău, prezidat de dl. Pantelimon Halippa şi cu concursul Comitetului regional Chişinău, preşedintele general de divizie S. Popovici şi a generalului de divizie S.Macri». Monumentul a fost realizat2de, sculptorul bucureştean Vasile lonescu Varo. Lucrarea a costat 140.000 lei. A fost conceput un piedestal cu cinci trepte, avînd în centru un vultur cu aripile larg deschise. Panourile cu reliefuri erau încadrate de elemente vegetale. În partea superioară, două ramuri – una de stejar, alta de laur – încadrau stema României. Monumentul avea la bază1 4,35 x 1,92 m şi înălţimea de 3 m.
Un alt monument a fost cel al latinităţii «Lupoaica», redată cu cei doi gemeni Romulus şi Remus. A fost dezvelit3 în anul 1925 în curtea palatului Sfatului Ţării din strada Ion Inculeţ. A fost ridicat prin îngrijirea Comisariatului General al primei expoziţii româneşti în Chişinău. Soclul din marmură a fost executat după proiectul arhitectului E. Bernardazzi. Statuia turnată în bronz împreună cu soclul avea înălţimea de 3,50 m. Soclul la bază avea 4,20 x 3,70 m. Ansamblul lucrării a costat 4000.000 Iei.
Monumentul dedicat lui Ştefan cel Mare a antrenat4 de la gînd pînă la faptă numeroşi susţinători ai acestei idei. Prin preocuparea generalului Rudeanu, sprijinit de un comitet de doamne, lucrarea a fost comandată lui Alexandru Plămădeală, «Moldovean de rasă şi sculptor de merit3. El a fost premiat de mai multe ori şi chiar pentru macheta Unirii a căpătat premiu». Constantin lonescu, în memoriul întocmit referitor la acest monument, face menţiunea, că membrii Casei Regale «au fost plăcut impresionaţi că se găseşte, chiar în Moldova, localnic care este capabil de a face o asemenea lucrare şi le-a plăcut mult şi a aprobat-o».
Monumentul Ştefan cel Mare a fost amplasat în Grădina Publică pe un soclu de piatră Cosăuţi6. Statuia a fost turnată în bronz. Iniţial monumentul avea pe soclu următoarele inscripţii. În faţă: «Ştefan cel Mare şi Sfînt 1456-1504». În dreapta: «Biruitor de popoare: la Lipnic, la Baia, la Vaslui, la Valea Albă, la Calla-Buga, la Scheia, la Dumbrava Roşie, pentru Ţară, Neam şi Cruce». În stînga: «Domn din munte pînă la Nistru, Chilia, Cetatea Albă. Ridicatu-s-au acest monument pentru veşnicirea gloriei strămoşeşti, prin osîrdia d-lui Vasile Rudeanu şi cu ajutorul fiilor Basarabiei. Lucratu-s-au de către sculptorul A.M. Plămădeală şi de arhitectul E. Bernardazzi în anul 1925». Pe două plăci din piatră, fixate pe stîlpii porţii la intrarea în Grădina Publică, au fost dăltuite următoarele inscripţii: «Acest monument s-a început sub domnia regelui Ferdinand I şi s-a inaugurat sub domnia regelui Mihai I, MSMXXVIII». «Statuia de faţă s-a dezvelit în prezenţa înalţilor regenţi A.S.P. Nicolae, S.S. Miron Cristea, Patriarhul României şi Gh. Buzdugan, fiind preşedinte al Consiliului de Miniştri Vintilă I.C. Brătianu, primarul Chişinăului Gherman Pântea şi membrii Comitetului pentru ridicarea monumentului în frunte cu preşedintele, general de divizie R. Scărişoreanu, 22 aprilie 1928».
Monumentul Ştefan cel Mare a fost amplasat pe o platformă de piatră de Cosăuţi cu dimensiunea de 7,30 x 7,30 m, avînd trei trepte care conduceau la piedestal. Soclul din piatră cu dimensiunea de 1,85 x 1,85 m avea ca element decorativ un brîu în torsadă, iar în faţă stema Moldovei din timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Statuia turnată în bronz îl redă pe Ştefan cel Mare cu mîna stîngă ridicată, ţinînd Sfînta Cruce, iar cu dreapta-o sabie lungă. În ansamblu monumentul are înălţimea de 10 m. Menţionăm şi contribuţia inginerului Gheorghe Leviţki, care l-a recomandat pe arhitectul Eugen Bernardazzi. Lucrarea a costat 340.000 lei.
În momentele premergătoare cotropirii Basarabiei din 1940, statuia lui Ştefan cel Mare a fost evacuată de la Chişinău la Iaşi, de unde a fost repartizată la Vaslui7. După 1941 statuia a revenit la locul cuvenit, cunoscînd, în evoluţia evenimentelor ulterioare, momente de mare dificultate, fiind însă un adevărat suport moral pentru cei mulţi, ajutîndu-i să treacă peste vicisitudini, cu speranţa că binele va învinge răul.
În luna iunie 1936, în curtea liceului Alexandru Donici, a fost dezvelit monumentul dedicat patronului acestei şcoli8. Soclul a fost confecţionat din granit, iar bustul a fost turnat în bronz. Pe soclu au fost plasate două plăci cu inscripţii. Prima avînd textul: «Alexandru Donici 1806-1866. Aşa e la omenire /Cînd în popor nu-i unire/Nici o treabă nu se face/ Cu izbîndă şi cu pace». Â doua inscripţie menţiona: «Ridicatu-s-a acest monument în anul 1936 luna iunie, ministru al instrucţiunii fiind dr. C. Angelescu, inspector şef I.I. Macovei, preşedinte al Comitetului Şcolar C. Stere, director al liceului L.T. Boga». Realizator al monumentului a fost sculptorul Al. Plămădeală9.
Soclul monumentului a fost proiectat de arhitectul Cupcea Gh. Are dimensiunile de 1,35 x 1,50 x 2,80 m. Bustul a fost turnat în bronz. Întreaga lucrare a costat 130.000 Ici10.
O problemă spinoasă care ar fi trebuit să unească pe toţi sub acelaşi stindard s-a dovedit pe parcursul a două decenii prilej de dezbinare, de fărâmiţare a energiilor umane şi chiar de risipire a banului public. Ne referim la salutata idee lansată în primii ani după Unire, de a ridica în capitala Basarabiei un monument al Unirii. Iniţial, toţi cei din comitetul de iniţiativă, s-au înrolat spre a realiza acest obiectiv. Pe parcursul anilor s-a creat însă o rezidenţă care şi-a propus să realizeze un monument dedicat regelui Ferdinand I. Subtilităţi, intervenţii, contractări şi retractări au dus la inexplicabile amînări ca pînă la urmă, în for public, să fie dezvelit în anul 1939monumentul dedicat regelui Ferdinand I. Să încercăm să derulăm acele episoade ce s-au petrecut pe parcursul anilor. Avocatul Constantin Ionescu, membru fondator al Asociaţiunii pentru ridicarea unui monument al Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, menţionează că iniţiativa a aparţinut Iui Pan Halippa. El evocă într-un amplu memoriu acest drum al Golgotei, urmat de cei care au dorit să ridice un asemenea monument, dar care s-au confruntat cu numeroase acte de sabotaj. În ultima instanţă, din respect pentru toţi acei care au contribuit la realizarea fondului necesar ridicării monumentului Unirii, cei care s-au aflat alături de Pan Halippa l-au susţinut în acţiunea de transferare a capitalului pentru finalizarea lucrărilor la Palatul Culturii.
Realizarea monumentului Unirii este încredinţată sculptorului Alexandru Plămădeală. Lucrarea este estimată în anul 1938 la sumă de 4.500.000 lei. Semnificativ este faptul că drumul pentru realizarea acestui monument a urmat calea legală, corespondenţa purtată cu Ministerul Cultelor şi Artelor, precum şi cu Ministerul Apărării Naţionale este în acest sens relevantă.
Amplasamentul monumentului era preconizat la o importantă încrucişare de circulaţie, urmînd a fi puse în evidenţă cele trei componente majore: statuia ecvestră a regelui Ferdinand I; două figuri feminine sugerînd Unirea Basarabiei cu Patria Mamă; două basoreliefuri pe cele două laturi ale postamentului redînd două scene din Sfatul Ţării: votarea Unirii şi votarea reformei agrare. Figurile feminine urmau să fie elementul central al ansamblului. Regele Ferdinand I era prezentat în uniformă de mareşal. Chipul reginei Maria urma să fie personificat în personajiu «România». Deasupra figurilor pe soclu urma să fie plasată inscripţia: «27 martie 1918» şi mai sus stema României. Pe zidul care se constituia fundalul monumentului urma să fie adosate sculpturi în piatră, evocînd figura dorobanţului şi a ţăranului basarabean, rupîndu-şi lanţurile robiei. Pe platforma pe care autorul a amplasat monumentul urmau să fie distribuite şi şase coloane purtătoare a stemelor provinciilor istorice ale României. Ansamblul avea înălţimea de 17-18 m. Colectivul tehnic era format din inginerul Prifiri, inginerul Bucicescu şi sculptorul Alexandru Plămădeală.
La 26 martie 1938 Comitetul Monumentului Unirii din Chişinău prezintă Ministerului Cultelor şi Artelor fotografii ale machetei, planuri şi situaţii, descrierea machetei şi o copie a telegramei prin care se aducea la cunoştinţă aprobarea machetei de către regele Carol al II-lea”. Ea fusese prezentată în cadrul unei audienţe de către ministrul Ion Inculeţ. Comisia Superioară a Monumentelor Publice, luînd în dezbatere la 28 martie 1938 documentaţia primită de la iniţiatorii acţiunii, aprobă prin Jurnalul nr. 195 executarea monumentului. Firesc ar fi fost, ca după obţinerea acestei aprobări, să se treacă la finalizarea lucrărilor. A intervenit însă acţiunea celuilalt comitet, preocupat de realizarea şi amplasarea monumentului regelui Ferdinand I la circa 100 m. de locul aprobat pentru monumentul Unirii. In această conjunctură, Comitetul Monumentului Unirii a analizat situaţia creată şi a decis ca fondurile adunate să le întrebuinţeze pentru finalizarea lucrărilor la Palatul Culturii, definindu-l şi ca Palat al Unirii12. Pe această cale o idee a anului 1919, care a antrenat numeroase simţiri şi trăiri manifestate şi prin cele trei concursuri organizate în anii 1924 şi 1925, la care au concurat sculptorii C. Medrea, I. Jalea, R. Hette, Th. Burcă, Al. Plămădeală şi alţii, se încheia în anul 1938 fără o concretizare care să dea satisfacţie tuturor acelora care subscriseseră prin suma depusă. În ultimă instanţă, s-a hotărît ca macheta monumentului Unirii şi o serie de detalii ale acestuia să fie amplasate în incinta Palatului Culturii, a cărei finalizare se realiza prin vărsarea fondului strîns pentru monumentul Unirii13.
Pentru înţelegerea situaţiei paradoxale, create de această stupidă concurentă, raportul generalului Nicolae Ciupercă, comandantul Corpului III Armată, care l-a înaintat Ministerului Apărării Naţionale la 30 mai 1938, este în acest sens edificator14. Pentru cinstirea actului Unirii s-au constituit două comitete de iniţiativă. Un comitet sub auspiciile Asociaţiei Ofiţerilor Basarabeni în rezervă, condus de către Gherman Pântea, a opinat să realizeze un monument dedicat regelui Ferdinand I. Cel de-al doilea comitet de iniţiativă, sub conducerea lui Pan Halippa, a optat pentru realizarea unui monument al Unirii, reuşind să strîngă în acest scop suma de 2.300.000 lei. Au fost propuneri de fuzionare a celor două comitete pentru a se realiza un măreţ monument. Comitetul nr. 2 a rugat în acest sens pe raportor (generalul N. Ciupercă) să intervină pe lîngă Comitetul nr. 1 pentru fuzionare. Refuzul acestora a determinat mai sus-amintitul episod al cedării sumelor strînse pentru finalizarea lucrărilor la Palatul Culturii.
Pentru a-şi finaliza acţiunea, comitetul de iniţiativă pentru ridicarea monumentului regelui Ferdinand I a intervenit la Casa Palatului, obţinînd aprobarea pentru ridicarca monumentului, acordată de către regele Carol al II-lea, după vizionarea machetei realizate de sculptorul Oscar Han şi primirea explicaţiilor suplimentare13.
Manifestările dedicate dezvelirii monumentului, preconizate pentru 25 septembrie 1938, au trebuit să fie amînate, măsura fiind dictată de anchetele declanşate pentru elucidarea situaţiei ‘ conflictuale dintre cele două comitete16. S-a adoptat ulterior un nou termen pentru 6 noiembrie 193817. Amplasamentul monumentului regelui Ferdinand I a fost hotărît în piaţa în care fusese cu ani în urmă statuia ţarului Alexandru.
Ancheta întreprinsă de arhitectul G. Ionescu, delegat al Comisiei Superioare a Monumentelor Publice, a dus la constatarea că organele administraţiei locale n-au dat nici o autorizaţie pentru ridicarea monumentului regelui Ferdinand I1S. În acest context al controverselor referitoare la realizarea şi amplasarea monumentului regelui Ferdinand I este de reţinut şi reacţia sculptorului Spiridon Georgescu, reacţie ce a avut-o după vizionarea statuii expuse în grădina Ateneului Român din Bucureşti, după ce fusese turnată în bronz înainte de a fi trimisă la Chişinău19. Cu o pertinentă analiză a calităţilor lucrării el conchidea că este necorespunzătoare, dezaxată, conştiindu-se o compromitere a sculpturii româneşti. Acestei aprecieri dure i s-au alăturat şi alte luări de poziţie. În anul 1940, în premomentul ocupării Basarabiei de către armata sovietică, statuia regelui Ferdinand I a fost evacuată la Iaşi20.
Un alt monument, la care dorim să facem referinţă, este cel dedicat doctorului Toma Ciorbă. Colegiul medicilor din judeţul Lăpuşna şi municipiul Chşinău la 4 iulie 1939, cu concursul Primăriei oraşului, a iniţiat ridicarea bustului dr. Toma Ciorbă, întemeietorul spitalului de contagioşi şi director timp de 36 de ani al acestei instituţii. Lucrarea a fost comandată sculptorului Alexandru Plămădeală. Planul de situaţie, însoţit de celelalte componente ale dosarului, a fost înaintat Comisiei Superioare a Monumentelor Publice. Luînd în dezbatere proiectul, a consemnat în Jurnalul 498 din 22 iunie 1939 aprobarea realizării şi amplasarea monumentului21.
În aceeaşi perioadă, o corespondenţă între Direcţia Artelor din cadrul Ministerului Cultelor şi Artelor cu Rezidenţa Ţinutului Nistru a evidenţiat preocuparea de a fi ridicat la Chişinău un monument dedicat reginei Maria22. Lucrarea fusese încredinţată pentru realizare sculptorului Oscar Spaethe.
Concepţia urbanistică adoptată ar fi concentrat în centrul civic al oraşului cele mai semnificative monumente care făceau referinţă la istoria poporului român.
Evidenţierea unor elemente care să constituie date în biografia monumentelor le considerăm totodată o contribuţie la istoria interbelică a oraşului Chişinău. Pentru istoria culturii şi a simţirii româneşti aceste informaţii se constituie un mesaj de la generaţia înfăptuitoare a Unirii, simbolurile realizate constituindu-se chintesenţa acestor fapte pe care, în mare parte, vicisitudinile anilor ce au urmat le-au îndepărtat temporar sau definitiv, rămînînd numai în memoria documentelor, constituindu-se un stimul pentru cuvenita îndreptare, pe care, sperăm, viitorul o va aduce.
NOTE
1. ASB, fond Ministerul Cultelor şi Artelor, Departamentul Artelor, dosar 69/1937, f. 63-65.
2. Ibidem, f. 70.
3. Ibidem, f. 63-64 v.
4. Ibidem, f. 63-64.
5. Ibidem, dosar 81/1938, f. 54 v.
6. Ibidem, dosar 69/1937, f. 63-435, 68.
7. Ibidem, dosar 90/1940, f. 13, 61, 62.
8. Ibidem, dosar 69/1937, f. 64 v, 65,67.
9. Ibidem, dosar 81/1938 întreg dosarul, în special f. 1, 2.
10. Ibidem, f. 24-26.
11. Ibidem, f. 1.
12. Ibidem, dosar 96/1938 întreg dosarul.
13. Ibidem, dosarul 81/1938, f. 63.
14. Ibidem, f. 28.
15. Ibidem, f. 55, 59, 77-82, 85; Albina an XI nov. 11, 19 martie 1937, p. 162; Universul an 55, nr. 88, 30 martie 1938, p. 5.
16. Ibidem, f. 55, nr. 258, 22 septembrie 1938, p. 8.
16. ASB, inv. 819, fond Ministerul Cultelor şi Artelor, Departamentul Artelor, dosar 81/1938,. f. 14-18.
17. Ibidem, f. 19; Calendarul Universul, 1940, p. 71.
18. ASB, inv. 819, fond Ministerul Cultelor şi Artelor, Departamentul Artelor, dosar 81/1938, f. 20.
19. Universul an 55, nr. 237, 1 septembrie 1938, p. 2, rubrica Tribuna Liberă.
20. ASB, inv. 819, Ministerul Cultelor şi Artelor, Departamentul Artelor, dosar 90/1940, f. 13, 41.
21. Ibidem, dosar 72/1939, f. 67 v; 90/1939, f. 17; 91/1939, f. 265, 267.
22. Ibidem, dosar 103/1939, f. 195.
Sursa: Teodorescu, Virgiliu. Monumente ridicate în oraşul Chişinău în 1918-1940. In: Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. Ch., 1992, Anu. 1, p. 214-219.
Chișinău, orașul meu 
One thought on “Monumente ridicate în oraşul Chişinău în 1918-1940”