S-au născut:
1936 — Petru Leonardi (pe numele său real Petru Jigan), artist de balet, coregraf, prim-balerin la Teatrul de Opera și Balet din Chișinău, Artist Emerit al RSSM. În 2011, Poșta Moldovei a emis un plic cu marcă fixă dedicat celor 75 de ani de la nașterea sa. Ministerul Culturii din Republica Moldova oferă premiul „Petru Leonardi” în domeniul coregrafiei (d. 16 iulie 1966).
1949 — Vasile Didâc, pictor.
1953 — Alexandra Iunko, scriitoare de limbă rusă, traducătoare (d. 23 iulie 2018).
1960 — Mihai Fusu, actor, regizor, dramaturg, profesor și producător de teatru.
Au decedat:
1936 — Constantin Stere, jurist, profesor, ideolog, publicist, scriitor, om politic, unul dintre cei mai remarcabili oameni de cultură, absolvent al Liceului Nobilimii din Chișinău, al doilea președinte al Sfatului Țării (n. 1 iunie 1865).
2006 — Aleksei Spassky, academician, doctor habilitat în biologie, profesor universitar, participat la fondarea Academiei de Științe a Moldovei (1961), vicepreședinte al AȘM, cercetător științific principal al Laboratorului de parazitologie și helmintologie al Institutului de Zoologie al AȘM, fondator al școlii științifice de parazitologie (n. 3 iulie 1917).
2013 — Dumitru Matcovschi, poet, prozator, academician, publicist, dramaturg, membru al Academiei de Științe a Moldovei (1996), Laureat al Premiului de Stat al RSSM (1990), simbol al renașterii naționale, cavaler al Ordinului Republicii (1996), Cetățean de Onoare al municipiului Chișinăului (2010)(n. 20 octombrie 1939).