Toponimul vine de la Chişla Nouă?

Dacă poeţii din Republica Moldova numesc pământul minunat de la Prut până dincolo de Nistru „o ţară de basm, un ţărm de legende, un plai de vis”, adică un colţ pitoresc din continentul european, milioanele de locuitori ai celui de-al doilea stat românesc consideră metropola Chişinău prima perlă a Basarabiei. Aşa şi este!

În apropiere, s-au identificat vestigii aparţinând culturii geto-dacă (sec IV-I î.Hr.) şi Sântana de Mureş-Cerneahov (sec. lll-IV d.Hr.). Aşadar, geto-dacii locuiau pe valea Bâcului. Sunt dovezi că strămoşii românilor au locuit aici cu 1000 de ani înainte de prima atestare documentară a Chişinăului (1436). Se pare că toponimul, de origine turcică (după unele opinii lingvistice), ar indica existenţa unui izvor de care se leagă începutul aşezării, întâi ca sat, apoi ca târg şi oraş.

Biserica Mazarache a fost edificată în 1752 lângă izvorul de la care se presupune că a provenit numele vechi al oraşului. Dar legenda? E scrisă în toate cărţile şcolare. Într-un loc pitoresc din codru, a fost întemeiată o aşezare moldovenească. Locul era situat pe malul Bâcului, lângă un izvor, numit Chişla Nouă, de la care mai apoi s-a ajuns la Chişinău.

Poporul povesteşte, din moşi-strămoşi, o întâmplare pitorească legată de Ştefan cel Mare şi Sfânt, care trecea adesea pe aici.

Ştefan Vodă avea un comandant de oşti, pe nume Hâncu. Odată îl chemă şi-l întrebă:

- Pe unde sunteţi voi cu războiul?    
- Am ajuns, Măria Ta, la Chişla Nouă, a răspuns Hâncu. "Chişla" asta, pe limba turcească, înseamnă stână. Vasăzică, au ajuns la stâna cea nouă. Stâna veche se află în Lăpuşna.
- Mai avem, mai avem până la Nistru? va fi întrebat Ştefan cel Mare, ce-şi petrecuse noaptea la o curte boierească apropiată de mănăstirea Căpriana.
- Da, Măria Ta! Mai avem, mai avem până la Nistru!

---

Legende geografice şi istorice ale poporului român. Iaşi, 2004. 77-79 p.