30 OCTOMBRIE – Chișinăul de azi

Evenimente:

1942 — Sfințirea Catedralei din Chișinău.
1969 — Are loc la Chişinău Congresul colhoznicilor din Republica Moldova (30-31 octombrie).

S-au născut:

1873Josef Sejdl (în unele documente este scris și Sejdel), sportiv și profesor de gimnastica la Gimnaziile de băieți Nr. 1 și Nr. 2 din Chișinău, Fondatorul ceh al fotbalului din Chișinău, unul dintre primii promotori ai fenomenului fotbalistic din Chișinău. La 26 martie 2023, la inițiativa Ambasadei Republicii Cehe în Republica Moldova în colaborare cu FMF și MAI, pe stadionul „Dinamo” din capitală a avut loc dezvelirea plăcii memoriale, dedicată lui Josef Sejdl (d. 21 iulie 1942 la Praga).
1914 Artiom Lazarev, istoric, om politic, ministru al al învățământului public în Guvernul RSS Moldovenești (1947-1951), șef al secției orășenești Chișinău al învățământului (1946-1947), rector al Universităţii de Stat din Chişinău, deputat în Parlamentul Republicii Moldova (1993-1996) (d. 15 aprilie 1999).
1926 Larisa Mahu, profesoară de chimie și biologie la Liceul „Gh. Asachi” și la Colegiul de Medicină din Chișinău.
1939 Svetlana Saganenko, balerină la Teatrul de Operă și Balet din Chișinău.
1950 Alexandru Samoilă, dirijor de orchestră, prim-dirijor al Orchestrei Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău, Artist al Poporului din RSSM (1988), Laureat al Premiului de Stat al RSSM (1990), Cavaler al Ordinului Republicii Moldova (1996). La Chișinău a dirijat baletele: „Antoniu și Cleopatra” de E. Lazarev (1982), „Luceafărul” de E. Doga (1983), „Andrieș” de Z. Tcaci (1980), „Requiem” de W. Mozart (2007).
1959 Ana Barbu, interpretă de muzică populară, romanțe și de estradă, solistă a Capelei Corale Academice „Doina”, solistă în Orchestra de Muzică Populară „Fluieraș” și în Ansamblul „Mugurel”, Artist al Poporului Republicii Moldova (2011) (d. 18 mai 2015).
1962 Ion Găină, poet, prozator, publicist, pedagog și muzeograf, director-fondator al Muzeului „Alexei Mateevici” din Zaim, Căușeni (1984-1995), Om Emerit din Republica Moldova (2001).

Au decedat:

1992 Gheorghe Malarciuc, poet, prozator, publicist și scenarist, redactor la Comitetul de Radio şi Televiziune din R.S.S.M., redactor-şef adjunct al secţiei scenarii la Studioul „Moldova-Film”. Autor al scenariului filmului „Serghei Lazo”, autorul pieselor „Zile de foc, de apă şi de pămînt” (1974), „Marsilieza” (1984), „Dragă consăteanule!” (1984), „Cel mai iubit”, montate pe scenele teatrelor din Chișinău (n. 6 iunie 1934).
1992 Doina Aldea-Teodorovici, interpretă de muzică ușoară, soția compozitorului Ion Aldea-Teodorovici. Cetățean de Cnoare al orașului Chișinău (2010) (post-mortem), Artistă Emerită a Republicii Moldova (1992), Cavaler al Ordinului Republicii (1993) (n. 15 noiembrie 1958).
1992 Ion Aldea-Teodorovici, instrumentist, compozitor și cântăreț, solist, saxofonist în Ansamblul vocal-instrumental „Contemporanul” al Filarmonicii din Chișinău, Cetățean de Onoare al orașului Chișinău (2010) (post-mortem). În duet cu soția sa Doina a cântat limba română și a desfășurat o fructuasă activitate creatoare semnând muzica pentru cca 30 de filme și spectacole teatrale (n. 7 aprilie 1954).
2014 Constantin Tănase, publicist, eseist, lingvist, doctor în filologie, director-fondator al Cotidianului Național Independent „Timpul“ (n. 24 iunie 1949).

Leave a comment