Pe drumuri basarabene (D. Iov, 1933)

Dimitrie Iov (n. 9 martie 1888, sat Uricani, orașul Flămânzi, județul Botoșani – d. 20 august 1959, Gherla), poet și prozator român
4–6 minutes

Ecouri din Chișinăul de altădată

Dimitrie Iov (n. 9 martie 1888, sat Uricani, orașul Flămânzi, județul Botoșani – d. 20 august 1959, Gherla) a fost un poet și prozator român, director al Teatrului Național din Iași între 1942 și 1944. În 1916, la 18 ani, a fost trimis în Basarabia ca reporter. După război s-a stabilit la Soroca. A redactat Procla­ma­ția Sfatului Țării privind indepen­dența Basarabiei din 24 ianuarie 1918. A murit în închisoarea Gherla.

“Nu a existat până la Dimitrie Iov nici un român care să fi descris atât de iscusit Basarabia. Să înfiripe mai măiastru, în cuvinte, dragostea de ea. Despre istoria ei neclintită, dar și despre ținutu­rile-i verzi, mireasma florilor de caiși și bogatele rânduri cu viță-de-vie; despre luminoșii oameni ai locului, dar și despre durerile lor; acest pe nedrept prea puțin cunoscut poet și scriitor a vorbit în cea mai sensibilă și duioasă limbă”.

“Părintele Dimitrie Bejan l-a întâlnit în cadrul vastului său periplu penitenciar. Acesta descrie, într-o notă de subsol, sfârșitul tragic al poetului astfel: „Scriitorul Dimitrie Iov, de la Flămânzi-Botoșani, așezat la Soroca, a publicat tot ce s-a putut scrie mai frumos despre Nistru și Soroca. Pentru volumul de poezii «Covor basarabean» publicat în 1941 (anul 1943 – n.a.), va fi ucis în închisoare, la Gherla, în 1963 (decedat la 20 august 1959 în Penitenciarul Gherla, cf. Fișei matricole penale – n.a.), de către conducerea pușcăriei, prin lovituri în piept cu săculețe de nisip, iar la fiecare lovitură, ofițerul criminal striga: «Asta pentru Bucovina! Asta pentru Basarabia!». Așa a murit poetul Dimitrie Iov, în închisoarea românească, pentru dragostea de Soroca și de Basarabia. Am protestat numai noi, pușcăriașii. Țara de astăzi l-a sugrumat. Am scris aceste rânduri ca să se știe. Și să nu se uite! Că-n zilele noastre mulți români au pătimit pentru dragostea de adevăr. Iar adevărul stă în credința-document că Basarabia și Bucovina sunt trup din trupul Țării româ­nești”. Amin!”

Laurențiu Cosmoiul, revista Lumina, 05 Septembrie 2023

Pe drumuri basarabene (D. Iov, în revista Viața Basarabiei, Anul II, nr.3, martie 1933)

Dintre toate provinciile, Basarabia este cea mai conservatoare. Nicăeri nu s’a păstrat mai curată limba moldovenească și mai neștirbite obiceiurile, ca’n fermecatul ținut dintre Prut și bătrânul Nistru. Dacă socotim că stăpânii de eri au dus o luptă vajnică pentru rusificare, moldovenilor basarabeni li se cuvin toate laudele pentru rezistența de a rămânea ceia ce-au fost.

Conservatismul basarabean s’a menținut cu sfințenie și în ce privește drumurile. E neîndoios că pe drumurile de azi ale Basarabiei, au colindat străbunii noștri cu sute de ani în urmă și că starea lor este aceiași ca atunci. Pe-acelaș drum de țară, venind dinspre Bărnova sau dinspre Ocnița, Ștefan cel Mare a mers să câștige victoria de la Lipnic. Prin nouri de colb s’a repezit să asedieze cetatea Sorocei Constantin Cantemir Vodă pe-aceleași drumuri neschimbate pe cari tătaru ‘ndrăgostit alergă la Iași să fure lujerul domnesc a lui Vasile Lupu, frumoasa Ruxanda. Credeți c’au fost mai rele drumurile pe care ostașii români au hălăduit acum 1832 de ani ca să ridice Valul lui Traian prin ținutul Ismailului, a Cahulului și-a Cetății Albe?

Pentru moldovenii basarabeni drumurile au fost o moștenire de care n’au vrut să se atingă: au ținut să le păstreze așa cum păstrezi, în poliță, o farfurie rămasă de la bunica, sau, pe culme, o cațavică blănită cu vulpe pe care mama bunicei a purtat-o în ziua de fudulie când a fost mireasă. Și autoritățile, cele de eri ca și cele prezente, n’au vrut să tulbure primitivitatea acestor drumuri cari vrâstează, pe unde doresc și cum doresc, Basarabia.

Așa s’au deprins basarabenii cu drumurile lor, încât în 1921, pe când eram prefect de Soroca, luptându-mă să fac o șosea, au venit delegații de țărani și m’au rugat să nu pun „cheatră pe drum”, că dacă pun piatră vor trebui să potcovească animalele, să le strice unghile și să cheltuiască bani.

Intr’o statistică a drumurilor, găsesc că la 1918, într’un județ, pe care nu vreau să-l dau de gol, se afla 1 km. și 400 m. de șosea. Rușii n’aveau nici un interes să facă șosele în Basarabia. Eu cred că nici în Rusia nu prea aveau: dovadă căruțele lor cu roți de peste un m. și galoșii cu turetci. Decât să pue piatră pe drum, mai bine fac roata căruții cât omu, să aibă ce îngropa în glod. Și galoși ca niște cizme, să poți întra în plămădeala drumului până’n genunchi. Cum se mai minunau sătenii noștri când au văzut întăia oară, în 1916, în Moldova, căruțele muscălești cu uriașèle lor roți!..

De la Unire ‘ncoace nici noi nu ne-am prea silit sa facem şosele. S’au ridicat deseaori plângeri, dar nu s’a pus nici o grabă în satisfacerea lor. Doar mici cârpeli, ca să ‘nșele ochiul. Curat ca pe vremea rușilor de care se pomenește că venind țarul la Chișinău a fost dus pûnă la spitalul de nebuni de la Costiugeni pe o admirabilă șosea construită înadins cu câteva luni mai înainte.

– Foarte bun drum, a glăsuit Atotputernicul stăpân.

– Da, Majestate, așa s toate ‘n Basarabia, a întărit slujbaşul care-l întovărășia.

Și țarul, mângâindu-și vârful roşcat al bărbei, surâse mulțumit, alunecându-și privirea pe fășia strălucitoare a șoselei.

În ce privește materialul brut necesar construcției de șosele, în Basarabia să găsește, slava Domnului, berechet. Mai ales în nord, ori unde sapi dai de piatră. Găsim și granit, vânăt și tare ca oțelul. Carierile de granit de la Cosăuți – Soroca, sunt fără pereche în Europa, după cum mărturisește celebrul geograf, profesorul de Mortonne, care în 1921 și-a adus studenții se facă studii la fața locului.

Dar, se zicem, că granitul trebuește sfărmat, rotunjit, pregătit anume pentru a fi întrebuințat. Avem însă pietriș gata să-l așterni, numai să te ostenești să-l scoți din Nistru, unde se găsesc mii și mii de vagoane.

(Va urma)

Leave a Reply