Vă propunem spre lectură câteva fragmente din eseul Andreei Grumeza, câștigătoare a locului întâi (alături de Violeta Grosu) la concursul de eseuri Chișinăul european.

Chișinău: Când arborii și oamenii visează în aceeași limbă – Europa

“Dacă ai curajul să te oprești din goana zilnică și să asculți cu atenție foșnetul serii în Parcul Central, vei auzi cum oftează arborii și arbuștii. Ei, martorii muți ai atâtor generații, își scutură frunzele ca pe niște palme trudite, întrebând vântul: „Când vom ajunge, în sfârșit, în Europa? Când ne va fi umbra prețuită ca într-o grădină a lumii civilizate, unde rădăcinile noastre să nu se mai lupte cu betoane ostile, ci să hrănească un pământ al respectului?”. Acest suspin al naturii nu este o plângere, ci o aspirație spre rânduială, spre estetică și spre acea armonie pe care marile capitale europene au învățat să o cultive”.

“Oftatul tinerilor pe care l-am menționat este, în esență, un motor de schimbare. Chișinăul este capabil pentru că are o resursă umană incredibilă: o generație care nu mai cunoaște frontierele mentale ale trecutului. Acești tineri sunt cei care aduc Europa acasă în rucsacurile lor, în ideile lor de start-up-uri și în dorința de a trăi într-un oraș „smart”.”

“Nicio capitală nu poate fi cu adevărat europeană dacă bătrânii săi oftează de oboseală și simt că munca unei vieți a fost în zadar. Respectul pentru seniori este testul de maturitate al unei societăți. Chișinăul european pe care mi-l doresc este un oraș prietenos cu vârsta, unde trotuarele nu sunt obstacole, ci căi de acces line, unde parcurile sunt pline de bănci confortabile și unde centrele comunitare oferă locuri de dialog între generații”.

“Oftatul arborilor de pe străzile noastre se poate transforma într-un foșnet de bucurie, o simfonie a vieții care să salute un oraș curat, oxigenat și iubit. Munca tinerilor și a bătrânilor se va ușura atunci când vom înțelege că tehnologia și tradiția nu sunt dușmani, ci aliați în construcția unei capitale demne. Visez la ziua în care, plimbându-mă de la Muzeul Național de Artă spre porțile verzi ale Grădinii Botanice, nu voi mai simți contrastul dintre „ce avem” și „ce am putea avea”, ci voi trăi certitudinea unui prezent împlinit”.

Felicitări, Andreea!