Gleb Ceaicovschi-Mereșanu, unul dintre cei mai importanți oameni de cultură ai Basarabiei, ne-a oferit o emoționantă carte de memorii, care cuprinde optzeci de ani din viața acestui muzicolog, folclorist, pedagog şi regizor. Această carte reînvie un Chișinău aflat la intersecția marilor puteri și ne arată cum a fost trăit șocul istoric al reacaparării pământului basarabean de către URSS.
În anul 1940, la 28 iunie, au intervenit schimbări radicale şi neaşteptate în viaţa mea şi în istoria Basarabiei. După un ultimatum al Moscovei înaintat României, Armata Sovietică a intrat pe pământul Basarabiei, reocupându-l în urma Pactu lui Molotov-Ribbentrop. Mă gândeam că pentru mine studiile la conservator au luat sfârşit. Stăteam la Tighina, fiind mereu pe gânduri. În luna august am citit într-un ziar că la Chişinău se deschide un Conservator de Stat. M-am bucurat mult. În grabă am adunat actele necesare şi am plecat într-acolo. Noul consevator se afla în clădirea Consevatorului Municipal. Aici l-am întâlnit pe M. Bârcă, care mi-a făcut cunoştinţă cu noul director – David Ghersfeld. Prezentându-mă, a menționat că am studiat muzica şi am fost student la Conservatorul Municipal.
Examenele de admitere au fost numai sub formă orală – teoria muzicii şi solfegii. Comisia de examinare era alcătuită din Ştefan Neaga, Mihail Bârcă, şef Catedră teoria muzicii şi compoziție, Veaceslav Bulâciov şi Alexandru Iacovlev, profesori la aceeaşi catedră.
La anul I au fost admişi doar cinci studenți, iar la anul II au fost înscriși trei studenți: S. Lobel şi N. Leib, cu studii la Conservatorul din Iaşi, şi Cârstea, cu studii la Conservatorul din Odesa.
La întâi octombrie au început cursurile. Armonia ne preda Mihail Bârcă, solfegii – Alexandru Iacovlev, forme muzicale – Ştefan Neaga, pianul – Serghei Râvlin. Pe lângă aceste obiecte, am început să studiez cornul în clasa lui D. Ghersfeld. Am cântat şi în corul Conservatorului condus de V. Bulâciov, cu care am pregătit Recviem de W.A. Mozart. Pe lângă obiectele muzicale, au fost introduse şi un şir de discipline de cultură generală: istoria partidului comunist, istoria popoarelor URSS, limba rusă, educația fizică, apărarea civilă.
La întâi ianuarie 1941 la Conservator s-a înființat Studioul de operă sub conducerea lui Stolearov. Eu am fost numit laborant. Era prima mea funcție. Aveam grijă să alcătuiesc orarul studiilor în cadrul studioului şi orarul claselor ce se eliberau seara. Unele fragmente montate în acest studio au fost prezentate la Teatrul Expres, astăzi Filarmonica Naţională.
I-am avut colegi la Conservator pe cântăreții Tamara Ciobanu, Leonid Boxan, Alexei Stârcea, Victor Achindinov; pianiştii S. Carlic-Levenzon, Olga Iancu, Lilia Oxinoit, V. Belinschi; precum şi pe Mihail Turcan, Solomon Lobel ş.a.
Eram destul de avansat la solfegii și teoria muzicii. Deseori, studentele de la canto mă rugau să le ajut la teoria muzicii sau armonie. Astfel, mai câştigam câte un bănuţ pentru traiul de toate zilele…
Viața paşnică însă a fost întreruptă. A început războiul. În dimineata zilei de 22 iunie 1941, noi, studenții conservatorului, care locuiam într-o clădire din partea de jos a oraşului, ce servea drept cămin, am fost treziți de zgomotul avioanelor şi explozia bombelor. În această zi, au fost bombardate postul de radio, gara şi centrul oraşului Chişinău.
La 8 iulie am fost iarăşi treziți de zgomote. Am ieşit din casă şi am văzut o mare grozăvie. Orașul nostru, îndrăgitul Chişinău, era în flăcări. Pe strada principală treceau maşinile de pompieri pline cu benzină în loc de apă şi stropeau casele de pe ambele părţi ale străzii, iar alți pompieri veneau din urmă dând foc locuințelor, instituțiilor, magazinelor din centrul oraşului. Sovieticii dădeau foc urbei. Noi am fugit peste râuşorul Bâc, spre Râșcani, de unde, îngroziți, priveam dezastrul.
După amiază, eu şi câțiva studenți ne-am intors la cămin. Spre seară s-a făcut linişte. Am văzut consecințele incendiului. Din clădirea conservatorului rămăsese numai pereții. În ea a ars o bogată bibliotecă de note. Vizavi de conservator se puteau vedea pereții goi ai primăriei, iar spre strada Puşkin se zăreau ruinele Casei Eparhiale, care a avut o frumoasă sală de concerte, cu un faimos pian Blüthner.
O parte dintre profesorii şi studenții conservatorului au fost evacuați cu Armata Sovietică, altă parte a rămas la Chişinău. Conservatorul şi-a întrerupt activitatea până-n anul 1944. Mi-am luat rămas-bun de la prieteni și am plecat la Tighina, unde locuia familia mea.
Memorii / Gleb Ceaicovschi-Mereșanu ; ed. îngr. de Svetlana Badrajan . –Chișinău : Epigraf, 2019 . –96 p. : fot. 978-9975-60-318-8
Lectură suplimentară: Cine a devastat Chișinăul în timpul Războiului (răspunde istoricul Virgil Pâslariuc)
Chișinău, orașul meu 