La 12 ani, tânărul Bogdan Petriceicu-Hasdeu se stabilește la Chișinău și urmează gimnaziul de băieți, care se afla în actuala clădire a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. În cadrul gimnaziului, Hasdeu nu este un elev strălucit, nu-și dă silința pentru a primi note mari. Însă în viața de zi cu zi, tânărul manifestă o curiozitate de nestăvilit.

Unica influență declarată în acea perioadă este tatăl său, care îl încurajează mereu și îi este, de altfel, principalul mentor, dascăl și inspirație. Impactul enorm pe care îl avea tatăl lui B. P. Hasdeu se resimte în primele lui încercări literare, dar și ulterior.

Într-o scrisoare adresată fiului său, aflat în serviciul militar, Alexandru Hajdeu (tatăl scriitorului) scrie:

„Nu lăsa și ocupațiile literare. Citește, citește mult; de asemenea scrie mult; dar chibzuiește, prelucrează ceea ce scrii; cultivă-te mai departe singur, pentru care învață neapărat limba germană”

Alexandru Hajdeu

La Chișinău i s-au întâmplat lui Hasdeu câteva lucruri-cheie. Primul – un triunghi amoros în care a fost implicat scriitorul. La 15 ani, aflându-se la Chișinău, B.P. Hasdeu se îndrăgostește de o fată de 16 ani, Alina, care îl părăsește în mod abrupt, plecând la Odessa.

Pe la sfârșitul anului 1852 am făcut cunoștință cu D-na Lazareva, văduva polițaiului din Chişinău — comandant de cavalerie Lazarev — care cu puțin timp Înainte se mutase în câmpiile Elisee. Am întâlnit la ea pe D-ra Alina Merjeewski, o fată de vreo 17 ani, nu bogată, dar înzestrată cu o indigență deosebită și de o frumusețe rară. La început nu mi-a atras atenția, dar cu cât aveam prilejul s-o văd mai des, cu atât mai mult resimțeam influență acestei frumuseți minunate… În scurt — mă îndrăgostisem de ea! Dar cum să-i mărturisesc iubirea? În curând, ocazia s-a prezentat. Alina m-a rugat să-i procur cărți pentru lectură şi mai ales poezii. Am întrebat-o dacă a cetit pe Pușkin — la răspunsul ei negativ, i-am trimis după câtva timp pe Eugeniu Oneghin în care toate pasajele corespunzătoare sentimentelor mele de atunci le subliniasem cu creionul. În curând am primit înapoi pe Oneghin şi — o Fericire — răsfoindu-I, am găsit o șuviță de păr blond: era părul ei, se înțelege!

Copil de 16 ani — eram sigur, căutam să mă conving ca Alina mă iubește! Şi într-adevăr: într-un timp destul de scurt după acel eveniment, am izbutit să mă apropii de ea, dar plecarea ei neașteptată la Odessa a spulberat strălucitele pIanuri ale iubirii mele. Alina a plecat cu tatăl său, mama şi sora mai mică la Odessa (să se stabilească acolo, după cum asigura pretinsul meu prieten Mi. Ilaşco, care acuma a intrat, se pare, în artilerie). Știrea aceasta m-a zdrobit, numai atunci am înțeles toată puterea iubirii mele; dezamăgirea mea a fost groaznică: nu mă iubește, m’-a părăsit!

În acest timp, a venit la Chişinău de la țară bunica mea şi mi-a făcut cunoștință cu familia Hodkowski, care se compunea dintr-o văduvă — femeie încă tânără şi frumoasă — şi din încântătoarea ei fiică de 16 ani. Farmecele ei în alt timp, probabil, m-ar fi impresionat, dar atunci iubeam pe Alina, — o iubeam fără voia mea, şi numai odată viață se poate iubi cu adevărat!

Oricum ar fi, cu toate eă eram întotdeauna destul de rece cu Reghina Hodkowski, — copil fără experiență, ea s-a îndrăgostit de mine şi s-a hotărât să-mi destăinuiască sentimentele ei! Oare se poate nega după aceasta dreptatea vorbelor lui Puşkin.

„Cu cât mai puțin iubim temeia,
Cu atât îi plăcem mai mult!”,

Situația mea devenea ciudată şi ridicolă; iubeam pe Alina, dar puteam oare să-i spun Reghinei: — Îmi pare rău, Domnișoară, dar nu vă iubesc. Inima mea nu e liberă în momentul de față. Vă rog, iubiți pe altcineva. —

Neavând posibilitatea să-i explic sincer că n-o iubesc, eu… se înțelege ce am făcut. Mă apropiam de Reghina din ce în ce mai mult. Ea iubea înflăcărat, iar eu glumeam cu ea pour passer le temps.

Deodată, cu totul pe neașteptate, se întoarce de la Odessa Alina şi aflu, spre nenorocirea mea, că ea era prietenă veche cu Reghina. Sang bleu! Ventre bleu! Morbleu! Parbleu! Tête bleue! În scurt — toate înjurăturile, pentru cari atât de strict pedepsea regele Carol X, îmi vin în minte, când îmi amintesc situația mea de atunci între două focuri.

Alina a observat că prietena ei nu e indiferentă față de mine şi, se înțelege, m-a socotit trădător; Reghina a aflat că iubesc de mult pe Alina, și s-a hotărât să mă uite. Astfel, am rămas în vânt, învinuit de trădare de una şi de alta.

Să nu vă mire faptul că, zugrăvind prima, şi în același timp ultima mea iubire, întrebuințez expresii cari, într-o măsură oarecare, nu s-ar potrivi pentru evocarea evenimentului ce a avut o influență hotărâtoare asupra întregii mele soarta: eu scriu aceasta după mai mult de două luni de serviciu într-un regiment de husari, izbutind să înec impresiile triste de altădată în binefăcătoare picături de șampanie, deși adeseori şi acum, rămânând singur, năpădesc amintirile și, mi-e rușine s-o spun, câteodată pIâng.

Am încercat de câteva ori să-i scot din capul Alinei pretinsa mea dragoste pentru Reghina, dar întotdeauna întâmpinam răceală şi indiferență din partea ei la dezvinovățirile mele. Aceasta mă ucidea.

Am încercat s-o urmăresc, şi am observat că nu e indiferentă față de un tânăr purtător de frac Pnuşewski.

În acest timp, trecea prin Chișinău, în drum spre Moldova, regimentul de ulani din Olviopol, și pe mine m-a vizitat iunkerul Henric Elovicki, colegul meu de liceu din Rovno.

Disperat de trădarea Alinei, m-am hotărât să-mi înăbuș pasiunea, despărțindu-mă de ea, iar singurul mijloc pentru aceasta era intrarea în serviciul militar.

M-am adresat tatălui meu, cerându-i să mă înscrie în regimentuI de ulani din Olviopol, unde aș fi vrut să fiu împreună cu vechiul meu arad Elovicki.

Atunci nu împlinisem încă nici 16 ani.

E. Dvoicenco, Începuturile literare ale lui B. P. Hasdeu. Jurnalul lui intim (1852-1856) și alte opere rusești cu un studiu introductiv, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”: 1936.

Povestea e importantă, pentru că, Hasdeu, în dorința lui de a scăpa de această situație îl imploră pe tatăl său să-l înscrie în serviciul militar, dar este refuzat. Marcat de acest refuz, încearcă să se sinucidă

Secretarul tatălui meu, F.G. Vigura, avea un pistol încărcat. (…) am intrat în camera lui, am luat pistolul de pe perete și, vârând țeava în gură, am tras… Se vede că Providenței îi datorez viața: faptul că arma nu luase foc m-a salvat… Cugetând, nu mi-am permis să mai încerc odată voința Celui de Sus: m-am hotărât să aștept!

Pe lângă miracolul Supraviețuirii, în perioada când stătea la Chișinău lui Hasdeu i s-au întâmplat multe alte lucruri determinante, inclusiv în ceea ce ține de o cercetare căreia i-a dedicat mult timp și care a început cu o Coțofană.

Odată, fiind de 15 ani, am ucis la vânătoare o coțofană; din fericire, coțofana se afla în momentul fatal pe [o] babă de piatră. Eu am început să examinez acest obiect şi, la întoarcere, am început să scriu un studiu despre el. Adunând informații, le-am găsit atât de numeroase, încât mi-a venit gândul să cercetez toate « babele de piatră », fără excepție; au urmat noi adunări de informații, noi meditări — atunci m-am hotărât să scriu nici mai mult, nici mai puțin decât un studiu asupra fabulelor tracice.

De atunci, izvoarele s-au înmulțit până întra-atât, încât m-am hotărât să scriu, mi-e şi frică să pronunț cuvântul: despre originea, dezvoltarea şi spiritul mitologiei! Cine e de vină? — Coțofana.

E. Dvoicenco, Începuturile literare ale lui B. P. Hasdeu. Jurnalul lui intim (1852-1856) și alte opere rusești cu un studiu introductiv, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”: 1936.

Un alt moment important din viața scriitorului, întâmplat la Chișinău, este vizita lui la un vrăjitor

În livezile din împrejurimile Chișinăului trăia un vrăjitor, Panaioti Usturoiu, bulgar de origine, care și-a dobândit un renume prin prezicerile sale la domnișoarele și tinerii petits-maitres din Chișinău cari sperau în curând să se căsătorească. M-am adresat lui, întrebându-l dacă voi intra curând în serviciul militar. Niciodată nu voi uita pe omul acela slab cu fruntea înaltă şi ochii adânciți în cap.

Iată cuvintele lui (29 Iulie 1853): Tu vrei să intri în serviciuI militar; tatăl tău nu-ți dă voie; el face bine: în curând va veni vremea ta. Tu ești condus de iubire, dar ea e fără rezultate […]. În curând ai să te faci ostaș, și norocuI te va însoți. Soarta ta depinde de 3 expediții, cari te vor ridica foarte mult în opinia oamenilor, și în tinerețe încă vei ajunge la cele mai înalte onoruri.

E. Dvoicenco, Începuturile literare ale lui B. P. Hasdeu. Jurnalul lui intim (1852-1856) și alte opere rusești cu un studiu introductiv, București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”: 1936.

Aceste expediții, dar și multe altele, se regăsesc în biografia lui ulterioară.