Zestrea neamului: 30 de interviuri despre folclorul autohton

„Folclorul nostru… nu numai că este sublim, dar te face să înțelegi totul. E mai savant decât toată muzica așa-zis savantă. E mai melodic decât orice melodie, dar asta fără să vrea. E duios, ironic, trist, vesel și grav.” (George Enescu)

O nouă carte și-a găsit locul pe rafturi în Secția „Memoria Chișinăului” a Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Autorul acestei lucrări este Tatiana Slivca – jurnalistă și prezentatoare a emisiunii „Zestrea neamului” la un post de televiziune local – Noroc TV.

Volumul „Zestrea neamului” însumează un cuprins cu 30 de interviuri preluate de către autoarea Tatiana Slivca într-o perioada îndelungată de difuzare a emisiunii.

Protagoniștii interviurilor sunt artiștii folclorului autohton sau cum obișnuiește autoarea să le zică „străjerii folclorului” evidențiind pe următorii: Nicolae Botgros, Zinaida Julea, Valentina Cojocaru, Surorile Osoianu, Maria Iliuț, Larisa Arseni, Maria Sarabaș, ș.a. Fiecare interviu dezvăluie diferit esența folclorului, a talentului și a dăruinței artiștilor pentru muzică. În acest sens autoarea menționează la începutul lucrării „Toate aceste povești mi-au fost reale exemple și pot fi, de asemenea, exemple pentru cititori.”. Deși publicată în 2021, prezenta lucrare conține interviuri și din anii trecuți: Dumitru Blajinu (aprilie, 2009), Simion Târșu (martie, 2015), Nicolae Gribincea (ianuarie, 2017), Surorile Osoianu (septembrie, 2018) ș.a. Personalitățile intervievate povestesc atât despre dragostea față de muzica populară, cât și despre drumul lor în viață pe această cale, despre talent, obstacole și apogeul creației de frumos.
Nicolae Botgros vorbește despre cunoscuta orchestră „Lăutarii”, despre cei 50 de ani de activitate, despre membrii orchestrei, care devine în 2000 Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii”, și desprea activitatea lui încă de la începuturi, când încă nu știa ce i-a pregătit destinul. Interviul cu Nicolae Botgros dezvăluie multe secrete și scoate în evidență esența unui spirit național, care l-a călăuzit spre success pe virtuozul viorii, cum îl descrie jurnalista, cât și despre orchestra care ne-a dus faima și peste hotarele țării.

Nicolae Gribincea pe de altă parte transpune esența lui de artist în ceea ce cântă, versuri, emoție, pasiune veșnică. Acesta menționează: „Pentru mine, ca interpret, este important să cânt sincer, authentic, țărănește. Cântatul nu e o profesie, este altceva: o pasiune, o stare de spirit, un fel de scut protector, ce mă ferește de mediocritate și de o prostie, care, din păcate, e fără margini și face mult rău. Un cântec de valoare e ca o personalitate, are caracterul, ținuta, starea și demnitatea sa.”.

„Vocile noastre au colorit diferit, dar, împreună, se potrivesc” precizează Surorile Osoianu în interviul cu Tatiana Slivca. Cele cinci surori – Ileana, Iulia, Valentina, Maricica și Romela povestesc despre copilărie, satul de baștină – Horești, Fălești, unde au creat un muzeu cu obiectele familiei și instrumentele de altădată, cât și despre cum a început frumoasa poveste în brațele folclorului românesc. Interviul dezvăluie fiecare întâmplare din viața surorilor și oamenii care au contribuit la formarea lor ca artiști, artiști care astăzi desfășoară concerte cu sălile arhipline și se evidențiază prin colaborările cu personalități ale industriei muzicale, adepți ai altor concepte – opuse folclorului autohton.

Puține cărți pun în valoare folclorul autohton, pierzându-se esența și magia cântecului popular, însă lucrarea „Zestrea neamului” de Tatiana Slivca vine să conserve, în cele 30 de interviuri, veșnicia neamului nostru „care se poate mândri cu o ladă de zestre plină de valori materiale și spirituale, care ne identifică și ne fac unici.”.

Slivca, Tatiana. Zestrea neamului: Interviuri cu străjerii folclorului / Tatiana Slivca. – [Chișinău]: Univers Educațional, 2021 (Combinatul Poligrafic). – 228 p.: fot.
ISBN 978-9975-3335-5-9


Evelina Schin, bibliograf, Secția „Memoria Chișinăului”

Leave a comment