„O femeie cu suflet plin cu flori”

„Regina plantelor tropicale”

(Colegii despre Valentina Țîmbalî)

Pe 1 septembrie 2022, în ziua sărbătoririi înființării Grădinii Botanice (1950), astăzi Grădina Botanică Națională (Institut) „Alexandru Ciubotaru”, în cadrul proiectului „Chișinău la reportofon” al Secției „Memoria Chișinăului”, am avut un interviu cu Șefa Laboratorului de Plante Tropicale, doctor în științe dna Valentina ŢÎMBALÎ, care a dedicat 45 de ani Grădinii Botanice.

Dr. în științe Valentina ŢÎMBALÎ s-a născut la 15 iulie 1953, s. Olăneşti, Ștefan-Vodă. În 1970 a absolvit școala din satul natal și apoi și-a continuat studiile la Facultatea de Biologie și Chimie a Institutului Pedagogic de Stat din Tiraspol, pe care a absolvit-o în 1977 cu distincție.

Imediat după absolvire a început să lucreze la Grădina Botanică la data de 1 august 1977 în calitate de laborantă. Din 1991 până în prezent, lucrează ca șefă al Laboratorului de Plante Tropicale al Grădinii Botanice.

Pe parcursul activității științifice, Valentina ŢÎMBALÎ a contribuit la dezvoltarea cercetărilor privind ameliorarea, studiul și introducerea plantelor pe teren protejat din Republica Moldova. Rezultatele științifice ale cercetărilor efectuate de ea au fost publicate în peste 80 de lucrări științifice.

Contribuie activ și la educația ecologică a populației, în special a tinerilor, atât prin lecții-excursii la colecțiile de plante tropicale, subtropicale și suculente, cât și prin discursuri la posturile naționale de radio și televiziune.

În anul 2010, pentru rezultatele obținute, crearea și întreținerea colecțiilor de plante pe teren protejat de-a lungul a 35 de ani în Grădina Botanică, Dr. Valentina ŢÎMBALÎ a fost distinsă cu titlul onorific de „Om Emerit” și diplome ale Academiei de Științe a Moldovei.

Ne-am întâlnit de ziua de naștere a Grădinii Botanice, deci prima întrebare este legată de această data: De ce anume 1 septembrie 1950 este considerată „ziua de naștere” a Grădinii Botanice?

Data 1 septembrie 1950 – este data alocării primului teritoriu pentru Grădina Botanică. A fost alocat terenul de 76 ha de pe valea râulețului Durlești, astăzi parcul orășenesc – Dendrarium.

Aniversarea a 50 de ani a Grădinii Botanice a fost sărbătorită pe scară largă. Împreună cu AȘM am publicat Culegerea de articole Grădina Botanică la 50 de ani, în care sunt incluse biografiile și realizările fiecărui laborator, dar și informații despre Grădina Botanică. În ultima vreme, nu s-a acordat atenție mare aniversărilor.

Din păcate, când am împlinit 70 de ani, era covidul. În perioada de carantină a fost o perioadă foarte grea, nu au fost vizite, excursii, iar starea financiară a Grădinii Botanice era precară…

Acum s-au reluat excursiile. Avem grădina de iarnă, mare, înaltă. Anterior, excursiile aveau loc cel mai des în această grădina de iarnă, chiar dacă acoperișul ei abia se ține (a fost făcut din sticle). Încă din timpurile sovietice nu s-a făcut reparație, ceea ce, desigur, prezintă pericol. Totuși, avem vizitatori în orice zi a săptămânii: vin miri și mirese pentru sesiuni foto, vin elevii în excursie cu profesorii. Excursiile au loc de obicei primăvara, înainte ca elevii să plece în vacanță. Grupuri organizate de copii vin de peste tot: de la Vulcănești, Briceni, Edineț, etc. De la începutul acestui an au fost organizate peste 180 de excursii.

Cum ați ajuns să activați la Grădina Botanică?

Învățam la Universitatea din Tiraspol, în 1972 am fost admisă la Facultatea de Biologie și Chimie, în 1977 am absolvit. La Grădina Botanică au fost mulți lucrători care au absolvit Universitatea de la Tiraspol, unde se învăța în limba română. Eugenia Maximovna Pulbere, soția decanului Pavel Ivanovici Pulbere, era doctorandă la Grădina Botanică. Prietenea cu Alexandru Ciubotaru, directorul Grădinii Botanice, care ținea foarte mult la cadrele naționale. Pe mulți din studenți îi trimetea la Kiev, Leningrad, Moscova să facă doctoratul, să devină specialiști. În aprilie, trei studenți împreună cu Eugenia Maximovna am venit de la Tiraspol să vedem cum se lucrează la Grădina Botanică. După absolvire, din toți trei, am rămas aici doar eu. Administrația era deja pe teritoriul Grădinii.

Țin minte cum domnul Ciubotaru îmi povestea cu entuziasm despre perspectivele Grădinii Botanice. Mă gândeam că de la oraș la sat e ușor să treci, dar de la sat la oraș, mai greu. Totuși, la 1 august 1977 vin la Chișinău și mă aranjez la cămin pe strada Academiei. Alexandru Ciubotaru voia să mă trimită să fac doctoratul la Moscova. Eu, copil de la țară neumblat și nevăzut, timidă de fire, mă temeam să plec. Astfel, în 1977 am venit la Grădina Botanică, fiind repartizată la Laboratorul de Embriologie. În iarna anului 1978, la 25 decembrie,  m-am transferat în Laboratorul de Floricultură, în sere. Am avut niște sere, vechi, mici, și de acolo am început activitatea.

În 1979, am început doctoratul și la data de 29 martie 1985 am susținut teza de doctor.

În 1984 toamna, septembrie-octombrie, noi de acuma am trecut în alte sere, unde suntem până acum, care au fost construite ca sere de producere: castraveți, tomate, flori, trandafiri. Au fost încercări de a proiecta oranjerie de fond, când era Vladimir Voronin președinte al țării, s-a acordat trei milioane de lei, s-au făcut două proiecte, însă din lipsă de bani au rămas sub formă de proiect.

Pe teritoriu Grădinii Botanice, lângă poartă centrală, este terenul, pe care conform planul general a fost plănuit oranjerie de fond. Conform proiectului general, poarta centrală a Grădinii Botanice, frumos aranjată, ar trebui să fie lângă dispeceratul de troleibuze.

Într-un timp, salariul la Grădina Botanică era mic și căutam și în alte părți de lucru. Am lucrat la Guvern, la Președinție unde aveam grijă de plante, de înverzire, de aranjamente. Încercam să rezistăm vremurilor când salariile erau mici sau când nu le dădeau jumătate de an. Am fost angajată de doamna Antonina Lucinschi, iar pe urmă am rămas să lucrez cu ceilalți președinți care s-au perindat până în 2018. Acum, la anii mei, încerc să trăiesc și pentru mine. I-am zis directorului Grădinii că vreau să plec, dar dumnealui îmi spune că se pierde sera dacă mă duc. Cred că oameni de neînlocuit nu-s, dar tineretul nu prea se avântă să lucreze la Grădina Botanică, vin foarte rar câte unul, câte doi. Lucrul este fizic, nu poți să lucrezi cu plantele la calculator. Aici trebuie fiecare să lucreze prin sere, să vadă când planta nu are apă sau când are prea multă. Eu mă duc în concediu și rar când plecam 10 zile la odihnă la mare. Concediile mele însemnau „o zi acasă, nouă zile la serviciu”.

Am avut posibilități să lucrez la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” să citesc lecții studenților, dar m-am deprins aici cu sera, aici sunt „copiii mei”. Din 1977 până azi am lucrat aici, „în raiul Chișinăului”, cum o numesc unii. Grădina Botanică e a doua casă a mea.

Care este istoria Grădinii Botanice din Chișinău?

În anii `50, Grădina Botanică se afla unde este acum parcul Dendrariu. Dar teritoriul acelui parc e mult mai mic, apa iese la suprafață și plantele nu se simțeau prea bine. La vârsta de 33 de ani, Alexandru Ciubotaru a devenit director al Grădinii Botanice și în 1965 i-a schimbat locația, aleasă conform proiectului arhitecților din Leningrad. Așa cum s-au gândit ei, Grădina Botanică trebuia să fie cu patru iazuri pe un teren diferit deluros, muntos.

Începând cu anii 1968-1970 s-au început sădirile. Înainte, în locul Grădinii Botanice, erau terenurile colegiului de pomicultură și viticultură, erau livezi de prune, viță de vie pe tot teritoriul. Totul s-a scos, s-a curățit, iar angajații laboratorului de dendrologie mergeau în expediție prin pădure, strângeau fructe, ghindă pentru a le semăna și planta. Aduceam material din Grădinile Botanice din Ucraina, Rusia, Georgia, etc. În timp ce se planta pe teritoriu, se ridica și blocul administrativ, care a fost dat în exploatare în 1978.

La început, laboratoarele erau la Telecentru, în blocul biologic al Academiei, pe strada Asachi, după care am trecut la Botanica. Dar până a apărea blocul, lucram în așa-zisele căsuțe finlandeze, amplasate de-a lungul străzii Pădurilor. Acest mic cartier de căsuțe îl numeam Ciubotariovka, după numele directorului Alexandru Ciubotaru. Abia din anii 2000, Grădina Botanică a fost deschisă pentru vizitatori.

Pe vremea sovietică era Asociația Grădinilor Botanice a Ucrainei și Moldovei. Organizăm împreună conferințe în diferite orașe: Donețk, Kiev, Odesa, etc. Erau cu mult mai multe activități, se discutau despre mai multe probleme, de exemplu, în privința orhideelor, plantelor tropicale, suculenților…

După destrămarea Uniunii Sovietice, a fost un timp când nu se alocau bani pentru deplasări, Moldova se afla într-o liniște mortală la acest capitol. Deplasările aveau un rol important pentru creșterea colecției, aduceam butași, plante mici, semințe. Aveam legături cu aprox. 500 de organizații cu profil botanic din întreaga lume de la care comandam semințe. Anul acesta am dat comandă la peste 200 de specii din multe țări. La rândul nostru, le transmitem semințele noastre. Avem un catalog special de unde se pot informa cu privire la colecția noastră.

Pe teritoriul Grădinii Botanice sunt multe expoziții de plante medicinale, plante aromatice, plante tropicale, reprezentând 3 144 de specii și forme de plante originare din pustiuri, subtropice, tropice și zona ecuatorială, flora Basarabiei (lângă bloc), Grădina din piatră japoneză – Rocariu (un peisaj extraordinar creat din blocuri de gresie, granit și calcar, situate pe un covor de granit zdrobit roșu și gri; peisajul este completat de diverse tipuri de arbuști cu flori și plante lemnoase ornamentale), Alpinarium (în fața blocului, din pietre, reprezintă o parte a unui ecosistem montan cu vegetație alpină și subalpină), Rozarium (peste 650 de specii și soiuri de trandafiri cresc aici), Lianarium (expoziție de plante cățărătoare lemnoase, liane: aproximativ 80 de specii și soiuri de liane, 10 specii de arbuști ornamentali și 25 taxoni de plante cu flori), Expoziția de plante dirijate (arbori cu coroană artificială, precum și plante fructifere cu coroane obișnuite și plângătoare, aranjate după diferite forme; în total, sunt aproximativ 600 de arbori din 50 de soiuri de meri și peri, cu 30 de tipuri diferite de coroane artificiale), Siringarium (include 150 de specii și soiuri de liliac) și multe altele. Plantele cresc și trebuie să fie mereu îngrijite.

Din 1996-1997 până în anii 2000 are loc o degradare a Grădinii Botanice. Cam prin 1996, în decembrie, nu aveam căldură în sere și am pierdut multe specii de plante. „Termocom” a venit și ne-a deconectat din cauza datoriilor. La sfârșitul anilor ’80 aveam 3 000 de specii de plante în seră, iar până în 2000 pierdusem o mie de specii. Au fost ani foarte grei, au fost ani când făceam focul în sere. Pe urmă, Alexandru Ciubotaru, care au fost director pe timpurele acele și proiectat Grădina Botanică, a inventat niște sobe din metal – „burjuika”. În fiecare seră erau câte două „burjuici” care țineau căldură la plante, deși scoteau foarte mult fum, aici nu se vedeau oamenii din cauza fumului. Zi și noapte eram de serviciu în sere câte doi oameni, îmbrăpcați în „fufaici” și făceam focul în aceste sobe cu lemne.

Era foarte greu să păstrezi întreaga colecție. Nu am reușit, așa cum spuneam, o mie de specii apoi am pierdut. În ultimii ani, am reușit să restabilim ușor dimensiunea colecției, adică până astăzi am revenit la nivelul anului 1990, peste 3 000 de specii.

Grădina Botanică a fost grav avariată și în aprilie 2017, când a căzut o cantitate uriașă de zăpadă. Apoi am pierdut cea mai mare parte din colecție. Oamenii obișnuiți ne-au ajutat la curățarea grămezilor de zăpadă și evacuarea copacilor căzuți, pompierii, soldații au fost de asemenea mobilizați și au oferit asistență semnificativă… Alexandru Ciubotaru nu a suportat o asemenea tragedie, pentru că totul era sădit și cu mâinile lui; toți copacii căzuți, plantele deteriorate – toți erau ca niște copii pentru el… A decedat pe 26 aprilie 2017.

Cu ce ​​probleme vă confruntați acum?

Nu avem destul loc pentru plante. Numărul lor crește, dar spațiul rămâne același. Prin urmare, suntem nevoiți să micșorăm numărul de exemplare ale unor specii. Trebuie să facem loc, să mărim suprafața.

O altă problemă cu care ne confruntăm este că din 1 ianuarie 2023 suntem lipsiți de autonomie juridică. Am aparținut înainte Academiei de Științe, apoi ne-au trecut la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, iar anul acesta ne-au alipit la Universitatea de Stat. Până în 2023 avem proiecte științifice, care sunt finanțate din bugetul statului. Dar de la începutul lui 2023, contabilitatea, secția juridică vor trece sub tutela universității și noi vom rămâne fără ștampilă. Grădina Botanică are 104 ha, peste 7 000 de specii, cu muncitori, cu garaj, cu sere, cu de toate. Ar trebui să fie un om care să se ocupe strict de problemele Grădinii Botanice. Este imposibil ca o singură persoană să dirijeze 13 instituții ale Universității printre care și Grădina Botanică. Grădina Botanică nu este doar o institutul, este altceva, ar trebui să fie o instituție cu administrație proprie.

Și totuși, suntem 130 de angajați, pe când în vremea sovietică eram 450. Erau două brigăzi de muncitori care aveau grijă de colecția Grădinii. Acum aduc de la țară câte 5-7 muncitori, dar majoritatea sunt pensionari. Acum directorul actual, domnul Ion Roșca – directorul tânăr și activ – asigură implicarea voluntarilor, polițiștilor, pompierilor: toți s-au organizat și au curățit locurile grădinii, mai ales drumul de sub gard înspre aeroport. Nu a fost curățit deloc până acum, dar plantele cresc. Grădina Botanică este una singură în Chișinău și trebuie să avem grijă de ea.

Care erau primele impresii când ați venit de la Tiraspol la Chișinău?

Când eram mică, am fost într-o excursie la Gara Feroviară din Chișinău. Mai mult nu am văzut orașul. Am început să îl cunosc când m-am mutat aici. Am trăit la cămin la Telecentru, vizavi de blocul biologic (strada Grosul, actualmente strada Academiei), pe urmă am trăit la gazdă, apoi am primit o cămeruță la Ciubotareovkă. În 1985 am construit apartament cooperativ, cum era pe atunci, iar acum locuiesc pe Albișoara.

Nu prea umblam prin oraș, eram mai mereu la Grădina Botanică. Când am intrat la doctorat, serile stăteam până la ora 9-10 și lucram asupra tezei de doctor, pentru că înainte nu era calculator, totul se scria la mașina de tipărit, și dacă făceai o greșeală, trebuia să tipărești din nou. Toamna și primăvara în toate sâmbetele și duminicile eram la Grădina Botanică, după cum se spunea, la „subbotnik”-uri. Unii colegi veneau cu copiii și soții. Ne mai duceam cu colegele la film, la cinematografele din Chișinău, la teatre. Cluburi de noapte nu prea erau.

Din anii `70 până acum orașul s-a dezvoltat, a crescut. Pe strada Lenin (actuală bd. Ștefan cel Mare și Sfânt), unde e „Telecomul”, erau doar niște case obișnuite. Acum clădirile mari cresc ca ciupercile după ploaie. Nu erau atâtea magazine. Țin minte că prin anii `70, la Botanica s-a deschis primul magazin de înghețată în asortiment „Pinguin”.

În perioada sovietică aveam o legătură strânsă cu orașul. Noi și Laboratorul de Dendrologie ne ocupam de spațiile verzi, ofeream consultații, făceam lucrări. Au fost încercări de colaborare cu primăria, încă de pe vremea lui Serafim Urechean. Acum nu prea colaborăm, au angajații lor. Primăriei nu îi trebuie știință, totuși, înainte de a încerca să înverzești orașul, trebuie să cunoști aspectele științifice, pentru că nu orice plantă crește așa cum dorim noi. Chiar și același castan, o perioadă e verde și frumos, după care apare molia castanului, o insectă din cauza căreia ruginesc repede frunzele.

De ce în oraș s-a ales să se planteze anume arborii pe care îi vedem acum prin Chișinău?

Atunci când nu era nimic în Chișinău, s-au sădit plopi ca să crească mai repede și să înverzească orașul. Totuși, puful plopului dăunează populației, provocând deseori alergie. Pe vremea lui Ivan Ivanovici Bodiul, la dorința secretarului, s-a sădit mesteacănul adus din Rusia. S-a schimbat clima de atunci, avem mai des secetă și desigur acești copaci nu trăiesc mult, maxim 30 de ani. Și coniferele, la fel, nu e Moldova locul potrivit pentru dezvoltarea lor.

La noi se simt bine stejarii, teii și alți copaci care sunt de pe loc. E clar că nu vei planta doar tei și stejari în oraș, se încearcă mai multe specii, se caută cele care se adaptează cel mai ușor la condițiile de aici. Acum sunt mai multe boli și insecte dăunătoare decât în trecut. Înainte, când se aduceau plantele, erau ținute mai întâi în sere de carantină, erau izolate și se făceau observații: să nu aibă dăunători, să nu dezvolte anumite boli, iar peste o jumătate de an – un an, se aduceau în colecție. Acum nimeni nu mai controlează,  nu avem destui specialiști. Așa au fost aduși dăunători din alte părți ale globului. Acum, în serele noastre avem dăunători care anterior nu erau, de exemplu tripșii, o musculiță mică care atacă frunzele. Molia și gândacul de Colorado, la fel, sunt aduși din altă parte. Cu timpul s-au naturalizat și se dezvoltă în pas cu noi. Se aduc dăunători și cu plantele de cameră, cum ar fi păduchii țestoși, păduchii lânoși aduși cu orhideele, etc.

Avem și duzi în Chișinău, de exemplu, pe Bulevardul Dacia. Sunt foarte decorativi, le poți forma coroană, nu sunt atacați de dăunători și sunt foarte rezistenți la secetă. Dudul crește demult în Moldova, iar cu timpul au fost aduse și soiurile decorative.

Forma copacilor, arbuștilor din Chișinău se realizează prin arta topiară, adică modelarea plantei pentru ai conferi un anumit aspect: sferă, con, cub etc. A fost la Grădina Botanică un proiect cu specialiștii din Cluj-Napoca și am încercat să aplicăm acest tip de artă. Se face o carcasă de metal și se plantează tuie, care crește după forma stabilită. Avem ca exemplu delfinii din tuie de pe malul iazului din Grădina Botanică.

Multe plante din Chișinău, de la Grădina Zoologică, de exemplu, sunt crescute la noi în seră: palmieri, cactuși. Palmierii în Moldova rezistă doar din primăvară până în toamnă. La Grădina Zoologică au fost plantați palmieri chiar în sol, li s-au făcut carcasă cu încălzire și au rezistat iarna. Localurile, restaurantele din Chișinău care au palmieri decorativi îi aduc iarna la noi, la Grădina Botanică ca să supraviețuiască până la primăvară. Agavele din oraș, plante foarte rezistente la frig, la fel, sunt de la noi din grădină. Avem o colecție de peste 50 de specii de agave.

Atunci când nu se aduceau de peste hotare, multe plante pentru oraș le luau de la noi sau de la Asociaţia Agroindustrială „Victoria” (АПО «Виктория»), un centru tehnico-științific care la fel se ocupa cu floricultura. Prin anii `80 era o organizație mare, aveau o secție de știință și cercetări și o secție de producere. Și Asociaţia „Victoria” aveau serele lor lângă combinatul de tutun, niște sere mari de sticlă, mai înalte decât ale noastre. Creșteau acolo multe soiuri de plante pentru oraș, tot de la noi luate și înmulțite. După ce s-a început Perestroika, s-au demolat serele, s-au distrus plantele. Au vrut să facă acolo o piață agricolă.

Ce specii de plante credeți că se potrivesc cel mai bine climei din Chișinău?

Grădina Botanică nu are forță de muncă, de cercetare, nu are potențial tehnic suficient. Nu avem aceeași capacitate ca pe vremea sovietică, când erau 20-25 de oameni în laborator. Ca să propui ceva trebuie mai întâi să cercetezi, să vezi dacă se va adapta și va rezista condițiilor climatice de la noi. Dar cred că trebuie de realizat noi cercetări prin oraș, pentru că sunt tot mai multe mașini care emană gaze de eșapament, plumb și poluează foarte mult aerul, respectiv nu toate plantele rezistă în fața acestor factori.

Au fost încercări în trecut de a se face inventarierea plantelor din Chișinău, așa cum se face și în alte orașe (Kiev, de exemplu). S-a rămas la etapa de planificare. Am putea să ne încălzim o iarnă cu toți copacii uscați din Chișinău. Totul are o limită, ca și omul. Sunt copaci care pot să trăiască 200-300 de ani în pădure, dar în oraș, unde aerul e mult mai poluat, termenul de viabilitate a copacului se micșorează. E foarte multă birocrație în ceea ce privește tăierea copacilor uscați, fiind necesar acordul multor instituții pentru a-i tăia. Pot trece 3-4 ani și copacul cel uscat să nu fie tăiat, cu toate că reprezintă un pericol pentru populație.

De ce cad mulți copaci în oraș? Pentru că în lucrările de asfaltare se sapă și se taie rădăcinile copacului. Cu cât e mai mare copacul, cu atât mai multe rădăcini are. Arborele rezistă până apare un vânt mai puternic și se prăvale. De asemenea, copacul trebuie să aibă mai multă suprafață de sol descoperit pentru ca să ajungă apa la rădăcini. Dacă asfaltezi tot și îi lași doar un pătrățel, va avea foarte puțină umiditate, respectiv se va usca repede.

Cu ce copac puteți asocia Chișinăul?

Simbolul Chișinăului este teiul. Este un copac al pădurilor din Moldova și foarte bine crește în oraș. În fiecare lună de iunie ne delectăm cu mireasma îmbietoare de floare de tei în toată capitala.

Vă mulțumim foarte mult pentru interviu și vă dorim sănătate, prosperitate și realizarea planurilor Dumneavoastră.

Irina Ceban, specialist, Secția „Memoria Chișinăului”,
Irina Cojocaru, bibliograf, Secția „Memoria Chișinăului”