Ca un „preludiu” al acestei cărți poate fi luat textul de la pag. 5, intitulat „Mica istorie”, în care citim: „Vedeam aceste fotografii din copilărie, de multe ori comentate de bunici. Erau comentate și unele obiecte mai vechi: cum au ridicat casa, cum au cumpărat ceasul, cum a apărut robinetul de apă. Mai povesteau cum s-a întors de la război Glebus, cum a ajuns la Chișinău bunica din Lituania. Construind cartea, am pornit de la prima imagine datată, cea din 1874, și nu știam unde mă voi opri. Mai târziu mi s-a părut cel mai potrivit anul 1974, când m-am însurat – după acel an pot să continue copiii mei. Astfel, mi-au ieșit o sută de ani.”
Un volum din 212 pagini, cu texte, comentarii, amintiri, multe fotografii și imagini de epocă. Această carte nu se aseamănă cu altele. Acest volum a fost conceput ca o poveste documentară, prezența autorului/autorilor făcându-se simțită în fiecare cuvânt, text, îndemn, precizare. O prezență tacticoasă, respectuoasă, plină de căldură și umor fin.
Așadar, avem un secol de trări, simțiri, un secol de vieți și destine omenești – părinți, rude, bunei, vecini, prieteni, colegi, evenimente prin care a trecut familia artiștilor plastici Glebus Sainciuc și a Valentinei Rusu Ciobanu și a fiului lor Lică Sainciuc, arhitect, artist plastic, designer, grafician, istoric de artă.
Vă îndemnăm să urmăriți, filă cu filă, această carte, în care poate o să vă „regăsiți”, dar cu siguranță o să găsiți adevărate relicve, păstrate cu grijă în „Albumul de familie”.
De menționat că acest volum a fost editat cu suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Coperta, concepția grafică și machetarea aparțin lui Lică Sainciuc.
În carte găsim printre altele, câteva evocări ale Valentinei Rusu-Ciobanu și Vasile Sainciuc, tatăl lui Glebus Sainciuc, texte asupra cărora ne-am oprit și pe care le reproducem mai jos:
Valentina Rusu-Ciobanu:
La patru ani m-am dus cu mama în oraș. La Expoziția Agricolă. Acolo era un scrânciob cu căluți, se făcea loterie. Eu nu câștigam niciodată. Victor era mai norocos, dar sora mea întotdeauna câștiga lozul cel mare! Odată mama a rupt o creanga de brad din parcul Expoziției Agricole. Atunci nu era interzis să iei o crenguță. Eu tare îmi doream o creangă de brad și mama mi-a dăruit bucuria jinduită.
Acasă, am pus creanga într-un vas și am așezat-o la fereastră, am împodobit-o cu jucării. Era atât de frumos! Verde, proaspăt, mirosea a tămâie… Și mama se uita la compoziția cu crenguță și la mine și a zis cu părere de rău: „E micuț, aș fi vrut să ai un brad mai mare…”. Eu nu înțelegeam cum poate exista ceva mai frumos decât creanga de brad de la fereastra noastră?! Era micuț, cum îmi plăcea mie…
Cu mama împreună, făceam păpuși din cârpe. Erau cele mai frumoase păpuși! Știți cum le făceam? În magazinele de unde cumpăram țigări pentru tanti și ziare pentru tata se vindeau căpşoare din faianță.., căpşoare de păpuși. Ne duceam şi alegeam unul, apoi din cârpe coseam corpul păpușii, îl umpleam cu făină sau cu sare, cu cârpe și le coseam rochițe, taioraşe. La sărbători rudele îmi aduceau câte o păpușă de fabrică, mi se păreau urâte, niciodată nu mi-au plăcut păpușile cumpărate. Întotdeauna pornea mama, ne ajuta, apoi eu cu sora mea, cu fetițele vecinelor ne jucam singure. Mama ne îmbrăca frumușel, ne cosea rochițe. Îmi amintesc ceva frumos din copilărie.. tot ce e legat de mama e frumos! Mă duceam la cumpărături, singură.
Devreme am început să umblu prin oraș: tata mă trimitea să-i cumpăr ziare și țigări. Tata fuma „Meseriaş”, iar tanti Elena fuma „Carpați”. Bunica mă trimitea să cumpăr ulei de doi lei. Ei mă trimiteau pe rând, și mie îmi plăcea să fiu trimisă. Când mergeam la magazinele unde se vindeau caiete, ziare, erau pe acolo și niște poze cu Albă-ca-Zăpada, Cenușăreasa — stăteam ore întregi și le priveam, îmi plăcea atât de mult să le admir! Nu le cumpăram, rar cine putea să-și permită să le cumpere.
Vasile Sainciuc:
Anul 1882. Primăvara am terminat școala poporană de o clasă din Bălcăuți. Anul acela a rodit puțin, mai ales în județul Hotin – la toamnă tatăl meu ne-a lăsat cu fratele mai mare Filip la câștiguri, și eu, adicătelea împreună cu frate-meu, m-am pornit în județul Suroca în s. Mărcăuți la un moșier de acolo, unde fratele Filip mai argățise, și noi amândoi ne-am tocmit la treieratul grâului strâns (roada era mai bună decât în județul Hotin) pe o lună de muncă: mie 3 c. 50 cop. pe lună, iar fratelui mai mult, bineînțeles. Ispravnicul moșierului ne-a arătat nouă cu încă alți lucrători care lucru aveam de făcut și am muncit de am îndeplinit tot lucrul aproape o lună de zile; dar la sfârșit de lună m-am îmbolnăvit (mâncasem slănină sărată și băusem niște apă), de aceea n-am mai sosit la muncă, m-am culcat sub o scârtă de paie, iar după aceea, din prostie, fără să mă înțeleg cu fratele, fără voie, m-am pornit pe jos acasă, iar fratele, îndată după încheierea lucrului, a cerut plata și pentru mine; ispravnicul a tăgăduit să plătească, cerându-i să-i spună ce mi s-a întâmplat mie; și primind răspuns că din câte știa plecasem acasă, ispravnicul l-a trimis și pe fratele acasă ca să aducă adeverință de acasă că mă aflu acasă; și după ce-i adusese de acasă astfel de adeverință, abia atunci i-a dat plata și pentru mine 3 c. 50 cop. pentru muncă. Totuși am câștigat ceva cu fratele, eram întorși acasă toamna devreme, eu însă am mai suferit mult însănătoșind-mă abia toamnă târziu; am avut atunci „lingoare” (m-au vindecat babele).
Când aveam vreo 14 ani – era în a. 1894, de Paști – tare m-am îmbolnăvit, dar nu țin minte de care boală, iar m-a tămăduit o femeie bătrână, o porecleau Negăluțoaia, se ducea atunci în câmp de a cules niște rădăcini de felurite flori de câmp, a făcut o licoare pe rachiu, iar mama-mi dădea, de m-a vindecat astfel.
Sursa: Rusu Ciobanu, Valentina, Lică Sainciuc. Mica istorie din albumul de familie / Valentina Rusu Ciobanu, Lică Sainciuc. – [Chișinău] : Arc, 2018 (Imprimat în Ungaria). – 212 p. : fot.
Chișinău, orașul meu 