Recomandăm spre lectură un articol ce face referință la strungarul din depoul de tramvaie, Grigore Ivlev. O incursiune a tramvaielor de odinioară, aflați citind articolul de mai jos.

Fotogafii mai vechi, mai noi, diplome, bucăți deteriorate de ziar, acestea sunt amintirile pe care le răscolește deseori Grigore Ivlev, strungarul din depoul de tramvaie, care mai privește cu nostalgie în trecut.

Deși conducea tramvaiul și troleibuzul la perfecție, totuși iscusitul tehnician era și mai apropiat de aceste mijloace de transport, deoarece cunoștea întregul mecanism al tramvaielor și al troleibuzelor, fiind expert în toate utilajele din depou.

La cei 83 de ani ai săi, Grigore Ivlev încă își mai amintește de tramvaie și nu regretă nicio clipă că și-a dedicat viața acestei meserii, mai ales că și tatăl său Evdochim tot a lucrat 39 de ani în acest domeniu.

Regele Mihai la Chișinău

„Țin minte că, la 16 ani, m-a luat de mînă la serviciu și mi-a arătat cum se conduce tramvaiul. Eram fascinat și de atunci nu am mai plecat din depou”, își amintește strungarul, care pînă acum doi ani a tot contribuit la reparația troleibuzelor.

La masa din odaia sa, sub lumina puternică a unei lămpi, tehnicianul se uită la fotografiile vechi. Pe una dintre ele îl zărește pe regele Mihai I al României. „Îmi amintesc de rege. L-am văzut cînd a venit prima dată în Chișinău. Eram pe strada Pușkin, iar el trecea pe actualul bulevard Ștefan cel Mare și Sfînt”, povestește Grigore Ivlel.

Printre lentilele îngălbenite, strungarul admiră fotografiile vechi, deteriorate de timp. „Mai întîi au fost tramvaiele trase de cai. Pînă la bd. Negruzzi erau doi cai, apoi la deau mai luau un cal”, rememorează tehnicianul.

Amintiri din război

În 1913, au apărut tramvaiele electrică, atunci cînd tramvaiul a fost concesionat unei companiei belgiene. În acea vreme, din Belgia au fost aduse patru utilaje la care lucra tatăl strungarului.

Grigore Ivlel s-a născut în anul 1933, fiind băiatul mijlociu al familiei. Tehnicianul mai avea doi frați, toți născuți la un an diferență. „Cînd s-a început războiul, tata a fost luat la război”, povestește îndurat interlocutorul mostru.

Aminitirile din acea perioaă sunt la fel de gri ca și pozele vechi de pe masă. „Ca să fugim de război, mama ne-a dus la Donețk. După asta doar împingeau butoaiele și podul se strica”, povestește îngăduitor strungaru.

Mai răscolește printre poze și spune că au mes 60 km pe jos, apoi cu trenul. „După doi ani ne-am întors, apoi și tata s-a întors în depoul de tramvaie, dar nu îi permiteau să conducă tramvaiul ca să nu facă accidente. Abia venise din război”, își reconstruise Grigore Ivlev imaginile celor mai triste amintiri ale sale.

Soacra primarului nu putea dormi

După cel de-al Doilea Război Mondial, toate tramvaiele erau distruse, iar strungarul, destul de tînăr la acea vreme, a participat la reconstrucția primului tramvai.

„Pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfînt, tramvaiul circula în două sensuri. Dacă mă trezești noapte, tot îmi amintesc traseele tramvaielor, deși memoria mă mai dă de gol”, recunoaște bătrînul tehnician.

El mai povestește că, în 1949, din Moscova au fost aduse șase troleibuze, care au început să circule în Chișinău, iar ulterior tramvaiele au fost scoase cu totul.

Mai în glumă, mai în serios, Grigore Iblev spune că primarul din acea perioadă a vrut să scoată tramvaiele, pentru că o deranjau pe soacra lui.

„De la Cimitirul Armenesc, tramvaiul cobora la vale, iar la cotitura spre strada Alexei Mateevici scîrția foarte tare. Acolo locuia și soacra priamrului, care nu putea dormi din această cauză”, povestește strungarul, potrivit căruia tramvaiele nemțești din acea vreme au fost vîndute la Lvov.

„Toți de la depou plîngeau”

Ulterior, Grigore Ivlev a continuat să repare troleibuzele, deși cu lacrimi în ochi spune că a plîns atunci cînd au fost scoase tramvaiele.

„Toți de la depou plîngeau. Tramvaiele erau atît de calitative și de sigure… Se stricau foarte rar și îmi plăcea enorm să le conduc”, recunoaște interlocutorul.

Și acum uneoir mai este chemat în fostul depou, pentru că Grigore Ivlev cunoaște absolut toate utilajele de la întreprinderea municipală „Regia Transport Electric Chișinău”.

De acum doi ani de cînd a decedat soția sa, strungarul nu mai lucrează, mai ales că laa 83 de ani se descurcă singur cu toate trebuirle gospodărești din apartament, este unul foarte îngrijit. Iar fotografiile cu tramvaie de pe uși și pereți îl însuflețesc și mai mult.

Pentru că această meserie a fost moștenită din tată în fiu, Grigore Ivlev a transmis ștafeta mai departe la una dintre cele două fete ale sale. Astfel, aceasta a devenit inginer electric și a lucrat doi ani la RTCE, dar apoi a emigrat în Germania.

Istorie și noroc

La o vîrstă înaintată, interlocutorul nostru consideră că „s-a născut în cămașă”, deoarece a avut de mai multe ori incidente, dar a ieșit cu bine din toate.

„Acum cinci ani, am căzut de pe viaduct. Mă uitam în joc, apoi am amețit și am căzut. A venit ginerele repede și m-a dus cu mașina la spital, dar nu aveam nimic rupt, doar un deget”, spune cu zîmbetul pe buze Grigore Ivlev.

Strungarul se consideră un norocos din acest punct de vedere și recunoaște că tot mai des revine la albumele cu fotografii și la documente, recreîndu-și în minte acele momente care au constituit istoria vieții sale, dar și a transportului public din Chișinău.

Sursa: BORTĂ, Victoria. O viață printre tramvaie și troleibuze. În: Ziarul Național, 2016, 18 mart., p. 9.