Omul care a sădit stejarul Unirii
Alexandru Botezatu este un nume uitat de contemporanii noştri. Dar cândva, până la război în Chişinău exista o stradă care-i purta numele. De aceea este firesc ca în procesul nostru de redevelopare a trecutului să trecem la capitolul revalorificări şi numele acestei distinse personalităţi.
S-a născut la 1847 în comuna Târşiţiei, jud. Orhei, dintr-o nobilă şi onestă familie de boieri moldoveni, foarte avută, răspândită în Basarabia. A absolvit liceul nr. 1 din Chişinău, apoi a făcut studiile de inginer hotarnic la Cameneţ-Podolsc în Rusia.
Naţionalist înfocat, cu mult înainte de război în casa sa era cuibul naţionaliştilor moldoveni din Basarabia. Făcea parte din grupul naţionalist militant şi la el în casă se puneau la cale chestiunile cu caracter naţional. Aici se adunau dnii: Ion Pelivan, Pan Halippa, Semion Murafa, Andrei Hodorogea etc. şi se discutau chestiunile culturale şi naţionale, pornindu-se la acţiune pentru reuşita lor.
Când cei doi patrioţi Semion Murafa şi Andrei Hodorogea au fot ucişi de o bandă bolşevizată, mahna lui nu avea margini.
El era prieten intim cu avocatul Emanoil Gavriliţă, directorul primului ziar românesc din ţinutul nostru, ziarul Basarabia (1906-1907) şi în ultimii ani de viaţă legase o strânsă prietenie cu Onisifor Ghibu, fost director al ziarului Ardealul ce se tipărea la Chişinău.
A.Botezatu s-a stins din viaşă în anul 1925 la Chişinău. În clipa de reculegere – între viaţă şi moarte – şi-a exprimat dorinţa în faţa familiei, pentru a fi dus la mormânt de către şase ostaşi, ceea ce i s-a şi îndeplinit, prin bunăvoinţa dlui General V. Rudeanu, pe atunci Comandant al corpului III Armată.
Un amănunt emoţionant: în ziua votării Unirii, la 27 martie 1918, a sădit în grădina casei sale din Chişinău „Stejarul Unirii“.
Desigur că în opera sa a fost ajutat şi secondat de buna sa soţie, Elena.P. Botezatu, fostă directoare a Liceului de fete Regina Maria din Chişinău.
Astăzi nu mai ştim care este destinul acelui stejar, dar faptul în sine a devenit istorie şi gestul frumos, sunt sigur, îl vor repeta alte generaţii…
COLESNIC, Iurie. Revista Natura. 2010, mai. 9 p.