Meritul lui Gh. Gore constă în faptul că a popularizat studiile în cauză… V. Alecsandri Românii şi poesia lor A. Odobescu Răsunete ale Pindului în Carpaţi, C. Negruzzi Cântece populare a Moldovei… Printre acestea era şi balada Mioriţa, pe care Gore primul o traduce în limba rusă… Vasile Ciocanu

Viteaz este acela care biruie pe leu. Viteaz este acela care supune lumea, (dar) mai viteaz este acela care se învinge pe sine.

Herder

Istoria presei din Basarabia secolului al XlX-lea ţine nu numai de editarea unor ziare şi reviste, ci, în primul rând, de o serie de personalităţi care au dus povara grea a publicaţiilor de expresie rusă, dar nutrind veşnica speranţă că numai printr-o muncă sisifică de democratizare a societăţii vor ajunge şi la tipărirea periodicelor în limba maternă.

Sunt cunoscute mai multe încercări de a deschide ziare în limba băştinaşilor sau cu tiraje în limbile rusă şi română. Cercetătorul literar Efim Levit, care a sondat această temă, dă nişte informaţii foarte importante în studiul Primele încercări de editare a unui periodic în Basarabia (Limba şi literatura moldovenească, nr.4, 1975; p.8—12) şi în cartea sa File vechi necunoscute… (Chişinău, 1981). Ne-am oprit la articolul O figură luminoasă: Achim Popov (p.163—178) din cartea pomenită mai sus:

“…E cunoscut în general faptul că Popov a încercat să scoată o gazetă în limba moldovenească. Dar nu s-a ştiut, parese, că tentativa aceasta, cum rezultă dintr-un document, a fost întreprinsă de dânsul de două ori: prima dată prin 1845, iar a doua oară în toamna anului 1847. Acelaşi document, o relaţie a Consiliului regional al Basarabiei de la 27 ianuarie 1948, atestă că instanţa susnumită considera “posibil de a permite editarea pomenitei gazete cu condiţia ca să fie inserate în ea ştirile oficiale locale până la apariţia în regiune a buletinului gubernial”. Ziarul n-a mai ajuns însă să fie tipărit”.

Aceeaşi idee temerară reţine atenţia lui Gh. Bezviconi în lucrarea lui Alexandru Boldur Basarabia Românească, fapt remarcat într-o microrecenzie tipărită în Viaţa Basarabiei (nr.9 —10, 1943, p.96):

“Desigur, întregul studiu constituie o bază solidă pentru istoriografia noastră, dar găsim şi câteva pagini de o însemnătate deosebită. Cercetând arhiva general-guvernatorilor din Odessa, autorul ne lămureşte cine a fost misteriosul “Ion Ciorescu” — autorul unor memorii despre situaţia locală în decada a VI-a a secolului al XlX-lea: era Ioan Dabija, consilier de stat, decedat la 1891 la Chişinău. Acesta încearcă să publice la Chişinău o revistă românească, a cărei colaboratori ar fi fost, dacă reuşea să apară: C. Stamati, Al. Cotruţă, Al. Hajdeu, Filaret Scriban ş.a. De asemenea, găsim un vast material despre Constantin Cristi şi alţi fruntaşi, care intenţionau să înfiinţeze la Chişinău o tipografie românească şi să scoată şi ei o revistă”.

Gheorghe Gore face parte din cohorta de basarabeni, care a avut drept ideal renaşterea vechii Moldove, readucerea vieţii spirituale româneşti pe plaiurile basarabene. Unii au murit fără să aibă măcar la bătrâneţe mângâierea că speranţa lor a fost nu numai un licăr topit în întunericul ţarist. El însă, înainte de moarte, în 1909, a avut parte de un noroc deosebit — i-a fost dat să ţină în mână ziarele: Basarabia, Moldovanul, Viaţa Basarabiei, Luminătorul, care se tipăreau în limba maternă. În aceste pagini, publicate de o nouă generaţie de tineri inimoşi, erau şi modestele lui roade. Încercarea de a familiariza cititorul basarabean cu creaţiile scriitorilor de peste Prut, fie şi prin intermediul limbii ruse, era un act de curaj.

Articolele despre D. Cantemir, Gh. Şincai, AL. Donici, V. Alecsandri demonstrau nu numai existenţa unei literaturi naţionale viguroase, ele erau o dovadă a continuităţii spiritualităţii româneşti. într-un fel, el îndemna pe intelectualii basarabeni să fie mai atenţi la mişcarea culturală din regat. Buletinul gubernial, care insera paginile literare, istorice, sociale şi investigaţiile folcloristice, tipărea unele citate din poezii fără traducere şi atunci cititorii savurau, să zicem, poezia lui Alecsandri în original. De aici şi ferma mea convingere, că, deşi multe din studiile publicate sunt, pur şi simlu, traduceri şi adaptări din scrierile autorilor de peste Prut, rămân incontestabile râvna şi curajul de a dovedi un adevăr.

Cercetătorul Vasile Ciocanu, în cartea File de istorie literară (Chişinău, 1989), a făcut o riguroasă selecţie şi a cernut tot ce era scris de alţii şi tipărit în paginile Buletinului… sub numele lui Gh. Gore. Această secţiune a bibliografiei lui poate fi socotită ca un fragment exploatat până la capăt. Şi totuşi, dincolo de el descoperim drama unui om aruncat de soartă în apele adânci şi tulburi ale istoriei vitrege . Familia lui, înregistrată de genealogi ca existentă din secolul al XVI-lea, este originară din Basarabia, din ţinutul Tigheciului. Tatăl lui Gheorghe Gore, Spiridon, a fost căsătorit în Moldova şi era proprietarul moşiei Duşmana din jud. Iaşi. Aici s-a născut viitorul publicist. Pe când avea 13 ani, familia s-a mutat cu traiul la Ghindeşti, jud. Soroca. De aici a plecat să-şi facă studiile la Chişinău, apoi la Moscova. Începând cu 1861 a fost cinovnic (funcţionar) la cancelaria guvernatorului Basarabiei timp de cinci ani, iar de la 7 martie 1866 a devenit redactorul părţii neoficiale a Buletinului gubernial basarabean. Plecând din redacţie, a activat că notar public până la sfârşitul vieţii.

Este o mare asemănare între vieţile lui Gh. Gore şi Alexandru Hâjdeu. Basarabeni de origine, trecuţi prin şcolile ruseşti, ambii îşi investesc toate speranţele în fii: unul în Bogdan Petriceicu Hasdeu, renumitul scriitor şi om de cultură, altul în Pavel Gore, unul dintre cei mai interesanţi genealogişti şi istorici, membru al Academiei Române. Nimeni nu poate tăgădui faptul că activitatea lui Pavel Gore a fost fundamentată şi orientată de tatăl acestuia.

Fire modestă, atunci când este rugat să-şi aştearnă pe hârtie memoriile despre “Almamater — gimnaziul nr. 1 din Chişinău, Gh. Gore găseşte că e mai potrivit să povestească, în primul rând, despre colegii săi. Dar în scurta şi sincera pomenire a meritelor colegilor, publicistul basarabean ne propune, indirect, şi un foarte interesant autoportret, care a fost tipărit în volumul preotului N.V. Laşcov, protoiereu şi profesor de religie la prestigiosul gimnaziu.

Cartea Kişiniovskaia oblastnaia, vposledstvii gubernskaia, nâne pervaia ghimnazia (Istoriko-statisticeskii ocerk za 75-letie ee suşcestvovania (1833, 12 senteabrea — 12 senteabrea, 1908 g.g.) este o istorie ce conţine multă statistică, dar şi multă informaţie lirică despre profesori şi elevi. Impresionează îndeosebi memoriile absolvenţilor de odinioară, nobili cu titluri şi funcţii de răspundere în stat îşi amintesc cu plăcere de anii de şcoală. Gh. Gore nu e o excepţie:

"Am onoare să expun aici scurtele date biografice despre mine şi camarazii mei din promoţia anului 1856.
1) Aristov Vladimir Antonovici, a absolvit Universitatea din Moscova în 1862, consilier secret, membru al judecătoriei de circumscripţie Tula, tovarăşul preşedintelui judecătoriilor din circumsripţiile Simferopol şi Odesa, tovarăşul procurorului şi procuror al Curţii de juraţi din Odesa, a decedat la Varşovia, fiind senator şi preşedinte superior în Curtea de juraţi a Varşoviei.
2) Bogdanov Gheorghii Mihailovici a absolvit Liceul Richelieu în 1859, consilier de stat, şi-a făcut serviciul în cancelaria guvernatorului general din Novorossia şi Basarabia, la Ministerul Fondului Funciar şi al Averilor Statului, funcţionai de cl.4, în prezent a demisionat şi locuieşte la Odesa.
3) Gonata Ştefan Constantinovici, a ieşit din cursul 3 al Liceului Richelieu , a fost asesor de pace în sectorul 1 al judeţului Chişinău, judecător de pace de onoare în judeţul Chişinău şi membru al Academiei Române, a murit la 16 septembrie 1896, la moşia sa din Zberoaia.
4) Veriga Victor, a absolvit Institutul Agricol din Gorâgoreţk din gubernia Moghiliov.
5) Gore Gheorghe Stepanovici, consilier de stat, în 1856 a absolvit gimnaziul din Chişinău cu dreptul de funcţionar de cl.XIV, în 1861 a absolvit Universitatea din Moscova, Facultatea de Drept, licenţiat în drept, a fost funcţionar în cancelaria guvernatorului general al Novorusiei şi Basarabiei, redactor la ziarul Bessarabskie oblastnâe vedomosti, membru al judecătoriei penale regionale basarabene, mediator de pace în sectorul 2 al judecătoriei Chişinăului în timpul stabilirii ţăranilor în regiune, judecător de pace, de sector la Orhei, unde în 1869, la 20 decembrie, a introdus judecătoria de tip nou, reformată, judecător de pace de onoare, avocat din mai 1878 până în ianuarie 1904, notar în Chişinău şi, concomitent, traducător al judecătoriei din Chişinău, membru al Adunării nobilimii basarabene, de câteva ori a fost ales chiar mareşal al nobilimii din judeţul Chişinău, în prezent, după demisie, locuieşte la Chişinău.
6) Donici Nicolai Andreevici, a absolvit Liceul Richelieu şi Univesitatea din Sankt Petersburg, a fost mediator de pace în judeţul Orhei, judecător de pace de onoare şi mareşal al nobilimii în judeţele Chişinău şi Orhei, s-a împuşcat în 1878…
7) Stamati Mihail Constan-tinovici, a absolvit Universitatea din Kiev, n-a fost angajat în serviciu şi toată viaţa s-a judecat pentru moşia din judeţul Hotinului, a murit în spitalul din Chişinău în luna aprilie 1907…
15) Exarh Alexandru, a absolvit Liceul Richelieu, n-a fost angajat în serviciu şi s-a ocupat de treburile administrării moşiei sale din judeţul Ismail, a murit acum câţiva ani.''

Am pus alături numele lui Gh.Gore şi ale colegilor săi din renumitele familii basarabene ca să putem citi mai uşor contextul generaţiei care a contribuit mult la formarea sa intelectuală, dar mai ales la cimentarea principiilor naţionale.

Din faptul că nici unul dintre înzestraţii lui colegi n-a făcut o carieră fulminantă, conchidem fără echivoc că nici calea vieţii lui Gh. Gore n-a fost o simplă ascensiune. Urcarea pe treptele ierarhiei de stat nu s-a produs uşor, iar speranţele sale şi toate ambiţiile unei cariere strălucite s-a străduit, după cum am mai spus, să le investească în fiul său Pavel.

O dovedesc cu prisosinţă interesele genealogice ale lui Pavel Gore, dorinţa acestuia de a-şi găsi strămoşi remarcabili, care au făcut carieră şi erau de viţă nobilă.

Gh. Bezviconi menţiona în revista Din trecutul nostru (nr.l—3, 1936):

“Originea familiei sale îl preocupa mult pe Pavel Gore, care, imediat ce-a găsit posibilitatea, s-a adresat la genealogiştii români, cerând lămuriri. Şi mai înainte el îşi nota orice nume asemănător cu Gore în antologiile ge-nealogice italiene, engleze etc.”

Care este totuşi meritul cultural al lui Gheorghe Gore, ce ne-a făcut să-l pomenim aici?

Credem că în publicistica basarabeană Gh. Gore a fost o primă rândunică ce-a croit calea pentru viitoarele pleiade de publicişti, care vor scrie şi edita pagini în limba română.

Primele rândunele nu fac primăvara, dar sunt semnul ei sigur…

---

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Vol. 2. 18-21 p.