Ecouri din Chișinăul de altădată

După cum este bine cunoscut, despre perioada interbelică a Basarabiei, a Chișinăului în special, nu s-a scris aproape nimic timp de o jumătate de secol de la 1940 încoace sau, dacă se amintea ceva în publicațiile sovietice, eram speriați cu „dezastrul” instaurat în spațiul pruto-nistrean de regimul României regale. Nu s-a scris nimic în România socialistă, situație ce aranja regimurile comuniste din ambele tari.

Până adineauri, în neștire rămâneau și un șir de activităţi în domeniul culturii. În continuare mă voi referi în special la activitățile muzicale din interbelic, care vorbesc elocvent despre voinţa ţării întregite de a dezvolta meleagul românesc înstrăinat, răpit de imperiul rusesc pentru mai bine de o sută de ani.

Mă voi referi în continuare doar la o filă din viața muzicală a Chișinăului interbelic, filă pe care este semnătura genialului compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog George Enescu, născut în Moldova de peste Prut, în satul Liveni, în 1881 și decedat la Paris în 1955.

Cum a ajuns maestrul în Basarabia aflăm din scrierile ilustrului pedagog, ziarist, educator și memorialist ardelean Onisifor Ghibu, care s-a stabilit cu familia la Chișinău la 12 martie 1917. Deja peste câteva zile el se pronunță cu toată tăria că fiecare român este obligat să-și servească poporul unde munca sa poate fi mai folositoare, mai necesară. Mișcarea naţională, bazată pe o nouă ideologie, dezvoltarea culturii, a învăţământului, a știinţei, educaţia în noile vremuri ale Basarabiei au fost scopul vieţii neobositului cărturar și pedagog.

… S-au întâlnit întâmplător la Iași, în noiembrie 1917, la Marele Cartier General al Armatei. Povestindu-i maestrului despre înfiinţarea la Chișinău a Sfatului Ţării, Onisifor Ghibu îl invită pe George Enescu în capitala Basarabiei pentru a da un concert, „să vadă basarabenii, atât moldovenii cât și rușii, că avem și noi artă și mari artiști”. După o discuţie amicală, răspunsul a fost: „… îndată ce-mi va fi posibil, voi veni”. Iar la 17 martie 1918, redactorul-șef al cotidianului România Nouă primește o scrisoare cu următorul conţinut:

Mult stimate Domnule Ghibu,

Dacă n-am venit la Chișinău pân-acum, este că plănuiam în ascuns să vin c-o pleiadă de muzicieni, adică cu orchestră, pentru ca să vază-n Basarabia că la noi sunt multe elemente, și bune, nu numai câte unul ici colea. Vă rog, să-l primiţi pe delegatul meu, Domnul Profesor Jean Bobescu, care vă va comunica proiectele mele și cărui vă rog, în numele artei noastre, să-i daţi concursul D-stră nepreţuit, alături cu autorităţile militare și civile din Chișinău: sfătuiţi-l, ajutaţi-l, precum aţi făcut o cu toţi care ne-au precedat, și-atunci buna reușită e sigură. Să trăiţi, și toate sentimentele mele anticipate recunoscătoare și devotate,

George Enescu

Cu două zile înainte de primul concert susţinut la Chișinău de Simfonica din Iași, condusă de George Enescu, România Nouă din 23 martie 1918 scria:

Iată un nume atât de cunoscut și de iubit dincolo de Prut, dar cu totul necunoscut în Basarabia. Prutul a fost, vreme de o sută de ani, un zagaz atât de puternic, încât a împiedicat aproape cu totul legăturile sufletești dintre fraţii de aceeași limbă. Moldovenii din Basarabia nu știau nimic din tot ce se petrecea la românii din celelalte părţi; ei nu cunoșteau pe oamenii mari ai neamului, ba nici chiar pe aceia care au ieșit din mijlocul lor, ca de pildă A. Donici, Al. Russo, B. P. Hașdeu ș.a. George Enescu, neîntrecutul artist, care va da zilele acestea trei mari concerte la Chișinău, este una dintre cele mai frumoase glorii pe care le-a dat până acum poporul român.

Numeroase afișe anunţau programele de concert. Primul, cel din 24 martie, a fost dat în folosul refugiaţilor transilvăneni. S-a cântat Uvertura Oberon de [Carl Maria von] Weber, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de P. Ceaikovski (solist Nicolae Caravia), Simfonia nr. 7 de Beethoven și o piesă de Saint-Saens.

În al doilea concert, din 25 martie, tot cu maestrul Enescu la pupitrul dirijoral, s-a cântat Carnavalul de Paris de Svendsen, Concertul în La minor pentru violoncel și orchestră de Klughardt (solist Flor Breviman), Dansul macabru de Saint-Saens (Socrate Barozzi la violină) și Simfonia nr. 5 de Beethoven. Acest program a fost dat în folosul orfanilor soldaţilor moldoveni morţi în război.

Al treilea concert era programat pentru 27 martie. Afișele anunţau un recital de vioară susţinut de George Enescu. Adevărul e că recitalul, care cuprindea concerte de Ceaikovski și Saint- Saens, Simfonia spaniolă de Lalo, a fost prezentat publicului în seara de 28 martie. Iată ce scrie în legătură cu aceasta Onisifor Ghibu:

Îmi mai rămase doar un sfert de ceas liber spre a mă putea repezi până acasă la George Enescu, pentru a-i aduce la cunoștinţă că recitalul său urmează să fie amânat pentru a doua zi …)

– Maestre, am venit să vă anunţ că concertul dv. trebuie să se amâne pentru ziua de mâine, dat fiind că…

Dar maestrul, nebănuind nimic din ce putea să fie la baza unei asemenea măsuri incomode pentru el, nu mă lăsă să isprăvesc vorba, ci mă întrerupse supărat:

– Nu pot admite nici un fel de amânare, pentru nici un motiv. Așa ceva nu intră în obiceiul meu…

– Totuși, maestre, de astă dată, veţi admite amânarea, și încă veţi fi fericit că vi se dă un prilej ca acela de acuma pentru o amânare. Uitaţi despre ce e vorba: peste o jumătate de ceas Sfatul Ţării proclamă unirea Basarabiei cu România și în cinstea acestui mare eveniment sala de concert va fi transformată în sală de banchet. Ca moldovean ce sînteţi, cred că vă bucuraţi văzând că vechea moșie a lui Ştefan cel Mare își începe procesul de reîntegrare, care sperăm că în curând să se completeze și cu Bucovina.

(O. Ghibu, Oameni între oameni, București: Ed. Eminescu, 1990, p. 372-374.)

Apoi Onisifor Ghibu îi întinse maestrului gazeta unde era tipărită Declaraţia de unire și un articol în legătură cu evenimentul. Ghibu mărturisește că „maestrul citi cu ochii scăldaţi în lacrimi atât articolul, cât și declaraţia de unire” și-i spuse: „Bineînţeles că, în faţa situaţiei date, sunt de acord și cu amânarea concertului și cu România până la Nistru și până la Tisa. Doamne ajută!”

Va urma…

Foto: georgeenescu.ro

(Fragment apărut în Identitățile Chișinăului: Ediția a 5-a / coordonatorul volumului: Sergiu Musteață. Chișinău, 2020, pp. 138 – 141).