Ecouri din Chișinăul de altădată

Nicolai Costenco în Chişinăul interbelic (fragmente) de Maria Șleahtițchi

Scriitorul Nicolai Costenco reprezintă un caz aparte, „unul deosebit, indicând hotărât înfrângerea unui destin și returnarea unei căi de creație din albia ei firească, definită”, cum afirma criticul literar Andrei Țurcanu în Cartea din mâna lui Hamlet. Din contigentul basarabenilor interbelici cu vocația scrisului se desprinde destinul deținutului politic Costenco, a cărui conștiință literară se scindează dramatic între vocile memorialistului și epistolarului (Povestea vulturului; Din bezna temniței (Scrisori din Gulag)) și cea a romancierului (Severograd). Costenco a fost o fire neordinară, temperamental – rebelul care a știut să-și asume consecințele mișcării împotriva curentului (oricare ar fi fost natura acestuia), chiar cu riscul căderii iremediabil sub valurile vieții. Acest deloc lipsit de semnificații detaliu biografic este consemnat și de criticul Ana Bantoș, care afirmă, în studiul său Literatura de la est de Prut şi reflexele brutalităţii istoriei. Nicolai Costenco, că însuși scriitorul, în scrisorile sale, „se autocaracterizează drept un revoltat”, un iremediabil revoltat, inclusiv față de sine însuși. Semnele caracterului și temperamentului său neordinare s-au manifestat de timpuriu, prezentându-l lumii ca pe un ales întru ale literaturii (moștenire neașteptată al unui metisaj ideologic și etnic, descins din căsătoria părinților săi, oameni cu vederi total diferite), dar și un răzvrătit al firii. Se pare că viitorul scriitor a preluat determinarea şi caracterul rebel al părintelui său.

Chişinău, urbea natală

Costenco s-a născut la 21 decembrie 1913 și a purtat prenumele Nicolai, venind pe lume în preajma sărbătorii de Sf. Nicolai (6 dec., stil nou / 19 dec., stil vechi). Scriitorul a avut o relație aparte cu versiunea rusească a prenumelui său, fiind botezat ortodox în stilul bisericii din Rusia țaristă. El a ținut să păstreze pentru toată viața această variantă a prenumelui în defavoarea celei românești (Nicolae). Prima sa amintire este legată de Chișinăul natal şi familial. Scriitorul evocă „bucătăria casei părintești, ținută cu chirie de tatăl meu pe una din străzile de mâna a doua a Chișinăului”. Intriga copilăriei este alimentată de imaginea celor doi tați. Tatăl biologic şi legal, Fiodor Costenco-Radzeiovski, cu descendență nobiliară moldo-ruso-polonă, ca funcționar imperial ajunsese „«ajutor al șefului cancelariei comisarului gubernial», acesta fiind subordonat Guvernului Provizoriu de la Petrograd”, precizează istoricul Vasile Malanețchi. Era o funcție destul de înaltă pe timpul administrației ruse. Refuzând să se adapteze la Unirea din 1918, Fiodor Costenco-Radzeiovski trece Nistrul și dispare, rămânând în memoria fiului său, de nici cinci ani, vag, chipul fiindu-i recompus ulterior mai cu seamă din povestirile mamei și ale bunicilor pe linie maternă. Amintirea tatălui adevărat este învăluită în aer de legendă. Se pare că interesul pentru carte, scris, literatură i se trage de la Fiodor Costenco, acesta fiind un reprezentant memorabil al mediului cosmopolit din ținutul Hotin, nu și aspectul fizic, prin care moștenea linia maternă a răzeșilor din ținutul Orhei. Pe tatăl vitreg (avocatul Teodor Păduraru din Țipleștii județului Bălți, nepot al unionistului Pantelimon Halippa) Costenco nu l-a agreat. Motivele invocate în volumul său de memorii fiind mai întâi de natură psihanalitică și apoi ideologică. Cât privește formația intelectuală, tânărul Costenco, deși a trecut câteva cursuri la Facultatea de Drept a Universității din Iași, pe care nu o absolvă, paralel fiind student și la Litere (1932-1936), trebuie remarcat faptul că „universitățile vieții” și le face în bună parte la Chișinău, fiind – omniprezent în activitățile jurnalistice și literare – una dintre figurile memorabile ale urbei interbelice a Basarabiei.

Va urma…

(Fragment apărut în Identitățile Chișinăului: Ediția a 5-a / coordonatorul volumului: Sergiu Musteață. Chișinău, 2020, pp. 72-78).