Parlamentul Republicii Moldova a declarat anul 2025 – Anul Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 175 de ani de la naștere. Pe blogul nostru găsiți un articol în care se povestește mai pe larg despre oprirea lui Eminescu în Chișinău, în drum spre Odesa. De asemenea, puteți găsi mai multe informații și despre strada din Chișinău care îi poartă numele.
De ziua lui Eminescu, vă propunem să vizualizăm sculpturile și busturile din Chișinău care îi sunt dedicate.

Sculptor: Gheorghe Adoc (România).
Monumentul a fost edificat la inițiativa Uniunii Scriitorilor din Moldova pe data de 31.08.1994, cu ocazia Sărbătorii naționale „Limba noastră cea română” și este amplasat în fața sediului Uniunii Scriitorilor.

Sculptor: Tudor Cataraga, architect: M. Rusu.
Monumentul a fost inaugurat pe data de 06.10.1996, cu ocazia celor 500 de ani de la prima atestare documentară a Chișinăului și a Zilei orașului Chișinău, în scuarul adiacent Teatrului Național „Mihai Eminescu”.

Sculptor: Romi Adam, arhitect: Iurie Casapu.
Bustul a fost inaugurat 14 octombrie 2018, cu ocazia Hramului Chișinăului. Este edificat în fața Centrului Academic Internațional „Mihai Eminescu”.

Bustul a fost inaugurat pe data de 29.04.1957, pe Aleea Clasicilor.