Recent s-a pus în discuție absența monumentelor de scriitoare pe Aleea Clasicilor. O discuție necesară și întârziată. Motivul acestei(/or) scăpări de nume feminine mi-a scăpat și mie dintotdeauna, până când, de curând, am răsfoit din nou Chișinău. Bulevarde, străzi, piețe, parcuri. Ghid Enciclopedic și am trecut cu ochii peste lista străzilor, instituțiilor, monumentelor, plăcuțelor comemorative, ca să constat că lipsesc niște nume ale personalităților feminine care s-au afirmat în domeniile lor cel puțin la fel de plenar ca și colegii lor bărbați.
Aceste treceri cu vederea nu sunt mai puțin surprinzătoare decât ceea ce vedem pe Aleea Clasicilor. De la denumiri de străzi și stradele la nume de instituții și monumente, caracterul și cultura unui oraș poate fi „cuantificată” prin aprecierea acordată oamenilor de științe, sportivilor, artiștilor, politicienilor atunci când o stradă le poartă numele, sau atunci când un monument, un basorelief sau o plăcuță este instalată în cinstea lor. Ce mi-am propus aici, e să fac un survol al străzilor numite în cinstea unor personalități pentru a înțelege care e, de fapt, discrepanța statistică dintre genuri și ce spune ea despre noi.
Încep, bineînțeles, cu scriitorii și scriitoarele. Vestea proastă este că în sectoarele Buiucani și Ciocana nicio stradă, stradelă sau bulevard nu poartă numele vreunei scriitoare. În centrul orașului sunt doar două nume de scriitore care s-au învrednicit a fi puse pe plăcuțele stradale: Strada Veronica Micle și Strada Agnesa Roșca. Râșcaniul este cel mai generos dintre toate sectoarele, cu trei nume de scriitoare pe străzile lui: Strada Magda Isanos, Strada Lidia Istrati și Strada Olga Vrabie, iar Botanica are doar o singură stradă care poartă numele unei poete: Strada Liuba Dimitriu. Prin comparație, Chișinăul are un total de 36 de bărbați, scriitori de limbă română (fără a fi incluși și scriitori de alte limbi), care s-au pomenit denumiri de străzi. Lipsesc mari personalități chuișinăuiene uitate, cum ar fi Olga Crușevan (Cantacuzino) sau Speranța (Nadejda) Tudor, care au fost forțele motrice ale feminismului din Basarabia, dar și niște personalități-scriitoare despre care mai circulă legende (v. articolul despre Olga Cantacuzino scris de reputatul critic român Alexandru Cistelecan în cartea Zece femei. Chișinău: Editura Cartier, 2015. Câteva dintre aceste legende le enumeră editorul Gheorghe Erizanu în articolul Basarabeanca electrică).
Nadejda (Speranța) Tudor
Scriitoare, publicistă. Fondatoarea Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor din Basarabia
„Nadejda Tudor a absolvit Şcoala Eparhială din Chişinău, ajungând profesoară la Vadul lui Vodă, apoi la Liceul Industrial din Chişinău. A participat ca soră de caritate la primul război mondial. Activitatea publicistică începe odată cu primele sale însăilări, în 1909, găzduite de revista Luminătorul. A urmat, în 1912, revista Făclia Ţarii, ediţie concepută de Iorgu Tudor, dar care a fost confiscată chiar de la primul număr. A mai publicat în Lira Basarabiei, Generaţia noastră, Cuvânt Moldovenesc, Moldova de la Nistru, Mişcarea femenină ş.a. în timpul evenimentelor din 1917 a făcut parte din colectivul redacţiei care a editat ziarul Pământ şi voie, iar la ziarul Soldatul Moldovan, tipărit în aceeaşi perioadă, a fost chiar secretar de redacţie. Întoarsă de pe front, după ce participă activ la evenimentele Unirii ca slujitor al scrisului, Nadejda Tudor, alături de Elena Alistar şi de alte câteva femei basarabene, purcede la fondarea Ligii femeilor din Basarabia, organizaţie menită să lupte pentru drepturile femeilor, pentru emanciparea lor.”
– Iurie Colesnic. Femei din Moldova : Enciclopedie, Chișinău: Museum, 2000.
Olga Crușevan (Cantacuzino)
Poetă, publicistă, traducătoare.
„Din unele surse aflăm că a fost premiată de Academia Franceză pentru traducerea în versuri a operei lui Schelley și de Academia Engleză pentru traducerea operei lui Baudelaire. A tradus în franceză opera poetică a 14 scriitori români: Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Vlahuță, Goga, Minulescu, Arghezi ș.a. A colaborat la publicații pariziene, evocând motive pitorești basarabene. Cunoscătoare a unsprezece limbi străine, a fost societara Teatrului Odeon din Paris. A colaborat la publicațiile basarabene: Viața Basarabiei, Pagini Basarabene ș.a. După cel de-al doilea război mondial, a locuit la București unde, spre apusul vieții, a tipărit la editura Litera două suite bucolice: Crugul anului (1970) și Roata anului (1973)”
– Iurie Colesnic. Femei din Moldova : Enciclopedie, Chișinău: Museum, 2000.
Alte domenii însă stau mult mai prost. Niciun nume de actriță sau regizoare nu s-a învrednicit de vreo stradă sau stradelă și doar unsprezece actori sau regizori sunt prezenți pe harta stradală a orașului: Veniamin Apostol, Dumitru Caraciobanu, Constantin Constantinov, Valeriu Cupcea, Frații Apostol, Vlad Ioviță, Ioan Livescu, Emil Loteanu, Matei Millo, Chiril Știrbu. Lipsesc atât de multe nume încât e greu să nu bănuiești că aceste lipse reflectă atitudinea regretabilă față de actori și regizori ai celor de la conducere. Lipsesc cel puțin două nume feminine de mare forță: Domnica Darienco și Eugenia Tudorașco.
Domnica Darienco
Actriță.
„Debutează la teatrul moldovenesc din Tiraspol în rolul Krucininei din Vinovați fără vină de A. Ostrovski. În anii de după război, la Teatrul Moldovenesc A. Pușkin din Chișinău, a întruchipat peste 100 de personaje tragice și comice, lirice și eroice, vpdind un diapazon larg al măiestriei interpretative (…). Se produce în filmele artistice: Andrieș, Vă scriu…, La bariera orașului, Armagedon, Gustul pâinii, Lăutarii, Ultimul haiduc, Între cer și pământ, ș.a.
Președintă a Ligii Veteranilor Scenei din R.M., delegată la congrese internaționale ale teatrului: Bulgaria (1971), Spania (Madrid, 1981). Activitatea ei a fost reflectată în monografii de L. Doroș (1978), Gh. Cincilei (1982), V. Ladaniuc (1990).”
– Iurie Colesnic. Femei din Moldova : Enciclopedie, Chișinău: Museum, 2000.
Eugenia Tudorașco
Actriță.
„A absolvit Școala Teatrală Superioară B. Șciukin din Moscova la prof. A. Orocicko, T. Mansurova, I. Tolceanov (1955-1960).
Din același an – actriță la Teatrul Luceafărul. A realizat chipuri de contemporane: Niurka în De ziua nunții de V. Rozov, Arghira în Pe un picior de plai de I. Podoleanu, Margarita în Troița de Matcovschi ș.a. S-a manifestat în roluri comice (…), precum și în roluri concepute în diverse genuri (…). În 1987-1995 a activat pe scena Teatrului Rus A. Cehov, realizând următoarele roluri: Odochia în Mârțoaga cu clopoței de I. Druță, Golda în Rugăciunea de pomenire de Gr. Gorin după Ș. Alehem ș.a. A jucat în filmele: Casă pentru Serafim, Povârnișul, Bărbații încărunțesc devreme, Trece lebăda pe ape, Bărbatul de lângă tine ș.a.”
– Iurie Colesnic. Femei din Moldova : Enciclopedie, Chișinău: Museum, 2000.
Același lucru se întâmplă în domeniul artei plastice, unde unsprezece bărbați și-au câștigat locul în nomenclatura Chișinăului: Theodor Aman, Constantin Brâncuși, Vasile Covrig, Aurel David, Mihai Grecu, Nicolae Grigorescu, Ion Jumati, Ștefan Luchian, Alexandru Plămădeală, Ilia Repin, Igor Vieru. Lipsesc însă nume de referință (nu doar de artiste, ci și de artiști), cum ar fi Lidia Arionescu Baillayre (dar și Auguste Baillayre), Valentina Rusu-Ciobanu (dar și Glebus Sainciuc), Luiza Ianțen, Ada Zevin, ș.a.
La capitolul „academicieni, savanți, pedagogi” doar Natalia Gheorghiu și Florița Nică (în perioada interbelică, Florița Nică era și numele unui liceu din capitală) sunt de găsit într-o listă copleșitoare de nume de bărbați din domeniul academic: Nicolae Anestiade, Valentin Belousov, Silviu Berejan, Vasile Cheltuială, Henri Coandă, Nicolae Corlăteanu, Anatol Corobceanu, Vasile Coroban, Eugen Coșeriu, Anton Crihan, Nicolae Dimo, Vasili Dokuceaev, Ion Dumeniuk, Ion Ganea, Onisifor Ghibu, Paul Gore, Nicolae Grădescu, Mihail Grebencea, Iachim Grosul, Vasile Harea, Iacob Hâncu, Mihail Lomonosov, Dmitri Mendeleev, Nicolae Moroșanu, Alexandru Negru-Vodă, Florica Niță, Petre Osmătescu, Nicolai Pirogov, Eugen Popușoi, Sergiu Rădăuțanu, Eugen Russev, Andrei Saharov, Nicolae Testemițanu, Petru Ungureanu, Ilie Untilă, Vasile Vărzaru, Vasile Williams, Nicolai Zelinski. Senzația care se creează e că și în aceste domenii domină bărbații, însă adevărul e că foarte multe femei din domeniul academic au fost uitate. Unele dintre ele, ajunse la un renume mondial, au fost șterse din memoria locului unde s-au născut. Așadar, nicio stradă cu denumirea Ana Tumarchina, Alexandra Remencu sau Maria Pocora (Pocoară) (și ar fi mult mai multe nume; cam tot atâtea nume de femei de științe și pedagoage, câte nume de bărbați-academicieni, cerecetători și pedagogi).
Ana Tumarchina
Profesoară rusă de origine basarabeană, prima femeie profesor de filozofie la Universitatea din Berna. Prima femeie din Europa care a obținut doctoratul în filosofie. Prima femeie care a primit permisiunea de a examina candidați doctoranzi și profesori și care a fost membru în Senatul Universitar peste tot în Europa.
– Iurie Colesnic. Femei din Moldova : Enciclopedie, Chișinău: Museum, 2000.
Alexandra Remencu
Profesoară, şefă de grădiniţă (nr. 17) în Chişinău.
„În 1929, la propunerea Floricăi Niţă, este numită directoare la Orfelinatul (ulterior – Casa Copilului) din Chişinău. Casa Copilului a devenit, în 1940, un orfelinat-model pentru întreaga ţară, vizitat de o comisie specială a Ligii Naţiunilor (1938). Conducătorul comisiei, Montessori, a propus ca experienţa acestui orfelinat să fie prezentată la un congres special, care a avut loc la Roma (1938). Tezele raportului, prezentate la congres de Alexandra Remencu, au fost incluse în etapa finală, ca recomandări. A fost invitată în acelaşi an la Vatican, unde a fost primită de Papa Pius al XI-lea.”
– Iurie Colesnic. Femei din Moldova : Enciclopedie, Chișinău: Museum, 2000.
Maria Pocora (Pocoară)
Prima femeie geolog a Basarabiei.
„Împreună cu profesorul ei coordonator, N. Frolov, și colegul ei G. Vrabie, Maria Pocora a cartografiat rezultatele observațiilor sale pedologice pe o hartă cu scara 1:126000, iar pe altă hartă a cartografiat toate tipurile de soluri din județele studiate ale Basarabiei.” (https://www.natura.md/maria-pocora-prima-femeie-geolog-a-basarabiei)
Mă opresc aici cu listele pentru a mă întreba ce spune nomenclatura Chișinăului despre mentalitatea oamenilor care locuiesc aici. Poate că nu spune nimic? Poate că nu mai contează monumentele și denumirile de străzi? Poate că nu toți locuitorii străzii Aurel David știu cine a fost acesta și îi apreciază arta sau nu toți cei care trec pe strada Liuba Dimitriu i-au citit sau îi vor citi poemele. Totuși, un copil care a crescut pe bulevadrul Constantin Negruzzi, chiar dacă nu-i va citi povestirile decât mult mai târziu (și poate că nu-i va plăcea O alergare de cai, sau Zoe), numele îi va rămâne pe tot parcursul vieții. Iar numele care rămâne își va găsi aprecierea care i se cuvine. Un cititor va lua în mâini cartea lui Negruzzi cu o mai mare încredere și cu o mai mare responsabilitate decât cartea unui autor de care nu a auzit niciodată.
Oamenii din Chișinău s-au deprins să nu prea audă nume feminine atunci când este vorba despre denumiri. Desigur că școala se numește „Mihai Eminescu” nu Hortensia Papadat-Bengescu, Sofia Nădejde, Iulia Hasdeu, Florica Niță sau Ana Tumarchina. Sau biblioteca se numește „Tudor Arghezi”, nu „Valentina Rusu-Ciobanu”.
Mă bucură faptul că un alt nume feminin se află deja în nomenclatura Chișinăului. Este vorba despre Nadejda Russo, prima aviatoare născută în Basarabia. Însă și acest fapt mi se pare prea puțin. Există profesii unde numele și vocile feminine sunt mai ușor de auzit decât cele din alte domenii. În domeniul culturii și științei însă, actrițele, scriitoarele, cercetătoarele, artistele plastice nu se bucură de o încurajare la fel de mare, iar acest lucru ar trebui rectificat începând de la atitudinea pe care o avem, continuând cu străzi, cu basoreliefuri, denumiri de instituții și monumente.
Există și un alt mesaj pe care îl transmite nomenclatura orașului. Acesta nu ține de trecut, de orgoliul oamenilor dispăruți demult, ci ține de tineri și de felul în care percep aceștia (conștient sau nu) un spațiu unde recunoașterea unor nume feminine e aproape absentă, iar acest lucru este normalizat (nu există niciun domeniu în care, la nivel de denumiri de străzi din Chișinău, femeile domină numeric – sper să greșesc). E adevărat că e mult mai importantă încurajarea părinților, profesorilor, prietenilor, colegilor, însă e vorba și despre încrederea pe care, ca femeie, ți-o acordă un spațiu.
Cristina Dicusar
Chișinău, orașul meu 
