Scriitorul Liviu DAMIAN (13 martie 1935 – 20 iulie 1986), împlinește astăzi 88 de ani de la naștere. Vă invităm să-l cunoașteți mai bine și să-i citiți unul dintre poemele dedicate Chișinăului.

A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova (1960). A activat în calitate de redactor adjunct al revistei „Nistru”, redactor-şef al Comitetului de Stat pentru Edituri şi secretar al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor (1976-1986). A debutat editorial cu placheta de versuri „Darul fecioarei” (1963). Apoi tipăreşte o serie întreagă de volume reprezentative de poezie: „Ursitoarele” (1965), „Sînt verb” (1968, 1990), „De-a baba iarba” (1972), „Un spic în inimă” (1973, 2002), „Partea noastră de zbor” (1974), „Mîndrie şi răbdare” (1977), „Altoi pe o tulpină vorbitoare” (1978), „Salcîmul din prag” (1979), „Maraton” (1980), „Inima şi tunetul” (1981), „Coroana de umbră” (1982), „Cavaleria de Lăpuşna” (1985, 2004), „Scrieri” (vol. I-II, 1985), „Poezii şi poeme” (1986), „Saltul din efemer” (2003). A practicat eseul, publicînd cărţile „Îngînduratele porţi” (1975), „Pîinea” (1976), „Dialoguri la marginea oraşului” (1980). Un mare îndrăgostit de poezia lui George Bacovia şi Nicolae Labiş, bun prieten cu Nichita Stănescu „Poetul luptîndu-se cu imaginaţia”. A tradus din poeziile lui Iustinas Marţinchiavicius, Vladimir Solouhin, Pablo Neruda, Ianis Rițos, Nazîm Hikmet ş.a. A fost distins cu Premiul „N. Ostrovski” al fostei URSS (1967), a obţinut Premiul de Stat al RSSM (1984), Maestru Emerit al Artei (1985), a primit „Insigna de Onoare”.

Unul dintre poemele sale cele mai cunoscute despre Chișinăul vechi, este poemul „O serenadă pe strada Mateevici”:

O serenadă pe strada Mateevici

Vorbim mereu de cartiere noi
dar mai există şi oraşul vechi.
Oraşul vechi pe dealuri lăngă Băc.
Oraşul cel cu caldarăm de-un veac.

Oraşul cu biserici pitoreşti. 
Oraşul cu legende spuse-n vânt
de loboda ce se arată-n curţi
pe unde Puşkin cel rebel a fost.

Fiecare casă-i filă de roman.
Roman-visare şf roman-protest.
Fiecare prag e un poem uitat.
Izvorul e un căntec baladesc.

Eu cred că-aici in clipe de amurg
Stamati şi cu Donici se cobor
dintr-o şaretă şi mai recunosc
strada pe care au visat atunci.

Avem atătea datorii, de vrem
să ne chemăm urmaşii lor pe drept.
Există strada Mateevici, nu?
Dar căţi dintre poeţi o şi cunosc?

Cine i-a pus o floare sau vreun semn?
Poate s-ar cade-acolo şi un bust?
E-atăt de greu să ştergem praful gros
depus pe strada Bogdan P. Hasdeu?

Acum când vine-ncet oraşul nou
cu blocuri-turn infipte lângă Bâc
să ne-ntrebăm: ce mai rămâne-ntreg
din Chişinăul vechi pentru nepoţi?

Ghevorg Emin in vechiul Chişinău
găsi pierdut lăcaşul armenesc.
A fost o intalnire cu noroc:
e monumentu-aproape renăscut.

Lângă-acest templu locuiesc şi eu.
Veniţi, prieteni, să-I rugăm frumos
Pe Sainciuc, distinsul trăitor
al urbei vechi, să meargă azi cu noi

să ne arate ce mai poate fi
văzut şi contemplat intr-un târziu.
…Pe strada Mateevici luna iar
a dat cu var portale şi pereţi.

O serenadă să-i cântăm? Dar, vai
s-au lepădat cuvintele de noi.
În curgerea luminii strălucesc
Plopii de strajă, troscotul umil.

Păşind pe caldarâmul adormit
un sentiment necunoscut ne ia la braţ
şi ne petrece visător
ca să dispară brusc după un colț.

Aprecieri

Liviu Damian a fost un tribun, un om de cultură al tuturor timpurilor. Un remarcabil poet român din generația N. Stănescu, I. Alexandru, A. Blandiana, egal ca spirit, ca valoare estetică și ca impact asupra generației viitoare… Pe lângă har, geniul avea calitatea de a se împărtăși cu cei mai tineri, care urmau să ducă suflarea literară mai departe. (Ion Hadârcă)

Liviu Damian s-a aflat într-o permanentă competiție cu timpul său. Și, de cele mai multe ori, a reușit să-l devanseze cu un pas… A fost și rămâne un poet modern, care a avut o contribuție sensibilă la „schimbarea la față” a poeziei românești din Basarabia. Susținător fervent al tinerilor, de fiece dată când o cereau „împrejurările”, ne lua apărarea în fața cerberilor literari de odinioară. Noi, cei mai tineri, îi ziceam cu drag „Taica Liviu”… (Vasile Romanciuc)

…Liviu Damian este un antimioritic, credința sa de nestrămutat îndreptându-se spre omul marcat de capacitatea competitivă, spre tipul uman capabil de eroism, spre marea ca ritm primordial, din ale cărei valuri viața renaște mereu. …Atitudinea trează, în cazul lui Liviu Damian, vorbește despre închiderea excesivă a eului în forul său interior. La o prea mare profunzime a spiritului, ne previne Nietzsche, „însăși rana poate da forța necesară vindecării”. Acest lucru se întâmplă și în versurile lui Liviu Damian: ramul crește din rană. … Într-o epocă stagnantă Damian se declară adeptul mișcării, poezia sa diferențiindu-se prin caracterul ei mobilizator… Liviu Damian se manifestă ca un precursor al postmodernității în Basarabia. (Ana Bantoș)

Opere:

„Darul fecioarei”, (1963); „Ursitoarele”, (1965); „Sînt verb”, (1968, 1990); „Versuri”, (1970); „Dar mai întîi…”, (1971); „Un spic în inimă”, (2002); „Coroana de umbră”, (2002); „Saltul din efemer”, Chișinău, (2003); „Aştept un arici”, poezii, (2004) etc.

Surse: Damian, Liviu [online]. [citat 10.03.2015]. Disponibil : http://www.moldovenii.md/md/people/194

Liviu Damian [online]. [citat 10.03.2015]. Disponibil : http://ro.wikipedia.org/wiki/Liviu_Damian

Sursa imaginii: http://www.saptamina.md