Acum 210 ani (31 ianuarie 1813), la marginea principalului oraș al Basarabiei, devenit de curând capitală (în 1812), „a răsărit prima școală în Basarabia” (Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni). Înființarea acestei școli îi este datorată Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, care „a luat în sarcina sa nu numai a întocmi proectul de organizare a seminarului, ci şi a găsi mijloace materiale, a recruta personal didactic, a construi clădiri, pentru ce şi a donat din proprietatea mitropoliei un teren destul de mare”¹.

Nu a fost simplă înființarea acestei școli, găsirea resurselor bănești, a personalului, construirea unei clădiri, depășirea dificultăților de alimentare a elevilor, care, o parte, erau copii de țărani și învățau gratuit la Seminar. Cu toate acestea, în 1821 a ieșit prima promoție a școlii, iar succesul Seminarului Teologic ajunge să crească din an în an, ceea ce, dincolo de a fi benefic în mod general, aducea alte dificultăți.

***
„În perioada dela 1813-23 în Seminar treptat s-au înființat clase principale sau ordinare şi clase secundare sau extraordinare. Au fost 7 clase ordinare: în 1813 au fost înființată clasa pregătitoare şi gramatica; în 1814— clasele sintaxa, poezia şi retorica; în 1815—infima²; 1817— filosofia; 1819 —teologia. (…) În afară de acestea clase sau cursuri—în Seminar au fost introduse şi clase extraordinare în număr de 18, în care se studiau în ore de după masă sau duminica şi în sărbători înainte de serviciul religios, următoarele obiecte: religia (în zilele duminicale înainte de liturghie), limbile vechi—greaca şi ebraica (latina fiind limbă de studiu) şi limbele noi—limba moldovenească, germana sau franceza (acestea după alegerea elevilor), matematicele—aritmetica, algebra, geometria şi fizica, geografia şi istoria (istoria Sfântă, istoria universală şi istoria civilă rusă), cântarea (bisericească) şi desemnul. Obiectele secundare, înafară de orele de Religie, se deosebesc de cele principale şi prin aceia că nu erau obligătorii pentru toți elevii. Au fost comandate cărți şi prin stăruința şi propunerea Episcopului vicar Dimitrie Sulima s’au adus din Bucovina gramatici greceşti şi latineşti în traduceri moldoveneşti pentru a înlesni studiile elevilor din Seminar, elevi în cea mai mare parte—fii ai moldovenilor, cari nu cunoşteau limba rusă. Recrutarea elevilor s’a făcut printr’un anunț special către „toți doritorii a învăța copii săi”, iar preoțimea, fie care cleric fiind obligat a plăti căte 4 lei pentru întreținerea Seminarului—era obligată a da copii săi anume la Seminar.”
***

– Anuarul seminarului teologic superior „Mitropolitul Gavriil Bănulescu–Bodoni” din Chişinău. Note din istoricul seminarului / publ. de Rectorul seminarului Iconom Mitrofor Constantin Popovici. – . – Ch.: Tip. şi Legătoria Eparhială „Cartea Românească”, 1926. –

În prima perioadă a activității Seminarului, profesorii erau săraci, salariul fiind foarte modest. Deseori aceștia plecau definitiv de la Seminar (doar trei dintre profesorii acelei perioade au rezistat stoic provocărilor materiale, dedicându-și viața Seminarului). Elevii, murdari și prost hrăniți, își dădeau silința să reziste și ei provocărilor și condițiilor deseori imposibile ale școlii.

Dacă ar fi să ne imaginăm viața unui tânăr provenit dintr-o familie de țărani sau negustori din acele timpuri, abia acceptat în rândul seminariștilor, am desena un tablou destul de trist. Acest tânăr, dintr-o familie simplă de moldoveni, ar avea un singur rând de haine murdare și rupte, flămând și fără încălțăminte, trăind la un loc cu alți colegi de Seminar (copii de clerici, dar și laici), în aceeași cameră și ogradă cu ei (Seminarul va avea o clădire personală din 1877, clădirea se va afla la răscrucea străzilor Reniskaia (actuala str. Kogâlniceanu) și Seminarskaia (actuala str. Gavriil Bănulescu-Bodoni), preconizată pentru doar 100 de studenți³). Tânărul ar vorbi doar româna, fiind impus la Seminar să învețe alte trei limbi obligatorii (latina, greaca și ebraica), a căror învățare se făcea în limba rusă, limbă pe care nu o cunoaște deloc, fiind nevoit să facă eforturi considerabile pentru a înțelege celelalte cursuri predate rusește, având acces doar la manuale în rusă (cu mici excepții). Pe lângă aceste dificultăți, studenților nu li se permite să părăsească Seminarul, aceștia neputându-și procura de-ale gurii și nici îmbrăcăminte. Fără metodă de evaziune, tânărul se gândește să fugă acasă, la părinți:

***
Înlesnirile de tot felul, ce se făceau la primire, bursele etc„ dintr’o parte, din altă parte faptul că seminariştii încep se fie admişi şi în alte şcoli superioare, ci nu numai la academii teologice toate fac să sporească numărul elevilor şi dacă în 1850 Seminarul avea 121 de elevi, în 1855 — Seminarul are 182 elevi, iar in total 719 elevi, cari urmau Seminarul propriu zis, şcoala județeană, şi şcolile inferioare, adecă mai avea încă 537 de elevi cari se pregăteau pentru a urma cursurile în Seminar. Acest număr de elevi era silit să trăiască care şi cum putea în lipsa de local suficient, sume bugetare şi altele (devizarea în şcolile județană şi Seminar fiind numai formală de fapt toți elevii continuau a trăi în un singur local şi ogradă). Războiul din Crimea cu scumpirea traiului cauzat de el şi în Basarabia—a făcut ca situația elevilor mai ales a bursierilor să devină aproape insuportabilă; lipsiți de încălțăminte, de haine, rupți—întru cât Direcția Seminarului a găsit imposibil a permite eşirea lor în oraş, flămânzi—elevii adesea fugeau din şcoală la părinți, iar Direcția, văzând şi ea în ce hal trăesc elevii—cu calmul căpătat în acele vremuri grele nota pe aceşti elevi c’un laconic „fugitivus”.
***

– Anuarul […] –

Dacă elevii rezistau fizic și academic acestei probe de foc, aceștia își formau un caracter puternic și determinat, însă puțini aveau abilitățile și structura interioară necesară:

***
În general—situația în care a fost pusă şcoala n’a putut să nu influențeze spre rău însuşi mersul şi succesul învățăturii. În primul rând — programul prin reforma din 1840 a devenit supraîncarcat, manuale lipseau, drept cărți de studii serveau notiți date de profesori, notiți ce se prescrieau de către elevi cu multe greşeli şi de obiceiu nu erau controlate de profesori. S’a introdus, volens-nolens, sistemul de devizare a obiectelor în principale şi secundare; toată atentiunea profesorilor şi a elevilor era îndreptată spre o mai temeinică studiere a obiectelor principale (Teologia, Filozofia, limba națională etc.), iar cele secundare au devenit neobligatorii, aşa că elevii nu țineau nici examene. Acestea serioase defecte au introdus şi împărțirea elevilor în „capabili şi incapabili” — elevii capabili erau acei, cari, fiind mai bine înzestrați de natură mai dezvoltați — puteau să biruiască toată greutatea studiilor, iar restul elevilor căzuți sub povara studiilor erau neglijați şi de profesori şi părăseau şcoala spre a ocupa posturi de servitori pe la biserici, şi alte funcțiuni.
(…) Totuşi şi pe fonul negru al vieții de pe atunci din când în când se iveau elevi bine educați şi religioşi în cea mai mare parte; religiozitatea elevilor se datorea într’o măsură oare care şi şcolii, care observa cu strictețe slujbele bisericeşti, rugăciunile comune, susținea cu toate măsurile spiritul religios al elevilor. Adesea grupuri de elevi călătoreau pe jos la locurile sfinte, a fost cazuri de tundere în monahizm, iar unul din elevi a fugit din Seminar spre a primi călugăria la Muntele Atos şi numai peste un an s’a întors spre a-şi continua învățătura. Acest elev era viitorul misionar al Japoniei⁴. Viața grea şi plină de mizerii—forma în elevi rezistență, energie în luptă cu viața, curaj şi inițiativă, iar sistemul practicat de Seminar—de a se servi de elevii mai buni ca ajutori ai profesorilor, numirea elevilor mai buni ca şefi ai claselor responsabili de ordine—acest sistem înrădăcină, e drept, cu încetul, respectul către cei mai buni, către elevii claselor superioare.
***

– Anuarul […] –

Lucrurile nu s-au îmbunătățit decât în următorul secol, atunci când s-au întâmplat două lucruri-cheie: pe de o parte, greva seminariștilor și, pe de alta, construcția a două clădiri noi pentru Seminar. Aceste lucruri au desemnat o nouă etapă în viața Seminarului Teologic, dar și în viața Basarabiei și altor similare regiuni ale Imperiului Rus, marcând schimbări importante în direcția afirmării românității basarabene.

În 1905-1906, elevii au ieșit la grevă, cerând modificări în structura educației la Seminar și „predarea ca obiect obligatoriu pentru toți a limbei moldoveneşti”⁵. Această grevă a fost înăbușită, însă a izbucnit din nou în 1908, rezultând în alungarea tuturor elevilor de la Seminar. Cu toate acestea, greva a fost cea care a impus respectul autorităților religioase rusești din Basarabia față de studenții Seminarului și a adus, în sfârșit, o ameliorare a învățământului și posibilități adecvate tinerilor laici, care cunoșteau doar româna venind la Seminar. Totuși, încă nu se ia o decizie definitiv pozitivă în vederea predării limbii române la seminar, sau a studiului în limba română.

***
Între altele cereri a fost şi una destul de justă : reprezentanții claselor au cerut introducerea în cursurile de studii a limbelor „În cari se vorbeşte în Basarabia” şi „dat fiind că limba moldovenească e cea mai vorbită—ea să fie introdusă în Seminar ca obiect obligatoriu pentru toți elevii. În acelaş timp soseşte şi propunerea din 10 Mai 1917 a Congresului eparhial —„de a discuta în Şedința Sfatului Pedagogic chestiunea despre introducerea în Seminar a predării „limbii şi literaturii moldoveneşti, Istoriei Basarabiei, şi cântării moldoveneşti ca obiecte obligatorii”. Se propunea a întocmi orare şi programe, chestiunea predării fiind în principiu hotărâtă de Congres. În aceleaş timp a fost propusă şi înființarea catedrei de limba ucraineană.
***

– Anuarul […] –

O altă ameliorare s-a produs în 1903, când a fost finisată o nouă clădire care aparținea Seminarului (aflată pe strada Reg. Ferdinand I, acum str. 31 august 1931) și în 1910, după reparația vechii clădiri, a fost finisată și construcția unei clădiri noi, pe str. Alexandru cel Bun (acum bulevarul Ștefan cel Mare și Sfânt). Seminarul avea, așadar, deja trei clădiri. Multașteptata extindere și reparație a Seminarului a însemnat pentru elevi spațiu necesar studiului, dar și aprecierea celorlaltor instituții față de Seminar.

În Revista Luminătorul, nr. 4, 15 febr 1931, regăsim un jurnal valoroas al unui absolvent al anului 1905, anul primei greve a seminariștilor basarabeni. Amintirile se referă la întâlnirea cu absolvenții, care a avut loc în 1931:

***
Vremurile erau cernite… Revoluția din 1905 zguduia din temelie colosul rusesc. După pilda celorlalte seminarii, seminarul din Chișinău declară grevă. Între punctele de condiții seminariștii cereau introducerea limbii moldovenești ca obiect de studio. Aceasta a fost prima rîndunică a primăverei neamului nostru moldovenesc.
Amintirile zburau una după alta pe dinaintea ochilor zvonarului. Îmbătat de năvala lor el uitase că vecernia începuse de mult, intră și el în biserică. Aici puțin se schimbase în acest lung răstimp. Slujba se oficia acum în limba lui moldovenească, pe care pe vremea rusului putea s`o asculte numai în satul lui de răzăși moldoveni. Slujia un sobor de mai mulți preoți, toți colegii lui. La înfățișare însă nu sunt toți la fel. O barbă neagră stă alături de una argintie. Vremea a cernut peste unii fulgi albi ca zăpada. În urmă, în rând ca pe vremuri la seminar stau colegii civili și cu toată evlavia ascultă stihirile.
Treptat apar persoane noui ce se îndoesc pe după coloanele bisericii. Un miros de tămâie umple biserica. Prin fumul gros la lumina candelelor chipurile severe a sfinților, împrăștie frică și mustrare…
În semi-întunericul și tăcerea bisericii glasul citețului te urcă pe înălțimi:
Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătire dreptului… Nu te vei teme de frica de noapte de săgeata ce zboară ziua şi de lucrul ce umblă întru întuneric…”
Preotul citeşte în taină rugăciuni şi din cînd în cînd face cîte o cruce mare. Cei din biserică îi urmează pilda. Şestopsalmile se termină şi slujba continuă mai departe. Răspunsurile le dă corul improvizat format de jubilari şi vr’o cîțva studenţi abătuţi pe la biserică. Motivele vechi şi cunoscute împrăştie un freamăt în tot trupul… La polieleu în fruntea soborului apare venerabilul nostru profesor păr. iconom mitrofor Constantin Popovici. O ținută cucernică, conştientă de importanța clipelor şi o voce duioasă caracterizează pe i. p. c. sa. Corul cîntă cu tot entuziasmul de odinioară. Toată biserica se preface într`un gînd de laudă: „Lăudaţi slugi pe Domnul că în veac este mila Lui…” Ochii împăingeniți vădesc înduioşarea generală.
După denie–fiind de față aproape toți colegii rămaşi în viaţă se purcede la o panihidă de obştie pentru profesorii şi colegii mutați către Domnul… Cîntările de jale se împletesc cu amintirile. Se perindează înaintea ochilor tot pomelnicul celor dragi, cari din voia lui Dumnezeu, au părăsit lumea… Către sfîrşit un preot diri sohor (păr. M Chiriță) vorbeşte cîteva cuvinte evocînd amintirea chipurilor scumpe:
,,Vecinică pomenire tuturor celor trecuți din această lume profesori şi colegi ai noştri, luptători pentru credință, neam şi legea, încheie p. c. sa.
După slujbă grupul de colegi-preoţi şi civili păşiau spre ,,Uniune”, pentru a se pune la cale pentru ziua de mîine. Ziua aceea era zi mare pentru ei. Paşte e în fiecare an, dar jubileul poate numai odată în viață – vorbi cu drept cuvînt un preot.
A doua zi de dimineță promoroca te străpungea pînă la oase… Pela orele 9, figuri singuratice învălite în rase lungi zoriau spre biserica Seminarului.
Aceiași prieteni de aseară: preoţi şi laici. Din profesori se mai adăugară d-nii: Parhomovici, Ciulcov şi dl pedagog Poleansky. În biserică domnea o atmosferă intimă. Înaintea sf. Trup şi sf. Sînge a Mîntuitorului nostru, cu toată cucernicia şi evlavia se înălțau rugăciuni şi pentru cei vii şi pentru cei morți. Înaintea Domnului se aduceau „de toate şi pentru toate”.
La priciastnă păr. Misail Chiriță, rosteşte o predică ocazională. În predică, p. c. sa face şi o supraprivire, asupra activităţii din cei 25 de ani: ,,Din timpul examenelor de absolvire şi pînă mai eri, răzleţiţi şi lăsați, fiecare la priceperea sa, am lucrat cu toată osîrdia, avînd în vedere, neuitatele cuvinte ale mult stimatului profesor Serghei Ilici Bogoiavlenschii: ,,nu pierdeți credinţa în Dumnezeu şi în om”.
„Istoria va spune meritele promoției din 1905. Colegii noştri lucrează pe toate tărîmurile vieții sociale. Avem: bărbați de stat (miniştri), magistrați, medici, profesori şi preoţi”.
„Acum suntem pe povîrnişul vieței; luntrea noastră coboară la vale. În decursul vremii, valuri mari căutau să răstoarne luntrişoara noastră, însă întăriți cu credinţă şi cu ajutorul soţiilor noastre – cărora din acest loc le trimitem salutul nostru sincer le-am învins. Acum se furişează printre stînci, la limanul mîntuirii”…
Cam aşa a vorbit par. predicator şi ochii tuturor au rămas țintă, către acele culmi ,,unde nu este nici durere nici scîrbă, ci viață fără de sfîrşit… După sf. Liturghie, urmă un tedeum. Înaintea tedeumului p. c. părintele C. Popovici, în cîteva cuvinte adresate foştilor săi elevi, îi îndeamnă să mulțumesc bunului Dumnezeu pentru binefacerile Sale cele nenumărate ce necontenit le varsă, asupra noastră. După p. c. sa, luă cuvîntul p. c. părinte decan al Facultăței noastre, Cicerone Iordachescu. In numele Fac. de Teol. aduce felicitări jubilarilor.
După tedeum, toți sunt invitați în clădirea fostului Seminar (actuala Facultate) pentru o oră de lecție. Pentru acest scop se alege clasa în care jubilarii în ultimul an de ucenicie şi-au ros coatele mundirului. Fiecare se aşază la locul său de acum 25 de ani.
E emoţionant să vezi pe banca de şcolar: miniştri, profesori şi preoți însuriți. Cineva, pentru o impresie mai vie sună şi clopoţelul. Toţi stau în aşteptarea profesorilor,
Nu zăbovesc nici ei; încărcați de ani şi cu bărbile ninse, ei intră şi se aşează la locurile destinate. După rugăciune se face apelul. 
Din 70, vr’o 11 se numără printre cei morți.
La numele colegilor decedați toată lumea se scoală în picioare şi făcîndu-şi semnul sf. cruci, zice: Dumnezeu să-i erte! După apelul nominal, venerabilul păr. ic. mitr Constantin Popovici, chipul căruia după vorba păr. decan Cicerone Iordăchescu respiră bunătate şi ortodoxie, păşeşte pe catedră. I. p. c. sa vorbeşte despre praznicul Acoperemîntului Maicii Domnului: istoricul şi însemnătatea lui. Vorba curat moldovenească aşa cum se aude numai dela bătrîni, dulce şi povestitoare, curge lin ca un părîu de codru, fermecînd urechile ascultătorilor. O lecție pe cît de bogată, pe atît de limpede şi curată.
***

– Jubileul promoției din 1905 a Seminarului Teologic : [semnat: Asistent V. C.] // Luminătorul. – 1931. – 15 febr. – P. 207-211. –

Viața Seminarului, după grevă, este dată peste cap de Primul Război Mondial. Studenții seminariști sunt nevoiți să stea la gazde, întrucât clădirile Seminarului sunt transformate în spitaluri:

***
Mulți dintre elevi își pierd interesul pentru învățătură, urmând o școală militară. Mai târziu, în 1917, izbucnește Revoluția Rusească, ceea ce dă liber Seminarului să discute mai apăsat problema predării în limba română la Seminar și, în sfârșit, este luată o decizie pozitivă în acest sens, organizându-se cursuri de limbă, literatură „moldovenească”, „cântarea moldovenească” și istoria Basarabiei.
Aceste programe, întocmite de persoanele de mai sus au fost discutate de Sfatul Pedagogic al şcolii şi recunoscute numai în parte suficiente; referitor la programul de limba şi istoria moldovenească — Consiliul tot atunci a exprimat dorința ca ele se fie mai complecte, să cuprindă cât mai multe ştiri etnografice, stilistice etc., iar predarea să se facă de profesori specialişti, iar în scris să se întrebuințeze litera latină şi cirilița.
***

– Anuarul […] –

După Unire, limba română devine limba principală a seminarului și nota la limba română este trecută în diploma de absolvire:

***
Soseşte ziua memorabilă în care a fost declarată unirea Basarabiei cu Patria—mumă. Săvărşindu-se acest eveniment — conducerea şi îndrumarea cauzei nationale a intrat în competința „Comisiunii Şcolare Moldoveneşti”, care a început să dea directive şi indicii, după vremuri, nu tocmai clare şi precise, adesea contradictorii, însă deja mai mult sau mai puțin autoritare.
La 12 aprilie 1918 cu adresa No. 249 — Comisia Şcoală Moldovenească a dispus ca cei din elevi, cari nu vor întruni media satisfăcătoare la limba Română să fie lăsați corijenți. Tot odată se hotărăşte ca în diplomele de absolvire să se treacă şi nota la limba Română, cu indiciul în care grup a fost studiată : a începătorilor sau a celor ce deja cunoşteau limba moldovenească.
***

– Anuarul […] –

---

NOTE:

1. Anuarul seminarului teologic superior „Mitropolitul Gavriil Bănulescu–Bodoni” din Chişinău. Note din istoricul seminarului / publ. de Rectorul seminarului Iconom Mitrofor Constantin Popovici. – . – Ch.: Tip. şi Legătoria Eparhială „Cartea Românească”, 1926. – 171 p.

2. Infima – curs în cadrul seminariilor teologice rusești, în cadrul cărora erau predate primele reguli de gramatică limbilor slavă și latină și, de asemenea, istoria și geografia, cateheza și aritmetica.

3. Владимир Тарнакин, Зинаида Матей. Учебные заведения Кишинева XIX-го – начала XX веков / Владимир Тарнакин, Зинаида Матей . – Chişinău : Pontos, 2014.

4. Arhimandritul Anatolie Chihai (Tihai)

5. Anuarul seminarului teologic superior „Mitropolitul Gavriil Bănulescu–Bodoni” din Chişinău. Note din istoricul seminarului / publ. de Rectorul seminarului Iconom Mitrofor Constantin Popovici. – . – Ch.: Tip. şi Legătoria Eparhială „Cartea Românească”, 1926. – 171 p.

BIBLIOGRAFIE:

1. Anuarul seminarului teologic superior „Mitropolitul Gavriil Bănulescu–Bodoni” din Chişinău. Note din istoricul seminarului / publ. de Rectorul seminarului Iconom Mitrofor Constantin Popovici. – . – Ch.: Tip. şi Legătoria Eparhială „Cartea Românească”, 1926. – 171 p.
2. Jubileul promoției din 1905 a Seminarului Teologic : [semnat: Asistent V. C.] // Luminătorul. – 1931. – 15 febr. – P. 207-211.
3. Владимир Тарнакин, Зинаида Матей. Учебные заведения Кишинева XIX-го – начала XX веков / Владимир Тарнакин, Зинаида Матей . – Chişinău : Pontos, 2014.