Protagonista anchetei de azi este Doamna Victoria Fonari, scriitoare, colaboratoare a Bibliotecii Centrale, Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu”.
1. Care este prima dumneavoastră amintire legată de Chișinău? Cum s-a schimbat, în timp, acea prima percepție a urbei?
Prima amintire îmi apare cinematografic. O plimbare cu părinții pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt în segmentul dintre Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și rondul „Dimitrie Cantemir”. Aveam vreo 3 ani. La început simt mâinile care îmi dau certitudine și reper. Eu sar de pe un picior pe altul. Apoi ușor le las și îmi continui salturile tot mai sus, distanțându-mă, și îmi vine sa strig: „Eu cresc, eu cresc”. Copilăria mea o asociez cu un oraș cu Festivalul „Mărțișor”, cu spectacole, muzee, ceea ce a rămas amprentat în fotografiile realizate de maestrul Mihai Potârniche, bun prieten al tatălui meu, Serafim Fonari.
Orașul Chișinău se schimbă și noi de asemenea.
2. Ce străzi, parcuri, clădiri, piețe etc. ale capitalei noastre reprezintă pentru dvs. o deosebită valoare afectivă, intelectuală, existențială? Unde vă simțiți bine în Chișinău și de ce?
Îmi amintesc despre marea libertate prezentă în ochii studenților din anii ’90, când toți doreau să învețe la Facultatea Litere, când aveau certitudine că limba latină, filosofia este importantă în formarea personalității elevului. Dar, se vede, criza economică a transformat Chișinăul și el a cedat multe cartiere istorice. A plâns, dar nu a putut să lupte pentru clădirile din secolul al XIX-lea. Acestea au fost dărâmate. În locul lor au fost construite hoteluri, clădiri de locuit, magazine. Într-adevăr, Chișinău ascunde trasee emotive. M-am convins de aceasta în prima mea excursie ghidată. O aventură organizată de soțul meu, Ruslan Șevcenco, la prima noastră întâlnire. M-a invitat să călătorim prin orașul vechi, centrul istoric din secolul al XIX-lea: drumuri cu pavaj din acele timpuri, un labirint de melc, Moara Roșie, biserica, și toate erau într-un alb imaculat dintr-un început de an 2006.
3. Cum ați defini sintagma „Chișinăul meu”?
„Chișinăul meu”! În acest pronume posesiv eu văd orașul Chișinău ca o posibilitate de a ne intersecta prin destin la evenimente culturale, săli de curs la Universitatea de Stat din Moldova, recitaluri la Uniunea Scriitorilor și la Muzeul Literaturii, de a cunoaște oameni interesanți, de a ne provoca la o redescoperire atunci, când îl prezentăm celor care vin să viziteze acest oraș. Chișinău pentru mine este și o sursă de inspirație. El îmi oferă un sentiment de fericire când revin după câteva zile, ca un om foarte drag, care îmi ține minte părinții tineri, mă știe de copil, urcarea treptelor spre studenție. Este orașul care mă înțelege, unde pot să plâng, să fiu iubită, unde pot zâmbi și să-mi realizez dorințele. Una dintre ele era să prezint acest oraș prin ochi de copil, ceea ce am realizat în „Jurnalul micului călător din Chișinău” (2020). Mie îmi pare că și orașul mă iubește. De multe ori, în cele mai neordinare situații, mi-a scos în cale oameni deosebiți. Mulțumesc, orașul meu!
Sursa:
„Chișinăul meu” : ancheta „BiblioPolis”. In: BiblioPolis. 2021, vol. 82, nr. 3, pp. 17-18.
Chișinău, orașul meu 