Celebrăm Chișinăul, chiar dacă ziua lui de naștere a trecut!

Veronica Ștefăneț continuă lecturile scriitorilor despre orașul nostru cu două poeme.

Veronica Ștefăneț (1985, Chișinău) a frecventat atelierul de scriere creativă „Vlad Ioviță” condus de Dumitru Crudu și Cenaclul „Republica” condus de Moni Stănilă și Alexandru Vakulovski. A tradus împreună cu poetul Victor Țvetov „Tot ce poți cuprinde cu vederea. Antologia poeziei contemporane ruse” (editura „Paralela 45”, 2019). Câștigătoarea concursului de debut organizat de Casa de Editură “Max Blecher”. A debutat cu volumul “scrum” (Editura “Max Blecher” 2019). Premiul Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” pentru debut

***

în copilărie măsuram bunăstarea în lucruri simple

prietena mea avea în baie hârtie igienică moale și-i mirosea părul a pantene

vârfuri de neatins pentru mine

pe atunci tata cânta în două orchestre

pauzele le petreceam împreună

noaptea mai și pleca la descărcat vagoane cu zahăr

din datorie-n datorie

mama își revenea după operație

baletul rareori trece fără sechele

când se întampla să apară bani în casă

se trageau chefuri în bucătărie

când ajungeam din nou să nu avem de pâine

umpleam gențile cu sticle de șampanie

le puneam pe bicicletă și le duceam împreună cu sora la schimb

ne văd în Dendrariu

tolăniți la umbră

toți patru

pe pătura verde cu găuri arse de la țigară

ascultând cum tata ne citește în voce biografia lui Diego Riviera

undeva în Mexic, un tată pune atent acul pe placa de vinil

ca fetele să uite de foame

***

când am revenit din Dilijan în capitală

am mers în muzeul de istorie

un ghid bun îți imprimă mândria și durerea față de trecut direct pe piele

mai cu seamă când e vorba de armeni

eram geloasă și tot întorceam capul la nevertebrații de-acasă

când am ieșit afară m-a sunat mama

văzuse la știri că a început războiul

mi-a cerut să schimb biletul

n-a fost posibil

şi acum îmi amintesc tensiunea de pe străzi

fermitatea din ochii trecătorilor

bătrânelul ce cânta la duduk în ploaie

trei zile îmi tot suna în cap o frază

şi seara, când stăteam pe terasă și încercam să-mi găsesc curajul în tărie,

mama mi-a scris-o pe skype: nu întreba peste cine bat clopotele

stăteam în fotoliu în avion

am închis ochii și așteptam să decoleze

deja vedeam cum zboară o rachetă şi mă destram în mii de luminițe ce coboară lin

deasupra munților

strângeam în palmă o floare de nu-mă-uita

---

Alexandru Vakulovski, Secția „Memoria Chișinăului”