Farmacia Kogan – cea mai cunoscută farmacie a vechiului Chișinău

Farmaciile au devenit un element indispensabil al peisajului urban din municipiul Chișinău. În orașul nostru sunt foarte multe farmacii, însă toate se aseamănă între ele. Farmaciile sunt deseori amplasate la primele etaje a clădirilor din Chișinău, iar design-ul lor este foarte asemănător. Însă la începuul secolului trecut situația era deosebită de ceia ce vedem azi, arhitectura urbană era mai puțin utilitară, mai multă atenție acordându-se  aspectului exterior. Astfel chiar și clădirile unor instituții cu o întrebuințare atât de banală (dar totuși  foarte importantă) precum farmaciile erau adevărate opere arhitecturale. Un exemplu în acest sens este așa numita Farmacie Kogan.

Farmacia Kogan a fost construită la intersecția străzilor Aleksandrovskaya (astăzi bd Ștefan cel Mare) și Kupeceskaya (actuala Armenească) în 1897. La 13 ianuarie 1898, primarul de atunci Karl Schmidt a eliberat farmacistului Maximilian Mihailovici Pautynsky un certificat care permitea activitatea farmaciei – această zi poate fi considerată data oficială de deschidere. Peste ceva timp faramcia a fost închiriată de Osip Babici.

Această frumoasă clădire a devenit unul dintre reperele orașului. Farmacia des nimerea în obiectivele aparatelor de fotografiat, iar lângă ea era amplasată o oprire a tramvaiului tras de cai.  Farmacia imprsiona nu doar prin aspectul său extern deosebit, dar și prin decorul din interior. Vitrinele erau  frumos decorate, iar tavanele înalte erau încărcate cu rafturi pe care erau amplasate sticluțe colorate, ceia ce crea o atmosferă deosebită în acest edificiu.

Pe rafturile farmaciei puteau fi găsite diferite medicamente, de la cele mai raspândite și ieftine, până la cele scumpe și defictare. Era foarte întrebuințată aspirina, care ajuta în cazul durerilor de cap. Untura de pește se folosea pentru lecuierea afecțiunilor plămânilor. Pe rafturi puteau fi văzute diferite tipuri de ceaiuri – se conidera că ele au efecte curative. Se vindeau lipitorile, folosite pentru tratarea hipertensiunii, erau considerate un articol deficitar.

În 1917 urmașii lui Pautînschii au vândut clădirea lui Șamșon Aronovici Kogan cu un preț de 70.000 ruble. Farmacia a rămas în proprietatea lui Kogan până în 1940 și cu numele acestuia a rămas în istoria Chișinăului.

Din păcate cel de-al Doilea Război Mondial nu a cruțat clădirea farmaciei. Ea a fost parțial distrusă, iar după război s-a luat decizia de a nu restaura clădirea. Astfel această cladire elegantă, care ar putea înfrumuseța și acum orașul nostru, a rămas doar în vechile fotografii, precum și majoritatea clădirilor importante a vechiului Chișinău.

Bibliografie:

https://diez.md/2017/06/16/foto-descoperiri-urbane-povestea-farmaciei-kogan-de-la-intersectia-strazilor-armeneasca-si-stefan-cel-mare/ – accesat la 11. 04. 2021;

http://oldchisinau.com/zdaniya-i-pamyatniki/ischeznuvshie-zdaniya-kishinyova/apteka-pautynskogo/ – accesat la data de 11. 04. 2021;

Osadcenco, Radu, Chișinău 1918: ghid-album al orașului. Chișinău 2018.

Leave a comment