… oraşul nostru n-a avut niciodată un primar ca neîntrecutul Carol Schmidt

(Pavel Cuzminschi)

Nu ajunge să ai calităţi mari; mai trebuie să ştii să le întrebuinţezi

La Rochefoucauld

Atunci când scriem sau vorbim despre primarii Chişinăului, descoperim că este unul care nu poate fi inclus în nici o categorie obişnuită. Carol Schmidt a fost primar timp de 25 de ani. Prin contribuţia lui s-a schimbat radical aspectul urbei. Primind fotoliul de primar al unui orăşel provincial, cu relaţii economice subdezvoltate, el a reuşit să dea Chişinăului un aspect european. A fost unicul primar, care pe când era încă în viaţă, orăşenii au cerut ca una dintre străzile centrale să-i poarte numele. Dispunem de mai multe documente interesante, care confirmă calităţile excepţionale ale acestui om, şi de o seric de mărturii, în care ni se relatează despre slăbiciunile care se făceau evidente în unele momente de criză. Dar deoarece pe noi ne interesează personalitatea lui în întreaga ei complexitate, vom face uz de aceste documente pe măsură ce ele ne ajută să conturăm o efigie clară şi obiectivă a acestei personalităţi.

Originea lui Carol Schmidt o descoperim în versiunea lui Gheorghe Bezviconi în cartea Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (2 volume, Bucureşti, 1940; 1943) şi se prezintă astfel: „…acte 1841, Germani. Urmaşii lui Alexandru Carol (n.1880), midic, tatăl lui Crol (1845-1928), jude de instrucţie, primar-reformator al Chişinăului (1877-1903), căsătorit cu Maria I. Cristi”.

Alt document important, semnat chiar de Carol Schmidt, este prezentat in volumul lui Nicolac Laskov Kişinevskaia oblastnaia, vposledstvii gubernskaia, nane pervaia gimnazia. Istorico-statisticeskii ocerk za 75 letie ee suşestvovania (12 senteabrea 1833 – 12 senteabrea 1908) (Chişinău, 1908):

„M-am născut în 1846. La gimnaziul pe care aveţi onoarea să-l conduceţi am fost primit în 1857, în clasa a doua, şi am absolvit gimnaziul în 1863, fiind decorat cu medalie de argint. După terminarea cursului de juridică a Universităţii din Odesa, în 1868 mi-a fost confirmat titlul de candidat în ştiinţe juridice. În acelaşi an am fost primit în calitate de candidat în judecătorie, iniţial în judecătoria regională penală, apoi în judecătoria judeţeană Chişinău…”

Această perioadă este redată foarte exact în formularul de serviciu al lui Carol Schmidt, întocmit în luna august 1903 şi care se păstrează în Arhiva Naţională a R. Moldova în fondul 78, inv.L, dos. 271:

„Stat. de serviciu Al Primarului Oraşului Chişinău, Consilierului de Stat Titular Carol Alexandrovici Şmidt Alcătuit 11 august 1903 [Consiliul Municipal F 78] *** I. Consilierul Titular de Stat, Carol Alexandrovici Şmidt, primarul oraşului Chişinău / 57 de ani, de religie luterană, primeşte întreţinere de 6000 rub. Are ordinul Sf. Stanislav de gradul II, medalia de bronz întunecat în memoria războiului balcanic din a. 1877-1878, seninul Crucii Roşii instituit prin ordinul Maiestăţii Sale la 13 martie 1879, medalia de bronz închis în memoria încoronării sfinte a împăratului Alexandru al III-lea, ordinul Sf. Ana de gradul II, ordinul Sf. Vladimir de gradul IV, medalia de argint în memoria încoronării împăratului Nicolae al II-lea, medalia de argint în memoria domniei împăratului Alexandrii al III-lea şi medalia de bronz închis pentru participarea la recensământul populaţiei Rusiei din a. 1897. II. Provine din nobili de ereditari. III. Părinţii au casă de piatră cu un singur etaj în or. Chişinău, primită prin moştenire. IV. Este posesorul unei livezi clin or. Chişinău evaluată la 6000 rub. şi împreună cu copiii deţine 1000 desetine de pământ în ocina Căbăeşti, jud. Chişinău. VII. Absolvind Universitatea Imperială din Odessa, Facultatea Drept, îi este confirmat de Consiliul Universităţii gradul de candidat în ştiinţe juridice la 7 octombrie 1868. // VIII-IX. 1868, 7 octombrie. La propunerea guvernatorului Basarabiei de la 13 decembrie 1868, cu nr. 8792, este angajat în calitate de candidat pentru funcţia de judecător de instrucţie pe lângă Judecătoria penala regionala basarabeană. // VIII-IX. 1868, 13 decembrie. Prin ordinul Judecătoriei penale regionale basarabene din 22 ianuarie 1869 cu nr. 201, e trimis în deplasare în ajutorul executorului temporar al funcţiei de judecător de Instrucţie al judeţului Bender, Gachici. // VIII-IX. 1869, 22 ianuarie. Prin ordinul aceleiaşi judecătorii din 7 iulie 1869 cu nr. 3464 este trimis în deplasare în ajutorul judecătorului de instrucţie al judeţului Chişinău, sectorul 1. // VIII-IX. 1869, 7 iulie. Prin decizia Departamentului de Heraldică al Senatului de la 10 aprilie 1869 este confirmat în rangul de secretar al colegiului cu categoria de candidat al Universităţii Imperiale din Odessa, desemnat cu majoritatea de voturi în şedinţa de la 13 decembrie 1868. // VIII-IX. 1868, 13 decembrie. Prin ordinul Judecătoriei penale regionale basarabene de la 16 octombrie 1869 cu nr. 5073, la propunerea domnului senator Şahmatov de la 4 octombrie cu nr. 432, care revizuieşte prin ordinul Maiestăţii Sale, judecătoria Districtului Odessa, este trimis în deplasare în ajutorul judecătorului de instrucţie al sectorului 3 din judeţul Chişinău. // VIII-IX.1869, 16 octombrie. La cerere este numit candidat în funcţia de judecător la Judecătoria districtului Chişinău la 26 decembrie. // VIII-IX. 1869, 26 decembrie. A fost şeful sectorului 4 de instrucţie din judeţul Chişinău de la 27 decembrie (LX) până la 6 februarie 1870 (VIII-IX). A fost şeful sectorului 2 din judeţul Orhei de la 6 februarie (IX) până la 14 martie (IX). A fost şeful sectorului 1 din judeţul Chişinău de la 31 martie (IX) până la 6 aprilie (IX). Prin ordinul departamental al Ministerului de Justiţie de la 4 aprilie 1870 cu nr. 28, e transferat în calitate de candidat în funcţia de judecător pe lângă procurorul Judecătoriei departamentului Chişinău. // VIII-IX. 1870, 4 aprilie. A fost şeful sectorului 1 din judeţul Orhei de la 6 aprilie (IX) pană la 20 aprilie (IX). Afost trimis în deplasare în ajutorul judecătorilor de instrucţie ai sectoarelor 1 şi 3 din judeţul Chişinău, de la 20 aprilie(lX) pana la 10 iulie 1870 (VIII-IX). A fost şef al sectorului 1 din judeţul Orhei de la 20 iulie (IX) până la 5 august (IX). A fost trimis în deplasare în ajutorul judecătorilor de instrucţie ai sectoarelor I şi 3 din judeţul Chişinâu, de la 5 august (IX) pana la 5 octombrie 1870 (VIIMX). A fost şeful sectorului 2 din judeţul Bender de la 5 octombrie (IX) până la 10 martie 1871 (VIII- IX). Din ordinul departamental al Ministerului Justiţiei de la 17 noiembrie 1871 cu nr. 70, este angajat în Departamentul Justiţiei, fiind trimis în deplasare să exercite funcţia de judecător de instrucţie la Judecătoria districtului Chişinău de la 30 octombrie (IX). Prin decizia Adunării Generale a Sectoarelor Judecătoriei e numit în sectorul 1 al judeţului Chişinău... // VIII-IX. 1871, 2 decembrie. X. N-a participat la campanii militare. XI. N-a fost sancţionat, amendat, bănuit de infracţiuni. XII. A fost în concediu: în 1869, de la 25 mai pe 28 de zile; în 1870, de la 13 pană la 17 iulie; în 1872, de la 23 octombrie până la 1 noiembrie; în 1873, de la 1 iunie până la 28 iulie, prezentându-se în termen; concediul a fost prelungit pentru 28 de zile, până la 25 august; în 1874, de la 7 până la 21 noiembrie; în 1875, de la 1 până la 15 ianuarie şi de la 22 mai până la 19 iunie: în 1870, de la 9 până la 23 august, prezentându-se în termen. XIV. Văduv; copiii: Vladimir, născut la 26 decembrie 1877, Alexandru, născută la 18 noiembrie 1879, şi fiicele: Maria, născută la 13 noiembrie 1880, Tatiana, născută la 29 noiembrie 1881, copiii fiind de religie ortodoxă. VII. Prin decizia Adunării Generale a secţiilor Judecătoriei, la 21 mai 1872 este trimis în deplasare în sectorul 1 al judeţului Akkerman în legătură cu procesul despre abuzurile membrilor Consiliului Municipal din Akkerman, de la 22 mai (IX) pană la 4 iulie 1872 (VIII-IX). Preluând funcţia de şef al sectorului 1 de instrucţie din jud. Chişinău, a exercitat prin cumul funcţia de şef a două sectoare din jud. Chişinău de la 10 iulie (IX) până la 14 august (IX). Prin ordinul Senatului de la 25 ianuarie 1873, cu nr. 4184, este numit judecător de pace de onoare al Judecătoriei de pace a districtului Chişinău. // VIII-IX. 1873, 25 ianuarie. Este ales primar al oraşului Chişinău de către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 20 septembrie 1877. // VIII-IX. 1877, 20 septembrie. Este confirmat în această funcţie de dl ministru al Afacerilor Externe. // VIII-IX. 16 noiembrie. Prin ordinul Senatului de la 5 ianuarie 1878 cu nr. 1 este înaintat, pentru stagiu de muncă, în funcţia de Consilier titular... În baza ordinului Maiestăţii Sale, adus la cunoştinţă prin ordinul departamental militar din a. 1878 cu nr. 107 de către Şeful de comunicaţii militare şi comandant al trupelor din spatele armatei active, i-a fost acordat dreptul de a purta pe piept medalia de bronz întunecat în memoria războiului balcanic din anii 1877-1878. // VIII-IX. 1878, 20 noiembrie. Prin ordinul Senatului, ce ţine de Departamentul de Heraldică, din 12 aprilie 1879 cu nr. 57, este înaintat pentru stagiu de muncă în funcţie de asesor colegial cu majoritatea de voturi, începând de la 30 octombrie 1874 (VIII-IX). De către Direcţia Generală a Societăţii de asistenţă a militarilor răniţi şi bolnavi îi este oferit semnul Crucii Roşii stabilit prin ordinul Maiestăţii Sale la 13 martie 1879. // VIII-IX. 1879, 21 august. De către Consiliul Municipal din Chişinău, în şedinţa din 4 februarie 1880 este ales din nou primar al oraşului Chişinău. // VIII-IX. 1880, 4 februarie. De către dl ministru al Afacerilor Interne este confirmat în această funcţie la 2 aprilie a. 1880.// VIII-IX. 2 aprilie. De către Consiliul Municipal din Chişinău, în şedinţa din 10 noiembrie a. 1880, este ales efor de onoare al Şcolii Parohiale orăşeneşti nr. 4 din Chişinău. // VIII-IX. 1880, 10 noiembrie. Este confirmat în această funcţie de dl guvernator al Basarabiei la 30 aprilie 1881. // VIII-IX. 1881, 30 aprilie. Este confirmat în calitate de membru al Comitetului de Evidenţă al Secţiei din Chişinău a Băncii de Stat de ia 26 septembrie 1881, cu nr. 81872. // VIII-IX. 1881, 26 septembrie. Este ales de Adunarea zemstvei judeţului Chişinău în funcţia de judecător de pace de onoare al Judecătoriei de pace din districtul Chişinău. // VIII-IX. 29 octombrie. Este confirmat în această funcţie prin ordinul Senatului din 21 iunie 1882. // VIII-IX. 1882, 21 iunie. Din bunăvoinţa Supremă a Maiestăţii Sale Împărătesei, exprimată la 21 aprilie 1882, este numit Membru de Onoare al Eforatului gubernial basarabean al azilurilor pentru copii, începând de la 1 martie 1882 (VIII-IX). Din mila Maiestăţii Sale e decorat cu ordinul Sf. Stanislav, gr.II. // VIII-IX. 15 mai 1883. Prin ordinul Senatului referitor la Departamentul de Heraldică, din 21 septembrie 1883 cu nr. 3691, este confirmat drept nobil de ereditar. De către Consiliul basarabean gubernial al şcolilor, în aprecierea din 23 noiembrie 1883 cu nr. 2740, sunt exprimate mulţumiri pentru activitate utilă în domeniul instruirii. // VIII-IX. 1884, 31 ianuarie. De către dl efor al districtului de instruire publică din Odessa, la 31 ianuarie 1884, cu nr. 819, sunt aduse mulţumiri pentru activitate utilă în sfera instruirii publice. // VIII-IX.1884, 31 ianuarie. De către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 1 martie 1884, este reales primar al oraşului Chişinău. // VIII-IX. 1884, 1 martie. Este confirmat în această funcţie de dl ministru al Afacerilor Interne. //. VIII-IX. 17 aprilie. În baza poruncii Maiestăţii Sale din 3 noiembrie 1883, îi este oferită medalia de bronz întunecat, cu panglică Alexandrovskaia, stabilită prin ordinul Maiestăţii Sale în memoria încoronării sfinte a împăratului Alexandru al III-lea, pentru a fi purtată înnodată la butonieră. // VIII-IX. 1884, 22 septembrie. De către Adunarea zemstvei judeţului Chişinău de la 21 octombrie 1884 este ales judecător de pace de onoare al districtului Chişinău pentru 3 ani. // VIII-IX. 1884, 21 octombrie. Este confirmat în această funcţie prin ordinul Senatului de la 10 mai 1885, nr. 5878. // VIII-IX. 1885, 10 mai. De către eforatul secţiei de corijare a arestaţilor din Chişinău, în aprecierea din 6 septembrie 1885 sunt exprimate mulţumiri pentru activitate utilă de aprovizionare cu alimente, în regie proprie, a secţiei de corijare a arestaţilor. // VIII-IX. 6 septembrie. De către Adunarea zemstvei judeţului Chişinău de la 30 octombrie 1887 este ales judecător de pace de onoare pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 1887, 30 octombrie. Este confirmat în această funcţie prin ordinul Senatului de la 5 mai 1888 cu nr. 5846. // VIII-IX. 1888, 5 mai. De către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 11 aprilie 1888, este ales din nou primar al oraşului. // VIII-IX. 11 aprilie. De către dl ministru al Afacerilor Interne este confirmat în această funcţie. // VIII-IX. 4 mai. Pentru activitatea utilă a primarului oraşului Chişinău, C.A. Şmidt, în dezvoltarea instruirii în rândurile orăşenilor, de către dl ministru al Instruirii Publice în baza poruncii Maiestăţii Sale de la 5 decembrie 1881 este permisă instalarea portretelor sale în sălile de recepţie ale şcolilor populare din Chişinău. // VIII-IX. 1888, 16 august. Prin ordinul Maiestăţii Sale este decorat cu ordinul Sf. Ana, gr. II. // VIII-IX. 12 octombrie. De către Adunarea zemstvei din judeţul Chişinău de la 25 octombrie 1890 este ales judecător de pace de onoare în districtul Chişinău pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 1890, 25 octombrie. În această funcţie este confirmat prin ordinul Senatului de la 19 iulie 1891 cu nr. 9246. // VIII-IX. 1890, 19 iulie. Prin ordinul Ministerului de Justiţie de la 2 ianuarie 1892 cu nr. 2 este promovat în funcţia de consilier de stat titular activ pentru stagiu de muncă şi merite în serviciu. // VIII-IX. 1892, 2 ianuarie. De către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 1 martie 1893, este ales primar al oraşului. // VIII-IX. 1893, 1 martie. Este confirmat în această funcţie prin circulara dlui ministru al Afacerilor Interne de la 24 martie 1893 cu nr. 2654. // VIII-IX. 1893, 24 martie. De către Adunarea zemstvei judeţene Chişinău de la 21 octombrie 1893 este ales judecător de pace de onoare pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 1893, 21 octombrie. În această funcţie este confirmat prin ordinul Senatului de la 7 aprilie 1894 cu nr. 4229. // VIII-IX. 1894, 7 aprilie. De către dl efor al districtului de Instrucţie Odessa, prin propunerea de la 19 februarie 1894, cu nr. 2048, sunt exprimate mulţumiri pentru participare la organizarea sărbătorilor copiilor. // VIII-IX. 1894, 19 februarie. De către Consiliul Municipal Chişinău este ales la 4 ianuarie 1895 efor de onoare al Cimnaziului de fete nr. 2 cu o singură clasă .VIII-IX. 1895, 4 ianuarie. Este confirmat în această funcţie de dl guvernator al Basarabiei la 5 octombrie 1895, cu nr. 6982. // VIII-IX. 1895, 5 octombrie. Prin ordinul Maiestăţii Sale cu referire la Departamentul Civil de la 6 decembrie 1895, cu nr. 75, este decorat cu ordinul Sf. Vladimir de gradul IV // VIII-IX. 1895, 6 decembrie. În urma propunerii dlui efor al Districtului de Instrucţie Odessa de la 23 decembrie 1895 cu nr. 12962, este confirmat drept membru al Consiliului Eforal al Cimnaziului de fete din Chişinău, fondat de N.G. Dadiani. // VIII-IX. 1895, 23 decembrie. Prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil din 14 mai 1896 cu nr. 32, sunt exprimate înalte mulţumiri pentru merite deosebite. // VIII-IX. 1896, 14 mai. De către Adunarea zemstvei judeţene Chişinău de la 12 octombrie 1896 este ales judecător de pace de onoare pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 12 octombrie.În această funcţie este confirmat prin ordinul Senatului de la 17 martie 1897 cu nr. 3581.//VIII-IX. 1897, 17 martie. De către Consiliul Municipal din Chişinău la şedinţa din 26 martie 1897, este ales primar al oraşului. // VIII-IX. 1897, 26 martie. Prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil de la 19 mai 1897, cu nr. 41, este confirmat în această funcţie. // VIII-IX. 19 mai. În baza ordinului Maiestăţii Sale de la 30 ianuarie 1897, i-a fost oferită medalia de bronz întunecat pentru a fi purtată pe piept, atârnată de o panglică vopsită în culorile de stat, pentru activitatea în cadrul primului recensământ general al populaţiei din anul 1897. // VIII-IX. 1897, 30 ianuarie. În baza ordinului Maiestăţii Sale, prezentat Senatului la 20 februarie 1896 a primit medalia de argint în memoria domniei adormitului întru Domnul împăratului Alexandru III. //VIII-IX. 1896, 20 februarie. La şedinţa Adunării zemstvei guberniale basarabene de la 30 ianuarie 1898 a fost ales membru al Consiliului şcolar gubernial. // VIII-IX. 1898, 30 ianuarie. La Şedinţa comună a consilierilor zemstvei guberniale basarabene şi a Consiliului Municipal din Chişinău de la 29 ianuarie 1898 a fost ales Efor de onoare al Gimnaziului Real din Chişinău. // VIII-IX. 1898, 29 ianuarie. A fost confirmat în această funcţie prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil de la 11 aprilie 1898 cu nr. 29. // VIII-IX. 1898, 11 aprilie. La Adunarea negustorimii din Chişinău de la 21 septembrie 1898 a fost ales preşedinte al Consiliului Eforal al Şcolii de Comerţ pentru patru ani, începând de la 21 septembrie 1898. // VIII-IX. 1898, 21 septembrie. Prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil de la 20 martie 1899 cu nr.l7, este confirmat în această funcţie, păstrându-şi funcţiile de primar al oraşului Chişinău, judecător de pace de onoare şi efor de onoare al Gimnaziului Real din Chişinău. // VIII-IX. 1899, 20 martie. În conformitate cu ordinul Maiestăţii Sale din 7 noiembrie 1897, îi este oferit dreptul de a purta semnul monogramatic instituit prin ordinul Maiestăţii Sale la 2 mai 1897 în memoria aniversării de 100 de ani ai Departamentului Instituţiilor împărătesei Maria. // VIII-IX. 1900, 12 august. De către Adunarea zemstvei guberniale din Chişinău din luna septembrie este ales judecător de pace de onoare pentru următorii trei ani. // VIII-IX. 1900, septembrie. De către Consiliul Municipal din Chişinău, la şedinţa din 21 iunie 1901 este ales din nou în funcţia de primar al oraşului pentru patru ani, începând cu anul 1901.//VIII-IX. 1901, 21 iunie. Este confirmat în această funcţie prin ordinul Maiestăţii Sale pentru Departamentul Civil din 27 august 1901 cu nr. 67.//VIII-IX. 1901, 27 august. Confirm: Viceprimarul oraşului /semnătura / Secretar: /semnătura /”

Era un om cu o stare materială excelentă. Deci nu banii, nu salariul de la primărie l-au făcut să accepte această muncă grea în folosul comunităţii şi nici posibilitatea de a acorda favoruri sau, Doamne fereşte, de a lua mită pentru aceste gesturi, l-au făcut ca 25 de ani, un termen exact de serviciu în armata ţaristă, să stea în slujba comunităţii. Primarii din acea vreme erau intelectuali veritabili şi ei acţionau din ordinul dictat de conştiinţă. Pentru ei, serviciul cauzei era mai important ca beneficiul material personal. Comunitatea punea preţ pe calităţile profesionale şi omeneşti. Era în joc nu banul, ci onoarea. Cum de noi, în mersul nostru grăbit înainte, am reuşit să pierdem aceste calităţi, este greu de spus, dar şi mai greu va fi probabil să le restabilim. Recuperarea valorilor morale e o operă de lungă durată şi cere mare măiestrie.
Referitor la situaţia familială informaţia este sumară. La momentul completării dosarului era văduv. Avea cinci copii: Vladimir, născut la 26 decembrie 1877; Alexandru, născut la 18 noiembrie 1879 şi două fiici: Maria, născută la 13 noiembrie 1880 şi iatiana, născută la 29 noiembrie 1881. Copiii lui erau creştini ortodocşi.
Dar copiii aveau un comportament care implica nu puţine probleme părintelui. Într-o scrisoare secretă a jandarmeriei, fiul Alexandru Schmidt, viitorul primar de Chişinău, era luat în vizor:

„Secret
3 mai 1906
66
Şeful adjunct al
Direcţiei Jandarmeriei Guberniale Herson
Din judeţele Ananievsk şi Tiraspol
30 aprilie 1906
Nr. 987
dl Ananiev
Dată fiind supunerea anchetei preliminare a nobilului Alexandru Carlov Schmidt (Şmidt) în conformitate cu învinuirea lui după art. 126, p. 1 şi art. 132, p. 2 a Codului Penal, rog să-mi trimiteri datele despre situaţia sa familială, patrimonială, despre condamnările anterioare şi supunerea serviciului militar. Legea 1035, art. 15 …. cu urmare din anul 1904”.

Temerile jandarmilor au fost întemeiate, fiindcă acest om a fost extrem de activ din punct de vedere politic. Ei au greşit doar în aprecierea sentimentelor lui patriotice ruseşti. A. Schmidt a fost un filorus. Biografia lui este foarte instructivă pentru o pătura întreagă de inteligenţi basarabeni.
Alexandru Schmidt a fost avocat şi a fost ales deputat în Sfatul Ţării din partea Dumei orăşeneşti, deoarece în perioada 1917-1918 a fost primar. El a rostit un discurs impresionant chiar în ziua inaugurării lucrărilor primului parlament basarabean — 21 noiembrie 1917.
În perioada fierbinte în politica basarabeană 1917-1918 el s-a situat pe poziţii democratice proruse. N-a acceptat unirea cu România şi cât a avut puteri a luptat împotriva recunoaşterii ei. S-a asociat cu Alexandru N. Krupenski şi au condus un grup de basarabeni, care la Consfătuirea de pace de la Paris a încercat să demonstreze că România n-are nici un drept asupra Basarabiei. A fost un colaborator activ al revistei „Krasnaia Bessarabia”, dar după declanşarea terorii staliniste, urmele i s-au pierdut. Probabil originea lui socială şi-a spus ultimul cuvânt…
Fiind om cult, Carol Schmidt năzuia ca oraşul pe care-l conduce să devină un centru cultural autentic. El, care pavase străzile Chişinăului veşnic pline de noroi, aduse apa în curţile oamenilor, construise sistemul de salubrizare, adusese tramvaiul pe străzile centrale, lumina electrică şi multe alte comodităţi ale civilizaţiei, punea pe acelaşi cântar al importantei cultura. Noua clădire a primăriei, muzeul de istorie a ţinutului, şcoli şi licee şi încă multe alte iniţiative materializate trădau în el dragostea pentru frumos. Utilul trebuia să meargă mână în mană cu frumosul.
Obârşia şi educaţia lui germană nu-i permiteau să facă gesturi gratuite, promisiuni nefondate şi acţiuni spoite cu superficialitate. Susţinea orice iniţiativă care deschidea o perspectivă culturală pentru urbe. Spre exemplu, odată cu ven irea basarabeanului Zubcu, învăţător de desen la Liceul regional nr.1, el susţine intenţia acestuia să deschidă o şcoală de desen. În 1887 şcoala s-a deschis pe lângă liceu ca o mostră a unui optimism ce urma să aibă continuare firească. În 1894 Carol Schmidt, în baza acestei şcoli de desen, deschide Şcoala orăşenească de desen cu întreţinere din bugetul oraşului. Mai târziu, această şcoală s-a transformat în Şcoala orăşenească de Arte Plastice, care astăzi a devenit Colegiul de arte plastice „A. Plămădeală”.
O şcoală bună putea fi formată numai pe baza unor modele artistice autentice. De aceea în 1891, Carol Schmidt intră într-o relaţie de corespondenţă cu organizatorii expoziţiilor ambulante a „peredvijnicior”, o direcţie în vogă în acea epocă în arta plastică din Rusia ţaristă. Ei dictau moda timpului:

„CA. Schmidt – E.M. Hruslov 4 noiembrie 1891, Chişinău.
Stimate domn Egor Moiseevici!
Local pentru expoziţie veţi avea fără îndoială, dar nu pot să Vă spun cu siguranţă care. Aş vrea să închiriez localul clubului, dar sunt mari dificultăţi. În orice caz Veţi avea la dispoziţie sala din dumă (primărie), închiriată data trecută, plus încă o cameră.
Expoziţia pictorilor ruşi de la sud e amplasată acum în dumă şi se va mai afla acolo încă zece zile.
Scuzaţi-mă că nu V-am răspuns până acum, dar voiam numaidecât să Vă organizez incinta clubului, deşi timpul încă nu e pierdut şi poate totuşi reuşesc.
Primiţi asigurarea adâncului respect al slugii umile,
C. Schmidt”.

La rândul său, E. Hruslov îi scrie colegului Carl Lemoh:

„E.M. Hruslov — K.V. Lemoh 20 noiembrie, anul 1891, [Chişinău] Adresa: Chişinău, Consiliul Municipal, pentru expoziţia ambulantă de tablouri.
Multstimate Karol Vikentievici!
Astăzi am sosit aici împreună cu Alexei. Tablourile le-am expediat din Elisavetgrad duminică, pe data de 17. În oficiul depozitului de mărfuri din Elisavetgrad ni s-a spus că lucrările vor sosi la Chişinău în noaptea spre 22 noiembrie. Deoarece vagoanele trebuie luate aproape prin luptă, am transportat tablourile cu două curse, pe data de 16 şi pe 17, dar, ajunşi în Poltava, le-am încărcat în trei vagoane, deoarece în două nu încap — e nevoie de încă 0-7 locuri şi dacă le-aş plasa într-un vagon cu marfă străină, am să le aştept mult si bine. Expoziţia pictorilor ruşi de la sud e închisă de la 17 noiembrie şi deja au plecat de aici.
Primarul oraşului, pe care l-am vizitat azi, mi-a spus că afacerile lor stăteau foarte prost. Primarul ne pune la dispoziţie sala închiriată anul trecut în primărie, plus încă o cameră. De cum vor sosi tablourile, le vom transporta şi aranja şi probabil pe 24 voi deschide […]”

Precizăm că în scrisoare se face referire la edificiul vechii primării.

Câştigul a fost dublu. Pe de o parte, oraşul Chişinău s-a înscris la expoziţie şi multă lume, care n-avea şanse să ajungă în marile centre pentru a savura arta celebrilor plasticieni ruşi ai timpului, aveau posibilitatea să le admire tablourile, venind chiar la primăria oraşului. Iar persoanele cu câştiguri mari şi gusturi rafinate puteau chiar procura lucrările care erau expuse, deoarece expoziţia era cu vânzare. Cine nu putea cumpăra tablouri se limita doar la achiziţia unui catalog, care pe timpul acela substituia un album de artă.

Dările de samă ale acelei expoziţii ambulante ne prezintă o panoramă statistică ce ne dă mult de gândit.

În amintirile publicate de „moş Păvălache”, care nu era altul decât juristul şi scriitorul Pavel Guzminschi, găsim câteva crâmpeie ce se cer reproduse. Contemporan cu primarul Carol Schmidt, coleg de breaslă, Cuzminschi este în drept să aprecieze meritele şi erorile comise de primarul de Chişinău:

„Şi descrierea noastră sumară s-a sfârşit cu un amănunt semnificativ din punct de vedere naţional. După fotografia păstrată în arhiva mea, se vecie că orchestra care a căutat la această expoziţie «rusă» cu expozanţi moldoveni a fost românească, de sub conducerea vestitului lăutar Ionică Barbu. Frumoasele costume naţionale, precum şi benzile tricolore ce le purtau pe piept, erau bucurii în surdină pentru naţionaliştii moldoveni din Basarabia. Aşa încât Chişinăul a avut plăcerea de a gusta o lună întreagă muzica românească: un semn premergător şi-o prevestire a Unirii cu Patria-Mamă.
Foto:
(Figuri basarabene din ultimul deceniu al veacului trecut şi o figură din veacul curent) Rândul I (de la stânga la dreapta):
1) Donici Gheorghe, mareşal judeţean;
2) Guvernatorul Constantinovici;
3)Cristi Ioan, preşedintele zemstvei guberniale;
4) Semigradov Teodor, mareşal judeţean;
5) Şmidt Carol, primar al Chişinăului;
6) Baron Stuart Alexandru, vicepreşedinte al zemstvei guberniale.
Rândul al doilea (tot de la stânga):
1) Tomuleţ Gheorghe, consilier judeţean;
2) Balinschi Victor, inginer agronom;
3) Rusii Constantin, consilier judeţean;
4) Gaţchi Grigore, secretar al zemstvei:
5) Lazo Pantelimon, agronom;
6) Suruceanu Teodor, consilier judeţean;
7) Hâncul Petre, consilier judeţean.
Din acest grup figurile cele mai marcante au fost dnii: Cristi Ioan, ginerele său, Schmidt Carol şi baronul Stuart.

Ioan Cristi, fiul moşierului Vasile Cristi, era căsătorit cu fiica ambasadorului rus la Constantinopol, Alex. Nelidov. Din această căsătorie au venit pe lume: un băiat şi patru fete, din cari una, Maria, s-a măritat după Carol Schmidt, iar băiatul Grieore s-a însurat la Moscova cu principesa Trubeţkaia, dând viaţă domnului V. Cristi, fost ministru al Basarabiei, în epoca guvernării Iorga-Argetoianu.

Răposatul Ioan Cristi a condus un deceniu întreg zemstva Basarabiei şi a fost apreciat de toţi contemporanii săi pentru activitatea rodnică în acest domeniu. Era în acelaşi timp şi moşier, şi proprietar urban, posedând moşia Teleşău în judeţul Orhei şi un mare imobil la Chişinău, pe str. Principele Nicolae Nr. 25, care aparţin azi Băncii cooperative.

Ginerele său, Carol Schmidt, era şi dânsul o figură marcantă ca primar al Chişinăului, ales şi reales consecutiv pe o perioadă trienală de vreo şase-şapte ori. Ca primar era consilier de drept la zemstva judeţeană şi la cea gubernială.

Activitatea lui rodnică s-a imortalizat în analele Chişinăului şi e suficient să adăugăm că oraşul nostru n-a avut niciodată un primar ca neîntrecutul Carol Schmidt („Din amintirile lui Pavel Cuzminschi» în revista Viaţa Basarabiei 1934, nr.9).

Pantelimon Sinadino era un oponent al lui Carol Schmidt. Era din altă generaţie, avea altă pregătire şi de aici rezulta viziunea lui diferită asupra viitorului capitalei basarabene. Membru al Dumei de stat, politician din noul val, el întrevedea alte posibilităţi de dezvoltare a oraşului şi alte relaţii cu orăşenii. Este greu de judecat care dintre ei a avut dreptate. Termenele de diriguire a primăriei au fost mult prea diferite. Un lucru e cert, şi unul şi altul au fost veritabili partizani ai acestui oraş. Şi unul şi altul au optat pentru un destin mai bun, pentru o dezvoltare înfloritoare şi au făcut totul ca aceasta să se producă.

În manuscrisul semnat de Pantelimon V. Sinadino şi intitulat Naş Kişinev (1904-1910), autorul îl portretizează pe Carol Shmidt:

„Câteva cuvinte despre CA. Schmidt, care, timp de mai bine de 25 de ani (iar pentru istoria Chişinăului acest termen este impunător), a fost primar al oraşului, care a apărut în formula actuală abia în 1812. C.A. Shimidt a fost ales în postul de primar al oraşului pe când era un tânăr de treizeci de ani, care până la alegere lucrase anchetator judiciar. Probabil în acele vremi el se deosebea de alţi semeni prin acele calităţi care sunt extrem de preţioase şi folositoare pentru un activist public şi aceste calităţi îl deosebeau radical de alţi locuitori nesemnificativi şi incolori ai Chişinăului din acele vremi. Mai întâi de toate, tânărul primar avea studii superioare juridice, pe când marea majoritate a consilierilor nu beneficiaseră decât de o pregătire şcolară în condiţii casnice. Era foarte energic şi demonstra o mare putere de muncă, ceea ce era foarte important, dacă ne amintim că Chişinăul la 1877 prezenta în plin sens al cuvântului o „cloacă de murdărie””.

În acelaşi context, autorul consemnează în cunoştinţă de cauză:

„Asta a fost dispoziţia oamenilor, când în 1896, în ziua când oamenii de pe pământul Rusiei, veneau cu felicitări noului împărat cu ocazia încoronării acestuia, s-au auzit cuvinte ce provoacă amintiri triste: „visuri lipsite de însemnătate”. Cine este autorul acestei adresări, cine a introdus în gura tânărului ţar aceste cuvinte fatale, noi încă nu ştim; din stimă şi respect faţă de Monarhul nostru, vom spera că vorbea gura lui, dar cuvintele erau străine. Ca un fulger pe bolta senină, ele au atins întreaga Rusie, iluziile noastre, speranţele, au fost distruse, aceeaşi întunecată realitate a împăienjenit cerul. Eu am citit această adresare a Ţarului către reprezentanţii zemstvelor şi oraşelor, fiind in Odesa, când într-o dimineaţă am deschis ziarul „Oдеccckий JIиctok”. Nu-mi venea a crede, de câteva ori am citii şi recitit această adresare; puternice sentimente de revoltă şi jignire ne-au copleşit, ne-a străpuns sufletul, dar trebuie să recunosc că sentimentele erau neplăcute, torturante. Pe semne, aceiaşi senzaţie i-a cuprins pe toţi cei care au asistat la inaugurarea ţarului.
Astfel, după cuvintele unchiului meu, Ion P. Sinadino, care împreună cu C.A. Şmidt, primarul oraşului, a fost reprezentantul oraşului Chişinău, Schmidt a început să strige nebuneşte, având foarte mari emoţii şi foarte greu l-au liniştit”.

Peste câteva pagini găsim iarăşi câteva precizări biografice foarte preţioase:

„Deja la 12 aprilie a venit la Chişinău directorul Departamentului de poliţie — Lapuhin, cel care, tocmai peste 6 ani, în 1909, a luat cunoştinţă de munca istovitoare de la ocnă, iar mai târziu a fost deportat în locurile îndepărtatei Siberii. Cât de schimbătoare este soarta.
A gândit oare cineva că acest mândru birocrat din Peterburg, în faţa căruia in 1903 tremurau toţi, începând de la guvernator până la cel mai simplu funcţionar, că peste câţiva ani, singur va intra în rolul unui infractor de stat, care va fi învinuit de legături cu persoane ce manifestă sentimente împotriva Statului — reprezentanţi ai celor mai inferioare partide socialiste şi divulgarea tainelor acestor persoane (cazul Azef). Dar în acele triste zile ale anului 1903, acesta a fost unul dintre cei mai atotputernici magnaţi, care căznea şi dicta cum dorea el. La el a început nemărginitul pelerinaj al pătimaşilor, ce mai poate fi înţeles, dar şi a multor ce nu aveau nici o legătură cu aceasta. Toată inteligenţimea de obârşie evreiască şi cea progresistă, în frunte cu primarul C.A. Schmidt, L.E. Siţinschi, A.H. Gheorghiu, doctorul Doroşevschi ş.a., a fost de câteva ori primită de Lapuhin. Toate acuzările lor pot fi perfect ilustrate, printr-o scrisoare, care s-a păstrat la mine şi pe care la 12 aprilie 1903, primarul CA. Schmidt a transmis-o membrului Primăriei, medicului Mihail Danilovici Dubină, care la chip semăna mult tipului de oameni des întâlniţi în Rusia: „totul voi face, totul voi aranja”, cu părere de rău, sunt vorbe goale, zic eu. lată textul acestei scrisori:

„Multstimate Mihail Danilovici, am fost la Lapuhin; i-am vorbit despre vinovăţia inteligenţimii, am vorbit despre indiferenţa poliţiei şi inactivitatea oastei. Propun: poftim, dacă cineva va cere bani pentru arestare, pâine, apă şi celelalte, oferiţi din resursele orăşeneşti totul. Mai apoi s-a şi întoarce — numai să se vadă acţiunea oraşului. În caz de necesitate, se vor adresa Dstră. Supusul Dstră, C Schmidt”.

Astăzi, când s-au domolit talazurile acelor vremi zbuciumate, când cei evocaţi, ca şi autorul memoriilor, au trecut în lumea umbrelor, apare necesitatea de a privi cu indulgenţă pasionantele lor confruntări:

„Câteva cuvinte despre Schmidt…
Cârmuirea oraşului în 1877 era încă tânără, fără practică şi exemple ale anilor trecuţi şi de asta nu era de unde copia, dar trebuia de creat. Linia diplomatică nu-i era străină tânărului primar şi el îndată a priceput miezul de cârmuire: „niciodată nu încerca să-l convingi pe cel ce nu te ascultă”, „la moment cedează mai marilor decât tine”, „apropie de tine pe cei care nu au avut nici un scop şi nici o dorinţă de-a pătrunde în Dumă”. Dacă nu uităm de ce atunci evreii participau la alegerile comune şi o treime din alegători erau ei, iar alte două treimi, în cele din urmă, erau aliaţii aceloraşi evrei, în urmă cărei organizări la alegeri va fi înţeles că primarul oraşului Chişinău îşi va găsi sprijin anume în ei, dar şi să fie în relaţii bune cu alegătorii care erau pe placul evreilor. Din acest sau din alt motiv, la tipul ultimilor alegători îi voi numi pe F.I. Krupenski, I.P. Sinadino şi tatăl meu, V.P. Sinadino. Astfel încât CA. Schmidt întotdeauna era în relaţii bune cu evreii ce-l consolau, e de la sine înţeles că mulţi ani el curajos putea spune: „Oraşul — sunt eu”. Oricare ar fi părerea despre Schmidt, adevărul cere să recunoaştem că, în persoana lui şi pentru timpul lui, Chişinăul era unul din fericitele oraşe din Rusia, care avea un asemenea reprezentant în fruntea Primăriei. Şmidt era un om foarte cinstit, dar un pic naiv în afacerile financiare şi cele băneşti şi, din acest motiv, în preajma lui se aflau întot-deauna oameni ce-şi permiteau şmecherii nu prea mari, clar astfel încât ele să nu afecteze interesele oraşului.
Un mare neajuns la Schmidt era faptul că intenţiona să aibă în anturajul său oameni nu prea ştiutori, nu prea importanţi, pentru aş crea aici astfel autoritate şi pentru ca toţi să observe că tot ce se face frumos în oraş se face graţie lui — primarului. Îmbunătăţirile capitale au fost începute şi parţial sfârşite în perioada de conducere a lui Schmidt: podurile, care costau foarte mult la început când a fost dată antrepriza pentru instalarea lor, binecunoscutului Pronin (acesta a dorit să îmbogăţească cu 120%), după aceasta ele se construiau mai ieftin, într-un mod gospodăresc; apeductul a fost reuşit — construit de către inginerul englez Garrissom; 2u fost începute construcţiile spitalului de boli infecţioase, a abatorului, au fost făcute careva schimbări la pieţe; au început să se dezvolte studiile primare, a fost efectuată o cumpărătură reuşită — 3000 desetine de pământ şi la fel cu succes au fost realizate datoriile orăşeneşti.
Desigur, au fost, dar şi până acum rămân multe, multe cerinţe nesatisfăcătoare în viaţa orăşenească, dar oricum multe au fost realizate în timpul lui CA. Schmidt, dar esenţial este că atunci a fost pusă temelia îmbunătăţirii. Pe lângă toate cele descrise mai sus, în timpul lui C.A. Schmidt a fost introdusă în Primărie o nouă, mai bună contabilitate şi tot în timpul lui a fost înfiinţat muntele de pietate orăşenesc şi cu succes şi-a dezvăluit operaţiile sale banca, în fruntea căreia se afla regretatul meu tată, V. P. Sinadino.
Aşa a fost CA. Schmidt în perioada activităţii sale înfloritoare şi puternice. Dar, o dată cu începutul activităţii mele sociale, in 1900, în el se simţea deja trecutul, se observa că nu mai au încredere nici în cei ce-l înconjoară şi nici în el însuşi. Acest om nu mai comanda deja, dar dimpotrivă, s-a îndreptat spre alte preocupări, iar în fruntea noii drujine era Leopold Egor Siţinschi, preşedintele comisiei financiare şi conducătorul Dumei în 1900-1904. Jubileul de 25 de ani al lui CA. Schmidt a fost oficial sărbătorit, el a fost onorat, i se spuneau multe cuvinte şi fraze frumoase, au numit strada Gostinaia, în numele lui, într-un cuvânt, tot şi toţi se străduiau să accentueze stima şi respectul faţă de d-lui, dar se observa că-l onorau nu pe actualul Schmidt, dar pe cel care în 1877 a intrat într-o funcţie grea şi responsabilă în fruntea primăriei oraşului. Pe zi ce trecea, autoritatea lui cădea şi în perioada alegerii mele — 17 martie 1903, când am fost ales ca membru al Primăriei oraşului, noi, toţi alegătorii, simţeam undeva că dl. CA. Şmidt nu va mai rămâne mult în această postură”.

Pogromul împotriva evreilor din Chişinău în luna aprilie 1903 a fost ultima picătură care a împlut paharul şi l-a determinat pe Carol Schmidt să demisioneze. El, care făcuse extrem de mult pentru europenizarea oraşului, nu putea concepe că aici locuitorii pot avea o mentalitate atât de sălbatică. Aşa şi-a motivat şi demisia. Avea perfectă dreptate. Un om sensibil şi cult ca el era incompatibil cu „sutele negre» care dictau moda politică a zilei. Altă lecţie nu putea fi dată orăşenilor decât demisia…

I-a fost dat să vadă Unirea Basarabiei cu România, să cunoască stilul şi ambiţiile administraţiei româneşti, care n-au schimbat denumirea străzii Schmidt. S-a stins din viaţă abia în 1927. Devenise deja o piesă de anticariat uman».

Recent pe casa în care el a locuit, str. Varlaam la intersecţie cu str. Eminescu, primăria Chişinău a instalat o placă comemorativă cu un text în două limbi, română şi germană, menţionând că în această casă a locuit fostul primar de Chişinău Carol Schmidt. Şi ceea ce ar fi remarcabil ar fi să se menţină constant viu spiritul devotamentului faţă de acest oraş cu vocaţie europeană — Chişinăul.

Am căutat mormântul lui Carol Schmidt la toate cimitirele Chişinăului şi nu l-am găsit. A fost demolat odată cu construirea cinematografului „40 de ani ai Comsomolului Leninist”. Mi s-a părut ceva nefiresc în această dispariţie, ca mai apoi să găsesc o informaţie în revista Din trecutul nostru din 1937, în care Gheorghe Bezviconi scria cu regret că la un deceniu de la dispariţia acestui ilustru primar al Chişinăului, mormântul lui a rămas neîngrijit şi doar o cruce modestă de lemn străjuieşte la căpătâiul lui. Anii au trecut, crucea a putrezit; mormântul nu mai poate fi descoperit: cine ştie, poate în felul acesta noi demonstrăm esenţa naturii noastre, uitând să păstrăm respectul şi amintirea neîntinată pentru primarul care a dăruit Chişinăului faţa lui modernă şi 25 de ani din viaţa sa…

Sursa: „Carol Schmidt – 170 de ani”

Autorul articolului: Iurie COLESNIC

Carol Schmidt un primar readus in actualitate