„Sunt oameni care nu au parte de recunoștinţa urmașilor și uitarea acoperă faptele lor care poate ne-au schimbat destinele.

Elena Donici, fiica unui nobil basarabean, din acel arbore uriaș al Doniceștilor, s-a dovedit a fi  foarte utilă într-un moment greu al istoriei noastre. Anume în perioada 1918-1920 când la Paris se decidea recunoașterea Unirii Basarabiei cu România, când un grup mare de emigranţi ruși, în frunte cu P. Miliukov și A.N. Krupenski, demonstrau lumii întregi că Unirea a fost un act forţat și că Rusia are toate drepturile asupra Basarabiei.

Elena Donici locuia la Paris și basarabenii au antrenat-o în această luptă, mizând mult pe relaţiile ei și speranţa lor și-a găsit confi rmarea.

În enciclopedia Femei din Moldova am inclus un articol foarte mic dedicat acestei personalităţi:

„Elena Donici (1883, Basarabia – ?), publicistă și scriitoare de limba franceză, fi ica nobilului basarabean Gheorghe Donici.

Și-a făcut studiile la Iași, pe urmă s-a stabilit defi nitiv la Paris.

A apărat cauza Basarabiei la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920).

A realizat o serie de traduceri din poezia populară și din scrierile unor scriitori români din sec. al XIX-lea, pe care le-a inclus în culegerea Adoptations et poésies: I. Chants roumains, poésies populaires de Bessarabie; II. Poésies  diverses (Paris, 1922).

Culegerea conţine și câteva poezii proprii ce exprimă dragostea faţă de meleagurile natale, precum și informaţii referitoare la istoria Moldovei, a teritoriului dintre Prut și Nistru, la personalitatea lui Ștefan cel Mare.”

Regretatul istoric literar Vasile Ciocanu a publicat un studiu dedicat Elenei Donici din care am desprins câteva precizări necesare: 

„Elena Donici s-a născut în Basarabia, consacrându-și cartea părinţilor săi, «care s-au stins din viaţă înainte de a-și vedea visul realizat». Evident, se avea în vedere actul de reîntregire a României în 1918. În niște note manuscrise ce se păstrează în Arhivele Statului, București, Elena Donici consemna că tatăl ei a fost nobilul basarabean Gheorghe Donici, născut la Chișinău în 1834 și mort în 1902, comunicând și alte informaţii despre părinţii și strămoșii săi, care au stăpânit moșia Voroteţ din ţinutul Orheiului. Această moșie, după spusele ei, a aparţinut logofătului Sandu Strurza, care i-a dat-o de zestre fi icei sale căsătorite cu Nicolae Roset Roznovanu. Fiica acestuia din urmă, Elena, a adus-o ca zestre lui Manolache Donici, care i-o va lăsa drept moștenire fi ului mai mare, Nicolae – văr primar, adăugăm noi, cu Iancu Rusul, părintele lui Alecu Russo. Ulterior moșia i-a revenit lui Gheorghe Donici. După moartea părinţilor, rămânând stăpână pe moșia Voroteţ, E. Donici a vândut-o ţăranilor (ASB, f. 10, 15).

Alături de zidul Bisericii «Sfi nţii Împăraţi Constantin și Elena» din Chișinău s-au păstrat până în prezent mormintele boierilor de la Voroteţ. Aici sunt înmormântaţi bunicii după tată ai autoarei cărţii: Nicolae Donici (1797-1878) și Ecaterina, născută Feodosiu (1806-1878), fi icele și fi ii acestora Elizaveta (1831-1908), Alexandra (1845-1884), Manolache (1838-1892), Constantin (1840-1904), și Gheorghe Donici cu fi ica Maria, adică sora Elenei Donici, născută la Chișinău, după cum arată inscripţia de pe postament, la 16 august 1880, și răposată la Paris la 1 mai 1897. La înmormântarea surorii Maricuţa la Chișinău, mărturisea E. Donici în notele manuscrise la care ne-am referit, «tatăl a pus să se facă toată ceremonia în limba românească» (ASB, f. 10). Chiar și inscripţiile de pe postamente au fost săpate în românește cu caractere latine și numai parţial în rusește. Pe postamentul de pe mormântul Alexandrei (după soţ Russo) sunt încrustate aceste înduioșătoare versuri:

«Fatală crudă soartă,
Tot ce e drag în lume, Curând din lume piere!
Ferice care lasă
Măcar un dulce nume!»

Din statul de serviciu al lui Gheorghe Donici, completat la 1 noiembrie 1890 la Chișinău, aflăm că era căsătorit cu Elena, fi ica lui Ștefan Casso, și avea cu aceasta două fete în viaţă: Ecaterina, născută în 1875, și Elena, născută în 1883. La acea dată Gheorghe Donici se afl a în fruntea nobilimii din judeţul Bender cu titlul de consilier de stat. A ocupat diferite posturi în dministraţia ţinutului, stăpânea moșiile Voroteţ, Drochia ș.a. (ANM, fondul 88, reg. 2, dosarul 569, f. 7-15).” [Revista de lingvistică și știinţă literară, 1993, nr. 2]

Totuși, trebuie să remarcăm că Elena Donici va rămâne în istoria noastră nu numai ca o partizană a unionismului, dar, în primul rând, ca o scriitoare și o folcloristă.

Academicianul Ștefan Ciobanu a analizat unul dintre volumele ei de bază Chants Roumains, găsind de cuviinţă să publice aceste însemnări:

„Este ceva ereditar, ceva înnăscut în perseverenţa naţionalismului familiei boerilor basarabeni Donici…

Și nu ne-a mirat faptul, când la anul 1919, atunci, când areopagul european punea în discuţie chestiunea Basarabiei, că în jurnalele din Paris se tipăresc o serie de articole semnate de Elena Donici în apărarea drepturilor știute ale poporului românesc asupra provinciei scăpate de sub jugul străin. Am aflat că este o tânără poetă basarabeancă, fiica lui Gheorghe Donici, a unui luptător pentru drepturile românești în Basarabia, fost mareșal al nobilimii în judeţul Orhei, com. Voroteţ, care, neputând suporta regimul din Basarabia, se stabilește în Franţa.

Și iată că în sufletul fiicei acestui Donici, educaţia franceză nu numai că n-a stâns amintirile copilăriei, ci a trezit o nostalgie, pe care noi poate nu o cunoaștem. Talentul său de scriitoare, de poetă îl pune în serviciul cauzei basarabene românești. Și acuma apare cu un volum de Cântece românești, poezii populare din Basarabia, cu o serie de «adaptions» și poezii originale.

După o poezie plină de avânt patriotic (Au paysan Roumain), poeta dă publicului francez o scurtă notiţă istorică asupra Basarabiei și prelucrează în franţuzește cele mai caracteristice cântece românești din Basarabia din colecţia lui Gh. Madan și V. Alecsandri, cu notiţa introductivă din acest din urmă autor.

Mai departe găsim redate câteva poezii cu caracter naţional, care au legătură într-un fel sau altul cu Basarabia, din V. Alecsandri (Nistrul, Tatarul, Pohod na Sibir, Sentinela română, Bucovina, Hora Unirei, Adio Moldovei), din D. Bolintineanu (Muma lui Ștefan cel Mare), din C. Bolliac etc.

În cele câteva poezii originale, tipărite înacest volum (Villages roumains, Joug, Délivrauce, Vous aviez bien raison), poeta își revarsă dorul său faţă de locurile scumpe ale copilăriei, invocând unele imagini, unele tablouri din Basarabia cu aceeași notă de patriotism adânc, de iubire faţă de ţara noastră.

Acei, care se străduiesc pentru a completa realizarea visului strămoșilor noștri, care cum se vede din dedicaţia d-rei Elena Donici, a fost și visul strămoșilor ei, se vor bucura că atât de necesar astăzi, ci și un talent de scriitor, care nu va rămânea fără urme.

Ș.C. (Ștefan Ciobanu)” [Școala Basarabiei, anul I, 1922, ianuarie-februarie, nr. 1-2]
În revista L’Image, tipărită la Paris, într-un număr special dedicat Basarabiei am găsit o poză a Elenei Donici. În felul acesta am întregit un portret, dar am făcut și o reconstituire istorică. O readucere în actualitate a unei personalități uitate.”

Colesnic, Iurie.
Chișinăul și chișinăuienii / Iurie Colesnic ; pref.: L. Kulikovski ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Ch. : S.n., 2012