În Cimitirul central de pe strada Armenească găsim morminte vechi, cu inscripții abia lizibile, care ne duc cu gândul la personajele unui Chișinău vechi, necunoscut. Ei bine, unul dintre morminte, un mormânt modest, înfățișând un înger căruia i s-au demontat aripile (!), îi aparține Victoriei Inglezi, născută Cheșco, iar în spatele acestui nume se ascunde o legendă.

În cartea „Chișinăul și chișinăuienii” Iurie Colesnic ne povestește viața Victoriei Inglezi din două puncte de vedere: cel oficial, sec; dar și cel de poveste. Cartea, care cuprinde o mulțime de istorii captivante despre chișinăuieni, poate fi găsită la Secția „Memoria Chișinăului”:

MITUL IUBIRII

Iurie Colesnic

„Iubirea este unicul mit care pare a însoţi omul de la începuturile lui şi până la definitiva lui dispariţie. Literatura a oglindit pe parcursul secolelor cea mai frumoasă poveste a omului şi totuşi, pentru ea, oricând, mai rămân cuvinte nerostite, sentimente nedeclarate, visuri care aşteaptă realizare.

În viaţa reală, întotdeauna este loc şi pentru mit. Atunci când vezi mormântul Victoriei Inglezi, nici nu-ţi imaginezi că dincolo de marmura lui albă se ascund două poveşti – una banală, şi alta de vis.

La Cimitirul Central din Chişinău, chiar în preajma bisericii, pe mormântul funerar, se citeşte numele Victoriei Inglezi, născută Cheşco.

De această femeie este legată o legendă foarte frumoasă, care ba pare să aibă confirmare documentară, ba pare să fie rodul unei imaginaţii artistice. Şi totuşi, acest mormânt ne-a făcut să căutăm până la urmă prin arhive şi să descoperim că, dincolo de legendă, există destinul unui neam întreg în care întâlnim mari proprietari, mari demnitari, principi şi regine.

 

Revista Din trecutul nostru, în nr. 7 din 1934, a inserat o singură pagină dintr-un pomelnic pierdut. Cunoaştem cu toţii ce reprezintă un pomelnic, o cărţulie mică în care sunt trecuţi cei care au plecat din lumea asta. Acuma, aceste pomelnice se fac banal din caiete tăiate în două, cu copertă de carton prost, însă, odinioară, ele erau nişte capodopere ale artei tipografice, tipărite pe hârtie bună, având coperta îmbrăcată în piele, iar colţurile îmbrăcate în aramă ca să nu se roadă şi să nu se distrugă, cartea de pomenire trecând astfel din veac în veac.

Cităm din acea revistă însemnările lui Alexandru D. Inglezi:

„Notiţe referitoare la neamul meu:

1846, 1 mai – a decedat tatăl meu, Dumitru Spiridonovici Inglezi la 73 de ani de viaţă.

1855, 20 aprilie – m-am cununat cu Victoria Ivanovna Cheșco, în Biserica «Arhanghelul Mihail» a mănăstirii din Odesa. Eu aveam 29 de ani, ea – 20.

La 5 ianuarie 1856, pe la 12 şi jumate de zi s-a născut fiica mea. La data de 20 a aceleiaşi luni a fost botezată și a primit numele de botez Elizaveta. Nănași au fost Constantin Ilici Botezat, consilier de curte, si Cleopatra Nicolaevna Artânova. Nasterea si botezul au avut loc la Chişinău.

14 aprilie 1856. La ora 4 și jumătate dimineața s-a stins din viaţă prietena și soția mea Victoria după o boală îndelungată şi grele suferinți suportate din cauza tuberculozei. Să-i fie ţărâna uşoară. A scris Alexandru Dimitrievici Inglezi.”

Aceasta ar fi biografia simplă, pe când biografia-legendă este cu totul alta, este plină de farmec şi romantism. Gheorghe Bezviconi prezintă un portret al Victoriei Inglezi, în cartea-manuscris Portretov dlinnâi read… de unde reproducem şi următoarea istorioară: „…La Viena Victoria Ivanovna i-a căzut la inimă viitorului împărat al Mexicului, Maximilian. La mine s-a păstrat un portret al acestei fermecătoare femei, care pe lângă toate cânta minunat.

Căsătoria cu un herţog, chiar şi pentru Cheșco era imposibilă. Fata a fost dusă la Odesa şi căsătorită cu prietenul fratelui său, Inglezi. Cu soţul Victoria Ivanovna n-a trăit mult, a născut o fetiţă după care intenţionat a răcit și la mai puţin de un an din ziua căsătoriei a murit în luna aprilie 1856.

Se spune că împăratul Maximilian, înainte de a fi împuşcat de revoluţionarii mexicani, a rugat să-I cânte Paloma. Această romanţă cândva a fost cântată la Viena de către Victoria Cheşco. Iar eu am citit-o pe filele îngălbenite ale unui album pluşat…”

Chiar dacă cele două biografii au aceleaşi linii de subiect, încărcătura lor emotivă este absolut diferită şi demonstrează că în secolul XIX, cum şi în secolul XX, la fel cum şi în cel de-al XXI-lea, iubirea va avea aceeaşi eternă semnificaţie.

Atunci când treceţi prin Cimitirul Central, în partea de jos, adică de nord a Bisericii, în șirul mormintelor familiei Krupenki o sa daţi o să dați și de mormântul Victoriei Inglezi.

Nu ezitați să vă opriți pentru o clipă. Niciodată nu este păcat să ai un moment de reculegere pentru un om care şi-a trăit mitul iubirii.”