IN MEMORIAM: Valentin Goga – am rămas fără un „Noroc”

Recomandăm spre lectură un articol ce face referință la Valentin Goga, directorul Palatului Naţional, a decedat în seara zilei de 13 februarie, la vârsta de 66 de ani, după ce a suferit un infarct.

GogaSpectacolul „Valentin şi Valentina”, organizat la 13 februarie, curent, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, a avut un sfârşit tragic. După tradiţionalul spectacol desfăşurat în contextul Zilei îndrăgostiţilor, în culisele instituţiei s-a stins din viaţă Valentin Goga. Oamenii din culise, dar şi cei care au fost pe scenă în timpul concertului, povestesc că Valentin Goga nu prezenta niciun semn de boală.

Plecarea unui artist

„Se vede că uneori emoţiile pozitive pot să ducă la aşa ceva. Se vede că au fost prea, prea mari emoţiile”, a afirmat Ion Dascăl, dirijorul Orchestrei „Mugurel”.

Potrivit Monicăi Babuc, cultura naţională a mai pierdut o personalitate. „A cântat la nai. Publicul 1-a aplaudat frenetic. Era fericit. Foarte fericit. A primit felicitări, am făcut glume, am făcut poze. După care a zâmbit un pic obosit şi… A plecat către cele veşnice…”; povesteşte ministra Culturii.

Cei care l-au cunoscut pe Valentin Goga îl caracterizează ca pe un om talentat, un manager iscusit, o fire artistică prin definiţie, un mucalit, un familist şi un tată de excepţie, un om cultivat şi plin de spirit tineresc, un om îndrăgostit de viaţă.

„Ne-a părăsit un adevărat Artist al Poporului, titlu pe care nu a reuşit sa-1 primească”, a declarat Monica Babuc.

O viaţă dedicată culturii naţionale

Valentin Goga s-a născut la 8 octombrie 1949, în satul Plopi, raionul Donduşeni. A absolvit Liceul „Ciprian Porumbescu”, fosta Şcoală de muzică „Eugen Coca”, apoi Institutul de Arte din Chişinău în anul 1989. Valentin Goga a fost bateristul formaţiei „Noroc”, unde a cântat alături de Mihai Dolgan, Lidia Botezatu şi Ion Suruceanu.

În 1991, Valentin Goga a fost numit director adjunct al Filarmonicii de Stat, apoi director adjunct al Centrului Republican de Cultură şi Artă. Din 1995 a ocupat funcţia de director general al „Moldova-concert”. În 2005, a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii”, pentru merite în dezvoltarea şi propagarea artei naţionale, contribuţie la pregătirea şi desfăşurarea de manifestări cultural-artistice şi activitate organizatorică prodigioasă. În anul 2012, artistul a fost decorat de către Mitropolitul Vladimir cu Ordinul „Paisie Velicikovski”. Valentin Goga a fost directorul Palatului Naţional timp de 22 de ani.

Funeraliile artistului au avut loc la 16 februarie 2016, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”. Corpul neînsufleţit al artistului a fost aşezat la locul său de veci la Cimitirul Central din strada Armenească.

Sursa: BEGHIU, Tatiana. Valentin Goga – am răms fără un „Noroc”. În: Ziarul de Gardă, 2016, febr., p. 24.

Leave a comment