Continuăm seria de articole ce fac referință la impresiile turiștilor despre orașul Chișinău. Astăzi, recomandăm spre lectură un articol scris de o tînără din Spania, Ines Fernandez Tuesta.
Călătoria Odesa-Chișinău a fost obositoare. În autobuz era foarte clad și am întîrziat la trecerea frontierei în Moldova.

La un moment dat, drumul s-a transformat într-un adevărat dezastru: gropi, curbe și animale ce traversează strada. Era evident că este mai bine să privești prin părți, așa că traversam cîmpurile cultivate cu floarea soarelui – cele mai mari pe care le-am văzut în viața mea, flori galbene identice se pierd departe pînă la linia orizontului. La intrarea în Chișinău, primii care ne-au salutat au fost niște blocuri de locuit gigantice și triste, tipice pentru orașele sovietice. În anii ’50 populația a început să crească iar autoritățile au fost responsabile de construirea acestor blocuri de locuit staliniste, sloganul fiind „bune, ieftine și construcții rapide”.
Am ajuns la autogară și am mers direct să cumpărăm bilete pentru Iași. Rutele internaționale
pot fi cumpărate din clădirea gării. Întreabă întotdeauna de la ce stație se va porni autobuzul tău, e posibil să cumperi biletul de la o stație și el să se pornească de la alta. Sunt 3 stații. Am
luat un autobuz urban (0,20€) pentru a merge la hostelul rezervat: Chișinău Hostel (9€ o cameră pe noapte).
Intrarea în clădire e pe poarta din stînga și este locuința unei familii respectiv apăreau multe confuzii. Trebuiau să fie sătui de faptul că vor suna la ușa călători rătăciți așa că aici îl (vă) las: ușa din dreapta, ușa din dre-a-p-t-aaa. Am anunțat o prietenă din Moldova pentru a veni să ne caute. Eu și Sanda am făcut cunoștință în Germania pentru că am făcut voluntariat timp de un an de zile. Fata vobește șase limbi, inclusiv spaniola, limbă care nu a costato mult să o învețe, pentru că se aseamănă cu limba ei maternă, româna.
I-am făcut o poză în timp ce vorbeam pe scările hostelului și iată ce a ieșit pe final.

Pentru a ajunge pe bulevardul principal, Ștefan cel Mare, am traversat un drum pietruit (cu găuri pe trotuare, dintre care la unele poți să vezi de la cîțiva metri). Prin părți sunt case construite într-o manieră dezordonată.
Apropo, Sanda ne-a povestit diverse lucruri despre Moldova. Nu-i deranjează anexarea cu România, pentru că au aceeași limbă și istorie. Fetele sunt obișnuite să se îmbrace în fuste mini și tocuri. Nu se alocă bani pentru reparația drumurilor în Chișinău și din această cauză mergeam pe un drum anevoios.
Bulevardul Ștefan cel Mare mi s-a părut destul de drăguț, deși copacii cresc chiar pe trotuare și trebuie să aibă grijă să nu cadă. Mi-au plăcut trecerile pentru pietoni în formă de clape de pian.

În centrul orașului am văzut Guvernul cu o piața mare în față, unde, după spusele Sandei, oamenii să poată manifesta. În față se poate vedea Arcul de Triumf și Catedrala Nașterea Domnului.

Chișinău nu are o zonă veche pentru că după cel de-al Doilea război Mondial și un cutremur puternic nu a rămas o singură piatră. Chișinăul este unul din orașele europene cu cele mai multe zone verzi. Parcurile nu sunt așa de multe, dar sunt destul de mari. În unul din ele, este o alee dedicată scriitorilor români, fiecare avînd cîte un bust. Centrul orașului nu e așa mare, în cîteva ore e suficient să vezi cele mai importante lucruri. Un exemplu ar fi Muzeul de Istorie cu statuia lui Romulus și Remus, ceea ce ne face să ne întoarcem să vedem mai multe orașe din România. Încheiem turul cu Liceul Teoretic „Gh. Asachi” unde a studiat Sanda.

Pe la ora 10 seara ne-am despărți deoarece Sanda trebuia să meargă la serviciu. Sanda este angajata unei întreprinderi americane care este „deslocalizado” adică sunt angajați oameni din țările mai puțin favorizate cu scopul de creștere a profitului. Postul său: operator call center în limba engelză. Din cauza diferenței de fus orar, trebuia să lucreze în timpul nopții, dar a garantat că este mulțumită, pentru că se plătește bine.
În Moldova salariul mediu este de 100 de euro, ceea ce o face țara cea mai săracă din Europa și după părerea mea, cea mai ignorată.
Mi-a spus că îi este dor de Germania.
Jarris și eu ne-am plimbat prin parcul catedralei și ne-am odihnit pe o bancă cu o bere Chișinău. Această bere mi-a plăcut în mod special. Păcat că nu se vinde și aici.
Eram destul de naivi crezînd în vreun local deschis ca să cinăm. Aici se închid destul de devreme, dar este o rețea de restaurante ce se închide mai tîrziu: Ansy’s pizza (strada Asachi, 54 și bulevardul Dacia, 16). Aici, de 11 euro am mîncat două pizza mari, o salată Cesar, două beri de 500 ml și o sticlă de apă.
Terasa era plină cu tineri, de unde puteam vedea Teatrul Național.
Deși era timp frumos am mers la o altă terasă pentru a bea ceva. După aspect, barul părea un local scump. Avea o terasă mare cu piscină și cu ecrane leds mari ce rula imagini ale postului TV National geografic din Rusia. Berea de jumătate de litru costă 1€.
Și cum în ziua următoare ne aștepta o călătorie dură, am mers la hostel. Călători diferiți ce i-am cunoscut în Odessa erau în bucătărie vorbind despre călătoriile lor. Se pare că Sandală îți va îndeplini visul: să trăiască în Berlin. Mă bucur pentru ea, dar nu pentru situația țării: societatea moldovenească este așa pentru că populația îmbătrînește, în timp ce tinerii pleacă în Europa pentru un serviciu mai bun.
În continuare recomandăm articolul scris în original.
El viaje de Odessa a Chisinau fue duro. En el autobús hacía mucho calor y tardamos un buen rato en cruzar la frontera de Moldavia.
De pronto la carretera era un auténtico desastre: baches, curvas y animales incordiaban en la calzada. Estaba claro que era mejor mirar hacia los lados, pues estábamos atravesando los campos de girasoles más grandes que he visto en mi vida; miles de flores amarillas idénticas se perdían hasta el horizonte a lo largo de kilómetros y kilómetros.
Los primeros en saludarnos al entrar en Chisinau fueron unos bloques de viviendas gigantescos y tristes, típicos de las ciudades soviéticas. En los años 50 la población comenzó a crecer y las autoridades respondieron con la construcción de estos conjuntos habitacionales estalinistas bajo el lema “bueno, barato y rápido de construir“.
Llegamos a la estación de buses y fuimos directos a comprar el ticket para Iasi.
Los destinos internacionales se pueden adquirir en el edificio grande de la estación. Las casetas son sólo para viajar a ciudades moldavas. Pregunta siempre desde que estación saldrá vuestro autobús, pues aunque adquieras el boleto en una, puede que salga desde otra estación -Hay tres estaciones-.
Tomamos un autobús urbano (0,20€) para ir al hostal que habíamos reservado: el Chisinau Hostel (9€ la noche compartiendo habitación).
Se entra al edificio por la puerta de la derecha; la de la izquierda es la vivienda de una familia y muchos nos confundimos. Debían estar bastante hartos de que llamaran al timbre mochileros despistados, así que ahí lo dejo: puerta de la derecha, puerta de la de-re–cha…
Avisé a una amiga moldava para que viniera a buscarnos. Sanda y yo nos conocimos en Alemania porque hicimos Voluntariado Europeo durante casi un año. La chica hablaba seis idiomas, entre ellos el español; lengua que decía no haberle costado mucho aprender porque se parecía a su idioma materno: el rumano.
Le hice una foto mientras hablábamos en las escaleras del hostal y mirad lo que salió de fondo.
Para ir a la calle principal, Stefan cel mare, cruzamos primero una carretera elevada (con agujeros en la acera, desde algunos de los cuales, se podía ver el suelo a bastantes metros de altura). A los lados había casas dispuestas de una manera un tanto desordenada.
Por el camino, Sanda nos iba contando cosas sobre Moldavia. Que no le importaría anexionarse con Rumanía, al fin y al cabo, comparten idioma e historia. Que las chicas acostumbran a ir con minifaldas y taconazos. Que no hay dinero para arreglar las carreteras que van a Chisinau y que por eso habíamos ido por un camino de cabras. Que qué raro se le hacía volver a verme, esta vez, en Moldavia.
La avenida Stefan cel Mare me pareció bonita, aunque las raíces de los árboles levantaban las aceras y había que tener cuidado de no caerse. Me gustaron los pasos de cebra con forma de teclado de piano.
En el centro de la ciudad vimos el Parlamento con su amplia plaza, según Sanda, para que la gente pueda manifestarse.
Enfrente se pueden ver el Arco de la Victoria (foto inicial con Ganesh) y la catedral ortodoxa Naşterea Domnului.
Chisinau no tiene casi parte vieja porque entre la Segunda Guerra Mundial y un fuerte terremoto, no quedó piedra sobre piedra.
Un poco más adelante estaba el lugar en donde mi amiga se fumaba las clases, el Parque Central. En su entrada hay un monumento a Stefan el Grande de Moldavia y junto a éste, un parterre de flores con una forma curiosa.
Chisinau es una de las ciudades europeas con más zonas verdes. Sus parques no es que sean muchos, sino que son bastante grandes.
En éste, había un pasillo dedicado a los escritores moldavos, representados cada uno con un busto.
El centro de la ciudad no es muy grande, con unas horas es suficiente para ver la mayoría de las cosas importantes. Como por ejemplo, el museo de Historia, con una estatua de la loba amamantando a Rómulo y Remo que volvería a ver en más ciudades de Rumanía.
Terminamos el tour en el colegio francés en donde estudió Sanda.
Hacia las diez de la noche nos despedimos porque se tenía que ir a trabajar. Sanda es una empleada de una empresa americana que se ha “deslocalizado”, es decir, contrataba gente de países menos favorecidos con el fin de aumentar la rentabilidad. Su puesto: telefonista en inglés. A causa de la diferencia horaria, tenía que trabajar durante la noche, pero aseguraba estar contenta porque le pagaban bien.
En Moldavia el sueldo medio es de 100€, lo que le hace el país más pobre de Europa y, en mi opinión, el más ignorado.
Me contó que echaba mucho, mucho, mucho de menos Alemania.
Jarris y yo paseamos por el parque de la catedral y descansamos los pies sentados en un banco con una cerveza Chisinau. Esta cerveza me gustó especialmente. Qué pena que no la vendan aquí.
Fuimos bastante cándidos pensando que habría algún lugar abierto para cenar. Aquí cerraban los establecimientos temprano, pero había una cadena de restaurantes que abría hasta más tarde: el Andy’s pizza (Calles Asachi 54 y Dacia 16). Aquí nos zampamos por 11€ dos pizzas grandes, una ensalada César, dos cervezas de medio litro y un botellín de agua.
La terraza estaba muy animada con gente joven; desde la cual podíamos ver el Teatro Nacional.
De pronto, un coche irrumpió en la plaza y se puso a hacer trompos.
Como aún hacía buen tiempo, fuimos a otra terraza a tomar otra Chisinau. Por su aspecto, el bar parecía un lugar caro. Tenía una amplísima terraza con piscina y una gran pantalla de leds que mostraba imágenes de Rusia de National Geografic. La cerveza de medio litro costó 1€.
Como al día siguiente nos esperaba una jornada dura, fuimos al hostal. Varios viajeros que conocimos en Odessa estaban en la cocina hablando sobre sus viajes.
Parece que Sanda va a cumplir su sueño: vivir en Berlín. Me alegro por ella pero no por la situación del país: la diáspora moldava es tal, que la población se está envejeciendo, mientras los jóvenes se van en busca de trabajo a Europa.
Sursa: Chișinău, Moldova [online] [citat 12.02.2016]. Disponibil : http://misviajesporahi.es/2010/10/chisinau-moldavia.html
Nu e imoral să fii cult, dar lumea are obiceiul să te judece pentru felul de a fi, de a vorbi, de a învăța ceva nou. Și asta de obicei te descurajează. Și… suntem unde suntem.
LikeLike
Noi numai aceasta si facem – discutam despre salarii mici si politica, nimeni nu ne aude. Si in acelasi timp nu ne cunoastem istoria. Iar despre cultura cit n-am vorbi, tot nu o avem.
LikeLike
Salariile mici și problemele politice sunt subiecte de discuție mult mai interesante decît….valorificarea patrimoniului cultural.
LikeLike
“Chișinău nu are o zonă veche pentru că după cel de-al Doilea război Mondial și un cutremur puternic nu a rămas o singură piatră” > asta Sanda asa ceva i-a zis? despre cutremur nu stiu, insa oras vechi avem, si e ft cute, insa nu stiu de ce nimeni nu-l observa, plus ca nimanui nu-i pasa sa-l scoata in evidenta si sa-l valorifice; mai simplu de zis ca a fost razboi si cutremur….
LikeLiked by 2 people