Din şirul lung de arhitecţi care au lăsat amprentele talentului lor pe imaginea oraşului nostru sunt doi care au ştiut să dea o faţă inconfundabilă Chişinăului. Primul care a reuşit această performanţă a fost Alexandru Bernardazzi şi lui îi aparţine meritul de a face din Chişinău un oraş european, iar al doilea arhitect care a reconstruit oraşul după război, păstrând mult din imaginea de odinioară, a fost academicianul Alexei Şciusev (26.IX.1873, Chişinău – 24.V.1949, Moscova), care a edificat clădiri monumentale.

Este unicul arhitect din lume care a reuşit pe parcursul activităţii sale să obţină asemenea performanţe profesionale, adică proiectele lui au devenit clădiri şi bulevarde: 5 proiecte în anii de studenţie, 25 de proiecte mari până în 1917 şi 100 de proiecte după 1917.

Când citeşti biografia acestui chişinăuian, fie şi în formula cea mai comprimată, rămâi profund marcat de marea lui personalitate şi de realizările greu de imaginat. A proiectat planul de reconstruire a Moscovei: Gara Kazan, clădirea Telegrafului, Hotelul „Moscova”, Institutul de Mecanică din Moscova (1923-1930), mausoleul lui Lenin (1924-1930), proiectează staţia de metrou „Komsomolskaia-Centură” (1949), clădirile sediilor Prezidiului AŞ a URSS, Institutului de Fizică, Institutului de Chimie Organică, Institutului de Genetică – toate ale AŞ a URSS (1949), blocuri de locuit (1938-1939), bisericile „Pokrov”, „Marfo-Mariinskaia” ş.a. A proiectat o serie de edificii la Tbilisi, Baku, Batumi (1933-1938), o serie de poduri – la Moscova, Smolensk, Tbilisi. Proiectează edificiul Teatrului de Operă şi Balet din Taşkent (1940-1947). Proieclează artera principală a Kievului – bd. Kreşceatik (1945), Observatorul Astronomic de la Pulkovo (Leningrad, 1949) şi oraşele-satelit ale Leningradului: Pavlovsk, Puşkino ş.a.

Dar a început cu arhitectura ecleziastă: iconostase, a făcut picturi murale în biserici, a restaurat o biserică din secolul al XII-lea la Ovruci (1904-1911), a proiectat biserica de pe câmpia Kulikovo, în gubernia Har- kov (1912), proiectând şi în Basarabia câleva biserici de toată frumuseţea. A proiectat oraşe mari şi mici: Volgograd, Istra ş.a. şi muzee ca Iasnaia Poleana. A trece în revistă opera lui într-o formulă chiar şi enciclopedică este aproape imposibil.

S-a născut Alexei Şciusev la Chişinău, în familia unui funcţionar. A învăţat la Gimnaziul nr. 2 din Chişinău (1883-1891). În 1897 a absolvit cu medalie de aur Academia de Arte Frumoase din Petersburg, obţinând dreptul la o bursă, care i-a permis timp de doi ani să studieze arhitectura şi pictura în Austria, Italia, Franţa, Marea Brilanie. în acelaşi an s-a căsătorit cu chişinăuianca Maria Karcevski, sora prietenului său, renumitul pedagog Maria Karcevski. Şi-a început cariera profesională cu proiectarea unor case de locuit şi cu restaurarea unor case importante din Petersburg, cum ar fi palatul Olsufiev. În paralel: a scris câteva capitole pentru Istoria artei ruse (1909), e profesor la Şcoala Superioară de Arte VHUTEMAS (1918- 1926), preşedinte al Societăţii de Arhitectură din Moscova (1919-1929), director al Galeriilor de Artă „Tretiakov” (1926-1929), director al Muzeului de Arhitectură din Moscova (1946-1949), profesor la Institutul de Arhitectură din Moscova (1948-1949). Conducător al Direcţiei academice de proiecte (1938-1949).

Şi până azi este complicat să defineşti cărui domeniu să-l atribui plenar, căci s-a impus ca istoric şi teoretician al artei, arhitect-aca- demician al Academiei de Arte a Imperiului Rus (1912), membru al Academiei de Ştiinţe a URSS (1943), şef al Sectorului istoria arhitecturii la Institutul de Istoric a Artelor al AŞ a URSS (1944), autor a peste 240 de articole şi studii privind teoria şi istoria artei.

În 1946, când marele arhitect Alexei Şciusev, ca fiind originar din Chişinău, a fost invitat să se ocupe de refacerea oraşului care avea tot centrul în ruine, acesta vine cu ide- ea de a amplasa pe locul fostei clădiri a Mitropoliei, care era distrusă, Casa Guvernului. El avea experienţa amenajării unor asemenea edificii. Spre exemplu, dacă Kievul de astăzi se laudă cu bulevardul Kreşceatik, apoi trebuie să nu uităm că el a fost proiectat de acelaşi Alexei Şciusev. Apropo, chiar şi mausoleul lui V.I. Lenin din Piaţa Roşie este tot opera lui. Guvernul RSS Moldoveneşti pe atunci îşi avea sediul în clădirea fostului azil al contesei Veazemski, de pe str. Livezilor (azi Al. Mateevici), unde astăzi se află blocul central al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Se dorea construirea unei clădiri care ar corespunde prestigiului pe care trebuia să-l aibă acest organ de stat. Şi în 1947 Alexei Şciusev, secondat de o echipă de arhitecţi tineri, propune un proiect al Casei Guvernului.

Era o clădire monumentală, care în partea ei centrală părea a fi o replică a catedralei. Centrată pe axa Porţilor Sfinte şi a catedralei, având doar două nivele, ea se încadra perfect în imaginea de atunci a Chişinăului. Piaţa din faţa clădirii el o vedea mult mai mare, mai adaptată pentru manifestările de masă care erau la modă în acea vreme. De obicei, la 1 mai şi la 7 noiembrie aveau loc mari demonstraţii cu participarea masivă a locuitorilor, mobilizaţi special pentru asemenea acţiuni. În piaţa în care în luna mai 1914 fusese dezvelit monumentul împăratului Alexandru I, demolat în 1918, iar în 1938 în acelaşi loc fusese dezvelit monumentul lui Ferdinand I, evacuat în iunie 1940, el a amplasat două monumente, al lui V.I. Lenin şi al lui I. Stalin. Cele două monumente erau şi un fel de permis pentru acceptarea proiectului, acesta fiind spiritul epocii.

Spaţiul din jurul Porţilor Sfinte e la fel legat de piaţă, creând un for public impunător, amintind de tradiţiile arhitecturii clasice romane. Dar proiectul n-a fost acceptat. Deoarece deciziile le luau pe atunci şefii de la Partidul Comunist al URSS, ei. din considerente de economie a mijloacelor ori pur şi simplu din invidie de a nu crea la Chişinău un ansamblu arhitectonic de toată frumuseţea, care ar fi concurat cu alte capitale ale republicilor unionale, au respins proiectul. Deşi legătura lui era firească şi cu estetica Chişinăului, căci arhitectul preocupat de restaurarea capitalei a făcut tot posibilul ca să păstreze oraşul din amintire. Chiar atunci când a purces la lărgirea străzilor, la construirea unor case noi, el ţinea cont de un nivel firesc al clădirilor, care să nu devină presant pentru pietoni şi locuitorii urbei. Undeva în memoria lui persista amintirea unui oraş patriarhal, dar şi teama de puternicele seisme care pot veni din zona Vrancei. Chişinăul suportase în noiembrie 1940 un cutremur distrugător.

După lungi perioade de indecizie, abia în 1964 afost edificată Casa Guvernului, după proiectul lui S. Fidlin, în cheia modernă a acelor vremi – adică din sticlă şi beton. Clădirea a venit ca o replică la proiectul lui A. Şciusev, un fel de anti- proiect. Dacă acesta concepuse Casa Guvernului în formă de P rusesc, o clădire care parcă îmbrăţişează Piaţa Marii Adunări Naţionale de astăzi, apoi S. Fidlin a inversat litera, aducând partea centrală a edificiului chiar la marginea pieţei.

Mai mult, sub aspect stilistic clădirea nu se leagă cu niciun alt edificiu din preajmă. Ea e privită ca un corp străin in centrul unor clădiri din altă epocă, chiar din alt secol.

Poale că factorii de decizie de atunci, impulsionaţi de dezgheţul hruşciovist, au vrut să demonstreze prin acest proiect o descătuşare arhitecturală, o modernizare rapidă a Chişinăului. un alt nivel al posibilităţilor tehnologice, dar în linii mari ei au marcat două concepte estetice. De acum încolo, capitala Moldovei trebuia să se rupă de la tradiţie, de la trecutul său istoric. Căci acesta este mesajul arhitectural pe care l-au formulat ei. Mesaj care se pare că este multiplicat fără nicio schimbare în clădirile care se înalţă astăzi în oraşul nostru.

S-ar cuveni să regretăm amarnic că de fiecare dată suntem nevoiţi să începem lucrurile din pagina nouă. Cât de frumos ar fi fost astăzi să putem admira vechea clădire a Mitropoliei, cu cele două turnuri ale capelelor situate pe lateral şi impunătoarea intrare centrală! Să vedem precum odinioară, duminica şi în zilele marilor sărbători creştine, călcând pe covorul roşu, mitropolitul trecând prin Porţile Sfinte şi mergând la Catedrală pentru a participa la serviciul divin.

În aceeaşi ordine de idei: dacă s-ar fi realizat proiectul lui Alexei Şciusev, Republica Moldova de astăzi ar fi avut o Casă a Guvernului de invidiat, iar Chişinăul, un centru istoric de toată frumuseţea. La fel s-a procedat cu campusul Universităţii de Stat, proiect bine armonizat cu arhitectura din partea de sus a oraşului, cu Turnul de apă şi Casa Pronin. Dar nici acesta n-a fost acceptat şi a rămas în arhive ca o promisiune. Pe malul Bâcului, pe actuala stradă Albişoara, marele arhitect a preconizat să fie construite clădiri doar cu două-trei nivele, iar râul să fie unul navigabil, ca în oglinda lui să se reflecte toată splendoarea arhitecturală a Chişinăului. Dar cum se obişnuieşte la noi, frumosul a fost substituit cu utilul şi spiritul pragmatic a învins spiritul elevat şi estetic. Şi astăzi avem ce avem… Colina Măzărachi el o vedea expunând în prim-plan mărgăritarul istoric – biserica. N-a fost să fie, căci arhitecţii care l-au urmat la pupitrul de dirijor al simfoniei arhitectonice au ascuns bijuteria în spatele unor clădiri cu 16 etaje. Nici colina Râşcanu, cu monumentul Voluntarilor Bulgari, n-a fost ocolită de nenoroc. Viziunea monumentală a lui A. Şciusev a fost substituită cu una simplistă a unor arhitecţi contemporani.

La fel cum centrul Chişinăului proiectat de el păstra cele două biserici, Catedrala veche „Sf. Gavriil şi Mihail” şi biserica „Sf. Ilie”, iar tinerii arhitecţi, la ordinul Partidului Comunist, le-au demolat…

Aşadar, nu ne rămâne decât să regretăm că există un Chişinău pe care n-o să-l vedem niciodată şi care va rămâne doar în arhive, în mapele cu proiecte nerealizate…

Deși a decedat la 24 mai 1949, la Moscova, legătura lui cu Basarabia a fost și una de suflet. A proiectat câteva biserici și case până la revoluția din 1917, a revenit în 1940, iar în 1945-1948 a proiectat și a executat restabilirea orașului distrus în timpul războiului.

Sursa: Colesnic, Iurie. Un Chișinău care va rămâne doar în proiecte. În: Moldova, 2014, mai-iun., pp 76-80.