… Am făcut astfel la 40 de verste; încă pe atîta şi sîntem în oraşul Chişinău…Să poposim pe creasta acestui deal. Oraşul e pe o pantă; iată şi un „Bîc”; n-avem ce să zăbovim prea mult, să trecem peste el. Dar să nu creadă cineva că e vorba de un bou ce s-a tolănit drept în drum şi nu vrea să se urnească din loc – e cu totul altceva. Geografia este ştiinţa [în] care [se] scrie, printre altele, că în Basarabia există un rîu Bîc, pe care e aşezat oraşul Chişinău.Despre Chişinău, cînd am trecut prin el întîia dată [la 1820], s-ar fi putut spune multe; dară, trecînd prin oraş, poate pentru ultima dată, n-aş spune nici un cuvînt, dacă timpul dus aşa de repede n-ar lua locul prezentului…(Ziua VI şi VII, paragrafele [?] XLII şi XLIII)…şi am intrat în Chişinău.Şi iată aşa, ba una, ba alta, pas cu pas, am ajuns de ne tîrîm noaptea pe uliţele murdare ale Chişinăului. Dacă nu cunoşti pe nimeni în oraş, cel mai bun lucru e să porunceşti să fii dus la un han. – Du-mă la un han! – am strigat eu. – Nu ştiu! – mi-a răspuns surugiul. – La tractir! – La care fartir? –Ei, măcar Lacare. – Nu ştiu! – îmi răspunse surugiul…(Paragraful [?] XLV, a doua zi, după ce înnoptează la un han evreiesc)…dar mă aflu de acum îmbrăcat şi mă grăbesc să văd Chişinăul…(Paragrafele [?] XLVI-L)Primul pas făcut în stradă, într-un oraş necunoscut, este un minut de grea încercare, în care omul se uită în toate părţile şi, de obicei, după o scurtă ori o lungă privire, o ia, fără să vrea, în acea parte în care se trage mai mult popor……Făcîndu-mi vizita reglementară şi prezentîndu-mă, conform tuturor formelor, am luat-o spre Mitropolie. Liturghia era oficiată de însuşi Mitropolitul; venerabila lui vîrstă impunea măreţie riturilor bisericeşti…La Mitropolie era multă lume; lîngă strana din stînga stăteau femeile. Privindu-le, le-am găsit frumuşele! Dar tot atunci, coborîndu-mi ochii, mi-am zis: aici te afli nu într-un templu al vechilor idoli, nu eşti un păgîn plin de păcate, care ar fi privit cu jind cum îşi face rugăciunea o tînără păcătoasă.…După ce am ieşit din biserică, aveam dreptul legitim să privesc la pioşii credincioşi şi la credincioase, însă a povesti despre ei, fără a le zice pe nume, ar fi să întocmesc un tratat teoretic despre frumuseţe şi urîţenie. Voi spune doar în general, că cucoanele şi cuconiţele moldovence, la exterior, seamănă foarte mult cu doamnele şi domnişoarele rusoaice, cu madamele şimademoisellele franţuzoaice, cu doñele spaniole, cu lady şi cu miss englezoaice, cu frau şifreulein nemţoaice şi aşa mai departe. Au ochii negri, iuţi şi ageri; privirea întreabă pe fiecare: „îţi plac? a? ce? îţi plac? aha! eşti pierdut!”……După masă, am luat-o din nou de-a lungul uliţelor. Întîlnind pretutindeni ruşi, moldoveni, greci, sîrbi, bulgari, turci, evrei şi alţii, nu am îndrăznit să-i mai întreb: „Ce mai limbi?”…(Ziua X, paragraful [?] LXVI)…Şi tot discutînd aşa, ne-am decis să mergem în Grădina Publică din Chişinău. Peste un sfert de ceas eram acolo. Am dat de foarte multă lume. Căutam, în mulţimea care se plimba, pe acel înger, pe care-l zărisem la fereastră, dar în zadar; minunata arătare, ca un meteor sclipitor, străfulgeră şi dispăru pentru vecie! Se plimbau multe: cucoane, domnişoare – drăguţele mele…(Ziua XI, paragrafele [?] LXVIII, LXIX şi LXXII)Acestea fiind zise, am sfîrşit cu Chişinăul. Am spus tot ce am avut de spus. Am uitat numai să le dau de ştire vînătorilor, că lîngă Chişinău se află o baltă, unde mă duceam uneori, ca să-mi treacă de urît, la vînătoare de becaţe, raţe şi gîşte sălbatice. Acum, pentru curăţirea aerului, balta a fost secată. Vînatul din partea locului s-a strămutat mai departe, spre miază-zi, în Bugeac, spre limanul Nistrului…Ceea ce am spus despre Chişinău nu e chiar atît de atrăgător, dar vreau să vă trezesc curiozitatea şi dorinţa de a vedea clădirea fostului Tribunal Suprem, ce se cere reparată; ruinele Dibuglului, vechiul castel al lui Krupenski, cunoscut prin atîtea evenimente; Grădina Publică, Mitropolia, Cîmpul lui Marte, Malina şi altele……De la Chişinău o luăm la vale, pe albia rîului Bîc, în preajma satului Bulboaca, peste pod, pe o colină înaltă, apoi pe creasta dealului, apoi pe o lungă pantă… şi iată că, la cîteva verste, se zăresc zidurile şi turnurile învechite ale Tighinei…