22 iulie
Evenimente:
1922 — Apare la Chişinău cotidianul informativ „Poşta Basarabiei” în limba rusă.
S-au născut:
1885 — Teofil Ioncu, economist, pedagog, fondator al revistei cu profil economic, organizator al Băncii Basarabiei, deputat în Sfatul Țării (d. 16 martie 1954).
1921 — Paul Mihnea, poet şi traducător (Pinhas Boruhovici Şil’man), autor al volumelor Orologiul bate miezul nopții, Lumina ochilor mei, Galeria cu autoportret ş.a. (d. 31 august 1994).
1926 — Ion Ganea, biolog, doctor habilitat, profesor universitar, membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (d. 4 aprilie 1993).
1940 — Ludmila Scalnîi, pedagog, 30 de ani a fost consilier în Consiliul municipal Chișinău. A fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în două legilslaturi, a votat Declarația de Independență a Republicii Moldova (27.08.1991). Cavaler al Ordinului Republicii (2000), „Om Emerit”, Cetățean de Onoare a Municipiului Chișinău (2022).
1941 — Constantin Ețco, medic, doctor habilitat în medicină, profesor universitar, membru al Academiei Internaționale ,,Neosfera” și al Academiei Internaționale de Informatizare, membru corespondent al Academiei Internaționale de Management (d. 19 dec. 2017).

1946 — Ludmila Țoncev, pictoriță născută la Chișinău, profesor de istoria artelor la Școala de Arte Plastice pentru Copii „A. Șciusev” din Chișinău. A pictat peisaje urbane, Chișinăul: Biserica Sf. Constantin şi Elena, Colina Puşkin, Biserica Sf. Haralampie, Copac înflorit pe str. Armenească, Peisaj de pe str. Sciusev etc. (d. 24 ianuarie 2017).
1948 — Ilie Borziac, arheolog, doctor habilitat în istorie, cercetător ştiinţific, profesor universitar (19 martie 2010).
1974 — Geta Burlacu, cîntăreaţă moldoveancă de jazz.
1983 — Arsenie Toderaş, interpret de muzică uşoară.
Au decedat:
1927 — Calistrat Hâncu, medic militar, publicist basarabean, luptător pentru Unirea Basarabiei cu România (n. 29 iulie 1851).
1997 — Vladimir Andrunachievici, academician, om emerit în ştiinţă din Republica Moldova (n. 3 aprilie 1917).
2010 — Petru Baracci, actor, Artist al Poporului, Cavaler al Ordinului Republicii (n. 25 iulie 1929).