Urme de neşters în istorie…

Uneori sînt uimit de faptul cît de departe şi cît de aproape de noi se află istoria Basarabiei.
Printre documentele din arhivă am întîlnit numele unui viceprimar de Chişinău, Colomei, care a licărit pe ici pe colo şi n-am bănuit că o să am ocazia să descopăr o biografie interesantă a unei familii româneşti, care a venit în Basarabia, s-a ataşat de acest ţinut, iar copiii şi nepoţii lor deja se consideră basarabeni.
Poeta Angela Colomei ne-a trimis un volum de versuri Myosotis (Bucureşti, 2000) şi un răvaş nuanţat genealogic din care am spicuit: „Eu mă numesc Angela Colomei şi m-am născut la Chişinău în anul 1926. Părinţii mei au fost: Tata, Romeo Grigorie Colomei, trăitor între anii 1901 şi 1977 şi mama, Elena Colomei, dispărută prematur la Bucureşti, în 1955.
Tatăl meu, avocat, a fost un membru de seamă al Partidului Naţional Ţărănesc, în timpul guvernării căruia a fost viceprimar al oraşului Chişinău (deşi era încă atît de tînăr), funcţie pe care a îndeplinit-o cu deosebit devotament şi nealterată onestitate. Amîndoi părinţii au avut şi activitate profesională în cadrul Universităţii Populare din Chişinău.
În casa noastră i-am cunoscut pe neuitaţii noştri patrioţi Ion Mihalache, Pan. Halippa, preotul Vasile Ţepordei.
Părinţii mei erau oameni luminaţi la minte, iar tata s-a dovedit a fi un adevărat vizionar, cînd din discuţiile lor am înţeles că doctrina comunistă era frumoasă şi generoasă în teorie, dar hîdă şi nedreaptă în practică, deoarece, departe de a egaliza diferenţele din condiţia socială, acest partid pulveriza, de fapt, valorile morale ale umanităţii. „Acest cumplit tăvălug ameninţă întreaga lume şi el nu va putea fi distrus decît din interior!”, zicea tata. Previziunile paterne s-au îndeplinit întocmai, o parte, vai!, mult mai devreme decît era de bănuit, altă parte mult mai tîrziu.
După brutalul refugiu din 1940, ne-am oprit la laşi, de pe dealurile căruia priveam cu nesaţ spre nord-est, către dragele locuri părăsite.
La laşi am devenit asistentă la Facultatea de Litere, apoi, după desfiinţarea predării limbilor străine, ne-am mutat la Bucureşti, unde am fost lector de Franceză la Institutul de Teatru şi la Institutul Teologic, iar după doctorat, conferenţiar la Universitate.
În prezent, cu voia Domnului, sînt pensionară, dar şi scriitoare, precum o atestă volumul de versuri Myosotis şi cîteva numere din revista Paideia la care colaborez de mulţi ani şi pe care le ataşez spre a mă face mai bine cunoscută fraţilor mei de suflet, basarabeni, a căror dîrzenie constituie pentru noi, cei de aici, un nesecat izvor de admiraţie…”
Această imagine ne readuce în timpurile demult apuse, dar emană o lumină secretă, ce adevereşte că acele timpuri au lăsat urme frumoase în istoria noastră.

Iurie Colesnic

Surse:

1. COLESNIC, Iurie. Urme de neşters în istorie… : [despre Familia Colomei]. În: Moldova. 2008, Nr 10, p. 53.
2. Urme de neşters în istorie… : [despre Familia Colomei]. În: Iurie COLESNIC. Chişinăul din amintire. Chişinău: Grafema Libris, 2011, p. 267.