CÂNTECUL DE STEA AL MAGDEI ISANOS

S-a născut la Iaşi, la 17 aprilie 1916. Este fiica lui Mihai şi a Elisabetei Isanos, doctori în medicină. La vârsta de un an şi ceva s-a îmbolnăvit de poliomielită. Este salvată, dar sănătatea ei rămâne a fi şubredă. A urmat şcoala primară la Costiujeni, spital unde lucrau părinţii, iar liceul la Şcoala eparhială din Chişinău. Debutează în 1932 cu versuri („Aş vrea un basm şi Primăvara”) în revista Licurici a Liceului de băieţi „B.P.Hasdeu” din Chişinău. În toamna lui 1934 îşi începe la Iaşi studiile universitare. Iniţial, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie, urmând paralel cursurile Facultăţii de Drept. In cele din urmă renunţă la Litere, hotărându-se să urmeze Dreptul. Este licenţiată în Drept. A profesat scurt timp avocatura la Iaşi.

Fiind studentă, publică la revistele: Viaţa Basarabiei, Însemnări ieşene, Cuget moldovenesc, Pagini basarabene ş.a. În 1941, boala Magdei Isanos se agravează; poeta continuă să publice versuri în revistele timpului: Vremea, Cetatea Moldovei, Revista Fundaţiilor, Victoria, Orizont, Tribuna poporului…

În 1943, îi apare la laşi, în Editura „Bravo”, primul volum — Poezii, îngrijit de Eusebiu Camilar, soţul poetei.

În martie 1944, Magda Isanos, împreună cu soţul, se refugiază la Bucureşti. Casa lor din laşi este bombardată. Sunt distruse toate manuscrisele Magdei şi ale lui Camilar. Ca prin minune, a fost salvat un caiet păstrat de o prietenă a Magdei Isanos, dna Gorgos.

La 17 noiembrie a aceluiaşi an, poeta se stinge din viaţă în locuinţa părinţilor din Bucureşti.

În 1945 apare volumul postum Cântarea munţilor, în 1946 — Ţara luminii, după care urmează: Versuri (Bucureşti, 1955), Versuri (Bucureşti, 1964), Confesiuni lirice (Chişinău, 1989), Poezii, ediţie bilingvă româno-franceză, traducere de Elisabeta Isanos, fiica poetei (Bucureşti, 1996)…

MODESTIA ÎNFRUMUSEŢEAZĂ DESIGUR TALENTELE NATIVE, EXTRAORDINARE. CU ATÂT MAI MULT ÎN CAZUL DESTINULUI DRAMATIC AL MAGDEI ISANOS, AL CĂREI „CÂNTEC” DE STEA VA RĂSUNA ÎN LARGUL LIMBII ROMÂNE MEREU PROASPĂT, NOU, CA LUMINA LUI EZOTERICA, DIVINA.

Cu faţa spre soare şi, îmbătată de lumina dorului de viaţă şi de cântec, lira poetei va fremăta toate fibrele fiinţei dedate cu trup şi suflet cuvântului, profunzimilor lui de cleştar, cultivând inspirat acel gest irostibil şi febril al cultului matern şi etern totodată. Izolată pe „insula” propriilor suferinţe fizice şi morale neîndurătoare, Magda Isanos nu se lasă învinsă, trăind în şi întru Ars Poetica. De unde relaţia „suflete-stele” este una obsesiv-persuasivă în poezia ei: „…Dar tot aceeaşi taină care face / să se-ntâlnească suflete şi stele / mi te-a adus,ca tu de-acum încoace / să fii puterea slăbiciunii mele…”.„Iubirea” pentru poetă se aseamănă Soarelui.

Astfel, pentru personajul liric al poemului „Dragostea mea” ea constituie un sentiment sacru, pe care-l „dăruie” cu „plăcere” şi celui care „n-o merită”, conducându-se de logica nescrisă a legilor universale: „Dar parcă bolta merită vreo stea, / şi totuşi câte-ntr-însa se-oglindesc…”„Dar parcă merită noroiul de pe drum / petalele ce peste el s-au scuturat?” Gestul dăruirii este unul, aşadar, în consonanţă cu evoluţia socioumană, care e imposibil dincolo de dragoste, de neînchipuit sub orice formă. Or, „Iubirea mişcă sori şi stele”, vorbind în stilul metaforic al lui Dante.

Preocupările transcendentale ale poetei, remarcate încă în 1937 (ziarul Lumea) drept ale„unui nou talent în plină ascensiune”, ale cărei versuri „de o temeritate care depăşeşte feminismul”, au avut sorţi de izbândă, ele manifestându-se finalmente proeminent. Creaţia autoarei, prin darul ei poetic unical, cu trecerea anilor s-a încetăţenit în universul literar, în pofida subaprecierilor proprii, ironice în fond. Modestia înfrumuseţează desigur talentele native, extraordinare. Cu atât mai mult în cazul destinului dramatic al Magdei Isanos, al cărei„cântec”de stea va răsuna în largul limbii române mereu proaspăt, nou, ca lumina lui ezoterică, divină.

La hotarul dintre generaţii şi constelaţii, dintre tehnici şi modele, dintre secole şi milenii versurile„uriaşe”(Geo Bogza) ale distinsei creatoare ne sunt apropiate şi scumpe ca şi lucoarea, ca şi zâmbetul ei de pe fotografie — radios şi deschis, mărinimos şi imnic, plin de frăgezime şi profunzime, „cu rouă şi cu lună pe obraz”, — ele remarcân-du-se printr-un mod aparte de a fi, deosebitor de intime şi neintimiste, de fine totodată şi rotunde, de un parfum ezoteric fermecător: „M-aş apuca şi iarna să-nfloresc, / ca să te bucuri. Păsările cele / mai mândre-ar face cuib pe creanga mea, / şi nopţile mi-ar da cercei de stele, / pe care, ca pe frunze, / ţi le-aş da…” Oricum, prin poemele realizate în stil clasic, în linia transcendentală Eminescu-Arghezi, antologic, care-i fac cinste nu numai neuitatei autoare, dar şi limbii române, artistismului ei aparte, universului ei literar de prestigiu, prin formă şi fond, gen „capodoperă” (C.Ciopraga) — „Copilul meu, să nu mă cauţi” sau antologicele: „în lumea asta”, „Cu ochii mei”, „Dimineaţa”,„Cânt”, „Imnuri pentru pământ”, „Gelozie”, „Macii”, „Vis vegetal”, „Sapho”, „Pentru tine” ş.a., care, în fond, sunt la propriu şi la figurat „un snop de soare / …pentru viaţa viitoare”, dar şi un îndemn mistic pentru toţi acei care mai au „câteva veri”: „…nu vă certaţi, prieteni drumeţi, / pentru nălucile-acestei vieţi”, deoarece„duşman grozav e Timpul”…

Împlinirea unui poet este însuşi cântecul său sublim şi ceresc de acasă, de stea. O asemenea comoară nepreţuită şi puţin valorificată deocamdată ne-a lăsat mereu tânăra şi insolita poetă de destin, Magda Isanos, o poetă a luminii divine şi senine. „Cuvântul” a fost, graţie Providenţei, „puterea slăbiciunii” şi vocaţiei ei alese, stelare şi vizionare.»

---

PALLADI, Tudor. Cântecul de stea al MAGDEI ISANOS // Moldova: revistă de cultură şi dialog social. — 2011. — (mar.- apr.). — P. 76-79.