Oare pietrele au fost cărate de diavol?

Nu departe de Chişinău, călătorul află un şir de pietre, aranjate în linie dreaptă, de parcă au fost aliniate acolo înadins de nişte oameni. Adevărul este că nu oamenii, ci natura a aşezat aceste pietre în patru colţuri, lungi de 3-4 coţi, până la Nistru şi, mai departe, până în Crimeea. În Basarabia, şirul pietrelor poartă numele de Cheile Bâcului. Iar în folclorul moldovenesc, se spune că şi-au băgat aici coada nişte duhuri rele, care au plănuit să bareze calea râului Bâc.

Dracului din basme i-a venit, cică, ideea să bareze apa Bâcului cu bolovani, ca să facă un iaz cu peşte. Apa, dorea Scaraoţchi, se va înălţa şi acolo se vor îneca duşmanii săi, oamenii. Zis şi făcut! Ucigă-i toaca, necuratul cu corniţe şi coadă lungă, a clădit colea piatră cu piatră, în calea apei, şi izitura era aproape isprăvită. Numai un bolovan şi gata, râuleţul era barat! Era noapte, spre dimineaţă. Dar atunci când se opintea diavolul să ridice ultimul bolovan, au cântat deodată cocoşii în sat şi Scaraoţchi, speriat, a lepădat stânca alăturea, fugind în iad. Aşa au scăpat oamenii de bararea râului Bâc de duhurile necurate.
În urmă au rămas bolovanii din cheile Bâcului.

---

Legendele geografice şi istorice ale poporului român. Iaşi, 2004. 77 p.