Un sculptor de talie europeană – anonim la el acasă

Iurie Colesnic

Și pietrele cu timpul se macină
 Și fierul. 
Mai tare decât timpul 
Pe lume nu-i nimic. 
Ovidiu

Şcoala de Arte din Chişinău în toate timpurile a fost un laborator de talente ce s-au remarcat în domeniul sculpturii. În patru clase nu prea mari ale acestei şcoli şi-au făcut studiile creatori de veritabile valori: P. Vaxman, N. Patlajan, A. Plămădeală, N. Iaşcinschi ş.a.

Şi dacă P. Vaxman a murit în bătălia de la Verden, 1916, iar numele lui a fost înscris pe peretele Academiei de Arte din Paris, alături de alţi studenţi ai acestei instituţii căzuţi pe câmpurile primului război mondial, apoi Niuma Patlajan, care se mai numea Naum, a avut parte de un destin artistic împlinit, început la Chişinău şi încheiat la Paris — Mecca tuturor creatorilor.

Opera lui a fost recunoscută şi apreciată chiar din momentul debutului, şi el — un reper pentru toţi tinerii basarabeni care au aspirat la gloria europeană.

Enciclopedic, biografia acestui artist plastic poate fi redată astfel:

PATLAJAN, Niuma (1888, Chişinău -1961, Antib, Franţa), sculptor.
Studii: Şcoala de desen din Chişinău, atelierul de sculptură, profesor Vladimir Ocuşco (1907), Academia de Arte din Paris.

Tatăl lui era un meseriaş evreu care în timpul pogromului a fost orbit. Fiul, neavând dreptul să studieze la Moscova sau la Petersburg, din cauza legii despre oraşele în care au dreptul să locuiască evreii, a plecat în Elveţia. Mai apoi s-a stabilit la Paris, unde a studiat la Academia de Belle Arte, ulterior fiind profesor la Sorbona şi la Weimar.

Lucrarea lui de diplomă la Şcoala de desen din Chişinău a fost bustul lui Vladimir Ocuşco, profesorul său, pentru care toată viaţa a nutrit o stimă deosebită.

Expoziţii: Franţa, Germania, Belgia ş.a.

Achiziţii: muzee şi colecţii particulare.

Bibliogr.:

La venirea lui în Franţa, a făcut cunoştinţă şi s-a împrietenit cu celebrul sculptor francez Aristi de Maillol (1861-1944), care l-a îndrumat cum şi unde să-şi expună operele. În anii primului război mondial a plecat în America, unde s-a şi stabilit cu traiul. În 1920, când a devenit clar cine a învins în război şi lumea, după coşmarul trăit, era în căutarea momentelor de simţire sublimă, organizează la Paris prima sa expoziţie personală, ca mai apoi, în 1929, să înfiinţeze alta la New York. Şi dacă în anii de până la Unirea din 1918 prefera să expună la Chişinău ori la Odessa, după 1921 prezenta împreună cu pictorii ruşi din emigraţie. Numele lui se întâlneşte în catalogul expoziţiei care în 1921 a avut loc la Londra, iar mai apoi la New York.

Îi plăcea să sculpteze portrete şi figuri simbolice. Opera lui este expusă în muzeul Vuster din Massachusetts (S.U.A.).

A lăsat posterităţii şi multe pagini memorialistice.

A încercat să se înscrie în loja masonică franceză. În listele candidaţilor la procedura de iniţiere în Loja Libre Examen este fixată şi data până când trebuia să aibă loc practica – 12.06.1939. Nu se ştie exact dacă a fost iniţiat sau nu. Enciclopediile masonilor nu reproduc nici o informaţie precisă la acest capitol.

Date sumare nu cuprind câteva teze importante, care ţin mai mult de o nostalgie firească pentru descrierea traiectoriei vieţii unui artist. Dacă colegul lui de şcoală Alexandru Plămădeală a plecat la Moscova, s-a întors la Chişinău şi a preluat conducerea Şcolii de Arte, rămânând permanent în centrul atenţiei, apoi N. Patlajan a revenit la Chişinău de câteva ori, confirmându-şi victoriile sale artistice.

În 1912 presa basarabeană a publicat imaginea lui în atelierul său menţionând că este un artist prosper. În 1923 a fost din nou la baştină, devenind pentru tinerii de aici modelul omului care şi-a creat un nume în arta europeană. În anii şaizeci, când K.Rodnin şi R.Ocuşco s-au apucat să scrie o monografie despre Vladimir Ocuşco, adică despre profesorul celor doi mari sculptori A.Plămădeală şi N.Patlajan, ultimul a răspuns apelului şi, în 1961, a trimis din Franţa câteva pagini elogioase despre primul său dascăl de la Şcoala de desen. Reproducem un fragment:

"În clasa treia, unde desenam natură vie, elevi eram mai puţini ca-n cele două clase şi fiecare din noi credea că va deveni, ori cel puţin visa să ajungă, pictor adevărat. Intrând în sala de desen directorul nostru şi învăţătorul se posta la spatele unui elev, apoi trecea la altul şi tăcut urmărea cum lucrează. Aşa trecea prin toată clasa şi ieşea afară. El permitea fiecărui elev să se dezvolte independent, niciodată nu intervenea în procesul de lucru. Doar din când în când analiza lucrarea finală. Eu des mă gândesc la primul meu învăţător cu un sentiment de profundă admiraţie".

N. Patlajan trebuie să-şi ocupe locul meritat în istoriile noastre de artă, dar până atunci e nevoie să-i citim destinul până la capăt, adică să mergem pe urmele lui şi să ne convingem că a fost un creator de talie europeană.

---

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Chișinău, 2004. 232-235 p.