Victor Adiasevici

Ultimul enciclopedist basarabean…

Iurie Colesnic

Geniul se află în toate naţiunile

Si în tot pământul;

Are trebuinţă numai de slobozenie, ocrotire

şi prilejuri ca să se arate.

Mihail Kogălniceanu

Este extrem de dificil să scrii despre o figură polivalentă. Cu atât mai dificil este să scrii despre o personalitate basarabeană la care, pe lângă opera propriu-zisă, se adaugă dramatismul destinului nostru. Despre Victor Adiasevici, cred, se poate scrie doar în formula enciclopedică, atât de firească şi apropiată lui… Când, la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a R.M., am văzut cele câteva fascicule din Dicţionarul Basarabiei, bine întocmit, cu multe imagini, scris concis, într-un veritabil limbaj enciclopedic, mi-am zis: autorul este fie un emigrant, fie unul dintre acei oameni în vârstă care colecţionează diverse informaţii „fir cu fir” ca, la adânci bătrâneţi, să le prefacă într-o carte utilă noii generaţii. Nu bănuiam că autorul dicţionarului era un tânăr de 35 de ani, că era şi istoric, şi geograf, şi umorist, şi pictor, şi publicist, şi un pasionat colecţionar. Sursele la care am apelat nu mi-au oferit informaţie suficientă. Am căutat prin presa vremii, prin arhive şi, în cele din urmă, s-a conturat un portret. N-a fost uşor să lucrez cu acest material. Destinul lui Victor Adiasevici a fost unul tragic. Enciclopedist şi rafinat om de cultură, în loc să aibă parte de biblioteci şi redacţii de editură, a stat în puşcării. Intelectul lui, format pentru a crea, a fost pus în situaţia de a se adapta unui sistem barbar şi a se lupta – la limita puterilor – pentru supravieţuire. Cum să se formeze şi la noi acel stat de intelectuali de elită, dacă schimbarea frecventă a regimurilor nu lasă nici o şansă acestor firave, capricioase şi extrem de rare exemplare?

În septembrie 1940, Victor Adiasevici este arestat şi interogat la închisoarea din Chişinău.

Dosarul deschis în timpul anchetei penale, cu anumite momente de conjunctură şi, desigur, cu unele aproximări impuse de circumstanţe, ne pot servi drept un bun punct de pornire în descifrarea destinului tragic al unui eminent basarabean:

„Adiasevici Victor Mihailovici
Dosarul nr.1633 (volumul I).
Nr.5448 (volumul II).
Intentat la 24 septembrie, anul 1940.

***
Decizie
(de intentare a anchetei penale)
Or.Chişinău,
18 octombrie, anul 1940.
…infracţiune conform art. 54, p.13 CP. al U.R.S.S.

***
Decizie
(de alegere a măsurii represive)
or.Chişinău,
7 septembrie 1940
…Să fie arestat.
25 septembrie 1940.
***
Decizie
(de arestare)
7 septembrie 1940
Anchetator Grigorenko
…Am stabilit: Adiasevici a fost angajat la redacţia ziarului albgardist Molva, pe paginile căruia publica caricaturile sale antisovietice despre U.R.S.S.; a fost redactor al revistei alb-gardiste Şcelciok, pe paginile acesteia publica calomniile antisovietice sub formă de caricatură; în calitate de fost ofiţer albgardist, avea legături cu comitetul albgardiştilor din Chişinău.
Locuieşte pe str. Pavlovskaia, colţ cu Salovskaia nr.1.

***
„ 17 septembrie 1940

Anchetator Grigorenko
Mandat nr.32
De arestare şi percheziţionare a cetăţeanului Adiasevici Victor Mihailovici.”
Capitolul unu al acestui microroman biografic trist:

„Chestionarul arestatului
1. Adiasevici
2. Victor Mihailovici
3. S-a născut în 1898, staţia Rogojenii Vechi, jud. Soroca, s. Rogojeni
4. Or. Chişinău, str. Salovskaia nr.l
5. Profesor de desen
6. a) Şcoala primară din s. Pervomaisk (Principesa Elena), Sovietul sătesc din Kariovsk(?), comuna Lăpuşna, judeţul Chişinău
b) Profesor
c) Narkompros al R.S.S.M.
7. Fără partid
8. Rus
9. U.R.S.S.
10. Studii medii, şcoala de pictură şi şcoala din Comrat – 9 ani
11. Din funcţionari
12. Tata a fost funcţionar la Calea Ferată, mama – casnică
13. a) Profesor de desen la gimnaziul din Akkerman
b) Învăţător
14. a)Pe lângă tata
b)A învăţat
15. Nu
16. Nu
17. Exclus din evidenţă
18. Nu
19. Nu
20. Nu
21. Tată — nu are; mamă — nu are; soţia — Adiasevici Eudochia Petrovna, născută în anul 1905, învăţătoare în s. Pervomaisk; fiica — înfiată, Ghormandir… — Adiasevici Olga, 3 ani; fraţi (surori) – nu are
Semne distinctive: înălţimea — medie, mâna dreaptă şi piciorul drept – paralizate în urma tuberculozei. Arestat de V.O. N.K.V.D. din Lăpuşna la 24/IX.1940.

***
Certificat

Averea n-a fost sechestrată şi locuinţa n-a fost sigilată.

***
Proces-verbal
al percheziţiei

24 septembrie 1940
s. Pervomaisk (Principesa Elena),
comuna Lăpuşna
Percheziţia a fost efectuată de la ora 20.30 până la ora 2.00.
Au fost sustrase: documente personale şi alte documente, corespondenţa personală, fotografiile, ziarele de arhivă, desenele proprii, harta Basarabiei şi a judeţului Chişinău, colecţia de timbre şi bani, tocul de pistol, diferite cărţi şi reviste, (indescifrabil)…

***
Decizie

18 ianuarie 1940
Anchetator Terebilo
Am decis:
Fotografiile, desenele, colecţiile de timbre şi bani vechi, cărţile şi revistele să fie înapoiate familiei arestatului Adiasevici. Obiectele personale să fie anexate la dosar.

***
Decizie
de prezentare a acuzării

25 septembrie 1940
Anchetator Grigorenko
… Este demascat suficient în legătură cu desfăşurarea pe parcursul mai multor ani a unei lupte active împotriva Uniunii Sovietice şi a mişcării revoluţionare din Basarabia; în acest scop, a colaborat la presa albgardistă Molva, Şcelciok a fost în relaţii organizaţionale cu Asociaţia foştilor ofiţeri cavalerişti — monarhistă, antirevoluţionară.”

Dacă am lua drept punct de pornire formula clasică de studiere şi prezentare a unui autor, adică periodizarea biografică, punând accentul pe criteriul cronologic, atunci, fără dificultăţi, putem apela chiar la datele cele mai „de suprafaţă”. Astfel, prima perioadă este cea interbelică — 1918-1940. Momentul arestării coincide cu cel al schimbării statutului social. A doua perioadă începe cu momentul intrării în puşcărie şi se încheie cu ziua părăsirii locurilor de exil. Şi cea de a treia perioadă este la fel de puţin conturată în planul creaţiei, din motiv că omul, chiar ieşit din închisoare, se afla sub supravegherea organelor represive şi nu putea spera să aibă acces la publicaţii, la editarea de carte, la publicitate. În fond, rămânea în umbra aceluiaşi anonimat impus. Pentru un spirit creator şi dornic de afirmare, această povară a anonimatului impus era poate cea mai insuportabilă.

Dar periodizarea expusă mai sus are nevoie de consistenţa unor documente pentru a deveni un argument credibil. Dosarul lui Victor Adiasevici este o sursă serioasă în acest sens:

„Proces-verbal al interogării

Interogarea a început la ora 22.00
25 septembrie 1940
Anchetator Grigorenko
Î.: Povestiţi detaliat cu ce v-aţi ocupat până în 1917.
R.: Până în 1917, am fost întreţinut de tatăl meu, care lucra ca funcţionar la Calea Ferată, şi am învăţat.
Î.: V-aţi satisfăcut serviciul militar, unde şi în ce grad?
R.: Nu mi-am satisfăcut serviciul militar deoarece am fost exclus din evidenţă pe motiv de boală.
Î.: Unde aţi învăţat?
R.: În anul 1908, am intrat la şcoala de comerţ din Chişinău, unde am studiat până în 1916, când m-am transferat la şcoala de comerţ din Uman, absolvind-o în 1917; după aceasta, am locuit la tata la staţia Gubnak şi veneam adesea la Chişinău, unde locuia mama mea.

Concomitent, în anul 1912, eu am intrat la cursurile serale de artă plastică din Chişinău, pe care le-am absolvit în 1914. Mai mult nu am învăţat nicăieri. După terminarea studiilor, până în anul 1919, am locuit împreună cu tata, chiar până în momentul morţii. După aceasta, rămas pe teritoriul ocupat de bolşevici, nu am putut să mă întorc legal la Chişinău la mama mea. De aceea am hotărât să fug ilegal în România, lucru pe care l-am şi făcut. În anul 1920, cu ajutorul contrabandiştilor, am trecut hotarul de stat al U.R.S.S. în România şi am sosit la Chişinău, unde am locuit până la sosirea trupelor sovietice şi am efectuat diferite munci, inclusiv cea de bază – profesor de desen în gimnaziul de vinificaţie.

Î.: Din ce partide sau organizaţii aţi făcut parte?
R.: N-am făcut parte din nici un partid sau organizaţie — nici până în 1917, nici după aceea.
Î.: Sunteţi acuzat că, pe parcursul mai multor ani, aţi desfăşurat o luptă activă împotriva U.R.S.S. şi a mişcării revoluţionare din Basarabia, în acest scop aţi colaborat la presa albgardistă — Molva, Şcelciok—şi aţi fost în relaţii organizaţionale cu Asociaţia foştilor ofiţeri ai cavaleriei monarhistă şi antirevoluţionară.
R.: Da, am luat parte activă la editarea presei albgardiste, a ziarului Molva şi a revistei Şcelciok (am fost redactorul ultimei) — pe paginile lor se desenau diferite calomnii antisovietice…
În ceea ce priveşte Asociaţia cavaleriei, eu nu am avut nici o legătură cu aceasta şi nu am fost membru al ei.

***
Proces-verbal al interogării

7 octombrie 1940
Interogarea a început la ora 22.30

Î.: În depoziţiile anterioare aţi comunicat că aţi luat parte activă la editarea presei albgardiste, a ziarului Molva şi a revistei Şcelciok. În afară de acestea, la ce ziare aţi mai colaborat?
R.: Înafară de ziarele indicate, am mai colaborat la ziarul Utro, editat de Bialkovski,care a precedat ziarul Molva, şi la ziarul Raza, editat de Uniunea Clerului.
Î.: Care a fost aportul d-voastră la editarea acestor ziare?
R.: Pentru ziarele Utm şi Molva desenam caricaturi şi clişee, la ziarul Raza trimiteam articole, la revista Şcelciok eram redactor şi luam parte activă la elaborarea lui.
Î.: Utro şi Molva – ale cui erau aceste ziare şi ce persoane politice reuneau?
R.: Ziarele Utm şi Molva erau editate de Bialkovski, el fiind şi redactorul lor. Cine-i finanţa nu ştiu; în ceea ce priveşte aspectul politic, aceste ziare erau de tip albgardist, pe prima pagină, ele publicau permanent diverse calomnii la adresa Uniunii Sovietice…
Î.: Ce fel de caricaturi desenaţi d-voastră în aceste ziare, ce caracter aveau, spuneţi şi ce fel de clişee făceaţi pentru ele?
R.: În ziarele sus-numite, plasam diverse caricaturi, în exclusivitate…
Î.: Caricaturi cu caracter politic aţi desenat?
R.: Caricaturi cu caracter politic n-am desenat…
Î.: Cine colabora la ziarele Utro şi Molva?
R.: În afară de mine, în calitate de caricaturist, şi de redactorul ziarului, Bialkovski (la moment, fugit în România), mai colaborau următoarele persoane:

1. Sokolovski, medic otolaringolog, scria întotdeauna articolele de fond în ziare, unde se află acum — nu ştiu;
2. Nedzelski traducea articole din diferite ziare, în special din cele franceze; în afară de aceasta, se pare că era şi secretar de redacţie, deoarece, în redacţie, îl vedeam permanent la masă corectând articolele;
3. Iakubovici – a decedat;
4. Mâţu – e bolnav;
5. Malişevski – pictor, desena caricaturi pentru ziarul Utro după ce eu mi-am prezentat demisia din funcţia respectivă;
6. Remmer – pictor, desena caricaturi.
Alte persoane nu-mi amintesc.

Î.: În ce an a fost fundată revista Şcelciok şi cine este organizatorul ei?
R.: Revista Şcelciok a apărut din anul 1928 până în anul 1930. Organizatorii sunt: eu, Adiasevici, Remmer, pictorul, şi Bonzaus Ivan.
Banii pentru editarea acestei reviste i-a oferit Bonzaus Ivan, eu eram atunci redactorul revistei, Remmer- simplu jurnalist-caricaturist. În afară de aceasta, un rol secundar îl avea Dumitrescu, care era directorul revistei, dar el nu scria nimic deoarece nu cunoştea limba rusă.”

Un capitol aparte din viaţa lui Adiasevici este pasiunea pentru desen şi pictură. Probabil din cauza infirmităţii, şi-a concentrat atenţia asupra creionului şi a foii. A schiţat momentele care l-au interesat. În colaborare cu Gheorghe Bezviconi, a realizat pentru revista Din trecutul nostru schiţe ale unor edificii istorice.

Acele schiţe au şi astăzi valoare de material inedit, căci practic ele sunt unicele mărturii pentru istoria Chişinăului. Caricaturile apărute pe paginile ziarelor vorbesc despre un spirit mucalit, care nu se sfia să „răsplămădească” unele „feţe” cunoscute — bineînţeles, cu ajutorul liniei magice care conturează nu numai chipul, dar şi caracterul persoanei. Caricaturile lui erau bine primite, aşteptate şi stârneau zâmbetul şi buna dispoziţie. Dar, dincolo de umor şi satiră, avea şi proiecte ce-l integrau perfect în rândurile plasticienilor „serioşi”.

„De câţiva ani de acum, după iniţiativa unui grup de amatori de artă şi a unor pictori din Chisinău, în sera Grădinii Publice, sunt organizate expoziţii de pictură, frecventate de un public foarte numeros, relatează Olga Plămădeală într-o cronică plastică inserată în revista Viaţa Basarabiei, nr.4-5 din 1938. Expoziţia a VI-a din seră s-a deschis la 1 iunie 1938.
Expozanţi: V. Adiasevici, Preot M. Berezovschi, V. Blinov, I. Bulat, N. Gumalic, H. Marneanschi, E. Mnaţacanian, A. Chirilov, I. Moiseev, M. Fratiţa, P. Piscariov, A. Piscariov, G. Remmer, P. Ţurcanu.
Membrii acestei grupări au luat iniţiativa de a sărbători pe profesorul secundar Vasile Afanasievici Blinov, pictor, care a fost profesor la numeroase generaţii de elevi basarabeni, un om de mare distincţie sufletească şi profesor eminent.”

Cu regret albumele cu schiţe nu s-au păstrat, iar numele lui nu se prea întâlneşte în cataloagele de muzeu. De aceea, este imposibil să ne pronunţăm referitor la calităţile şi virtuţile lui de artist plastic. Tema rămâne deschisă pentru istoricii de artă — doar ei sunt în drept să dea aprecierile de rigoare.

„Proces-verbal al interogării

18 octombrie 1940
Î.: La ce ziare şi reviste aţi colaborat şi cât timp?
R.: În anul 1928, trei luni, am colaborat la ziarul Utro, nu ţin minte în ce an clişeele mele au fost plasate în ziarul Molva, în perioada anilor 1930-1931 —am colaborat la ziarul Raza, în care am publicat până la 15 articole cu conţinut istoric. În anul 1928, am înfiinţat revista Şcelciok pentru care desenam caricaturi şi clişee…
Î: În Enciclopedia Basarabiei, editată de d-voastră, au fost popularizate personalităţi reacţionare ce au o atitudine ostilă faţă de muncitori.Cu ce scop aţi făcut aceasta?
R.: Dacă n-aş fi inclus în Enciclopedie anumite personalităţi reacţionare din Basarabia, autorităţile române m-ar fi putut învinui de atitudine duşmănoasă faţă de ele.
…Am votat pentru ţărănişti…

***
Proces-verbal al interogării
15 noiembrie 1940
Î.: Spuneţi, membru al căror organizaţii ale jurnaliştilor aţi fost?
R.: Am fost membru al Societăţii Tinerilor Scriitori. Preşedinte al societăţii era Tudor, numele şi prenumele nu le ţin minte, fost învăţător, pensionar. Societatea edita revista Poetul —jumătate în română, jumătate în rusă…
Eu am conceput coperta revistei Poetul, iar în unul din numerele următoare a fost inclus clişeul … desenul meu…
Î.: Aţi fost membru şi al altor organizaţii ale jurnaliştilor?
R.: Da, am fost. În anul 1935, m-am înscris în Societatea Jurnaliştilor din Basarabia. Societatea era condusă de membrii Partidului Ţărăniştilor. Ziarul editat de Societate, Viaţa Basarabiei apărea în limba română.
Î.: Aţi fost încorporat în armata albgardiştilor?
R.: Nu, n-am fost, dar în Chişinău mulţi credeau că mi-am satisfăcut serviciul în armată. Motivul era acesta: după ce, în 1916, fratele meu Alexandru a fost omorât pe front, la mine au rămas lucrurile lui personale, inclusiv uniforma militară, pe care eu o îmbrăcam. În afară de aceasta, eu mergeam în cârje şi, dacă mă întrebau cine sunt, răspundeam că am fost rănit pe front, iar când, în timpul discuţiilor, eram numit, „colonel”, nu-i contraziceam. Comportarea mea o explic prin dorinţa de a ascunde adevărata cauză a şchiopătării -piciorul mi-i bolnav din copilărie.”

Adiasevici — scriitor. O formulă mai neobişnuită, mai ales pentru un pictor şi un autor de manuale. Dar trebuie să-i recunoaştem şi această calitate — de la catrenul umoristic la schiţa concisă amintind de corifeii genului: Arkadi Avercenko sau Ion Luca Caragiale. Deschideţi colecţiile de ziare şi veţi vedea o muncă rămasă neapreciată de urmaşi. Contemporanii n-au avut răgaz suficient pentru a se pronunţa la acest capitol.

„Proces-verbal de încheiere
a anchetei penale

18 noiembrie 1940
Aprobat
27.X1.1940
Mordoveţ

Concluzie de acuzare

19 noiembrie 1940
Acţiunea de anchetă penală nr. 1633
(capete de acuzare) a lui Adiasevici Victor Mihailovici
conform art.54-13 al CP. al R.S.S.U.
În septembrie 1940, de către N.K.V.D. al R.S.S.M. a fost arestat fostul jurnalist al presei albgardiste Adiasevici Victor Mihailovici.
Ancheta a stabilit că, în anul 1920, cu ajutorul contrabandiştilor, Adiasevici a trecut ilegal hotarul U.R.S.S. în România…
…acţiunea de cercetare penală nr.1633 să fie trimisă spre examinare Consiliului Special de pe lângă N.K.V.D. al U.R.S.S.

***
Acuzatul este deţinut în închisoarea din or. Chişinău de la 24 septembrie 1940.

***
Extras din procesul-verbal nr.10
al C.S. de pe lângă N.K.V.D. al U.R.S.S.
18 ianuarie 1941
Adiasevici V.M., ca element social periculos, să fie deţinut în lagărul de corecţie prin muncă pe termen de 8 ani, calculând termenul de pe 24 septembrie 1940.”

Victor Adiasevici este unul dintre acei basarabeni care au cunoscut GULAGUL în două timpuri diferite, în două ipostaze. Până la război şi după război. „Duşmanii poporului”, în vara lui 1940, erau trataţi şi condamnaţi pentru anumite păcate imaginare, cei din 1949 — aveau alte păcate imaginare.

A doua parte a anchetei e mai puţin incitantă. Acuzatul e obosit de anii petrecuţi în puşcărie. Nuanţele biografice s-au epuizat. Răspunsurile sunt formale. Întrebările — de rutină. Şi acuzatul şi anchetatorul ştiu un singur lucru, chiar de la bun început: oricât s-ar vorbi, orice s-ar scrie, V. Adiasevci va fi condamnat. Acuzatul nu mai caută formulări care i-ar permite să se eschiveze de la anumite situaţii delicate. Această parte a dosarului aminteşte de un desen din manualele de biologie — şarpele boa şi broasca. Orice ar face broscuţa, rezultatul va fi acelaşi—şarpele va înghiţi prada.

„Dosarul nr. 5448
Adiasevici Victor Mihailovici

***
Decizie
de acceptare a cauzei spre cercetare
2 aprilie 1949
Anchetator Safronov.
Am stabilit:
Adiasevici Victor Mihailovici a fost arestat de M.G.B. al R.S.S.M. la 31 martie 1949 pentru infracţiunea comisă de el conform art. 54-13 al C.P.al R.S.S.U.

***
Decizie
(de arestare)
Aprobat:
26.03.1949
General-maior Mordoveţ
Se repetă învinuirea din 1940.
Locuia în raionul Romanovka(?), R.S.S.M.

***
Decizie
de alegere a măsurii represive
26.03.1949
Deţinere sub arest.
Arestarea a fost anunţată la 31 martie 1949.

Mandat de arestare nr.826

30 martie 1949
Anchetatorului Diomin
A-l aresta pe Adiasevici V.M.

Chestionarul arestatului
Adiasevici V.M.
Profesia: arheolog, învăţător.
Locuieşte: s.Romanovca, inginer-hotarnic. A fostjudecat în Chişinău în 1940, condamnat de „troika” la 8 ani.
Soţia: Adiasevici Eudochia Petrovna, născută în 1906, or. Chişinău, dată dispărută.
Fiica: Adiasevici Olga Victorovna, a. 1936, or. Chişinău, elevă în clasa a V-a.
Portret verbal:
înălţime medie, umeri lăsaţi, gât lung, ochi suri, păr negru şi sur, frunte dreaptă, sprâncene drepte, nas subţire, linia nasului proeminentă, gură mică, buze subţiri, bărbie dreaptă, urechi mici, proeminente în partea de sus.

***
Proces-verbal al interogării

31 martie 1949
Interogarea a început la ora 12.00,
s-a încheiat la 13.00.
Î.: După eliberarea din lagărul de corecţie prin muncă, unde aţi locuit?
R.: În anul 1943, am fost eliberat din lagărul de corecţie prin muncă şi am lucrat apoi în satul Galianî, R.S.S.A. Udmurtă.

În 1945, în luna iunie, la chemarea Ministerului Învăţământului, am plecat în Moldova.
La Chişinău, am lucrat la şcoala nr.8 ca învăţător de limbă moldovenească. De la sfârşitul anului 1945, am lucrat la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în calitate de colaborator inferior, secţia de istorie şi arheologie. În 1947, m-am reîntors la şcoala nr.8, pe post de învăţător.
În luna decembrie, la cererea Organelor de Interne, am părăsit Chişinăul şi am plecat la Romanovca, unde am lucrat ca inginer-hotarnic în secţia agricolă.”

Cine-şi poate imagina drama unui suflet care, fiind conştient că organele de resort îl vor găsi şi în gaură de şarpe, insistă în naiva lui încercare de a se face nevăzut, neauzit, neştiut? Dar cum rămâne cu spiritul lui de enciclopedist? Din ce se alimentează el? Cărţile, marile biblioteci şi arhive sunt departe. Accesul la ele este imposibil, căci foştii deţinuţi nu au dreptul la informaţii. Atunci, ce-i rămâne omului? O dramă mai cruntă, o teroare mai mare e greu sa imaginezi pentru un intelectual. De fiecare dată, ne punem fireasca întrebare: de ce nu avem cărţi, dicţionare şi enciclopedii deosebite? Răspunsul este univoc: fiindcă nici ţarismul, nici sovieticii n-au permis formarea unei elite naţionale. Marile cărţi le scriu marii intelectuali, iar formarea lor depinde integral de elita intelectuală a naţiunii.

***
„Proces-verbal al interogării

2 aprilie 1949
Prefer să prezint depoziţii în limba rusă, deoarece sunt rus şi cunosc limba.
1908-1917 – am învăţat la liceul comercial din Chişinău;
1917 – am lucrat la Akkerman, în comisia financiară, în calitate de contabil;
1917-1921 – am locuit la Chişinău;
1920-1923 – am învăţat la Universitatea din Iaşi, pe care am absolvit-o;
1923-1940 – am locuit la Chişinău şi am lucrat la şcoala de viticultură ca profesor de desen liniar şi construcţii;
1940 (iunie-august) – am locuit la Chişinău, iar în august am fost trimis în Pervomaisk ca învăţător;
1941 – arestat de N.K.V.D. pentru participare la editarea ziarului Molva şi a revistei Şcelciok,
1941 (septembrie) -1943 (septembrie) – am fost închis în lagărul din Kargopolsk, reg. Arhanghelsk.
Cauza eliberării mele este necunoscută. Am fost trimis să locuiesc în Ijevsk, raionul Zavialovsk, R.S.S.A. Udmurtă. Negăsind de lucru la Ijevsk, am plecat la Zavialovsk, unde am găsit de lucru. De acolo, am fost transferat la şcoala din Galianî, fiindcă la Zavialovsk nu era şcoală de 9 ani. Acolo, am lucrat până în 1945, luna iunie, când m-am întors în Moldova.
În ianuarie 1945, ministrul Andruş mi-a expediat chemarea.
La începutul lunii iunie 1945, am pornit spre Chişinău.
În scrisorile mele către ministru, n-am indicat că am fost judecat, dar am făcut-o fiindcă eram deja eliberat.
La Chişinău, am locuit din iunie 1945 până în august 1948, când am plecat la Romanovca, şi am trăit acolo până în momentul arestării.
Dintre toate rudele mele, în viaţă este numai fiica mea adoptivă de 12 ani, Olga, care locuieşte pe str. Leova nr.13 şi învaţă în clasa a V-a la şcoala nr.8.

***

Decizie de prezentare a acuzării

4 aprilie 1949,
or. Chişinău

… Se repetă materialul din 1940 cu adaosul: În 1935-1938, a fost membru al organizaţiei reacţionare Jurnaliştii Basarabiei şi al Sindicatelor Jurnaliştilor Creştini, fasciste, întreţinea legături cu agenţii cercetaşi români — colonelul armatei albgardiştilor Zaikin, Trofimov şi Kociubei.

***
Proces-verbal al interogării
4 aprilie 1949
A început— 16.00;
s-a încheiat— 17.10.
…Frontiera U.R.S.S. — România n-am trecut-o ilegal. La Chişinău, era un reprezentant al Radei Ucrainene care elibera permise pentru a trece în Ucraina. De la el, am obţinut permis şi am trecut frontiera pentru a ajunge la Gubnic, unde murea, în 1919, tata. L-am prins cu zile, a murit peste o zi după sosirea mea. Cu acelaşi permis, am revenit la Chişinău.

***
În aceeaşi zi, de la ora 22.15 până la 00.10, a avut loc încă un interogatoriu. Nimic nou.

***
Proces-verbal al interogării

3 aprilie 1949
Început la ora 12.15;
Încheiat la ora 15.00.
Fratele meu Alexandru era cu un an mai mare ca mine, locuia la Chişinău, învăţa la Liceul de Băieţi nr.l, pe care nu l-a absolvit deoarece, în 1915, a fost înrolat în armată şi chiar în primele luni a fost omorât. Avea grad de sublocotenent.

***

Proces-verbal de încheiere a anchetei
penale
9 aprilie 1949

***
Certificat medical
Scurtarea piciorului drept cu 6-8 cm, imobilitatea articulaţiei coxo-femurale, ca urmare a tuberculozei oaselor. Paralizia nervului radial al mâinii drepte.
Apt de muncă uşoară.

***
Concluzie de acuzare

1949, 9 aprilie
Se repetă cea din anul 1940.
Să fie trimis spre cercetare Consiliului Special de pe lângă M.G.B. al U.R.S.S.
(Pe verso — rezoluţia: 4.V.1949, să fie inclus.)

***
Extras din procesul-verbal nr. 28
18 mai 1949
Adiasevici Victor Mihailovici, pentru activitate intensă antisovietică, să fie deportat.

***
Dispoziţie

De deportare a acuzatului în or. Krasnoiarsk.”
Poate că nu se observă, dar anumite schimbări există. S-au schimbat anchetatorii. S-au modificat uşor formulările întrebărilor. Dar, ceea ce este mai important: ultimele semnături în dosare aparţin lui Mordoveţ, făcute în stil clasic stalinist, cu creion roşu. Şi dacă în 1940 el avea gradul de locotenent major al N.K.V.D. – ului, apoi în 1949 – era deja general – maior.

De acum încolo, în dicţionare biografice şi în alte ediţii similare, voi include următorul articol:

„ADIASEVICI, VICTOR (1898, Rogojeni, jud. Soroca ori Orhei? - 1966, Băcioi, Chişinău), enciclopedist, pictor, pedagog, istoric.
S-a născut în familia unui impiegat.
A făcut studii la liceul din Comrat timp de nouă ani, după care a urmat cursurile Şcolii de Artă din Chişinău. Studii superioare la Facultatea de Istorie a Universităţii din laşi.
A fost profesor de desen la liceul din Akkerman, profesor de desen liniar la Şcoala de Viticultură din Chişinău şi la Seminarul Teologic din Chişinău.
În 1940, a fost numit director de şcoală în satul Principesa Elena din judeţul Lăpuşna care, după ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice, a fost rebotezat în Pervomaiskoie. Angajarea în câmpul muncii, chiar şi într-o funcţie de conducere, nu l-a salvat de arestare şi condamnare la opt ani de închisoare.
Pentru prima oară, a fost arestat la 7 septembrie 1940.
S-a aflat în detenţie în 1945, după care, fiind eliberat, este angajat temporar la filiala Academiei de Ştiinţe a R.S.S.M., dar, în scurtă vreme, este concediat ca „element suspect”.
La 24 mai 1949, este arestat din nou şi face puşcărie până în 1956, când se stabileşte la Băcioi, activând la şcoală ca bibliotecar.
A fost posesorul unei biblioteci unice, care avea două filiale: una la Tighina şi alta la Cetatea Albă. La sfârşitul anilor '30, a vândut biblioteca sa Academiei Române.
A redactat o revistă în limba rusă -Jivopisnoe obozrenie, despre care nu cunoaştem prea multe lucruri.
A redactat Bessarabskii enţiklopediceskii slovar' din care a tipărit în 1933 zece fascicule — restul nu au mai apărut din cauza greutăţilor materiale.
Ca artist plastic, a făcut parte din grupul lui Iurie Bulat, care se remarca prin orientarea spre arta de avangardă. Şi-a expus lucrările împreună cu membrii acestui grup. Din creaţia lui artistică au supravieţuit doar câteva lucrări.
Intelectual de marcă, a ştiut să se impună în Basarabia de odinioară prin cultura sa rafinată, printr-un gust artistic elevat.
Bibliografic, opera lui scrisă se prezintă astfel:
Apocalipsul cu tâlcuirea fericitului Andrei Chesarianul (Stilizat şi corectat de Constantin N.Tomescu). //Revista Societăţii Istorico-Arheologice Bisericeşti. - 1928.-vol.18.-P.245-254.
Arta grecească: o schiţă istorică despre dezvoltarea artei greceşti (redactată de M. Gruzin, licenţiat în drept). — Chişinău, 1927.-67 p.
Lecţii din istoria artelor: Mitologia greacă şi romană, Vol.II.-Chişinău.-f.a.-196 p.(manuscris litografiat)".

Mai multe materiale despre V. Adiasevici pot fi consultate la Muzeul Literaturii Române din Chişinău, fond „Alexandru Kidel”.

Bibliotecara Maria Işaev a prezentat în 1997 o comunicare la aceeaşi temă în cadrul şedinţei Panteonului basarabean la Casa Cărţii Mitropolit Petru Movilă.

Pentru a înţelege cum s-a format această personalitate, trebuie să pornim de la un detaliu: era infirm şi toate preocupările lui s-au concentrat în jurul activităţilor intelectuale. De aici munca asiduă la cercetarea informaţiilor şi acumularea lor pentru Dicţionarul enciclopedic al Basarabiei precum şi pasiunea pentru colecţionarea cărţilor şi formarea unei biblioteci unice. Bineînţeles că tot de aici vine şi pasiunea pentru desen.

Dar, un alt domeniu – caricatura – ni-l prezintă ca pe un om deschis pentru glumă, pentru umor, deci, înzestrat cu întreg registrul calităţilor omeneşti.

Întors din deportare şi având indicate localităţile în care nu i se permitea să trăiască, Victor Adiasevici s-a stabilit la Băcioi, în preajma Chişinăului. S-a angajat ca bibliotecar la şcoala din localitate şi acolo a şi murit. S-a stins din viaţă ca un om chinuit, neînţeles şi chiar ironizat pentru erudiţia lui care, în atmosfera anilor ’60, diluată intelectual, nu era — pentru ceilalţi — decât o neînţeleasă ciudăţenie. Dar, ciudăţenie nu era — un om din altă epocă a nimerit, prin voia destinului, într-un alt loc, într-un alt timp istoric…

---

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Chișinău, 2002. 210-223 p.