Sănătatea, ştiinţa, prietenia cu oamenii de treabă, obîrşia dintr-o familie nobilă şi independenţa sînt o mare putere a oamenilor, chiar şi fără avere.
Carngadharapaddhati, Niti

Sfîrşitul toamnei anului 1990 m-a adus la mănăstirea Cernica din preajma Bucureştilor. Un călugăr bătrîn, uscat şi alb, căra o căldare de mere culese din livada din apropiere. S-a dovedit că e un basarabean care de mai bine de cincizeci de ani părăsise baştina şi prea puţine ştia despre ceea ce se face acum la noi, în Basarabia. L-am întrebat despre cimitirul mănăstirii, despre pămîntenii mei şi ai dumnealui înmormîntaţi la Cernica. Fără prea multă siguranţă mi-a confirmat că da, pot întîlni aici mormintele unor foşti membri ai Sfatului Ţării.
Ploua rece şi mărunt, ploua aşa de parcă apa nu mai avea de gînd să-şi contenească căderea din cer, iar noi rătăceam printre crucile albe şi negre şi fiecare nume nou descoperit avea pentru mine semnificaţia unei fulgerări… La cimitirul mănăstirii Cernica printre mormintele pătimiţilor basarabeni am aflat şi mormîntul modest al lui Theodor Inculeţ.
Dacă numele fratelui mai mare Ion Inculeţ mai era pomenit cîteodată chiar şi în vremurile de tristă amintire, fie şi în contexte dintre cele mai nefavorabile, numele lui Theodor Inculeţ a fost dat uitării cu desăvîrşire.
E suficient să facem o simplă investigare ca să ne convingem cu lux de amănunte că acest Theodor Inculeţ a fost o personalitate ieşită din comun, pur şi simplu soarta l-a jucat mai mult în mîini şi poate adesea a modelat pentru destinu-i prea multe şi prea grele încercări.
Din documentele de arhivă, ce ţin de activitatea şcolii duhovniceşti din Chişinău aflăm că Fiodor Inculeţ s-a născut la 1 februarie 1888, în satul Căinari, judeţul Tighina. A fost admis la învăţătură în şcoala sus-numită în 1898, avîndu-1 coleg pe Alexie Mateevici. Theodor învăţa foarte bine, avea rezultate excelente aproape la toate obiectele. Şi-a continuat studiile la Seminarul teologic din Chişinău, arătînd nu numai dorinţa de a învăţa, dar şi capacităţi.
Constantin Inculeţ, tatăl lui Theodor, a hotărît să schimbe satul pe oraş cu gînd ca băieţii lui, Ion şi Theodor, să se simtă mai acasă chiar şi în oraş. De menţionat că acest Constantin Inculeţ, un autodidact, era o fire energică, dornic să-şi împărtăşească părerile, cugetările, de aceea se încadrează, alături de feciorii săi, în activitatea de editare a ziarului Basarabia. Probabil că aceste trăsături ale părintelui le-au şi moştenit fiii.
Suspendarea ziarului Basarabia, închiderea seminarului pentru un an de zile l-au determinat pe Theodor Inculeţ să nu mai ducă la bun sfîrşit cursul şase, ci să plece la Petersburg, unde pe atunci îşi făcea studiile fratele mai mare. A susţinut examenele de admitere la facultatea de drept a universităţii, facultate pe care a absolvit-o în 1912. Paralel cu studiile la universitate a frecventat şi cursurile Institutului imperial arheologic din Sanct-Petersburg, pe care de asemenea le-a absolvit cu succes, obţinînd titlul de membru titular al acestui aşezămînt de învăţămînt.
În 1913 este chemat să-şi facă serviciul militar, în 1914 pomenindu-se aruncat, prin voia destinului, în fierberea primului război mondial. Pentru ca mai apoi basarabeanul Th. Inculeţ să ajungă a suporta toate mizeriile şi lipsurile unui prizonierat.
Faptul că Theodor Inculeţ n-a participat la evenimentele ce-au avut loc în capitala Basarabiei se explică prin absenţa domniei sale pe aceste meleaguri, dar, cum numai s-a întors acasă, se încadrează în acţiunile de transformare a ţinutului. În primul rînd, colaboratorul Basarabiei şi Luminătorului dovedeşte că este un ziarist harnic. Paginile revistelor Moldova de la Nistru, Poetul, Pagini basarabene, Curentul dreptăţii, Dreptatea, Părerea noastră ş. a. îi găzduiesc cu plăcere materialele. Iar ziariştii din Chişinău îl aleg vicepreşedinte al societăţii lor.
Pentru cititorii revistei Viaţa Basarabiei Theodor Inculeţ scrie nişte amintiri frumoase sub titlul Cu prilejul împlinirii unui pătrar de veac de la moartea lui Tolstoi.
„În anul 1908, exact pe timpul cînd se sărbătorea octogenarul Lev Tolstoi, editorul acelei cărţi, intelectualul basarabean V. V. Ianovschi, proprietarul moşiei Vadul lui Vodă din jud. Lăpuşna, se afla încarcelat în puşcăria de la Chişinău, ispăşindu-şi pedeapsa la care fusese condamnat pentru că semnase manifestul de la Vîborg.
Şi pentru că poate nu toţi cititorii au auzit despre manifestul de la Vîborg, ne permitem o mică incursiune istorică. Pe atunci ţarul dizolvase parlamentul rus (Duma), decretînd o nouă constituţie cu totul reacţionară. Foştii deputaţi ai Dumei, în semn de protest s-au adunat pe teritoriul Finlandei, în oraşul Vîborg, şi de acolo au lansat către ţară un manifest, prin care îndemnau poporul să nu plătească biruri şi să nu-şi deie flăcăii la armată pînă ce Duma nu va fi chemată din nou la locul său. Pentru aceasta deputaţii au fost condamnaţi la închisoare pe care o ispăşeau în oraşele lor de origină. Basarabeanul Vas. Ianovschi făcea şi el parte din numărul acestor răzvrătiţi.
Din închisoare V. V. Ianovschi a dat dispoziţie ca de la moşia sa să se elibereze suma de 500 ruble (în aur această sumă ar echivala cam cu 50 000 lei) cu care bani să se confecţioneze în româneşte cartea în chestie pentru a-i face părtaşi la sărbătorirea marelui gînditor şi pe moldovenii basarabeni. Sub conducerea d-lui prof. N. A. Popovschi (N. Vistierniceanu) neam adunat, formînd un comitet, toţi mai sus arătaţi, şi ne-am împărţit rolurile. Subsemnatul am primit însărcinarea să traduc nuvela Doi moşnegi pe cît se poate mai moldoveneşte …
Dacă acum 27 de ani în urmă, Basarabia în alte împrejurări a fost în stare să scoată o carte românească alcătuită din scrierile poporane ale lui Tolstoi, de ce n-am fi în stare, cel puţin, să reedităm acea carte în transcripţia nouă latină, dacă nu şi să mai îmbogăţim literatura noastră şi cu alte traduceri din Tolstoi, tot pe atît de preţioase, necunoscute însă marelui public”.
În 1921 a tipărit O; mică plachetă intitulată Istoria 250-go pehotnogo Baltiiscogo polca (Chişinău). Şi, parcă neputînd să se despartă de această tragică temă, în 1926, la Chişinău semnează în tipar o broşură destul de interesantă, întitulată Basarabenii în războiul mondial. În bibliografia lucrărilor domniei sale este inclusă o lucrare cu un titlu intrigant : Poeţi neînţeleşi. E indicat că e o broşură.
Atunci cînd a părăsit Chişinăul şi s-a aşezat cu traiul la Bucureşti Theodor Inculeţ şi-a schimbat preocupările, devenind funcţionar al palatei superioare administrative din Bucureşti, deci intră în albia preocupărilor lui fireşti şi e aproape de problemele care l-au interesat odată, problemele justiţiei.
Unul dintre fondatorii şi activiştii Cercului moldovenesc din Chişinău, Theodor Inculeţ a înţeles cu mult înaintea altora că scriindu-şi memoriile poate completa un gol în literatura basarabeană. El şi Pan. Halippa au fost primii, care şi-au aşternut pe hîrtie şi nu s-au temut să publice memoriile, amintirile legate de istoria imediată…
A decedat la 11 noiembrie 1973.
La cimitirul de la Cernica mormîntul lui sobru mi-a amintit încă o dată că acest om, Theodor Inculeţ, a fost înfrăţit cu modestia…

Colesnic, Iurie. Basarabia necunoscută. – Ch., 1993. – P. 194-197.