Ion Costin, primarul neuitat al Chişinăului (I)

În presa noastră, mai ales cea de limba rusă, tot mai des se vehiculează ideea că Chişinăul a împlinit 500 de ani nu în 1936, cum şi este adevărat, ci în 1966, adică prima atestare documentară a Chişinăului n-a fost la 1436, ci la 1466.
Din punct de vedere istoric, 30 de ani nu este o perioadă de durată, însă din punctul de vedere al exacti-tăţii istorice, greşeala de o zi e considerată o eroare gravă. Nu trebuie să punem la îndoială datele care nu pot fi contestate, trebuie doar să ştim că în 1936 primarul Chişinăului, Ion Costin, a găsit de cuviinţă să organi¬zeze o serbare fastuoasă, fiindcă, pe vremuri, oraşul nostru era al doilea după Bucureşti, ca mărime. Cât priveşte anul 1966, trebuie s-o spunem tranşant, conducerea comuniştilor de atunci a avut nevoie să obţină fonduri su-plimentare şi a inventat sărbătoarea de 500 de ani. Într-un fel, iniţiativa sărbătoririi Chişinăului îi aparţine, în primul rând, lui Ion T. Costin.
În enciclopedia Generaţia Unirii (Chişinău, 2004) am reprodus o informaţie biografică sumară:
„COSTIN, Ion T.
(1887, Chişinău – 14.I.1940, Bucureşti, înmormântat la Chişinău).
Moldovean. Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918. În cadrul Sfatului Ţării a fost membru al următoarelor Comisii: l-a de Redactare; de Declaraţii şi Statute; a II-a de Redactare.
La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România.
Studii: liceale la Chişinău, superioare – la Universitatea din laşi, obţinând în 1911 licenţa în drept.
A fost avocat la Tulcea.
Membru al Partidului Naţional Moldovenesc, care îl şi propune ca deputat în Sfatul Ţării. A aderat la fracţiunea Blocul Moldovenesc.
A fost director la Interne, în Directoratul Republicii Moldoveneşti. După Unire, a fost deputat şi senator de Lăpuşna, vicepreşedinte al Camerei şi Senatului. A fost viceprimar şi apoi primar al Chişinăului. În 1935 a întemeiat la Chişinău cotidianul Gazeta Basarabiei şi a fost directorul acestei publicaţii până la moarte. A mai fost director al publicaţiilor Sfatul Ţării şi Dreptatea. A colaborat la publicaţia Foaia Plugarilor. În 1911 a tipărit o broşură despre situaţia Basarabiei, pe care a semnat-o cu pseudonimul Gh. P. Ghici.»
Până în prezent, nu ne-a surâs norocul să descoperim această broşură şi poate acest fapt a împiedicat cercetătorii să-i stabilească numele printre autorii ce figurează în istoria literaturii basarabene, dar tot acest fapt ne obligă să fim mai insistenţi în căutări, fiindcă mostrele literare lăsate de Ion Costin demonstrează că autorul poseda o pană matură şi o luciditate literară de invidiat. Drept dovadă ne servesc memoriile sale care abundă în argumente pentru tezele enunţate mai sus şi tipărite în Gazeta Basarabiei din 14 ianuarie 1940: «Copilăria lui Ion T. Costin Am crescut la Chişinău. Adeseori, însă, mă duceam la Ghidighici, unde tatăl meu avea o moşie mică…
Studiile le-am făcut la liceul de băieţi … din Chişinău.
Despre anii petrecuţi aici n-aş putea povesti nimic interesant.
Îmi reamintesc un şir de ani monotoni, nesfârşit de lungi…
Visam să plec din Chişinău într-un mare oraş universitar, unde viaţa trebuie să fie cu totul alta, mai interesantă, mai captivantă, mai intensă.
Liceul l-am terminat în 1906. Doream să mă fac inginer. M-am pregătit chiar la concursul de admitere în Institutul Tehnic al Academiei Petrovsko – Razumovsk şi am reuşit la examen. A trebuit, totuşi, să renunţ la cariera de inginer pentru că n-aveam mij-loace şi am fost nevoit să-mi aleg o altă specialitate, care mi-ar fi dat posibilitatea să învăţ şi, totodată, să-mi câştig existenţa“.
Cât de departe sunt uneori visele adolescenţei de realităţile vieţii! Şi totuşi, dacă ţinem cont de faptul că Ion Costin a fost unul dintre primarii cei mai gospodăroşi ai Chişinăului, regretăm faptul că n-a făcut studii tehnice. La spiritul lui de gospodar demonstrat cu brio în practică n-ar fi fost rău dacă se alătura şi pregătirea profesională respectivă.
(va urma)
Iurie Colesnic
Rev. Florile Dalbe, 28 ianuarie 2010, nr. 4. pag. 7.