… am fost director general al Departamentului de Război al Basarabiei autonome

Din interogatoriu

Ce multe lucruri neaşteptate au venit! Ce multe lucruri aşteptate nu s-au ivit niciodată!

Seneca

Figură basarabeană remarcabilă, în primul rând, prin faptul că, fiind descendent dintr-o familie modestă, rămas de mic copil fără de tată, a reuşit să se impună într-o lume absolut rigidă a militarilor, conturându-şi o autoritate care i-a permis să fie ales în importantul post de director general al „Treburilor de Război”. Dar, starea sănătăţii nu i-a permis să activeze prea mult în acest post. întors în front, el a continuat să servească interesele Republicii Democratice (Populare) Moldoveneşti cu acelaşi devotament.

În fondul Sfatul Ţării de la Arhiva Naţională a R. Moldova, se păstrează un autograf foarte important. Este o scurtă autobiografie, scrisă de Teodosie Cojocaru probabil la sugestia celor din cancelaria Sfatului Ţării. Nuanţele biografice sunt extrem de interesante şi semnificative. La momentul când le scria, ememorându-şi destinul, purta pe umeri epoleţi de colonel…

Date biografice

Teodosie P. Cojocaru
Sunt născut în ziua de 3 mai 1879 în comuna Bubuieci, plasa Mereni, jud. Chişinău.Tatăl meu, Petre Cojocariu, zis Răbegiu, a fost din aceeaşi comună, mama mea Soannci, născută Bivolariu, a fost din Chişinău. Amândoi părinţii mei sunt de origină români. Părinţii mei, neavând pământ propriu, s-au ocupat cu creşterea oilor, trăgându-se această ocupaţiune de la, strămoşii mei. Tatăl meu murind când eu aveam 3 ani, toată familia noastră, lichidând avuţia sa în Bubuieci, s-a mutat în regiunea oraşului Chişinău, Valea Dicescu, unde eu, până la 19 ani, m-am ocupat cu agrişi viticultura, şi pe urmă am intrat în armata rusă, neavând mijloace de a face studii superioare după ce am terminat : 1) şcoala elementară bisericească pe lângă Seminarul Teologic din Chişinău şi 2) şcoala medie nr.1 din Chişinău.
În armata rusă, am făcut şcoala militară din Odesa.
Am luat parte la războaiele din 1904-1905 şi 1914-1918.
În tinerime, am intrat în contact cu revoluţionarii ruşi din Chişinău (doctor Doroşevski, Globa ş.a.) - din cauza acestei atingeri cu ei, am fost permutat în Tiraspol sub pretext că în regimentul 53 din Chişinău sunt mai mulţi moldoveni decât se cădea.
Fiind pe Frontul de Nord, eu n-am luat parte la revoluţia rusă, însă, în aprilie 1917, m-am înscris în Partidul Naţional din Chişinău.
Când s-a început descompunerea armatei ruse, eu am, părăsit frontul şi am venit în Chişinău. Aici, văzând că mişcarea naţională e foarte slabă din cauza lipsei de intelectuali naţionalişti, eu m-am hotărât să dau ajutorul meu. La 20 iunie 1917, eu am intrat în Comitetul Central Militar Moldovenesc şi am luat parte la toată activitatea lui până la 1 noiembrie 1917, când am intrat în Sfatul Ţării. Direcţiunea generală a activităţii a fost: să intrăm în deplinul contact cu masele inerte ale poporului moldovenesc, ideile şi scopurile noastre naţionale să pătrundă în adâncul acestor mase, imediata organizare a tuturor păturilor şi forţelor moldoveneşti, susţinerea altor naţiuni pentru a lupta cu Imperiul Rus.
Lupta cu duşmanii mişcării naţionale să fie îndreptată aşa ca să nu fim atacaţi în perioada de organizare, amânând astfel lupta definitivă la momentul când vom fi pregătiţi.
Îndeplinind mai multe însărcinări din partea Comitetului Central, eu am luat parte ca reprezentantul acestui comitet:
1) la adunarea generală a ţăranilor din Basarabia în august 1917, în Chişinău;
2) la adunările tuturor partidelor din Basarabia pentru înfiinţarea Sfatului Ţării (iulie-august 1917);
3) la adunarea generală a tuturor comitetelor ţărăneşti din Basarabia, în septembrie 1917, când s-a votat prima rezoluţie pentru imediata convocare Sf. Ţării;
4) la Congresul General Militar Moldovenesc, în octombrie 1917, când s-a proclamat autonomia.
5) am condus propaganda naţională în Basarabia, organizând cursuri şi Institutul de Comisari de Plasă şi Regionali.
6) am, condus propaganda pentru izvodul nr.13 moldovenesc la alegerile în Duma oraşului Chişinău pe baza votului universal (august 1917).
În Sfatul Ţării, am fost deputat ales de Comitetul Ţărănesc Basarabean.
Am fost ales de Sfatul Ţării membru în Sfatul Directorilor şi numit director militar.
În timpul Republicii Moldoveneşti, în conformitate cu propunerea Blocului Moldovenesc, am, fost numit şef de stat major al Ministerului de Război.
Semnat Teodosie P. Cojocaru
(ANRM, fond 727, inv. 2, dosarul 76)

Destinul, de fapt, este ca o carte de joc. Pe o parte se vede o imagine, iar pe cealaltă – necunoscutul, incertitudinea.

A fost arestat în luna iulie a anului 1940. Motivul pentru care nu s-a refugiat rămâne o enigmă. Se prea poate că n-a reuşit să plece din lipsă de mijloace de transport sau, poate, având nostalgia Rusiei de odinioară, a hotărât să rămână să-i aştepte pe “eliberatori”, aşa cum s-au păcălit mii de basarabeni. Cu atât mai mult că presa, politicienii îi clasificau adeseori pe basarabeni drept potenţiali bolşevici. Era curios să vadă cum arată nişte bolşevici adevăraţi. Şi nu numai că a reuşit să-i vadă la chip, să se convingă că din ruşii democraţi de odinioară n-a rămas nici umbra, dar a gustat din plin paharul tragic al omului nimerit în odioasa lor maşină de distrugere a personalităţii, a omului.

La 6 august 1940, la orele 2 noaptea, a fost chemat din celulă şi dus la interogatoriu.

La acea oră târzie, anchetatorul Terebilo ardea de nerăbdare să afle amănunte despre Unirea Basarabiei cu România. Am scris anterior şi voi scrie de fiecare dată, atunci când va fi vorba despre procesele-verbale întocmite in camerele de anchetă, care erau şi camere de tortură ale N.K.V.D.-ului, că descifrarea acestor materiale trebuie făcută atent, deoarece anchetatorul era în drept să scrie orice aberaţie, iar omul umilit şi bătut era, pur şi simplu, silit să semneze. Dacă nu accepta să facă acest lucru, anchetatorul, presupun, putea să mâzgălească singur o semnătură, fiindcă, după părerea lor, “paguba” nu era prea mare…

"Î: - Aţi fost primul director general al Departamentului Militar al Basarabiei autonome. Aşa este?
R: - Da, într-adevăr, am fost director general al Departamentului de Război al Basarabiei autonome.
Î: - Înseamnă că, în 1918, aţi luat parte activă la ruperea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi alipirea ei la România. Confirmaţi aceasta.
R: - Da, confirm. Participarea mea la ruperea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi la alipirea ei la România s-a manifestat prin faptul că, până la acel moment, eu am participat activ la mişcarea naţională pentru o Basarabie autonomă.
…Î: - Expuneţi în detalii cum s-au făcut ruperea Basarabiei de Rusia Sovietică şi alipirea ei la România.
R:- În 1917, la Chişinău, s-a format „Comitetul Militar Moldovenesc Central”, iniţiatorii creării căruia erau membrii unei organizaţii militare de pe frontul român, în frunte cu subofiţerul Pântea Gherman, ştabs-căpitanul Varzare, Cernei şi Crihan - sub-ofiţeri. Erau cu ei şi reprezentanţi ai maselor soldăţeşti, dar să-i spun pe nume nu pot, deoarece nu-i ţin minte. Toţi cei enumeraţi mai sus au avut iniţiativa de a crea „Comitetul Central Militar Moldovenesc”.
Componenţa „Comitetului Militar Moldovenesc” se completa cu noi membri.
Activitatea iniţială a Comitetului se reducea la propaganda pentru autonomia Basarabiei. În acest scop, în afară de propaganda orală pentru autonomia Basarabiei, se făcea propagandă şi prin presă - gazeta Soldatul moldovan, care era editată de Tudor Gheorghe - căpitan al armatei ruse, în serviciul rusesc, poet-scriitor, naţionalist basarabean, Tudor Gheorghe făcea parte şi din componenţa „Comitetului Militar Moldovenesc”, care susţinea financiar editarea ziarului. În „Comitetul Militar Moldovenesc Central” am fost cooptat şi eu în calitate de membru. Prin intermediul lui Cernei, am făcut cunoştinţă cu Pântea şi Varzare şi alţii. După ce, la o şedinţă, mi-am propus serviciile, am fost inclus în componenţa „Comitetului Militar Central”.
În afara „Comitetului Militar Central”, la Chişinău activa „Partidul Naţional” unde intrau Halippa, Herţa, Ciugurean, Gurie-călugăr, ulterior ajuns mitropolit al Basarabiei, ş.a.
În scopul lărgirii propagandei pentru crearea Basarabiei autonome şi independente, la Chişinău, au avut loc o serie de congrese: ţărănesc, învăţătoresc, al preoţimii revoluţionare.
În luna octombrie 1917, au sosit la Chişinău - de la Odesa şi de pe frontul român - un grup de 12-13 ofiţeri. Din rândul lor, s-au remarcat prin activism naţionaliştii basarabeni - Buzdugan - soldat, ulterior ministru în Guvernul Român; Ţanţa Vasili, Pascaluţa Ion - subofiţeri; Gaina - soldat - românofili. Atunci a sosit de la Odesa în fruntea unei delegaţii căpitanul Catelli, din partea organizaţiei militare odesite, care, demonstrativ, duceau o propagandă românească. Grupul enumerat ducea o propagandă împotriva "Comitetului Moldovensc Militar Central" din cauza legăturii lui cu bolşevicii, adică cu Sovietul Muncitorilor şi Soldaţilor Deputaţi. Ei au acaparat influenţa în comitet şi, împreună cu el, au dus politica şovinismului naţionalist deschis împotriva existentului Soviet al Muncitorilor şi Soldaţilor Deputaţi şi împotriva Rusiei Sovietice.
Sub presiunea grupărilor naţionaliste, „Comitetul Moldovenesc Militar Centarl” a luat decizia de a trimite la Statul Major al Comandamentului General al lui Kerenski o delegaţie în componenţa: Pascaluţa, Pântea şi colonelul Furtună, punându-le misiunea de a obţine de la ei aprobarea pentru convocarea unui congres, care ar putea rezolva destinul Basarabiei, organizându-i autonomia. Odată cu reîntoarcerea acestei delegaţii, care a primit aprobarea lui Kerenski pentru formarea unei autonomii în Basarabia, la 20 octombrie 1917, la Chişinău, şi-a ţinut lucrările Congresul Militar, care era de aceeaşi părere cu Kerenski în lupta împotriva bolşevicilor şi a declarat Basarabia autonomă, alegând 42 de deputaţi pentru formarea unui centru naţionalist numit Sfatul Ţării, adică Soviet Strany.
Personal eu, Cojocarii, am participat activ la lucrările Congresului Militar, fiind membru al „Comitetului Militar Moldovenesc”. Candidatura mea a fost propusă pentru "Sfatul Ţării", dar eu am fost ales din partea grupului ţărănesc autonom şi am stat pe poziţiile Basarabiei autonome şi independente - cu o conducere burghezo-democratică…
…Toţi deputaţii din partea organizaţiilor militare au organizat în „Sfatul Ţării” un grup de iniţiativă numit „Blocul Moldovenesc”, care ocupa o poziţie pronunţat naţionalistă, îndreptată împotriva sovietelor locale ale deputaţilor din partea muncitorilor şi soldaţilor. Acest grup de iniţiativă, mai târziu fuzionând cu deputaţii Partidului Ţărănesc şi cu deputaţii minorităţilor naţionale, au organizat "blocul moldovenesc contrarevoluţionar", îndreptat împotriva Sovietului Deputaţilor din partea Muncitorilor şi Ţăranilor, având ca scop final dezlipirea Basarabiei de Rusia Sovietică şi alipirea ei la România. La activitatea acestui bloc contrarevoluţionar, am participat până în luna noiembrie 1917, mai târziu, m-am îmbolnăvit şi am ieşit din componenţa lui.
Î:- După dezlipirea Basarabiei şi alipirea ei la România, aţi continuat să exercitaţi funcţiile de director militar?
R:- Obligaţiile mele de director am încetat să le exercit la 18 noiembrie 1917 şi mai mult nu le-am îndeplinit din motiv de boală. În locul meu au rămas aleşii în „Sfatul Ţării”, ajutorii directorului militar - subofiţerii Pântea, Osoian şi Secară Nicolae, eu n-am avut nici un amestec în treburile directoriei. După însănătoşire, la 25 februarie 1918, am fost numit şef al Statului Major al Ministerului de Război de pe lângă generalul Braesco; în funcţia de şef al Statului Major al Ministerului de Război m-am aflat până în luna aprilie 1918, iar ocuparea Basarabiei de către armatele române a avut loc cu o lună mai înainte de numirea mea în postul de şef al Statului Major.”
E greu de explicat din ce cauză Teodosie Cojocaru, vorbind despre formarea noului Directorat, nu pomeneşte câteva persoane care au avut o activitate memorabilă în acest minister extrem de important pentru Basarabia la acel moment. De vină nu este memoria, mai degrabă intuiţia lui de militar de carieră îi sugerează să nu pomenească prea multe nume, deoarece nu se ştia cine a reuşit să se refugieze şi cine nu. Dar atunci când vorbea despre Directorat, unde el venise având gradul de maior şi era exponent al Fracţiunii Ţărăneşti, nu a pomenit nimic despre ajutorul său Valentin Prahniţchi, care a fost împuşcat de autorităţile române la 18 ianuarie 1918. Şi nici despre un alt ajutor de nădejde - Dimitrie Bogos, fost şef al Statului Major al Armatei Moldoveneşti, iar mai târziu - primar al Chişinăului.
„Î:- Fiind şef al Statului Major al Ministerului de Război, după o lună de la venirea armatelor române, eraţi în cunoştinţă de cauză cum s-a început intervenţia armatelor române în Basarabia.
R:- De la deputatul Sfatului Ţării Sinicliu, membru al organizaţiei militare, am aflat că „blocul contrarevoluţionar moldovenesc”, în luna ianuarie 1918, a trimis în secret o delegaţie în componenţa Pelivan, Buruian, Ciugurean, Crihan, la Iaşi, la reşedinţa Regelui României, cu rugămintea de a trimite armate pentru a ocupa Basarabia.
Î:- Ancheta ştie că, în 1927, la Chişinău, a fost formată Uniunea Ofiţerilor în Rezervă pentru lupta împotriva mişcării de recomandare. Personal, aţi fost membru al acestei uniuni?
R:- Recunosc că eu, într-adevăr, am fost membru al organizaţiei contrarevoluţionare Uniunea Rezerviştilor, secţia Chişinău.
Î:- Când şi în ce împrejurări a fost formată Uniunea Ofiţerilor în Rezervă?
R:- Uniunea Ofiţerilor în Rezervă, organizaţie contrarevoluţionară, s-a format în 1927, la Chişinău, fiind centrul care unea pe toţi ofiţerii trecuţi în rezervă de pe întreg teritoriul Basarabiei. Această uniune s-a format în baza mişcării de protest a foştilor ofiţeri ai Armatei Moldoveneşti, care n-au fost decoraţi de Guvernul României pentru participarea activă la unirea Basarabiei cu România.
Eu personal am participat la mişcare nu din motivul că aş dori recompense materiale, deoarece participarea mea la acţiunile de dezlipire a Basarabiei de la Rusia Sovietică şi unirea ei cu România a fost din motive ideologice şi nu cu scopul de a mă pricopsi cu ceva.
În luna martie 1927, la clubul din Chişinău, a avut loc şedinţa de constituire. La acea şedinţă au participat cunoştinţele mele, foştii ofiţeri: Gurschi Semion — colonel, Andrianov - maior, Ceaicovschi, Manuilov - căpitan, proprietarul fabricii de spirt şi rachiu, Cristin-Bender - locotenent-colonel. Au mai fost şi alţii, dar numele lor de familie nu le-am reţinut. La acea adunare de constituire a participat, aflându-se în prezidiu, generalul Miller, dar cu el n-am avut nici un fel de contacte…"

Evident că Teodosie Cojocaru nu doreşte să divulge numele participanţilor la şedinţa de constituire, de aceea el nu pomeneşte o serie de personalităţi care ar trebui să fie cunoscute şi de contemporanii noştri. Rolul lor în anii de cotitură 1917-1918 a fost decisiv şi istoria trebuie să fixeze numele lui Mihail Popa, Ion Păscăluţă, Dimitrie Bogos, Nicolai Donici, Efrem Dumbravă, Gheorghe Andronachi, Ion Doncilo, Vasile Ţanţu, Luca Ştirbeţ, Grigore Cazacliu, Gheorghe Sârbu, Ion Urlescu, Constantin Leviţchi, Andrei Berezovschi, Ilie Răţoi, Ion Popescu, Filip Tcacenco, Vasile Ştirbu, Vladimir Lvovschi, Vladimir Teodorescu, Semion Gurschi ş.a.

Adunarea de constituire a decis să-l aleagă preşedinte al organizaţiei pe generalul Panaitescu. Scopurile acţiunilor preconizate de către Uniunea Foştilor Ofiţeri de Război au fost pronunţate la o şedinţă care s-a ţinut în 1933 în incinta Jokey-Clubului (fosta Casă a Nobilimii) la care au participat: Gheorghe Sârbu, Semion Gurschi, Ion Popescu, Berezovschi, Ştefan Stelian şi Teodosie Cojocaru. Dimitrie Bogos a explicat că cea mai importantă sarcină la zi o constituie lupta cu comunismul şi foştii ofiţeri de război din armata Republicii Moldoveneşti sunt datori, alături de organele de drept, să lupte pentru siguranţa statului. S-a mers până la propunerea ca avocaţii care vor ieşi în apărarea comuniştilor în procesele intentate să fie excluşi din baroul din Chişinău. Alte puncte din program propuneau ca între ofiţerii din fosta Armată Moldovenească şi ofiţerii din Armata Română să se lege relaţii de solidaritate frăţească. Şi această frăţie să fie ca o stâncă de granit ridicată pe Nistru. În acest scop, Uniunea propunea ca în Basarabia să fie introdusă starea excepţională.

Activitatea lui Teodosie Cojocaru în postură de rezervist a durat până în 1930, an după care s-a retras din activitatea politică.

Decepţiile lui politice au rădăcini mai adânci, fiind legate încă de perioada 1919-1920, când a fost numit primar al Chişinăului, post în care nu s-a aflat prea mult timp, din care cauză n-a izbutit să facă ceva durabil, care ar fi rămas în memoria orăşenilor.

Mai târziu, s-a împăcat cu funcţii şi activităţi mai modeste, care făceau uz de bunul lui nume şi de autoritatea de persoană incoruptibilă. A făcut parte din grupul de cenzori al Băncii Basarabiei, a fost membru al delegaţiei permanente a Consiliului Judeţean Lăpuşna.

N-a rezistat tuturor umilirilor la care l-au supus anchetatorii-călăi – aceştia, pe lângă faptul că-l ţineau noaptea la interogatoriu, iar ziua nu-i permiteau să doarmă, ca să-i macine mai repede voinţa, scriau în numele lui în procesele-verbale, silindu-l să semneze tot felul de născociri de-ale lor…

N-a mai ajuns să vadă cum îi va decide soarta “troica” bolşevică. A murit în închisoarea nr. 1 din Chişinău la 23 ianuarie 1941.

În Albumul Basarabiei (Chişinău, 1933), Gheorghe Andronache reproduce o scurtă notă biografică a lui Teodosie Cojocaru, pe care o încheie cu unele date despre generalul Constatntin Brăiescu, care l-a înlocuit la postul de ministru de Război.

Mai mulţi autori au confundat informaţia, şi, de la un timp, în diferite ediţii scrie că Teodosie Cojocaru a decedat în 1927 şi, cu acea ocazie, au fost organizate funeralii naţionale.

Acei autori greşesc. In acel moment, Teodosie Cojocaru era bine sănătos şi avea să moară abia peste 13 ani. De funeralii naţionale n-a mai avut parte…

---

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Chișinău, 2000. 152-157 p.