Avocata Eugenia Cruşevan a fost un om cinstit şi de o rară cultură…

Irina Moşneanu

Nimeni nu-şi iubeşte patria pentru că e mare sau frumoasă, ci pentru că este a sa.

Seneca

În Literatura şi arta din 3 septembrie 1992, Irina Moşneanu din Bucureşti a publicat o tabletă biografică la rubrica Reconstituiri, dedicând-o primei femei basarabene care, pe 17 octombrie 1919, la Curtea de Apel din Chişinău, a prestat jurământul ca avocat.

Biografia ei are multe tangenţe cu biografiile fetelor educate în familiile Cruşevanilor, care odată lansaţi în viaţa culturală şi socială a provinciei prin cel mai strălucit reprezentant al său, Pavel Cruşevan, nu puteau da înapoi sau coborî mai jos de traiectoria trasată de predecesorul lor.

Arborele genealogic al Cruşevanilor nu este mare, dar el impresionează prin numărul per-sonalităţilor de mare calibru, descendente din acest trunchi:

În zilele de 15 Decembrie 1895 şi 25 Octombrie 1896, Senatul Ocârmuitor în prima adunare a secţiunilor unite a cercetat referatul din dosar, adus în cercetarea primei adunări a secţiunilor unite ale Senatului Ocârmuitor, pe baza Înaltului decret, în urma cererii făcută de secretarul Administraţiei Gubemiale de acţize din Minsk Pavel Cruşevan în contra Departamentului Heraldiei de pe lângă Senatul Ocârmuitor cu privire la nerecunoaşterea lui în titlul de nobleţe hereditară.

Arborele genealogic (vezi pagina 113) şi împrejurările de fapt.

Cererile persoanelor din neamul Cruşevan.

Pavel şi Epaminond fiii lui Alexandru, Vasi-le, Ioan, Mihail şi Alexandru fiii lui Constantin Cruşevan s-au adresat Adunării Deputaţilor ai nobilimii din Basarabia de a fi confirmaţi în titlul de nobleţe hereditară, depunând următoa-rele acte:

Actele de stare civilă de naşterea persoanelor din familia Cruşevan.
Certificate de stare civilă eliberate de Consistoriul Spiritual din Chişinău cu nr.5010 din 31 octombrie 1838, nr.3289 din 10 iunie 1871, nr.1979, 1980—1981 şi 1982 din 29 martie 1865 şi nr.6282 şi 6283 din 4 noiembrie 1867, de naşterea legitimă din Tanase Cruşevan şi soţia sa Elena a fiului Constantin la 21 decembrie 1818, la registratorul de colegiu Enache Cruşevan şi soţia sa Maranda a fiului Alexandru la 11 august 1828; din nobilul comunei Malcouţi Constantin Afanasie Cruşevan şi soţia sa Elena fiica lui Nicolai, a fiilor: Vasile la 1 martie 1853, Ioan la 1 iulie 1855, Mihail la 10 ianuarie 1858 şi Alexandru la 14 iunie 1860, la registratorul de colegiu Alexandru Ioan Cruşevan şi soţia sa Anastasia lui Iosif şi a fiilor: Pavel — la 15 ianuarie 1860 şi Epaminond — la 13 august Pe baza Decretului Majestăţii Sale Imperiale şi conform deciziunii din 20 mai 1904 a Senatului Ocârmuitor, prezenta copie s-a eliberat de către Departamentul Heraldiei secretarului gubernial Pavel Alexandru Cruşevan, conform cererii sale.
Taxa timbrului s-a achitat. Sankt-Petersburg, 28 mai, 1904, nr.2362.
(l.şt.) Prim Secretar, (ss) Indescifrabil
p. Ajutor de Prim-Secretar (ss) Sudakov
nr. 164 22 ianuarie 1942
Prezenta traducere fiind conformă cu originalul ei redactat în limba rusă, se legalizează de noi.
Traducător autorizat pe lângă Tribunalul jud.Lăpuşna
(Alex.Al.Molceanschi)

Eugenia Cruşevan s-a născut la 29 iulie 1889, în orăşelul Făleşti, în familia lui Epaminond Cruşevan, care era notar public şi a crescut patru copii. Martori la actul botezului au fost: studentul Constantin Alexandru Iano, nobilul Leonid Egor Stamati, nobile(le) Eleonora Egor Zaruşchi, Nadejda Casian Pitade. Studiile liceale, începând cu clasa III, şi le-a făcut la Liceul Principesa N.Dadiani din Chişinău. L-a absolvit în 1906, având media 4,57. Licenţa şi-a luat-o în toiul revoluţiei, în 1918, la Facultatea de Drept a Universităţii din Moscova.

A fost membră a baroului avocaţilor din Chişinău, jurisconsult la Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Hotinului. La 6 iunie 1944 a primit ordin de evacuare imediată, eliberat de primăria Chişinău, în care se indica locul de destinaţie — oraşul Craiova şi dreptul la un bagaj de 60 kg. Din motive încă neelucidate, ea s-a oprit la Buzău, unde a lucrat până la pensionare.

Ultimii ani de viaţă îi trăieşte la Timişoara, unde a şi fost înmormântată la 11 martie 1976.

Şi poate ar fi fost înghiţită de anonimat, aşa cum s-a întâmplat cu zeci şi sute de basarabeni, dacă nu era la mijloc o taină, povara unei arhive pe care ea o purta sperând, cu timpul, s-o poată tipări. Printre scrisorile păstrate în arhiva familiei Bezviconi am descoperit trei răvaşe extraordinare care profilează deosebit de frumos chipul nobil al acestei basarabence.

Cu George Bezviconi a început să corespondeze foarte târziu, adică cu câteva zile înaintea morţii lui. Dar interesul lui este de fapt şi interesul nostru. Arhiva lui P.C. (Pavel Cruşevan — Iu. C) a prezentat şi mai prezintă încă o mare enigmă a literaturii noastre, de fapt şi stăpânul ei rămâne pentru contemporani un necunoscut, aşa cum a fost un mister dispariţia lui în epocă. Mulţi leagă numele lui Cruşevan de pogromurile din Chişinâu, deşi, să zicem, Pan.Sinadino, fostul primar al Chişinăului şi martor ocular al evenimentelor, în volumul de memorii Naş Kişiniov nu este dispus să-i acorde “primatul” în dezlănţuirea anarhiei în acele zile de cumpănă pentru orăşeni.

George Bezviconi, în manuscrisul său Portretov dlinnâi read… este de părere că moartea lui Cruşevan se trage de pe urma apariţiei romanului său Milioanele, în care a fost descris un caz concret din viaţa basarabeană, având în centrul acţiunii pe Chiriac Leonard, o figură legendară pentru Basarabia de odinioară. Cum apariţia romanului a scandalizat societatea — autorul a avut de pătimit… Continuarea roma-nului n-a mai apărut, dar ea era probabil în manuscrise şi, pornind de la acest fapt, G.Bezviconi a căutat să-i scrie Eugeniei Cruşevan, cerându-i explicaţii.

În aceste trei scrisori descoperim o fire nobilă, cu o educaţie remarcabilă, cu o dorinţă acută de a păstra arhiva moştenită şi totodată un om pe care grijile cotidiene, mizeria zilnică nu-l pot face să îngenuncheze, să cedeze…

"Mult stimate Gheorghe Gavrilovici, primind scrisoarea Dvs. recomandată, am avut intenţia să vă răspund imediat, dar, ştiut lucru — cu intenţii nobile e pavat drumul spre iad: nu cunoşteam numele şi numele după tată. Dacă aş fi scris la Bucureşti ca să aflu cum Vă zice, aş fi pierdut mult timp. Însă spre norocul meu, mi-am amintit că printre cărţile mele juridice pot să se găsească şi câte una de-a Dumneavoastră în care aş găsi cea ce mă interesează.
În cartea editată de Institutul de Istorie din Bucureşti, Boierimea Moldovei, vol.II, am aflat că vă zice Gheorghe, iar din cartea a doua, Profiluri de ieri şi de az, am precizat că pe tatăl Dvs. îl chema Gavriil (pag. 161 —Morminte armeneşti dintre Prut şi Nistru). In aşa fel a dispărut pericolul de a mă artăta prost crescută.
Gândesc că nu este o taină persoana de la care aţi aflat adresa mea şi nici faptul că eu sunt împovărată de păstrarea arhivei noaste de familie. Dacă intuiţia mea nu dă greş, atunci de la aceeaşi persoană aţi aflat ce aş vrea să întreprind pentru păstrarea arhivei lui P.A. (Pave Alexandrovici Cruşevan — Iu. C.).
În timpul cel mai apropiat doresc să mă ocup de sistematizarea şi conspectarea operelor. Comunicaţimi precis ce vă interesează, de ce date aveţi nevoie ş.a. Sper că n-o să-mi refuzaţi cererile de ajutor, când voi avea nevoie de sfatul competent al Dvs.
Vă mulţumesc mult pentru amabila invitaţie de a vă face o vizită când voi fi la Bucureşti.
Dar spre marea mea nenorocire, pentru mine o asemenea vizită este imposibilă, deoarece eu nu mă deplasez mai departe de odaia mea şi de curtea noastră. Sunt trei ani de când sunt infirmă fară nici o speranţă. Mi s-a frânt partea de sus a piciorului stâng. Indiferenţa criminală a medicilor a făcut ca acest picior să fie mai scurt şi a fost fixat la loc răsucit. Din care cauză mă mişc foarte greu, sprijinindu-mă cu o mână în baston, iar cu alta de un scaun pe care-1 mişc înaintea mea sau mă agăţ de uşă, de pereţi ş.a.
Vă urez toate cele bune Dvs. şi soţiei Dvs., şi Vă stau la dispoziţie în caz de nevoie.
E.Cruşevan".

Jocurile destinului au fost şi rămân indescifrabile. Au locuit zeci de ani în acelaşi oraş, negăsind o clipă pentru a face un schimb de păreri, un schimb de informaţii despre persoana ce-i interesa pe amândoi. Şi numai atunci când tragedia i-a despărţit, când până la clipa cea din urmă rămân zile numărate, se înfiripează o corespondenţă care va rămâne fără continuare şi întrebarea de la început — ce-i cu arhiva lui P.A. Cruşevan — nu-şi va găsi răspunsul…
Dar dincolo de această arhivă descoperim tragedia Eugeniei Cruşevan — o carieră frumoasă şi un apus de viaţă demn de compătimire. Însă nu descoperim un învins. Este un om care, cu multă demnitate, citeşte semnele sorţii şi îndură tot ce i-a fost dat, fiindcă are o responsabilitate deosebită — arhiva Cruşevan:

“22 aprilie 1966 —
Timişoara

Mult Stimate Gheorghe Gavrilovici!
Am primit recomandata Dvs. la 11 aprilie. De la început mulţumesc Dvs. şi Tatianei Alexandrovna (imea i otcestvo krasivoie) pentru urări de bine şi sănătate. La rândul meu, Vă doresc toate cele bune şi totodată Vă trimit de ziua de mâine, Sf.Gheorghe, urări de sănătate, voie bună şi îndeplinirea tuturor dorinţelor.
Mă pregătesc să sistematizez şi să conspectez lucrările P.A. Având în vedere că în urma infirmităţii cu greu mă mişc, pe de altă parte, ca femeie, trebuie să fac toate treburile gospodăriei, oricât de mică ea este, să mai spăl, să mai cârpesc, să mai cos, etc. desigur, acestor lucrări n-am posibilitate să fixez mai mult de 1—2 ore pe zi.
Vă voi ţine la curent cu ceea ce fac.
Eu, sincer vorbind, n-am mobilă. Ceea ce am sunt lăzi, coşuri, etc. pe care eu le-am transformat în "obiecte de mobilă". Lada mare, în care ţineam covoare, am pus-o în picioare în lungime, am bătut înlăuntru cârlige şi a ieşit garderobă. Dorm pe o altă mare ladă, cumpărată de la nişte evrei care au plecat în Palestina în anul 1950, din care an eu am ocupat această locuinţă (o cameră 2,60x4 m., joasă, şi o tindăbucătărie l,60x4m) prin oficiul de închiriere. Ca masă de mâncare serveşte un scaun pliant, ca măsuţă de radio — un coş jos şi deasupra o lădiţă. O ladă de sub cărţi juridice serveşte ca un servant etc, desigur, toate aceste lăzi sunt vopsite de mine aşa că au un aspect cu totul bun.
Când am fost sănătoasă, singură văruiam, vopseam duşumelele, uşile şi ferestrele. Acuma n-am posibilitatea şi locuinţa rămâne nevăruită, cu duşumelele roase…
Lucrările lui P.A. le ţin în lada pe care dorm. Acuma le-am scos, dar nu găsesc Tak govoril Buda. Ceea ce este într-o scoarţă mare şi ceea ce socoteam că este ediţia Tak govoril Buda, este cu totul altceva. Iar almanahul Bessarabeţ — cu câţiva ani în urmă am dat să citească Milioane unei cunoscute. Cu această cunoscută s-a întâmplat o nenorocire: iarna, de pe acoperişul (celui de) al 4-lea etaj, i-a căzut pe spate gheaţa şi a atins şira spinării, aşa că umblă în corset ortopedic. Iar la 16 ianuarie 1964 s-a întâmplat nenorocirea cu mine, — causa de ce cartea a rămas la cunoscută. Acuma ar trebui să rog pe ruda mea, când va avea timp, să meargă pe la această cunoscută şi să ridice cartea, dacă "nezacitali ee".
În scrisoarea precedentă V-am rugat să-mi scrieţi de la cine aţi aflat adresa mea şi despre lucrările P.A. Vă rog răspundeţi precis. Cred că în cazul de faţă nu este loc pentru "conspiraţie", nu-i aşa?
Totodată să-mi permiteţi să Vă pun câteva întrebări: cine-i Pantelei Nicolaevici? Nepotul lui T.Păduraru-avocat? Adresa mea de la el aţi aflat-o precum şi de lucrările P.A. ? De unde el ştie? Cine-i Vova, bun cunoscut al Dvs., decedat în anul 1941? Rămâneţi cu bine.
Strâng mâinile Dvs. şi Tatianei Alex. şi doresc încă o dată de ziua de mâine toate cele bune.
Cu toată consideraţiunea, E.Cruşevan".

Această scrisoare are o remarcă ce aparţine Tatianei Bezviconi:

“Scrisoarea a sosit când Jorj era la spital. Ştiind că el aştepta aceasta scrisoare, i-am comunicat sosirea ei. A făcut un gest vag şi indiferent cu mâna, fară să spună ceva.
Presimţind cu siguranţă apropiatul său sfârşit, ce putea să-l intereseze sosirea acestei scrisori. Şi în general toate celelalte.
T.B.”

În căutarea acestei arhive au fost implicaţi mai mulţi basarabeni. Aceasta reiese din scrisoare. Pantelei Nicolaevici nu este altul decât Pan Halippa, care l-a cunoscut pe Cruşevan Pavel în anii lui cei mai frumoşi. Tot Halippa a tipărit în revista Viaţa Basarabiei, (nr.9 din 1935) Doina lui P.Cruşevan. El ţinea cont de toţi intelectualii basarabeni şi desigur că n-o scăpase din vedere pe Eugenia Cruşevan. Informaţia necesară despre E.Cruşevan Halippa o avea de la avocatul T.Păduraru (tatăl vitreg al lui Nicolae Costenco) care a fost motorul financiar al revistei Viaţa Basarabiei. Dar adresa precisă G.Bezviconi o avea, probabil, nu de la cei doi, ci de la Olga Cruşevan care venea des în ospeţie la familia Bezviconi şi care le-a şi povestit despre existenţa arhivei.

Scrisoarea a treia vine ca un epilog.

A fost o frumoasă intenţie de a pune în valoare arhiva lui Cruşevan. Moartea l-a scos pe G.Bezviconi din rândurile posibililor exploratori ai acestui tărâm. Nu ştim dacă Eugenia Cruşevan a reuşit să îndeplinească tot ce preconizase, şi dacă n-a reuşit, atunci la cine a nimerit în ultimă instanţă arhiva?

"9 mai 1966, Timişoara
Mult stimată şi dragă Tatiana Alexandrovna, cu tot sufletul meu sunt alături de Dvs., în nenorocirea groaznică şi neaşteptată, abătută asupra Dvs., de a pierde pe Gheorghe Gavrilovici. Cuvintele sunt neputincioase pentru a exprima toată durerea, toată părerea de rău a oamenilor cari înţeleg ce reprezenta Gh.G. pentru societate şi ştiinţă cu cercetările şi lucrările lui istorice.
Aceste sentimente (le) încerc şi eu ca una care am pierdut cu moartea lui multe speranţe într-o chestiune de familie.
Despre internarea la spital pentru operaţie,iar pe urmă despre sfârşitul şi înmormântarea în ziua de 5 mai, mi-a scris ruda mea din Bucureşti Eugenia Gadzevici.
Luptaţi cu deznădejdea, găsiţi forţele sufleteşti necesare. Dacă o strângere de mână prietenească ar putea să vă susţină în această nenorocire, vă strâng mâna cu toată puterea şi dragostea.
A Dvs., E. Cruşevan".

Se prea poate că după decesul Eugeniei Cruşevan arhiva, conţinând materiale scrise în limba rusă, să nu fi prezentat interes pentru nimeni şi să fi fost aruncată la maculatură. Aceasta este o variantă care ne-ar întrista profund. Ne-ar interesa cazul invers, când arhiva ar fi nimerit în mâini bune şi, undeva la Timişoara ori la Bucu-reşti, aşteaptă să fie descoperită, citită şi valorificată, căci ea ar vărsa multă lumină peste istoria şi zbuciumul acestui început de secol…

---

COLESNIC, Iurie. Basarabia necunoscută. Vol. 2. 112-119 p.