Theodor Râşcanu Pe cât de necruţător şi tăios în articolele sale polemice, pe cât de fin şi subtil ironist în foiletoanele sale istorice ori literare, Theodor Râşcanu era şi este pe atât de onest, loial, sincer — mai ales — documentat…
Gheorghe Bezviconi
Putinţa de a trăi noi înşine în sufletul altuia e singura adevărată valoare omenească.Vasile Pârvan
Theodor Râşcanu este un scriitor uitat pe nedrept. De vină este epoca în care a activat, dar motivul principal care i-a înstrăinat de epocă a fost originea lui socială. Boier vechi, al cărui arbore genealogic îşi are rădăcinile în timpurile descălecării voievodului Dragoş, el era străin spiritului epocii materialismului istoric, realismului socialist şi învăţăturii marxist-leniniste ş.a.
De aceea, conflictul lui interior cu brutalitatea şi agresivitatea lumii exterioare de tip socialist a avut un deznodământ tragic, încheiat prin suicid…
Ce poate opune personalitatea în faţa presiunii brutale a statului, a societăţii pornite să rupă relaţiile vechi şi pe ruinele civilizaţiei să înalţe o societate nemaiîntâlnită în istorie? De unde să iei argumente ca să te faci înţeles de către acei care n-au avut nici timp, nici posibilităţi, dar poate nici intelectul necesar pentru a depozita şi sintetiza experienţa omenirii în acest sensibil domeniu? Experimentele pe cordul deschis n-au fost niciodată încurajate de savanţii adevăraţi. De aceea am pierdut o jumătate de secol în experimentări inutile…
O tabletă publicată în revista Flux, a avut, peste un an de zile, un ecou neaşteptat în Germania. Imediat după Anul Nou, am primit acest fax:
„Stimate domnule Colesnic,
stimată redacţie,
V-am mai trimis cu câteva luni în urmă un e-mail, dar, din păcate, a rămas fără răspuns.
Vă scriu în urma articolului dumneavoastră de pe 31 martie 2001 din cotidianul Flux (ediţia de vineri) cu privire la romanul Râşcanovca al lui Teodor Râşcanu. Vă scriu în calitate de nepot de frate al scriitorului, singurul urmaş al scriitorului.
După cum ştiu de la bunicul meu Eduard Râşcanu, fratele lui, numit în familie Toto (Teodor), nu a terminat romanul Râşcanovca, iar de manuscris, în urma războiului, nu se mai ştie nimic. Sunt însă în posesia manuscriselor romanelor inedite Răzvrătitul Todiriţă (despre paşoptistul Todiriţă Râşcanu şi epoca sa) şi Pui de cuc.
Sper ca de această dată să vă parvină rândurile mele.
Cu stimă,
Dan Râşcanu,
Germania”
Am răspuns acestui emoţionant mesaj şi, în felul acesta, s-a înfiripat o corespondenţă:
„Stimate Domnule Colesnic!
Mă bucur că am reuşit să luăm legătura.
După ani de căutări, am reuşit să dau de urma romanelor Răzvrătitul Todiriţă şi Pui de cuc. În următoarele luni, îl voi corecta pe primul, care este o frescă deosebită a vremii revoluţiei din 1848 şi ulterioare.
M-aş bucura mult dacă l-am putea publica măcar pe acesta. Puteţi contribui la aceasta?
În următoarele săptămâni, primesc şi alte documente, se par foarte interesante, corespondenţe deosebite.
Pentru a nu fi prea mare cantitatea de date, vă trimit mai multe mesaje prin e-mail cu fotografii: Teodor, cu fraţii, paşoptistul Todiriţă, blazonul lui Teodor Râşcanu (Râşcanu + Ghica, căci mama sa este Ghica). Blazonul este făcut de el însuşi. Vă trimit şi extrase din documentele publicate de Gh. Ghibănescu la 1915, câteva pagini şi arborele Râşcanilor.
Pe colţul din dreapta, sus, al unora din pagini, este ştampila lui «Mos Toto», cum era numit de cei mai tineri, şi a fratelui său Eduard, bunicul meu. Se vede că Teodor prefera ortografia cu Th a numelui său.
Dacă nu puteţi «deschide» datele, prelucra sau tipări imaginile, anunţaţi-mă şi vi le trimit prin poştă, am o imprimantă foarte bună.
Arborele genealogic conţine corectări sau completări ulterioare, blazonul Râşcanilor al lui Ghibănescu era complet fals, cel care îl primiţi este cel real, l-am integrat eu în imaginea arborelui. Partea stângă a arborelui este partea basarabeană a Râşcanilor.
Toate cele bune şi mulţumiri.
Cu stimă,
Dan Râşcanu”
„Stimate Domnule Colesnic, Aşa cum v-am transmis prin e-mail, vă trimit alăturat arborele genealogic şi câteva fotografii pentru a le folosi eventual în cartea
Dumneavoastră Basarabia necunoscută, Arborele este în două forme: o dată ca extras în trei pagini din cartea lui Ghibănescu despre Râşcani, şi apoi sub forma a două pagini bătute la maşină. Familia Râşcanu, ca şi alte familii moldovene, a dat personalităţi interesante în ambele regiuni moldovene. Râşcanii fac prin aceasta o punte peste râul Prut, documentând astfel unitatea originii şi spiritului celor două regiuni, iar viitorul sper că le va uni şi soarta.
M-aţi rugat să vă spun câte ceva despre Teodor Râşcanu. Nu l-am cunoscut, căci a decedat înainte de naşterea mea. Ştiu însă din familie că era un om foarte serios şi cu un profil moral deosebit de integru. Educaţia aleasă, dar foarte severă şi conservatoare care a primit-o de la mama sa, şi-a lăsat amprenta asupra întregii sale activităţi. Expresia aspră, dar şi prezenţa deosebită a mamei sale, Maria Ghica, sunt, cred, evidente în fotografia ce v-o trimit alăturat. Teodor punea totul la suflet şi se implica activ în toate ocaziile brizante. Ziaristica era activitatea sa cea mai îndrăgită, scria referitor la toate temele deosebite sau actuale, fie ele literare, istorice, sociale, politice sau financiare. Atât firea sa excesiv de sensibilă şi agitată, dar mai ales marile deziluzii care au urmat războiul, i-au grăbit sfârşitul. În 1952, la Bucureşti, dezamăgit, disperat şi convins de ireversibilitatea evenimentelor politice, văzându-şi ruinate toate idealurile, nu rezistă presiunii psihice şi îşi curmă singur zilele.
Extrasele din cartea lui Ghibănescu, trimise de mine prin e-mail, au calitatea necesară? Aveţi acces la această carte, aveţi de unde o procura? Dacă nu, poate vă interesează şi alte extrase? Prin e-mail, este foarte simplu să vă mai trimit.
În altă ordine de idei, v-aş ruga să vă interesaţi cine a ctitorit (se pare că în anul 1777) Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Chişinău? Este vorba de Teodor Râşcanu sau de fiul acestuia Constantin?
Cele două romane şi diverse alte documente sper să-mi parvină în curând de la Iaşi.
Mă gândeam să fac eu corectura, sau la editură se va face oricum aceasta? Romanul Pui de cuc nu l-am citit, deoarece în ultimii 12 ani nu am avut acces la el. Înainte de plecarea noastră (definitivă ?) în Germania, tatăl meu a lăsat spre păstrare unui prieten din Iaşi multe documente de familie. Despre romanul biografic şi istoric Răzvrătitul Todiriţă, pe care l-am citit, pot spune că este o frescă socială şi politică foarte interesantă a Moldovei secolului XIX. Publicarea acestuia va merita cu siguranţă toată strădania.
Mă bucur mult că putem colabora şi vă mulţumesc anticipat.
Cu toată stima,
Dan Râşcanu”
Deşi a fost foarte harnic şi bine cunoscut odinioară de publicul cititor, astăzi despre prozatorul Theodor Râşcanu se ştie foarte puţin. Dicţionarele moderne îl ignorează cu desăvârşire, pe când biografia lui şi opera ne permit să întreprindem o investigaţie literară extrem de interesantă.
Presa interbelică îl ţinea în obiectiv şi-l aprecia după merit. Am spicuit câteva rânduri din interviuri publicate în reviste prestigioase ce apăreau în România Mare:
,,[…]am descoperit în Theodor Râşcanu un perfect citadin şi gentleman, un om umblat şi aerisit, departe, foarte departe de imaginea de om frust şi rudimentar pe care mi-o făcusem despre autorul cu limbă aspră şi condei sfătos al Ilenei Lupului. Mi-am şi exprimat mirarea către autorul romanului ţărănesc, bănuind o dedublare scriitoricească[…]
[…]Am spus că în copilărie mi-era capul îmbuibat de viziuni, de evocări şi de fantezii diverse. Ca copil, compuneam pentru mine însumi, şi mi le povesteam mie însumi, în gând, diferite basme şi povestiri. Apoi, îmi inventam diferite subiecte de nuvelă şi roman, pe care le aşterneam pe hârtie. Am mâzgălit astfel sumedenie de caiete. Mă străduiam să compun cărţi de proză şi de versuri, după chipul şi asemănarea cărţilor adevărate, sub a căror înrâurire trăim zi şi noapte. Nici la plimbare nu mă duceam fără a lua o carte cu mine. Visul meu de toată clipa era să ajung şi eu să scriu cărţi. Trăiam puternic o foarte intensă viaţă interioară, din care însă nu destăinuiam niciodată nimănui nimic. Trăiam ermetic închis în interiorul meu. Apoi, observam tot, reţineam tot, ascultam tot. O memorie excelentă fotografia cele mai mici amănunte. Şi nu am uitat nici azi nimic din tot ce m-a frapat în anii copilăriei. Am de gând să scriu o carte întreagă[…]
[…]Am de gând să scriu Neastâmpăratul Toderiţă, viaţa romanţată a bunicului meu Toderiţă Râşcanu, care a trăit între anii 1831 şi 1869, care a sărit să taie ştreangurile la Iaşi lui vodă Sturdza, cu care nu se avea bine, care a scăpat la 1848 din casa Mavrocordatului, unde tinerii revoluţionari ţineau sfat, care a fugit peste graniţă şi a trăit la Constantinopol, unde s-a îndrăgostit de frumoasa grecoaică Penelopa Eliades, cu care s-a însurat şi cu care s-a întors mai târziu în ţară. Toderiţă Râşcanu s-a opus din răsputeri Unirii, împreună cu Niculai Istrati şi puţini antiunionişti moldoveni, deşi era rudă cu vodă Cuza, căci – precum se ştie – străbunica maternă a domnitorului era Râşcănească.[…]
[…]-Nu! Non bis in idem. De altfel, nici unul din viitoarele romane pe care le voi oferta diverselor case de editură nu seamănă unul cu altul. În fiecare – ceva nou. Chiar şi ca stil şi ca manieră. Vârtejul este cu totul deosebit de Ileana Lupului, după cum Promoţia 1907, romanul la care lucrez acum, va fi deosebit de Vârtejul, iar Duduca de la Holm sau Pui de cuc – alte două romane în preparaţie – vor fi deosebite cu totul de Promoţia 1907. Voi fi mereu nou…[…]” ([…]Facla, anul XIV, nr. 1125, 30 nov. 1934, p. 2. (Romanul românesc în interviuri, Aurel Sasu şi Mariana Vartic, Vol.III (R-S), partea I).
Acest subiect ne interesează în mod deosebit pentru că autorul în cauză are rădăcini basarabene. Şi de aceea mare ne-a fost bucuria când am descoperit o corespondenţă foarte intensă între Theodor Râşcanu şi Gheorghe Bezviconi, corespondenţă care conţine mai multe detalii biografice, dar şi proiecte literare…
Theodor Râşcanu s-a născut la Iaşi, la 4/17 noiembrie 1888, şi-a făcut studiile la Liceul Naţional din acelaşi oraş, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii (1910), unde, după primul război mondial, şi-a luat doctoratul în economie cu tema Problema pământului, lucrare editată în 1922. Un timp, a fost avocat la baroul din Iaşi, apoi la Vaslui. Dar n-a profesat avocatura, fiind tentat să facă politică mare şi, în consecinţă, s-a înscris în Partidul Conservator. A debutat în 1910, în ziarul Evenimentul de la Iaşi, şi a colaborat la mai multe publicaţii: Adevărul, Adevărul literar şi artistic, Aurora, Dacia, Cuvântul(Iaşi), Evenimentul(Iaşi), Gândirea, Liga poporului, Patria, Gândul liber, Tempo, Tribuna, Ţara nouă, Viaţa românească, Opinia, Universul literar, Realitatea ilustrată, Arhiva genealogică, Arhiva C.F.R., Vremea, Voinţa, Din trecutul nostru, Timpul, Flacăra ş.a.
A fost director şi editor al periodicelor: Politica (Iaşi, 1913-1919), Cuvântul Vasluiului (Vaslui, 1914), Gândul liber (Iaşi, 1920), Lumina (Vaslui, 1928-1930) şi Criza (Bucureşti, 1935). Dar cea mai ponderabilă parte a operei lui o constituie publicistica şi beletristica. A scos în 1905, la 17 ani, o carte de versuri, Pagini intime, remarcată de Nicolae Iorga, apoi a făcut publicistică: Spre Sofia (1915), Problema pământului (Bucureşti, 1922). A urmat o serie de romane deosebit de cunoscute în epocă: Aceea care trebuia iubită (Iaşi, Editura Viaţa românească, 1925), Ileana Lupului {Bucureşti, Editura librăriei Universala Alcalay, 1934), Ruginoasa (Bucureşti, Editura Vremea, 1939), Banul… ochiul dracului (Bucureşti, Editura Cugetarea Georgescu Delafras, 1941), Fermecătorul Hrisoverghi (Bucureşti, Editura Contemporană, 1943).
Conform informaţiilor furnizate de Dicţionarul de pseudonime al lui Mihail Straje, unele scrieri le-a semnat cu numele adoptiv Promoţia 907.
A scris chiar un roman cu titlul omonim Promoţia 1907, care (în 1935) a început să fie tipărit în fascicule în ziarul Epoca. Publicarea lui însă a fost suspendată din cauză că multe dintre personajele romanului erau uşor „descifrate” de contemporani, fapt ce crea confuzii şi animozităţi. A rămas în manuscris şi romanul Pui de cuc, publicat fragmentar în câteva din ziarele timpului. În acelaşi şir, se poate înscrie şi romanul istoric Răzvrătitul Toderiţă, redactat de cinci ori între anii 1936-1948, dar rămas nepublicat.
Interesantă această „lunecare” a lui Theodor Râşcanu de la romanul pur beletristic la literatura de inspiraţie istorică, unde este destul de greu să distingi între ficţiune şi document. Împletirea istoriei cu literatura e realizată în formula unei suduri de nedesprins, procedeul literar utilizat poate fi descifrat doar cunoscând „tehnologia preparării” acestor romane.
Gheorghe Bezviconi îşi caracterizează colegul şi prietenul astfel:
„D.Teodor Râşcanu este un romancier care întrucâtva aparţine Basarabiei, de unde se trag strămoşii săi. Ctitoriile Râşcăneşti le găsim la Chişinău şi în judeţul Bălţi. Printre alţii, trecutul acestor vechi moşii şi biserici moldoveneşti l-a cercetat şi d.Teodor Râşcanu. De câtva timp, scriitorul nostru publică romane, care găsesc o largă răspândire la publicul cititor. În prezent, la Editura «Contemporanul», a apărut noul său roman Dragoste în furtună. Deosebit de cele de până acum, subiectul noului roman nu e luat din viaţa satelor. D.Râşcanu are gata de tipar două romane istorice: Fermecătorul Hrisoverghi şi Răzvrătitul Toderiţă. Acţiunea celui dintâi se petrece în jurul anului 1830, iar a celui de-al doilea la 1848. Sunt romane istorice, în care apare excelentul cunoscător al vieţii de odinioară a Moldovei. Afară de cunoscutul roman istoric Ruginoasa, am avut prilejul să stabilim erudiţia autorului, mai cu seamă din admirabilele sale foiletoane despre Iaşii şi ieşenii de altădată. Romanţarea artistică a istoriei contribuie la farmecul povestirii. Peste câtva timp, autorul promite un roman istoric din viaţa Basarabiei: Râşcani”. (THEODOR RÂŞCANU: [Scurte informaţii despre romancier şi unele manuscrise ale acestuia]. Viaţa Basarabiei-1943. – nr.3-4. – P.151. – Semn. : G.B.)
În arhiva lui Gheorghe Bezviconi pe care ne-a pus-o la dispoziţie minunata pictoriţă Elena Uţă-Chelaru, nepoata cercetătorului, am găsit şase scrisori din marea corespondenţă pe care au întreţinut-o cei doi prieteni îndrăgostiţi de vremurile de mult trecute. Într-un fel, corespondenţa ni se pare mai relevantă prin faptul că explică asidua aplecare asupra unor detalii biografice şi mai ales asupra unor detalii genealogice ale familiei Râşcanu.
Gheorghe Bezviconi către Theodor Râşcanu:
“23.I.1938
Mult stimate Domnule Râşcanu, Preocupat de diferite chestiuni, abia acuma am cercetat cu atenţie cele scrise de Dvs. Din Arhiva Stat. Chişinău, Cartea Genealogică, am şi eu extrasul despre Teodor jitnicer, tatăl său – Alexandru spatar şi bunicul – Constantin Vornic. Însă, sau eu, sau funcţionarii lui Al.Krupenski, am fost neatenţi. La Dvs. este între Teodor Alexandru un Constantin în plus. Dacă Krupenski (verificaţi) scrie aşa şi la Iaşi există la 1847 actul cu “Todor şi nepot al Vornicului Costache” -atunci eu am greşit. Dar, e ciudat ca la 1847 să fie mărturisit Costache acel de la 1777, încât să-mi spuneţi (de e posibil) şi ce fel de document aţi găsit la Iaşi, nr.569 – 1349, 17 file. Să stabilim punctul nostru precis de vedere. E precis însă că Teodor avea strămoş nu pe Vasilache. Am scăpat, pur şi simplu, acest izvor, căci nu este dosarul personal, ci altă carte. Mai pot spune că Casandra Egorovna stolniceasa, 1784-1827, Râşcanu-Sturdza şi Pulcheria Ivanovna spătăreasa, 1813-36, sunt mama şi soţia lui Iordache Râşcanu, născut la 1804. Ghibănescu dă mormintele lor în Opinia (“Sofia Egorovna”)… Până la I—II sunt la Bucureşti.
Cu stimă deosebită,
Gh. Bezviconi P.S.
P.S
Ţin să vă văd aci ca să ne ne înţelegem în aceste chestiuni.
Tel. 3.74.42.
* * *
22.XI.1940
Scumpe Cc.(Cucoane)Toader, am căutat Acţiunea, dar ea se tipăreşte numai la Sărindar. A trecut prea mult apoi timp şi – poate – o ai revista, sau tot mai ai nevoie? A.Hrisoverghi mă interesează f. mult. E căsătorit (vezi volumul) cu o Ziloti. Ce ai D-ta despre spătarul Iancu Miclescu, moşier la Văsieni pe la 1817? Un fiu al său e mort acolo. Vorbesc de el în biografia Sturdza (36-39, 1936). Activez în mişcare. Am prezentat la Centrul de Studii (str.Roma) un memoriu, ca să se intereseze şi de secţia culturală, un stat major ca să asaltăm domeniul Academiei, S.S.R., Fundaţiilor etc. din mâinile jidovite. Se vintilează ideea unui institut al rasei… Vorbeşte şi D-ta de cultură, căci acest domeniu e uitat şi cei vechi tot mai profită.
Al D-tale, G.Bezviconi
***
13.XII.1940
Scumpe Cc.Teodor, sunt încă sub impresia pierderii suferite. Nu locuiesc acasă, ci sunt încazarmat de mişcare, încât scrisorile le ridic cam neregulat. Astfel, scrisoarea Dvs. am primit-o joi şi n-am putut veni la Cafeul Păcii. De altfel, ar fi greu, ţinând seama de încazarmare. Pentru Hrisoverghi, citiţi Cuzeştii, p.LXXIV etc. Deci nu este poetul, acel căsătorit cu Ziloti, ci spătarul Al.Hr (isoverghi)., fratele vornicului Nicolae? Iar poetul a murit necăsătorit? Au fost 2 Al.Hrisoverghi? Despre acest Miclescu vedeţi nr.36-39, 1936 (Din vremea lui Sturdza, unde vorbesc de Râşcanu, p.5-6, nota 7); acolo dau ce am despre Iancuvornicul Am depus pentru tipar la Academie un manuscris despre Cimitirul Bellu. Acuma nu prea lucrez, căci «fac» «istoria». De Crăciun, plec la Piatra-Neamţ.
Al Dvs., G.Bezviconi.
* * *
20.XII.1940
Scumpe Cocoane Toto, azi nu se aşteaptă invitaţiile, ci lumea porneşte la datorie, căci, poate, şi sunt canalii, cari nu doresc ca oamenii buni să nu lupte pentru învierea definitivă a Ţării. Iancu Miclescu mă interesează. În Enciclopedia rusă despre Miclescu sunt vreo 2 pagini interesante, subliniind c-a murit în Rusia. Cu fata lui Antonie Ziloti s-a căsătorit spătarul Al.Hrisoverghi, fratele vornicului Nicolae Hrisoverghi. Nu este poetul, atunci cine? Poate [este] şi el scriitor? Sau scrieţi-mi cine şi ce, iar eu am să Vă lămuresc la rândul meu. Vin de la o înmormântare…
Cu drag, G.Bezviconi
* * *
5.II.1941
Scumpissime Cc.Toto, Adunarea S.S.R. a hotărât ca membrii noi să fie primiţi într-o adunare specială, după ce toţi vor dovedi naţionalitatea rom. (am depus o copie a actului). Radio a cerut urgenta trimitere [a] carnetelor scriitorilor, anulate. Katacazi a fost Anton. Vedeţi şi Convorbiri literare pe iunie 1940. Despre Apostol Milescu vedeţi nota 3, p.153, Din trecutul nostru, nr.31-34, 1936. Satul Mileştii Mari din jud.Lăpuşna aparţinea în sec.XIX familiei Kazimir {Din tr.n., nr.17-20, 1935, p.35 etc). Nr. Vieţii Bas. pe ianuarie va fi trimis zilele acestea abonaţilor; a apărut despre Dvs., scrie Stino. Deci acel pe februarie e în formare. De întârziaţi cu studiul Dvs., va apare în martie – Radio anunţă chiar acuma: carnetele să fie trimise Direcţiei de Presă, Min. de Propagandă, str.Filipescu, recomandat. Aş ţine mult, când veniţi şi în general, să pregătiţi terenul. Cred că D.Iov contra n-are să fie (?). El e în noul Comitet, care va pune pe listă. Iar la adunarea glă extraordinară, sper că veţi veni şi Dvs. Necăjit, în frig, înfometat, cu nervi zdrobiţi, trist, caut să scriu volum. II. O tempora! La înmormântare să nu se ţie discursuri.
Cu drag, G.Bezviconi
***
12.XII.1941
Iubite Dle R(âşcanu), primit articolul Dvs., f. interesant, dar care dovedeşte că trebuie neapărat să scrieţi cât de urgent romanul etc. şi să-mi daţi să-l citesc. Toate chestiile cu mormintele au fost rezolvate de mine. Iordache R(âşcanu) s-a născut pe la 1804 (vedeţi volum. I), celălalt e al Casandrei Iordache (Egorovna) Sturdza, mama lui Iordache; ea a trăit între 1784—1827. Mormântul fiind cu totul spart, l-am descifrat greşit pe vremuri. Este aici la Iaşi un profesor Bedreag (văr al meu al 6-lea, prin alianţă, ridicând la 1711, etc). – rudă! – care a publicat 2 broşuri (una în rev. ştiinţifică A.Adamaki) despre Ilie Mecinikov-Milescu. Acolo, el descurcă toată chestia Mileştilor care n-au nimic comun cu Miclescu. Rugaţi-vă lui D-zeu ca Giurescu (zice că dă, poate a şi dat la tipar) să publice volumul II şi veţi găsi acolo totul precizat şi pus la punct, încât veţi putea lucra şi cu Din trecutul nostru. Vorbiţi ceva de lucrările mele, în foiletoane.
Felicitări de Crăciun şi An Nou.
G.Bezviconi
***
D-sale D-lui Dr. Teodor Râşcanu
Gara Buhăieşti, jud. Vaslui
D.C.T. (Dragă Cucoane Theodor), nu Vă supăraţi aşa împotriva lui Adrian P. E şi el om.
Apoi, să rămână între noi, căci cât sunt aici, ţin să-mi păstrez relaţiile cu ei. Dar cu «dinastia» am fost şi rămân, căci la fel aş fi răspuns şi lor, dacă ar fi nemulţumiţi de legătura mea cu T.R. (Theodor Râşcanu). Zotta a apărut în Evenimentul şi, ca în celălalt articol, scriem despre T.R. – prietenul meu! Scrieţi lui Jarmolinski (nu ştiu adresa lui: Roma 32-36??), să vă afle soarta lui S.Râşcanu. Despre casele Râşcanu, D.tr.n. (Din trecutul nostru) nr.31-34, 1936, p.19,26 (Întrebaţi amănunte la Jarmolinski, să vă descrie şi interiorul), 75, 67. Vă rog, orice al meu ar apare, scrieţi undeva ceva. De ex. – articolul Rev. C.F.R. poate să întemeieze un foileton întreg. Romanul Râşcanovca ar trebui scris, fără să Vă opriţi la detalii. Dacă-l scrieţi până-n februarie-martie şi veniţi, îl citesc şi comentez pe larg. Voi spune cu cine despre ce să mai vorbiţi sau unde să citiţi. Mai cu seamă, ar putea contribui Jarmolinski. Spuneţi simplu: deşi documentele oficiale genealogice mai dau 3 generaţii boiereşti de R. (Râşcanu), totuşi primul e T.R(âşcanu)., care se coboară din vechi stăpânitori din Bas. (Basarabia), numele de Râşca figurând din timpuri vechi (cred de la Ştefan încoace, deşi neamul e mai vechi; daţi şi originea cuvântului). Lăsaţi amănunte şi vom face. Dacă-mi dedicaţi – să zicem – romanul ca să nu fiu coautor, şi-l scrieţi până-n februarie, mă angajez să scriu 50% de comentarii de înviorare, fapte etc. R + C, scrieţi citeţ, pe o parte a paginei, cât de repede şi vag. Voi face totul şi veţi crea cel mai bun roman basarabean (Moruzi + Stere x 100) = T.R. Tempo! veniţi la Iaşi.
Exp. G.Bezviconi
Str.40 Sfinţi 2, Iaşi
Data de pe ştampilă
1941″
Acest răvaş conţine informaţii despre scrierea romanului Râşcanovca, roman care n-a fost publicat, dar care a fost anunţat în curs de apariţie şi care, la sigur, există în manuscris. Descoperirea lui ar aduce o sumedenie de noi detalii legate de istoria Chişinăului, moşia Râşcanilor şi de vremurile de odinioară.
Cred că cercetătorii literari sunt obligaţi să pornească în căutarea lui, deşi Dan Râşcanu, în mesajul lui, ne-a avertizat că acest manuscris este pierdut încă în perioada războiului.
Interesul lui Theodor Râşcanu pentru genealogie n-a fost formal şi nici speculativ. În revista Din trecutul nostru (1939, octombrie) el semnează editorialul Un institut de genealogie, în care explică preocuparea sa pentru document şi pentru argumentul istoric:
„Mulţi se vor fi întrebând: ce-o mai fi şi asta? (Acei care nu prea ştiu ce e «aia» genealogie).
Iar cei care ştiu, se vor fi întrebând — pentru că aşa e românul — «a quoi bon»?
Ei, da. Un institut de genealogie (ideea este a dlui N.Iorga) e de netăgăduit folos în ţara noastră. Este împlinirea unei lacune. Şi mai este completarea cunoştinţelor noastre istorice.
Dar, pentru cei care nu ştiu, genealogia este ştiinţa care cercetează, stabileşte şi lămureşte originea, perpetuarea din tată-n fiu, din generaţie în generaţie a unei familii, a unui neam. Întocmai cum botanistul urmăreşte creşterea şi dezvoltarea unui arbore, de la rădăcină până la coroană. Arborele genealogic — sau, cum se zice, pe româneşte, spiţa neamului – este expresiunea grafică a urmărirei, stabilirei şi întocmirei în ordine hereditară a dezvoltării unei familii de la origine (de la rădăcină) şi până la ultimele ramuri.”
Pregătirea pentru scrierea romanelor presupunea dezvoltarea unor idei istorice şi descrierea epocilor întocmai cum au urmat ele calea evoluţiei. De aceea, nu este întâmplătoare apariţia schiţei istorice Un pretendent la tronul Albaniei, publicată în revista Din trecutul nostru (1939, mai-iulie), schiţă scrisă foarte bine, cu o doză de ironie şi zeflemea cum mai rar se întâlneşte în scrierile de acest gen. Şi un cu totul alt ton e utilizat în cazul studiului genealogic Cine a fost Vasile Mazarachi? publicat în revista Viaţa Basarabiei(1943, nr.6).
Arborele genealogic al autorului este cercetat minuţios de amicul său Gheorghe Bezviconi, care publică rezultatele investigaţiilor în cele două volume Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (Bucureşti, 1940, vol.I şi 1943, vol.II).
Vol.I:
„42. Râşcanu
Consilierul de curte Dimitrie Râşcanu, de 62 ani, mareşalul regional al nobilimii. Căsătorit cu fata spătarului Sturdza, Mărioara. Are un fiu, pe Constantin, de 7 ani. Stăpâneşte în ţinutul Orhei două sate: Visterniceni şi Bubuieci, pe care sunt locuite 200 curţi, şi o moşie nelocuită Gheţăoani, şi osebit de aceasta 60 suflete de ţigani şerbi de ambe sexe. Spiţa neamului: Toader Râşcanu, vel pitar, fiul său Constantin Râşcanu, vel vornic, iar fiul acestuia, consilierul de curte Dimitrie Râşcanu, doveditorul de acum al nobleţei. Cu privire la rangul său, a prezentat Comisiunii: 1. Un document de la domnitorul Grigore Ghica, din anul 7245 (1737), referitor la întărirea după bunicul doveditorului, Toader Râşcanu, a unui pământ cumpărat şi primit în dar, şi din care se vede că Toader a avut rangul de vel pitar; 2. Un document de la domnitorul Alexandru Kallimah, din 1798, cu privire la o jalbă care i-a fost făcută în legătură cu o pricină pentru nişte baragii de pe râul Bâc, în care document tatăl doveditorului e trecut ca vel vornic, iar el ca vel stolnic; 3. Formularul de serviciu al lui Dimitrie Râşcanu, că a avut ranguri moldoveneşti, rangul de ban şi, în sfârşit, acela de consilier de curte. După cercetarea căror dovezi, Comisiunea, care a funcţionat în acest scop, socotindu-le suficiente, prin încheierea dată la 22 august 1821, a hotărât să fie trecut în partea I-a a cărţii genealogice, pentru ţinutul Orhei. Lipsesc de la dosar statele de serviciu.
42 a. Râşcanu
Stolnicul Matei Râşcanu, de 60 ani, nu ocupă slujbă. Locuieşte în ţinutul Orhei. Căsătorit, are un fiu, pe Iordache, de 16 ani. Stăpâneşte prin moştenire avere imobilă în ţinutul Iaşi, moşiile: Ivanuşca, Ştiubeieni şi Ignăţeni, pe care se află satul Copaceanca cu 170 curţi de săteni, şi moşiile dobândite prin cumpărare în ţinutul Orhei: Tuzora, pe care se află un sat şi un târg cu 90 curţi de locuitori, afară de burgheji, şi Novicea, nelocuită, plus porţiuni din moşiile Sverja, Laureni şi Drevici, şi are 70 suflete de ţigani şerbi de ambe sexe. Spiţa neamului: Toader Râşcanu, jitnicer, fiul său Ioan Râşcanu, stolnic, fiul acestuia Matei Râşcanu, stolnic, doveditorul de acum al nobleţei. Din documentele prezentate de stolnicul Matei Râşcanu cu privire la obârşia sa nobilă, s-a constatat: 1. Dintr-un act de la 3 mai 7249 (1741), în legătură cu vânzarea de către Nicolae Nica a satului Ivanuşca din ţinutul Iaşi, se vede că Toader Râşcanu a fost vel jitnicer; 2. Dintr-o copie întărită de pe un act de hotărnicire de la 2 august 7268 (1760), privitor la moşia Boroseni, se vede că Ioan Râşcanu e fiul jitnicerului Toader Râşcanu; iar dintr-un document de la Divan, de la 4 iunie 7270 (1762), întărit de domnitorul Grigore, se vede că Ioan Râşcanu a avut rangul de pitar; dar în documentul domnitorului Constantin Cehan Voievod, din 1764, cu privire la numirea lui ca ispravnic, e trecut ca stolnic; 3. In salvogarda contelui Rumianţov, de la 8 decembrie 1770, dată pentru apărarea de obide a satului Ivanuşca, din consideraţie pentru serviciile făcute de boierul Râşcanu armatei imperiale, Smaranda Râşcanu e trecută ca soţia acestui boier, precum şi într-un document al Divanului de la 7 februarie 1784, se spune că Dimitrie Bantâş1, în calitate de împuternicit din partea stolnicesei Smaranda şi a stolnicului Ioan Râşcanu, s-a judecat cu răzeşii Ciomârtan pentru moşiile Ivanuşca şi Uscăteni; 4. Din testamentul stolnicesei Smaranda Râşcanu, de la 21 martie 1809, reiese că petiţionarul Matei Râşcanu e fiul ei, căruia i-au dat moşiile Ivanuşca şi Ştiubeieni. După cercetarea căror dovezi, Comisiunea, care a funcţionat în acest scop, prin încheierea dată la 30 noiembrie 1821, recunoscând pe stolnicul Matei Râşcanu nobil, a hotărât să fie trecut, împreună cu neamul, în partea I-a a cărţii genealogice a nobililor, pentru ţinutul Orhei. Lipseşte de la dosar salvogarda contelui Rumianţov, în schimb, însă, găsim un act de hotărnicie al Divanului de la 15 iulie 1812, care n-a fost prezentat Comisiei de la 1821. Iordache Râşcanu, în 1838, a fost transcris în partea VI a cărţii nobilimii.
Însemnări
Români din Moldova2. Cartea Genealogică a nobilimii basarabene3, aminteşte pe vornicul Constantin şi fiul său, spătarul Alexandru, tatăl pitarului Toader, care n-are nimic comun cu Răşcanii din Fălciu4. Toader5 are trei fii: Constantin, vornic şi ctitor al unei biserici din Chişinău (1777); Ioniţă, stolnic, şi Alexandru, care se aşază în jud. Vaslui şi lasă urmaşi existenţi şi astăzi6. Fiul lui Constantin, Dimitrie (t 1831), petiţionarul, a fost primul mareşal al nobilimii în Basarabia (1816-22) şi s-a însurat cu Mărioara (t 1832), fiica spătarului D. Sturdza; pe fiul său, Constantin (1815-82), călător, l-au moştenit familiile Moruzi, Sturdza şi Sandu Râşcanu din Moldova. Stolnicul Ioniţă a avut doi fii: Matei-spătarul, al doilea petiţionar, şi Grigore, tatăl comisului Ştefănache, deputat al Sfatului Suprem (1818-21). Din căsătoria lui Matei cu Casandra (1784-1827)7, fiica logofătului Iordache I. Sturdza, a rezultat un fiu, Iordache, spătar şi mareşal.
Unicul său fiu murind devreme, l-a adoptat pe nepotul său de soră, Gheorghe Leopold Râşcanu-Derozinski8, ofiţer şi mareşal provincial (1872-1875), care i-a moştenit un fideicomis şi numele9.
Documente
I. Noi, Grigore Ghica Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei. Adică a venit înaintea domniei mele şi înaintea boierilor noştri mari şi mici, credinciosul boier al nostru Toader Râşcanu, vel pitar, şi ne-a arătat câteva zapise de moşii de cumpărături şi danii încredinţate cu multe iscălituri şi peceţi ale oamenilor de cinste, întâi un zapis din anul 7245 (1737) februarie 25, de la Maria, jupâneasa lui State, biv vel uşier, împreună cu fiul său Gavriil, scriind şi mărturisind precum ei de bună voia lor au vândut a lor dreaptă moşie anume Tuzora, unde este hambarul de câmpuri de ţarină şi cu loc de fânaţ de această parte de Prut şi de acea parte, cu vad de pod în apa Prutului şi cu tot venitul. Această moşie au vândut-o ei d-sale pitarului Toader drept 1050 lei bani vechi şi le-a făcut plata deplin întru mâinile lor, care moşie a fost lui State uşierul miluire şi danie de la domnia sa Mihail Racoviţă Vodă şi este aleasă şi stâlpită cu pietre de jur împrejur, după cum pe larg arată şi ispisocul domniei sale lui Mihail Vodă. Aşijderea alt zapis din anul 7237 (1728) decembrie 3, de la Vârlan Danul, ce a fost cafegiu, scriind precum s-a socotit şi cu bună voia sa a dat danie dlui Toader Râşcanu, vel pitar, din jumătatea satului Tuzora, ce este în ţinutul Orheiului la podul Bărăiacului, jumătate, iar cealaltă din jumătatea satului Tuzora, jumătate i-a vândut-o pitarului Toader şi cu mori în apa Bâcului, care această jumătate de sat i-a fost Danului cumpărătură de la Neagoie Ciudin comisul. Aşijderea ne-a mai arătat dl Toader vel pitar şi alt zapis din anul 7244 (1736) iunie 20, de la Vasile Hagimă, scriind precum a dat danie toată partea lui de moşie, câte se va alege din cealaltă jumătate a satului Tuzora în partea de sus, dlui Toader vel pitar. Aşijderea ne-a mai arătat dl Toader vel pitar şi alt zapis din anul 7242 (1733) decembrie 14, de la Gheorghe şi Constantin, feciorii lui Iz, ce a fost armaş, şi de la unchiul lor Alexandru Işdor, scriind precum au vândut a lor dreaptă moşie, anume Borosenii, ce sunt peste Prut în obârşia Camencii în ţinutul Iaşilor. Această moşie au vândut-o ei cu tot venitul dlui Toader vel pitar drept 200 lei bani gata, şi le-a făcut plată deplin întru mâinile lor, care moşie i-a fost lui Iz armaşul cumpărătură de la Sandul Adam neguţătorul. Aşijderea ne-a mai arătat d. Toader vel pitar şi alt zapis din anul 7237 (1729) iulie 10, de la Gavrilaş Silion, cu fiul său Sandu, scriind că au vândut a patra parte din jumătatea satului Ivancăuţi, cu heleşteu, cu bălţi de peşti, cu loc de fânaţi şi cu pomeţi, care moşie este în ţinutul Dorohoiului. Această moşie au vândut-o ei dlui Toader vel pitar drept şaptezeci lei bani gata şi le-a făcut plată deplin întru mâinile lor. Aşijderea ne-a mai arătat dl Toader vel pitar şi alt zapis din anul 7245 (1737) februarie, de la Irimiice, scriind că a vândut a lui dreaptă ocină şi moşie, jumătatea satului Ivancăuţi, cu vad de moară în apa Prutului, cu heleşteu, cu peşti, cu pădure şi cu tot venitul. Această moşie a vândut-o el dlui Toader vel pitar drept două sute lei bătuţi şi i-a făcut plată deplin întru mâinile lui, care moşie i-a fost lui de pe maică-sa, Vasilica, fata Manii din Ivancăuţi, şi fiind cealaltă jumătate a satului Ivancăuţi iarăşi a d-sale pitarului Toader de pe maică-sa, Catrina, care a fost iarăşi fata Manii din Ivancăuţi, alţii n-au încăput să cumpere, ci a cumpărat-o pitarul drept acei bani ce mai sus arată. Aşijderea ne-a mai arătat dl Toader vel pitar şi alt zapis din anul 7163 (1655), de la Toader Mantie şi cu surorile lui Bejana şi Miţa, scriind că au vândut din satul Ivancăuţi din a patra parte de sat trei părţi cu tot venitul, Manii din Ivancăuţi drept 200 lei şi le-a făcut plată deplin întru mâinile lor. Aşijderea ne-a mai arătat dl Toader vel pitar şi alt zapis de la Nicolae, feciorul Irinei, nepotul Mantii, scriind că a vândut şi el a patra parte din tot satul Ivancăuţi Manii din Ivancăuţi drept 100 lei şi i-a făcut plată deplin întru mâinile lui. Şi iarăşi ne-a mai arătat credinciosul boier al nostru, dl Toader vel pitar, un zapis din anul 7235 (1727) mai 25, de la Maria stolniceasă a lui Dumitraşcu Ursache şi de la fiul său, Vasile, scriind că au vândut din jumătatea satului Cuzlău, ce este lângă Ivancăuţi în ţinutul Dorohoiului, a treia parte, care moşie i-a fost de la socrul său Gheorghe Ursache visternic, iar lui Gheorghe i-a fost cumpărătură de la Costaşcu Badiul de la Rădăuţi. Această jumătate a satului Cuzlău, a treia parte au vândut-o ei dlui Toader vel pitar drept şaptezeci lei bani gata, încăpând d-lui a o cumpăra şi le-a făcut plată deplin, care bani le-au dat ei de au plătit datoria ce a fost dator Dumitraşcu Ursache, şi arată la zapisul acesta că, măcar că această moşie s-a pus în izvodul lui Constantin Silion, cumnatul lor, dar acel izvod să nu se ţie în seamă, şi în locul acesteia să i se dea altă moşie, de vreme că aceasta s-a vândut de s-a plătit datoria lui Dumitraşcu Ursache. Aşijderea ne-a mai arătat dl Toader vel pitar şi alt zapis din anul 7240 (1732) iulie 10, de la Toader Cuza biv postelnic, feciorul lui Dumitraşcu Cuza, nepot de fată a lui Toader Jora, scriind că a vândut din jumătatea satului Cuzlău a treia parte din partea de sus; această parte este cumpărătură de moşul său Toader, de la Andrei Zarâmba şi de la femeia lui Acsana, fata lui Petraşcu Turcu, şi altă a şasă parte din tot satul Cuzlău, care a răscumpărat-o iarăşi moşul său Toader Jora de la Dumitraşcu biv vel pitar, iar lui Dumitraşcu Pitar i-a fost cumpărătură de la feciorii lui Stratulat Brahă din Drăguşani.
Aceste două părţi de moşii le-a vândut el dlui Toader vel pitar, cu heleşteu şi cu tot venitul, drept o sută zece lei bani gata, şi i-a făcut plată deplin întru mâinile lui. Aşijderea ne-a mai arătat dl Toader vel pitar şi alt zapis din anul 7167 (1659) mai 1, de la Dumitraşcu Badiul de la Rădăuţi, scriind că a vândut a lui dreaptă moşie ce a avut cumpărătură în satul Cuzlău de la Măricuţa, din jumătate de sat a patra parte de jos, cu pomet şi cu tot venitul. Această moşie a vândut-o Badiul Manii din Ivancăuţi[…] pitarului Toader, drept 500 lei bătuţi şi i-a făcut plată deplin. Aşijderea ne-a mai arătat şi alt zapis din anul 7150 (1642), de la Grigore şi Cazacu, feciorii Mariei, nepoţi Tudoscăi Isăcească din Cuzlău, scriind că au vândut din jumătatea satului Cuzlău din a treia parte, a treia. Această moşie iarăşi au vândut-o Manii din Ivancăuţi drept 30 taleri, şi le-a făcut plată deplin. Şi iarăşi ne-a mai arătat Toader vel pitar alt zapis din anul 7151 (1643), de la Irina, fata lui Isate şi a Tudoscăi, nepoata lui Nicorici, scriind că a dat toată partea ei de moşie ce a avut de la moşii şi de cumpărătură în satul Cuzlău, nepotului său Manii din Ivancăuţi, ca s-o îngrijească în viaţă şi după moarte să o pomenească, şi un zapis ce a făcut ea mai înainte lui Bobăscu să nu se ţie în seamă. Aşijderea ne-a mai arătat credinciosul boier al nostru, dl Toader vel pitar, câteva zapise de cumpărătură ce a cumpărat în satul Răspopeni, ce este peste Prut în ţinutul Iaşilor, socrul d-sale Mazarachi neguţitorul, de la răzeşi de Răsipeni, întâi un zapis din septembrie 7208 (1699), de la Constantin Croitorul, ginerele lui Perjer, şi de la femeia lui Mărica, încredinţat cu multe iscălituri, scriind că au vândut jumătate din partea Grecii din Răsipeni lui Mazarachi neguţitorul drept 35 lei bătuţi; al doilea zapis din anul 7208 (1700), de la Iftode şi cu fraţii săi Bejan şi Postolache, feciorii lui Gheorghiţă Răspopu, nepoţii lui Grigore Răspopu, şi de la Maria şi Ana, fetele Sasului, nepoatele Floarei Mocicesei preuteasă, şi Tudosie, ginerele lui Ponici, şi cu cumnată-sa, fata lui Enache Ponici, scriind că au vândut jumătate din satul Răsipeni cu partea Grecii, ce a cumpărat-o Mazarachi de la Constantin, ginerele lui Perjer, şi cu partea Ghindoaie ce le-au fost Răspopeştilor danie, osebit de partea ginerelui lor, lui Gherman, a patra parte din partea acestora a Răspopeştilor, şi a patra parte din partea Ghindoaie ce i s-a venit lui danie, şi osebit din partea lui Vasile şi a lui Enache, nepoţii Sanfirei, scoţându-se aceste părţi ale lui Gherman şi ale nepoţilor Sanfirei, altă moşie toată din jumătate de sat cu vatră de sat, cu fânaţi, cu heleştei, cu păduri şi cu tot venitul, au vândut-o ei lui Mazarachi neguţitorul drept 160 lei şi le-a făcut plată deplin întru mâinile lor. Al treilea zapis din anul 7208 (1700), februarie 6, de la Constantin, ginerele Lupului Perjer, împreună cu femeia lui Măricuţa, scriind precum au vândut jumătatea din partea Grecii dintr-acelaşi sat Răsipeni, iarăşi lui Mazarachi neguţitorul, drept 35 lei şi le-a făcut plată deplin întru mâinile lor. Al patrulea zapis din 7209 (1701) februarie 20, de la Ionaşcu şi fratele său Pavel, feciorii Ursului, nepoţii Vărvarei, strănepoţii lui Grozav, scriind că au vândut jumătatea satului Răsipeni, jumătatea din partea de sus, lui Mazarachi neguţitorul drept 137 lei, care moşie i se cuvine din tot satul a patra parte, şi le-a făcut plată deplin întru mâinile lor. Al cincilea zapis din anul 7211 (1702), septembrie 27, de la Enache, feciorul Alexandrei, nepot de fată a lui Pavel, pârcălabul de Teleneşti, scriind precum şi el a vândut partea lui de moşie ce a avut în satul Răsipeni de pe moşul său Pavel pârcălabul, împreună cu unchiul său Vasile călugărul, ce a fost frate cu mamă-sa, copiii lui Pavel, lui Mazarachi neguţitorul drept 12 lei, şi i-a făcut plată deplin. Şi scrie la zapisul lui cum de s-ar scula unchiul său Vasile călugărul să gâlcevească pentru partea lui, ce i-a vândut Enache, să aibă a căuta cu dânsul, iar Mazarachi neguţitorul să stăpânească cu pace. Aşijderea ne-a mai arătat dl Toader vel pitar un zapis din anul 7158 (1649), noiembrie 14, de la Ionaşcu, feciorul Tudoscăi, nepotul lui Ihnatcu din Valeva, scriind că a vândut toată partea de moşie ce s-ar alege în Valeva, partea mătuşii sale Varvara Ihnătoaie, aceasta a vândut-o Manii din Ivancăuţi şi jupânesei sale drept 150 lei bani gata şi i-a făcut plată deplin întru mâinile lui, care moşie a vândut-o el cu tot venitul din vatra satului, din câmp şi din heleşteu. Aşijderea ne-a mai arătat dl Toader Râşcanu vel pitar un ispisoc din anul 7234 (1726), martie 5, de la Domnia sa Mihail Racoviţă Vodă, scriind într-acel ispisoc precum a miluit Domnia sa pe dl Toader pitar cu doi ţigani, anume Sandu şi Pavel, cu feciorii lor. Drept aceea, dacă am văzut Domnia mea aceste zapise şi ispisoace mai sus-arătate, încredinţate cu multe iscălituri şi peceţi, ne-am încredinţat şi de la Domnia mea încă am dat şi am întărit sus-numitului boier al nostru, credinciosul dl Toader Râscanu vel pitar, toate aceste sus-pomenite moşii, Tuzora, unde este hambarul, şi Tuzora din ţinutul Orheiului, şi Ivancăuţii din ţinutul Dorohoiului şi Cuzlău, la fel acolo, şi Răsipenii peste Prut din ţinutul Iaşilor şi pe această parte de moşie din Valeva şi pe acei doi ţigani Sandu şi Pavel cu feciorii lor, ca să-i fie d-sale drepte ocine şi moşii şi uric de miluire şi de întăritură cu toate hotarele şi cu tot venitul neclătit, neruşuit nici odinioară în veci. Şi iarăşi mai dăm şi întărim dlui Toader vel pitar toate părţile de moşii ce are în sat în Rahozna ce este în ţinutul Cernăuţilor, după ispisoc de pâră ce ne-a arătat de la Domnia sa Mihail Vodă, cum s-au pârât vel pitarul cu Darie Brânzanul şi a rămas din judecată ca să stăpânească acele părţi dl Toader vel pitar şi nimeni altul să nu se amestece peste acest ispisoc al Domniei mele. Aceasta facem, în Iaşi, anul 7246 (1738), martie 27, în a doua Domnie, în al treilea an. Iscălit Sandul Sturdza Logofăt. A citit vtori logofăt. A tradus din moldoveneşte tălmaciul Tribunalului Civil Regional al Basarabiei, porucic în rezervă Makedonski.
II. Traducere din moldoveneşte. Noi, Alexandru Ioan Kallimah Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei. Facem ştire cu această carte a Domniei mele precum că credinciosul boier al nostru, Dimitrie Râşcanu biv vel stolnic, pe lângă jaloba ce a dat către Domnia mea, a înfăţişat nouă o carte a răposatului domn Grigore Alexandru Ghica Voievod din anul 1775, iulie 25, că părintele d-sale stolnicului, răposatul vornic Constantin Râşcanu, ce-a fost spătar, prin jaloba ce a dat atuncea a arătat că pe moşia d-sale de lângă Chişinău, anume Gheţăoani de la ţinutul Orhei, are în apa Bâcului un iaz făcut din vechime. Şi în vremea trecută, jidovii din oraşul Chişinăului au făcut în capul acelui iaz pe moşia Mănăstirii Galata vreo câteva velniţe, care moşie a mănăstirii se află pe de această parte de apa Bâcului în ţinutul Lăpuşnei, şi fiindcă acei jidovi toată împuţăciune[a], spălaturi [le] şi drojdiile vinului şi necurăţenia din velniţe le lepădau în apa Bâcului la capul iazului, din care pricină s-a umplut iazul de nămol şi de aceea peştele s-au năduşit şi morile s-au înecat; s-a făcut atuncea cercetare şi s-a văzut din hrisovul răposatului domn Mihail Racoviţă Voievod, că toată apa Bâcului se stăpâneşte numai de către ţinutul Orhei, iar ţinutul Lăpuşnei nici o trebuinţă la apa Bâcului nu are. Şi de vreme ce acele velniţe erau vechi, apoi s-a socotit ca să nu se strice velniţele, decât jidovii ce făceau iazului cu velniţele lor stricăciune să aibă a da răposatului vornic Râşcanu câte 3 galbeni de velniţă pe an, însă alte velniţe să nu facă. Pe urmă, când s-a iscat în ţară pacea şi neliniştea s-a risipit, şi iazul s-a curăţit şi peştele într-însul iarăşi s-a plodit şi morile s-au îndreptat, au început alţi jidovi să facă velniţe în locul celor ce-au fost. Deci, după cercetarea scrisorilor răposatului vornic Constantin Râşcanu, lămurit s-a văzut din hrisovul domnului Mihail Racoviţă Voievod, că între ţinutul Orheiului şi ţinutul Lăpuşnei este hotar apa Bâcului, şi că moşiile din ţinutul Orhei stăpânesc apa Bâcului, iar moşiile din ţinutul Lăpuşnei nici o trebuinţă la apa Bâcului nu au, şi fiindcă moşia Mănăstirii Galata se află în cuprinsul ţinutului Lăpuşna, apoi nu s-a îngăduit acelor jidovi a face velniţe lângă apa Bâcului, ci s-a poruncit serdarilor de Orhei ca să-i oprească pe toţi sau să se învoiască cu răposatul vornic Râşcanu, precum cu amănuntul se cuprinde în cartea răposatului domn Grigore Alexandru Ghica Voievod. Acum, dl stolnic Dimitrie Râşcanu, prin jaloba ce a dat către mine, arată că în locul velniţelor a cărora lucrare acum s-a oprit de doi sau trei ani, s-au început a se face atât pe moşia Galata, cât şi pe moşia Sfintei Vineri salhanale de la care şi mai multă stricăciune se pricinuieşte iazului. Pentru care hotărâm Domnia mea, ca precum prin cartea de mai sus-pomenită s-a oprit facerea velniţelor, aşa să fie oprită şi facerea salhanalelor şi nimeni fără învoirea dlui stolnic să nu facă salhanale. Pentru care poruncim Domnia mea şi d. serdari de Orhei să urmaţi întocmai precum prin această carte se hotărăşte, neîngăduind pe nimeni a face salhanale pe acel loc fără voia dlui stolnic. Aceasta poruncim. Anul 1798, ianuarie. În cel adevărat s-au iscălit: a citit vel logofătul. S-a trecut la condică, Matei condicaru.
Vol.II:
“Râşcanu, 1821 şi 1838, VI, acte 1737, români. Ramura din Basarabia s-a stins. Spătarul Iordache (partea 1, 207; şi Vol.I, p.106 şi urm. C.Sion, op.cit.,p.299) a adoptat pe nepotul său de soră, Gheorghe Leopold Râşcanu-Derozjinski (1839-1879), căsătorit cu Ecaterina Al.Russo (+1918) (vezi Din trecutul nostru nr. 30-34, 1936, p.66), printre copiii căruia găsim pe Gheorghe (t 1930) şi Alexandru (t 1937), căsătorit cu Maria C.Lascari (t 1936) (familia lui Sergiu Al.Râşcanu-Derozjinski locuieşte la Bucureşti – G.B.)
Ramura din Moldova se coboară din Alexandru Toader, spătar, ctitor al bisericii din Frenciugi (Vaslui), căsătorit cu Casandra C.Gându, tatăl vornicului Iordache (+1828), căsătorit cu Paraschiva C.Lambrino (+1849). Copiii lui Iordache: Alexandru, spătar (tatăl fruntaşilor judeţului Vaslui, Nicu şi Sandu, şi bunicul generalului Constantin Dimitrie (+1921), Iosif, egumen al Mănăstirii Raşca, arhireu la Huşi; şi Teodor (1813-1867), moşier la Drăguşeni, însurat la Constantinopol cu Penelopa Eliades, postelnic, care a participat la revoluţia din 1848, antiunionist (tatăl lui, August, +1892, căsătorit cu Maria G.Ghica, -părinţii scriitorului Teodor Râşcanu) (Arhiva Teodor Râşcanu – Buhăeşti, Vaslui. Compl. G.Ghibănescu, Impresii şi note din Basarabia, ziarul Opinia, Iaşi, 26 oct.1912, nr.1723; T.Râşcanu, Trei scrisori către Ioan-Vodă Sturdza, Arhiva Genealogică, 1912,I; Curtea şi biserica din
Drăguşeni, rev. Sânziana, 1937; Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru, ziar. Acţiunea, 20 martie 1941).”
La întocmirea acestei genealogii, Gheorghe Bezviconi s-a sprijinit şi pe arborele întocmit de Gheorghe Ghibănescu şi publicat de acesta în volumul X, Surete şi izvoade.
Se ştie însă că ceea ce a realizat Gh. Ghibănescu nu e definitiv şi mai trebuie completat. Dan Râşcanu ne-a trimis unele completări la cele publicate de Gh.Ghibănescu, detalii care întregesc acest mare arbore.
Eruditul genealogist Mihai Sorin Rădulescu a publicat în revista Contemporanul. Ideea europeană (1992) un studiu amplu, intitulat 0 familie boierească din Moldova – Râşcanii, din care desprindem câteva axe de cercetare. Familia Râşcanilor a fost “divizată” în două de frontiera de pe râul Prut după răpirea Basarabiei în 1812. Dezvoltarea celor două ramuri ale aceleiaşi familii s-a produs în două medii diferite şi, din această cauză, este extrem de importantă studierea în continuare a evoluţiei lor în timp. O altă temă de cercetare rămâne a fi şi împărţirea neamului în două ramuri: una boierească şi alta răzeşească, care, cu timpul, au pierdut sentimentul rădăcinii comune:
„Originar din satul Râşcani pe Jigălia (ţinutul Fălciu), neamul Râşcanilor s-a bifurcat într-o ramură boierească şi alta răzeşească ce au pierdut în timp conştiinţa originii comune, susţinută de Gh.Ghibănescu. Boierii Râşcani au avut proprietăţi în ţinutul Vaslui şi în Basarabia, înrudindu-se cu vechi familii boiereşti moldovene, precum Sturdzeştii, Micleştii, Şendreştii, Buzduganii etc. Râşcanii stabiliţi în Basarabia au dat numele lor unui cartier al Chişinăului – Râşcanovca. Primul Râşcanu -de la care începe filiaţia documentară neîntreruptă a familiei – este boierul Vasilache Râşcanu, trăitor la cumpăna secolelor XVII — XVIII. Proprietar în satele Cojerii şi Giurcanii (Fălciu), el nu avea decât 20 stânjeni de moşie în satul de baştină, Râşcanii pe Jigălia.
Fiul său, armaşul (mai târziu jicnicerul) Teodor Râşcanu, a ţinut în căsătorie pe fiica lui Mazarachi, staroste de negustori la Iaşi şi ctitor al bisericii din Chişinău, care îi poartă numele. Din această unire, au rezultat trei fii şi o fiică: Constantin, Ioan, Alexandru şi Tudosia. Aceasta din urmă va fi soţia spătarului Ioan Cuza – cel tăiat din porunca lui Vodă Constantin Moruzi în 1778 – fiind străbunica viitorului domn Alexandru Ioan Cuza.
Constantin Râşcanu, fiul jitnicerului Teodor, a urcat rapid treptele boierilor: medelnicer, sulger, stolnic, paharnic, spătar şi vornic. La acest personaj se referă letopiseţul atribuit de unii specialişti lui Enache Kogălniceanu, precum şi lucrarea de istorie românească a lui Dionisie Fotino. Sub domnia lui Ioan Theodor Callimachi, grecul Stavarachi devenise un factotum în ţară, căci «luând toate trebile în mâna lui pot să zic – scrie controversatul cronicar – că era al doilea domn». În aceste împrejurări, boierii începură «a murmurisi» şi Stavarachi făcu o listă de boieri nemulţumiţi, pentru a fi exilaţi. Între cei 12 boieri vizaţi, se numărau şi stolnicul Constantin Râşcanu şi cumnatul său Ioniţă Cuza. Stavarachi i-a chemat la el spunându-le: «Măria sa hanul scrie la domn că nu va da jacurile ţării decât în mâna a cinci-şase boieri mari din loc ca să dea teslim în mâna pământenilor şi să ia sinet de la ei de toate câte a da în mâna lor». Mergând să îndeplinească misiunea încredinţată, boierii au fost trimişi în surghiun, de hanul tătar, la Ienikale, în Crimeea. Fiind alungat Stavarache din ţară, domnitorul îi iertă şi le permise să se întoarcă în ţară.
Stolnicul Constantin Râşcanu, proprietar al moşiei Visternicenii pe Bâc, a dat naştere ramurii basarabene a familiei. Fiul său Dimitrie a fost căsătorit cu o nepoată de frate a domnitorului Ioniţă Sandu Sturdza şi a devenit mareşal al nobilimii din Basarabia. Tot în această parte de ţară s-au stabilit şi urmaşii fratelui său Ioan Râşcanu, care s-au încuscrit cu familiicunoscute: Bantaş, Donici, Derojinski, Russo, principii caucazieni Ceavceavadze etc”.
Şi autorul menţionează câteva nume de rezonanţă pe care le-a dat culturii şi istoriei româneşti neamul răzeşilor Râşcanu:
„Din ramura răzeşească a familiei s-au ridicat personalităţi de seamă, precum: Petru Râşcanu (1846-1913), profesor de istorie universală la Universitatea din Iaşi; fiul său, diplomatul Constantin Langa-Râşcanu, ministru plenipotenţiar la Atena; generalul Ioan Râşcanu, comandant de brigadă în lupta de la Mărăşeşti, ministru de război în două rânduri, ca şi generalul Constantin Vasiliu-Râşcanu.”
La Chişinău, astăzi aproape că n-au mai rămas urmele dinastiei Râşcanu. Moşia de mult nu mai există, cimitirul de pe Colina Râşcanu a fost „lichidat”, doar Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1777), ctitorie a spătarului Constantin Râşcanu mai păstrează amintirea lor. De fapt, la intrarea în biserică, în partea dreaptă a uşii, este un monument din marmură neagră, ca un stâlp de aducere-aminte pentru acel care a fost Dumitru Râşcanu şi care a contribuit la păstrarea bisericii, care iniţial avea hramul „Învierea Domnului”. Dar, din 1834, la cererea lui Iorgu (Egor) Râşcanu, hramul bisericii poartă numele cititorului.
Este prea puţin pentru un neam care a dat nume unui cartier al Chişinăului — Râşcani.
Pe str. Bucureşti 62, în ruine, se află palatul Iordache Râşcanu-Derojinschi, proiectat de celebrul arhitect A.Bernardazzi. Dar, cu excepţia specialiştilor, nimeni nu mai poate spune astăzi cine a edificat acest palat.
* * *
Înţelegând perfect situaţia creată după ocuparea României de către trupele sovietice în august 1944 şi văzând că toate strădaniile sale şi-au pierdut sensul, Theodor Râşcanu s-a sinucis la 2 iulie 1952, la Bucureşti…
A rămas dincolo de interesul nostru un autor necunoscut, cu o operă publicistică interesantă, concepută de un spirit polemic. Au rămas zeci şi sute de pagini memorialistice, mărturii de epocă extrem de valoroase, unele — tipărite în diverse ziare şi reviste uitate chiar şi de cei care le-au slujit cândva cu credinţă, altele — rămase în pagini de manuscris, aşteptându-şi cu răbdare cititorul. Doar prin editarea operei se va reuşi readucerea în actualitate a merituosului romancier, cercetător al istoriei, memorialist şi om de cultură care a fost Theodor Râşcanu.
Bibliogr.:
Predescu, Lucian. Enciclopedia României Cugetarea, Bucureşti, 1999.
Un romancier de vorbă cu… despre literatură, în Rampa, anul XVII, nr. 4877,16 apr. 1934, p. 3-4; c.p., De ce scrieţi ?”Mă întreb şi eu: de ce?” ne răspunde d. Theodor Râşcanu, în Facla, anul XV, nr. 1331,10 iul. 1935, p. 2; O.L., „Adevăraţii autori morali (ca să zic aşa) sunt editorii” – ne răspunde dl Th. Râşcanu, în Facla, anul XVII, nr. 1878, 30 apr. 1937, p. 2; Ion Vinea, O duminică la Buhăieşti cu Theodor Râşcanu, în Evenimentul zilei, anul III, nr. 1098,2 iun. 1942, p. 2. (După volumul Romanul românesc în interviuri.-Bucureşti, 1988., vol.III (R-S)., partea I, antologie de Aurel Sasu şi Mariana Vartic)”
P.S.: Reproducem acest articol ca pe o mostră publicistică, dar şi de cercetare istorică. Este un argument convingător al pasiunii lui pentru descoperirea rădăcinilor basarabene:
„Cine a fost Vasile Mazaraki?
În Chişinău, este şi astăzi Biserica Mazaraki. Numele îi vine de la ctitor. Se înalţă pe culmea dealului ce stăpâneşte apa Bâcului, având în faţă, pe celălalt deal – Dealul Vistiernicenilor – Biserica Râşcanovca, ctitorită la anul 1777 de stolnicul Constantin Râşcanu, unul din cei trei fii ai lui Teodor Râşcanu, jitnicerul, ginerele lui Vasile Mazaraki.
Biserica Mazaraki este cea mai veche dintre bisericile Chişinăului. N-are pe ea nici o inscripţie, încât nu se poate şti când anume a fost zidită, dar negreşit că mult înainte de 1770. P.A.Cruşevan, vorbind despre Chişinău – în cartea sa în limba rusă Basarabia (pag. 205), spune despre Biserica Mazaraki: «Biserică ortodoxă zidită de boierul Mazaraki pe locul Mănăstirii Vărzăreşti — Chişinău».
Cine a fost acel boier Mazaraki? Care să-i fi fost originea?… Numele ar îndreptăţi două presupuneri. El ar putea proveni de la românescul Mazăre sau de la turcescul Mazar (Mazar-Paşa). Numele românesc Mazăre a putut fi grecizat pe vremea înrâuririi greceşti, devenind Mazaraki, după cum şi turcesul Mazar a putut fi grecizat. Mazaraki mai poate proveni şi din Măzăriche, tot prin grecizare. Originea lui Mazaraki ar putea fi deci, autohtonă, dar, mai probabil, tot grecească a fost… În Herbarz Polski (Cartea familiilor nobile din Polonia) sunt pomeniţi doi nobili Mazaraki: unul, Neculai Mazaraki, înnobilat în Polonia la anul 1659, este arătat ca fiind originar din ţara românească; iar celălalt, Ion Mazaraki, a fost trimis de regele Ioan Sobieski al III-lea într-o misiune diplomatică în Persia. Se pare, deci, că aceşti Mazaraki, deveniţi nobili poloni, erau originari de prin părţile noastre şi, ca atare, tot de origine grecească trebuie să fi fost. Căci, şi cei doi Mazaraki, nobili poloni şi Mazaraki al nostru de la Chişinău se trăgeau, probabil, din vreun grec pripăşit în Moldova prin secolul al XVII-lea, ca atâţia alţii.
Preoţii cei bătrâni de altădată de la Biserica Mazaraki ştiau şi spuneau că ctitorul bisericii a fost cinovnic moldmmi. El avea case şi dughene în Iaşi (sunt documente) şi era proprietar la Chişinău [care] nu era decât un sat, deosebit de Buiucanii vecini. Mazaraki a ridicat biserica în satul său, aşa precum, mai târziu, stolnicul Constantin Râşcanu10 a ridicat biserica în satul său Visterniceni.
Gh. Ghibănescu spune (Surete şi izvoade, vol. X) că «din actele publicate despre acest Mazaraki cetim că el trăia pe la 1714 în Iaşi unde avea case şi dughene pe uliţa târgului dej os, zisă pe atunci uliţa rusească: două dugheni care sunt în târgul de gios cu loc din dos până în locul giupănului Mazaraki lângă alte dugheni a dumisale».
Un document găsit de Ghibănescu la Biserica Talpalari din Iaşi şi publicat de el (loc. cit. pag. 126-128), având date de 1 septembrie 1759, mărturiseşte despre o hotărnicie într-o pricină dintre Alexandru Râşcanu «nepot lui Mazaraki» şi nepoţii unui oarecare vornic Anastasă, pentru un loc cu două dugheni pe uliţa rusească în târgul de gios.
Tot în 1714, februarie 9, Anastase vornicul – spune Ghibănescu – mai cumpărase de la Mazaraki alt loc de dugheană lângă cel cumpărat de la Hrisantie patriarhul Ierusalimului (Act. publicat de Ghibănescu, idem, pag. 127).
Din alt document, din 20 iunie 1721, publicat de Ghibănescu (op. cit. pag. 129) se vede că Mazaraki era staroste de negustori, în Iaşi, de asemenea dintr-un zapis de vânzare din 20 februarie 1724 (idem. pag.130), care se începe aşa:
«Adică eu, Măzărachi neguţitorul…»
Din acest din urmă document, se mai vede că Mazaraki avea case în Iaşi şi pe uliţa Trapezenească sau Tropogenezei (azi str. Anastase Panu).
O carte de blestem din 16 mai 1760 a Mitropolitului Moldovei Gavriil Calimah pentru a se afla adevărul în pricina dintre stolnicul Constantin Râşcanu şi nepoţii lui Anastase vornicul pentru un loc de case din Iaşi, pomeneşte de asemenea despre Mazaraki. (Ghibănescu, op. cit., 131).
V. Mazaraki a trăit în Iaşi între anii 1700-1740 şi a avut trei fii: Toma, Dumitru şi Vasile şi o fată măritată cujitnicerul Teodor Râşcanu, al cincilea ascendent în linie directă al scriitorului acestor rânduri11.
Ghibănescu crede că Mazaraki a fost «un simplu negustor grec care a venit în Iaşi, s-a îmbogăţit prin comerţ şi a putut cumpăra moşie la Chişinău, ba să zidească acolo şi o biserică». Din documente pomenite de d. Gh. Bezviconi, eminentul genealogist şi cercetător al trecutului nostru, în recenta sa lucrare Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (vol. I, pag 112) vedem că Mazaraki mai făcuse şi cumpărături de pământuri de la răzeşii din Răsipeni şi Răspopeni în ţinutul Iaşilor12. Ajuns om bogat, proprietar de moşii, dincoace şi dincolo de Prut, şi de case şi dughene în Iaşi şi staroste de negustori, Mazaraki – românizat ca mulţi greci veniţi pe meleagurile noastre – a ajuns şi la boierie. Averea şi dregătoriile, la toate popoarele şi în toate timpurile, sunt cele două căi ce duc la boierie; mai ales altădată, când boieria era strâns legată de dregătorii. Mazaraki – după arătările dlui Gh. Bezviconi – a fost viitor vistiernic şi jitnicer şi pârcălab de Chişinău, în care calitate trebuia adesea, între anii 1734-1742, să cerceteze plângerile moldovenilor după fiecare invazie sau încălcare tătărască ori polonă. La 1739, Mazaraki a delimitat terenul Chişinăului.
Dar Vasile Mazaraki, pe care îl găsim în documente proprietar de pământ şi de case în Iaşi şi în Chişinău şi stareţ de negustori şi pârcălab şi velvistiernic între anii 1700—1740, nu credem să fi fost el însuşi primul Mazaraki venetic prin părţile Moldovei. Nu credem să fi fost el – dacă presupunem că Mazaraki nu se trage dintr-un autohton Mazăre ori Măzăriche, ci dintr-un grec autentic – la prima generaţie de venetici. Înaintea lui, trebuie să fi venit prin părţile Moldovei un alt Mazaraki, probabil părintele său, care tot negustor trebuie să fi fost.
Într-adevăr, d. Bezviconi spune (Din trecutul nostru, nr. 31-34 din 1936, pag. 150) că «la finele sec. al XVI-lea s-a aşezat la Lvov un negustor grec, emigrat din Moldova, Hristofor Mazaraki, mort înainte de 1641». Deci cu vreo 60 de ani şi mai bine înainte de 1700, dată după care îl găseşte pe V.Mazaraki, în documentele publicate, Ghibănescu. Afirmaţiunea aceasta a dlui Gh.Bezviconi este împrumutată din lucrările genealogiştilor V. Modzalevski (Genealogicul malorusesc, Kiev, 1908) şi contele A. Bobrinski (Gherbovnicul Imperiului Rusesc, Petersburg, 1890). Acel Hristofor Mazaraki, negustor grec, emigrat din Moldova în Polonia, poate să fi fost (şi înclinăm a crede c-aşa a şi fost) tatăl său bunul lui Vasile Mazaraki al nostru.
Ghibănescu spune (în lucrarea amintită), vorbind despre Vasile Mazaraki, socrul lui Toader Râşcanu jitnicerul, şi pomenind despre acei doi nobili poloni Neculai şi Ion Mazaraki, înnobilaţi la 1659 şi trecuţi în Herbarz Polski că «nu vrea să se mai suie până la ei» ca să caute de erau sau nu înrudiţi cu V. Mazaraki din Chişinău şi Iaşi. Pe Ghibănescu nu-l interesa neamul lui Mazaraki atunci când scria astfel, căci în lucrarea aceea (Surete şi izvoade, vol X) el se ocupa exclusiv de neamul boierilor Râşcanu, de neamul jitnicerului Teodor Râşcanu, ginerele lui Vasile Mazaraki. A cerceta cine au fost ascendenţii lui Mazaraki şi dacă putea fi o legătură de rudenie între acesta şi cei doi Mazaraki, nobili poloni din Herbarz Polski, pe care i-a pomenit în treacăt, ar fi fost, pentru Ghibănescu, o digresie inutilă ca fiind în afară de obiectul lucrării sale şi de cadrul acelei lucrări.
Dar e foarte probabil că între «cinovnicul moldovan» Vasile Mazaraki, cititorul bisericii din Chişinău, şi ce doi nobili Mazaraki din Polonia, înregistraţi în Herbarz Polski precum şi cu acel Hristofor Mazaraki, despre care vorbeşte d. Gh. Bezviconi, să fi fost o legătură de rudenie.
În Herbarz Polski – după spusa lui Ghibănescu – unul din cei doi Mazaraki, şi anume Neculai, este arătat ca fiind înnobilat în anul 1659 şi ca fiind originar din Moldova… Despre celălalt Mazaraki, Ioan, spune Ghibănescu (după Herbarz Polski) c-a fost trimis de regele Ioan Sobieski III în Persia într-o misiune.
Iată că d. Gh. Bezviconi spune (loc. cit. pag. 150, în continuare) că «fiul lui Hristofor Mazaraki (despre care am vorbit), Ivan, în 1659 a fost recunoscut nobil polon, Mazaraki Hristoforici».
Deci, anul de înnobilare a lui Iavn Hristoforici Mazaraki, arătat de d. Gh. Bezviconi, este exact acelaşi cu anul arătat de Ghibănescu pentru înnobilarea lui Neculai Mazaraki.
Probabil că şi acest Neculai tot un fiu al lui Hristofor Mazaraki era, şi deci frate cu Ioan (Ivan) Hristoforici.
Ghibănescu spune – am văzut – că pe Ioan Mazaraki l-a trimis regele Ioan Sobieski într-o misiune diplomatică în Persia. De unde tragem concluzia că el se bucura de «stima şi consideraţia» regelui polon. Aceasta o coroborăm cu ceea ce spune d. Gh. Bezviconi {Boierimea Moldovei, vol. II, pag. 134, în notă, nr. 7) citând pe G. Szzmkowicz-Gombrowicz, care afirmă că originea familiei Mazaraki ar fi «un cazac» conferit nobil de regele Ioan Sobieski.
Este foarte probabil că aceşti doi Mazaraki – Neculai şi Ioan – înnobilaţi în Polonia în acelaşi an, 1659, au fost fraţi, fiii acelui «negustor grec Hristofor Mazaraki, emigrat din Moldova în Polonia».
Deoarece despre Neculai Mazaraki spune Ghibănescu (după Herbarz Polski) c-a venit din Moldova, e iarăşi foarte probabil că Vasile Mazaraki al nostru, de la Chişinău, să fi fost tot un fiu de-al acelui negustor grec Hristofor Mazaraki şi frate cu cei doi Mazaraki deveniţi nobili poloni, dar care însă a rămas în Moldova, pe când fraţii săi au trecut în Polonia. Sau, poate, Vasile Mazaraki a fost un nepot de frate al lui Hristofor Mazaraki şi deci un văr primar al celor doi Mazaraki, nobili poloni.
Familia Mazaraki (urmaşii lui Hristofor Mazaraki şi ai presupusului său frate) a avut deci două ramuri: una moldovenească – a lui Vasile Mazaraki, de la Chişinău, care a avut trei fii şi o fată (măritată cu Th. Râşcanu) şi una poloneză – a fraţilor Neculai şi Ioan Mazaraki. Ramura moldovenească s-a stins, cu vremea , căci cei trei fii ai lui Vasile Mazaraki (Toma, Dumitru şi Vasile) n-au avut urmaşi. Nici ei măcar, nici numele familiei lor nu s-a mai întâlnit în documentele vremii. Numele Mazaraki nu s-a mai auzit în Moldova de dincoace de Prut nici până azi.
Ramura poloneză a Mazarakilor a mai urinat o vreme, în Polonia rusească. Despre urmaşi ai lui Neculai Mazaraki nu s-a mai pomenit. Va fi murit fără posteritate. Numai Ivan Hristoforici Mazaraki avu urmaşi, căci, spune d. Gh. Bezviconi (Din trecutul nostru, loc. cit.) «nepotul strănepotului lui Ivan a fost Simeon S.Mazaraki (1787-1854) locotenent-general» (în armata rusă). Acesta a avut un fiu – tot Simeon – care a trăit între anii 1823-1880. S-a născut (spune d. Bezviconi) la Voronej, naşii de botez fiindu-i I.N.Debolţev cu fiica sa Natalia. În 1842, Simeon Mazaraki a intrat în garda imperială la 1851 şi s-a însurat în Basarabia cu o moldoveancă, Maria Gh. Catargi, readucând astfel numele în Moldova dintre Nistru şi Prut. În 1853, a luat parte la campanie la Brăila, Galaţi şi Ismail, când cu războiul ruso-turc, iar în 1854 – la Silistra. De la 1874, conform dorinţei mătuşilor sale Natalia şi Eliza Debolţev, care i-au lăsat averea, a adăogat la numele său numele lor de familie, numindu-se Mazaraki-Debolţev. A murit la Chişinău în anul 1880, fiind înmormântat în cavoul familiei Catargi (neamul nevestei sale) din Cimitirul Râşcani, fără a lăsa urmaşi.
Astfel, acest ultim vlăstar al Mazarakilor poloni şi singurul purtător al acestui nume până acum şase decenii, a revenit la locul de origine al strămoşului Hristofor, reînnoind legătura neamului său cu Moldova.
După două veacuri, cea de pe urmă frunză a arborelui genealogic al neamului Mazaraki a venit, adusă de vântul destinului, să cadă tot acolo, pe pământul moldovenesc, în locul unde tulpina lui a prins rădăcini şi de unde i-a fost pornirea.
Theodor Râşcanu”
(Rev. Viaţa Basarabiei, anul XII – nr. 2,
februarie 1943, pag.25-29.)1Căsătorit cu Ecaterina, fata lui I. Râşcanu2 Gh. Ghibănescu, Surete şi Izvoade. Vol. X. 1915.3 Partea VI, Arhivele Stat. din Chişinău şi Actele Comisiei din 1821, partea II.4 Părere eronată a lui Gh. Ghibănescu.5 Din trecutul nostru, nr. 36-39, 1936, pp. 4-6.6 T. Râşcanu, Zbuciumata viaţă a postelnicului T. Râşcanu. Revista Fundaţiilor Regale, 1937. (Arhiva dr. T. Râşcanu, Buhăieşti-Vaslui).7 Gh. Ghibănescu, Impresii şi note din Basarabia. Opinia. Iaşi, 1912.8 Dosarul nr. 206, 1842, 68 file. Arhivele Stat. din Chişinău.9 Arhivele dlor G. Ermolinski de Korczak şi dr. L. Sicinski (Chişinău).
Colesnic, Iurie. Basarabia Necunoscută. – Chişinău, 2002. – P. 264-285.
Chișinău, orașul meu 