Ştefan Luchian – (n. 1 februarie 1868, Ştefăneşti, Botoşani – d. 28 iunie 1916, Bucureşti), pictor român, denumit poetul plastic al florilor. La expoziţia sa din 1905, singurul cumpărător al unui tablou a fost pictorul Grigorescu.
Din 1909 până la sfârşitul vieţii va fi ţintuit în fotoliu. Fixase însă în memorie “splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate şi de fineţe, de sinteză cromatică şi arhitecturală a formelor, de colorit strălucit şi delicat totodată. Luchian începuse să picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el îşi concentrează în această direcţie toată energia creatoare. Iată de ce “florile” lui Luchian au acea intensitate aproape dramatică a sentimentului, acea lumină interioară, acea simplitate gravă care fac din multe dintre ele – este de ajuns să menţionăm Anemonele – adevărate capodopere.
Luchian a murit la 28 iunie 1916. Către sfârşitul vieţii nu mai putea ţine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Astfel sfârşea, în flacăra unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viaţa unui pictor. Strada data se află în sectorul Buiucani.
Str. Şt. Luchian se află în sectroul Buiucani, perpendiculară pe strada Vasile Lupu.