Dacă cineva ar vroi să-şi facă o idee oarecare asupra populaţiei Basarabiei după oraşele ei, ar cădea în cele mai cumplite greşeli. Oraşele Basarabiei nu sunt emanaţia naturală a satelor din jurul lor, expresiunea logică a vieţii locuitorilor din Basarabia, cu alte forme sociale şi economice, dar cu acelaşi suflet, cu aceeaşi limbă, cu aceleaşi datini şi obiceiuri. Oraşele Basarabiei sunt cu desăvârşire străine sufletului poporului românesc dintre Prut şi Nistru, şi aceasta ne face să ne gândim nu numai la schimbarea orientaţiei culturale ale oraşelor, cum se încearcă să se facă acuma, ci şi la naţionalizarea oraşelor prin urbanizarea mahalalelor şi a suburbiilor, prin încurajarea comercianţilor şi industriaşilor români, prin împroprietărirea funcţionarilor.
Creaţiune artificială a regimului rus, Chişinăul, cu toate că în mahalale şi suburbii are rezerve puternice româneşti, este un oraş străin.
Dar dacă cineva şi-ar pune întrebarea ce naţionalitate predomină în Chişinău, care sunt deosebirile etnografice ale acestei naţionalităţi în ce priveşte costumul, limba, obiceiurile etc, nimeni n-ar putea răspunde precis la această întrebare, sau ar întrebuinţa un termen de o rară ingeniozitate, astăzi frecvent în Basarabia între acei care îşi ascund originea, că populaţia Chişinăului este de naţionalitate “basarabeană”. Călătorul n-ar găsi în Chişinău costume naţionale pitoreşti, n-ar auzi o limbă corectă, oricare ar fi ea, în afară doar de acea pe care o vorbesc ţăranii moldoveni. Chişinăul comercial şi industrial, compus dintr-un conglomerat de naţionalităţi, din Evrei, Armeni, Greci, Bulgari, Ruşi etc, n-are o fizionomie precisă etnografică. Peste aceste naţionalităţi a trecut poleiala culturii ruseşti, ele şi-au pierdut obârşia lor naţională, dar nu s-au putut ridica nici la nivelul adevăratei culturi ruseşti. Ruşii veniţi din oraşele adevărat ruseşti, rămâneau de obicei surprinşi de vorba rusească auzită în Chişinău, de accentele străine în limba rusă, de construcţiile ciudate de frază a intelectualilor basarabeni, de scrisul ziarelor locale. Dar intelectualii, comercianţii şi meseriaşii originari din Chişinău, nu cunoşteau cumsecade nici limba lor natală, împestriţată cu cuvinte ruseşti, schimonosită de influenţa limbei ruseşti. Chişinăul sub ruşi, a avut soarta tragică a oraşelor din provinciile cucerite ruseşti, cum era Polonia, Caucazul, Ucraina, Crimeea etc, unde un conglomerat de naţionalităţi adunate la un loc de un regim străin, le-a distrus firea lor naţională, nemaipunând nimic în loc, i-a rupt de la cultura lor naţională, neputându-i apropia de cea rusească, creând o intelectualitate cosmopolită, rece faţă de orişice manifestare naţională şi ostilă regimului zilei.
Această tragedie a naţionalităţilor din Chişinău, se complică şi mai mult de la unire încoace. Unii cu mici regrete cu caracter mai mult romantic, alţii cu o uşurinţă izbitoare se leapădă de cultura rusă, încearcă să-şi creeze cultura lor naţională, dar lipsa de tradiţie culturală-naţională şi necesităţile vieţii, îi fec să se adopte la cultura românească, să înveţe limba, să-şi dea copiii la şcoala română. Dar izul culturii ruseşti a rămas în sufletul lor, ei continuă să vorbească limba rusă şi mai stricată sau acea naţională înnoită cu expresii noi, şi la cunoştinţele acestor naţionalităţi se adaogă încă o limbă, limba română, pe care cei mai mulţi din meseriaşi şi târgoveţi o cunoşteau şi mai înainte, dar pe care o vorbesc tot atât de stricat, ca şi pe cea rusă şi ca şi pe cea proprie.
Ceva foarte greu de precizat este şi creşterea populaţiei oraşului Chişinău, în care se observă salturi nenaturale, neobişnuite în viaţa unui oraş care se dezvoltă normal. După datele oficiale ruseşti, creşterea populaţiei Chişinăului se vede din următorul tablou:
La anul 1812 populaţia se cifra la 7,000 suflete.
” ” 1818 ” ” ” ” 18,595
” ” 1835 ” ” ” ” 34,079
” ” 1844 ” ” ” ” 52,196
” ” 1851 ” ” ” ” 58,849
La anul 1861 populaţia se cifra la 93,359 suflete.
” ” 1865 ” ” ” ” 94,047
” ” 1894 ” ” ” ” 128,218
” ” 1897 ” ” ” ” 108,000
” ” 1912 ” ” ” ” 121,200
Cum vedem, cifra din anul 1897 şi 1912 e ceva mai mică decât acea din anul 1894, ceea ce se explică prin faptul, că guvernul rus n-a luat în consideraţie populaţia suburbiilor oraşului şi a mahalelor mărginaşe.
Dacă am lua în seamă mortalitatea mare a populaţiei Chişinăului în anii 1829 — 1830, 1834 — 1836 şi în 1842, când ciuma şi holera seceră o bună parte din locuitorii lui, şi excedentul mic a născuţilor faţă de cei morţi, cum vedem dintr-o statistică din anii 1834 — 1843, reiese clar că Chişinăul se alimentează cu populaţie venită din afară.
De la unire încoace, nu s-a făcut un recensământ general a populaţiei Chişinăului, astfel că datele pe care le-am putut culege, sunt departe de adevăr. Serviciul Statisticei Regionale din Basarabia, socoate că numărul populaţiei în anul 1919 se cifrează la 133,000 de locuitori stabili şi 66,500 de suflete de populaţie flotantă. Populaţia stabilă este compusă din 58,520 de bărbaţi şi 74,480 de femei, iar după naţionalităţi populaţia se împarte astfel:
Români — 40,000
Evrei — 62,000
Nemţi — 10,000
Velicoruşi — 12,000
Ucraineni— 7,000
Bulgari — 2,000
Toate aceste cifre nu pot fi socotite nici ca aproximative, şi iată de ce: cum am văzut mai sus, numărul locuitorilor Chişinăului în anul 1894 se ridică la 128,218, adică, în 25 de ani, acest număr se sporeşte abia cu 5,000 de suflete, ceea ce, desigur, nu este adevărat. Numărul prea exagerat al Nemţilor, care după date precise nu sunt decât vreo 500 de suflete, şi prea mic al Românilor, precum şi lipsa Polonejilor, Armenilor şi Grecilor, care au comunităţile lor, şcolile şi bisericile lor, ne face să credem că cifra populaţiei Chişinăului este cu mult mai mare. In ce priveşte numărul Românilor, în anul 1894, după statistica Ruşilor, se găsesc 54,890 de suflete, adică aproape jumătate din numărul total al locuitorilor. Astăzi, desigur, se păstrează cam aceeaşi proporţie a Românilor faţă de celelalte naţionalităţi.
In lipsa unui oficiu de stare civilă, e foarte greu de stabilit mişcarea populaţiei în oraş. După aceleaşi date foarte problematice, în anul 1919 în Chişinău s-au contractat 1,144 de căsătorii, numărul născuţilor a fost de 3,350, iar numărul morţilor — 2,765, adică oraşul a dat un excedent de 585 născuţi.
Până la anul 1812 Chişinăul, cum am văzut, a fost un oraş pur moldovenesc. Câţiva negustori evrei şi armeni, stabiliţi aici pe la sfârşitul veacului al XVII-lea, n-au putut schimba fizionomia oraşului. Cu toate măsurile artificiale pe care le aplică guvernul rus pentru deznaţionalizarea Chişinăului, oraşul chiar în cursul veacului al XlX-lea apare ca un oraş străin pentru Ruşi, locuit în majoritate de Români şi de Evrei. Însă Românii, răzeşi de obârşie veche, au fost împinşi de valurile civilizaţiei străine la marginele oraşului, cedând comerţul şi industria celorlalte naţionalităţi. Şi aceasta poate că a fost un mare bine pentru ei: retraşi la o parte, fără şcoală, având câte un petec de pământ, câte o căsuţă, toţi aceşti lăptari, vieri, grădinari şi cărăuşi, trăiau în limba şi obiceiurile moldoveneşti. În casele lor se auzea numai limba moldovenească, la nunţile lor răsuna doina şi se rosteau “conăcăriile”, la sărbătorile lor se ţinea datina străbună. Oraşul a atins numai exteriorul lor, costumul moldovenesc, care a dispărut aproape în întreaga Basarabie. Războiul mondial şi revoluţia, a atins puţin psihologia acestui ilot al oraşului, dar şcoala şi o politică înţeleaptă îndreptată spre ridicarea intelectuală şi eco¬nomică a suburbiilor şi mahalalor oraşului, îi va face pe aceşti Moldoveni să schimbe înfăţişarea străină a oraşului comercial şi industrial.
Populaţia evreiască s-a stabilit în Chişinău în diferite timpuri. După anul 1812, peste Evreii găsiţi în Moldova şi veniţi cu armatele ruseşti, se aşează un nou val de Evrei, atraşi de privilegiile acordate de către guvernul rus comercianţilor. Printr-o decizie din 29 septemvrie 1830, toţi negustorii veniţi din nou în Basarabia, se scutesc de orişice dări timp de cinci ani, următorii trei ani ei plătesc un sfert din dări, iar alţi doi ani o jumătate. Din regiunile fostei Polonii, în special din guvernământul Podoliei, un număr mare de Evrei se îndreaptă spre Basarabia, în special spre Chişinău.
Majoritatea Evreilor astăzi se ocupă de comerţ, o parte mai mică formează pătura industriaşilor mici şi a meseriaşilor. Cele mai multe întreprinderi comerciale şi industriale astăzi sunt în mâinile lor, ca şi cele mai multe din clădirile din centrul oraşului şi din podgoriile mai mari ale Chişinăului.
Majoritatea Evreilor care locuieşte în partea veche a oraşului, îşi câştigă pâinea zilnică prin comerţ mic şi muncă la întreprinderi mai mari. Cei mai săraci vorbesc limba evreiască, acei cu dare de mână vorbesc o limbă stricată rusă. Acomodându-se uşor la noile condiţiuni de viaţă, Evreii din Chişinău sunt cei mai asimilabili pentru cultura românească. Ei n-au ce regreta după regimul rus, care în special în Chişinău n-a fost tocmai plăcut pentru ei. La Evreii care s-au stabilit în Chişinău înainte de războiul european, s-a adăogat un număr mare de refugiaţi din Rusia sovietică, care sporesc numărul aşa-zisei populaţii flotante.
Cei mai mulţi din Ruşii rămaşi în Basarabia, sunt descendenţii funcţionarilor din diferite vremuri, sau foştii funcţionari. Pe străzile Chişinăului şi astăzi se văd şăpci spălăcite ruseşti cu urmele insigniilor funcţionăreşti, măntăli sure şi negre a foştilor ofiţeri ruşi. Majoritatea acestor funcţionari au învăţat limba română şi ocupă şi astăzi diferite funcţii la instituţiile comunale şi ale Statului. Industriaşi şi comercianţi mari între Ruşi nu sunt; unii din ei se ocupă de meserii — de tâmplărie, zidărie etc; alţii, care trăiesc pe la marginile oraşului şi care au rămas în Chişinău din regimentele cantonate aici, se îndeletnicesc cu agricultura şi grădinăria.
Bulgarii care se stabilesc în Chişinău în timpul ocupaţiei ruseşti şi în anii 1815 — 1828, ca ocupaţie principală au grădinăria, sau cum îi zic Moldovenii de aici cu “bulgaria”. Ei şi-au pierdut limba, asimilându-se parte cu Românii, parte cu Ruşii. Armenii stabiliţi la început ca comercianţi, iar mai târziu ca arendaşi, bărbieri şi proprietari, se menţin ca naţionalitate aparte, numai mulţumită religiei. Şi ei şi-au uitat limba, şi cei mai mulţi din ei vorbesc limba română.
Cam la fel s-a întâmplat cu Grecii din Chişinău, care au rămas aici din timpurile fanarioţilor şi ale eteriei, în calitate de comercianţi, plăcintari şi vechili la mănăstirile închinate; unii din ei s-au romanizat, iar alţii au devenit Ruşi.
Ceva mai stabili din punct de vedere naţional, au fost Polonejii şi Nemţii, a căror ocupaţii de funcţionari, mici comercianţi şi industriaşi, le-a permis să se aşeze în Chişinău în diferite vremuri a stăpânirii ruseşti.
Toate aceste naţionalităţi, fără nici o legătură cu Rusia, fără o cultură proprie naţională, uşor se adaptează la mediul culturii româneşti. Haosul de idei şi sentimente de astăzi, zăpăceala de după revoluţie, vor dispare şi toţi aceştia care şi-au pierdut naţionalitatea, aceşti fără patrie, îşi vor regăsi patria şi naţionalitatea în noul Stat Român.
http://www.basarabiaveche.com/monografia-chisinaului-1925/populatia/
Creaţiune artificială a regimului rus, Chişinăul, cu toate că în mahalale şi suburbii are rezerve puternice româneşti, este un oraş străin.
Dar dacă cineva şi-ar pune întrebarea ce naţionalitate predomină în Chişinău, care sunt deosebirile etnografice ale acestei naţionalităţi în ce priveşte costumul, limba, obiceiurile etc, nimeni n-ar putea răspunde precis la această întrebare, sau ar întrebuinţa un termen de o rară ingeniozitate, astăzi frecvent în Basarabia între acei care îşi ascund originea, că populaţia Chişinăului este de naţionalitate “basarabeană”. Călătorul n-ar găsi în Chişinău costume naţionale pitoreşti, n-ar auzi o limbă corectă, oricare ar fi ea, în afară doar de acea pe care o vorbesc ţăranii moldoveni. Chişinăul comercial şi industrial, compus dintr-un conglomerat de naţionalităţi, din Evrei, Armeni, Greci, Bulgari, Ruşi etc, n-are o fizionomie precisă etnografică. Peste aceste naţionalităţi a trecut poleiala culturii ruseşti, ele şi-au pierdut obârşia lor naţională, dar nu s-au putut ridica nici la nivelul adevăratei culturi ruseşti. Ruşii veniţi din oraşele adevărat ruseşti, rămâneau de obicei surprinşi de vorba rusească auzită în Chişinău, de accentele străine în limba rusă, de construcţiile ciudate de frază a intelectualilor basarabeni, de scrisul ziarelor locale. Dar intelectualii, comercianţii şi meseriaşii originari din Chişinău, nu cunoşteau cumsecade nici limba lor natală, împestriţată cu cuvinte ruseşti, schimonosită de influenţa limbei ruseşti. Chişinăul sub ruşi, a avut soarta tragică a oraşelor din provinciile cucerite ruseşti, cum era Polonia, Caucazul, Ucraina, Crimeea etc, unde un conglomerat de naţionalităţi adunate la un loc de un regim străin, le-a distrus firea lor naţională, nemaipunând nimic în loc, i-a rupt de la cultura lor naţională, neputându-i apropia de cea rusească, creând o intelectualitate cosmopolită, rece faţă de orişice manifestare naţională şi ostilă regimului zilei.
Această tragedie a naţionalităţilor din Chişinău, se complică şi mai mult de la unire încoace. Unii cu mici regrete cu caracter mai mult romantic, alţii cu o uşurinţă izbitoare se leapădă de cultura rusă, încearcă să-şi creeze cultura lor naţională, dar lipsa de tradiţie culturală-naţională şi necesităţile vieţii, îi fec să se adopte la cultura românească, să înveţe limba, să-şi dea copiii la şcoala română. Dar izul culturii ruseşti a rămas în sufletul lor, ei continuă să vorbească limba rusă şi mai stricată sau acea naţională înnoită cu expresii noi, şi la cunoştinţele acestor naţionalităţi se adaogă încă o limbă, limba română, pe care cei mai mulţi din meseriaşi şi târgoveţi o cunoşteau şi mai înainte, dar pe care o vorbesc tot atât de stricat, ca şi pe cea rusă şi ca şi pe cea proprie.
Ceva foarte greu de precizat este şi creşterea populaţiei oraşului Chişinău, în care se observă salturi nenaturale, neobişnuite în viaţa unui oraş care se dezvoltă normal. După datele oficiale ruseşti, creşterea populaţiei Chişinăului se vede din următorul tablou:
La anul 1812 populaţia se cifra la 7,000 suflete.
” ” 1818 ” ” ” ” 18,595
” ” 1835 ” ” ” ” 34,079
” ” 1844 ” ” ” ” 52,196
” ” 1851 ” ” ” ” 58,849
La anul 1861 populaţia se cifra la 93,359 suflete.
” ” 1865 ” ” ” ” 94,047
” ” 1894 ” ” ” ” 128,218
” ” 1897 ” ” ” ” 108,000
” ” 1912 ” ” ” ” 121,200
Cum vedem, cifra din anul 1897 şi 1912 e ceva mai mică decât acea din anul 1894, ceea ce se explică prin faptul, că guvernul rus n-a luat în consideraţie populaţia suburbiilor oraşului şi a mahalelor mărginaşe.
Dacă am lua în seamă mortalitatea mare a populaţiei Chişinăului în anii 1829 — 1830, 1834 — 1836 şi în 1842, când ciuma şi holera seceră o bună parte din locuitorii lui, şi excedentul mic a născuţilor faţă de cei morţi, cum vedem dintr-o statistică din anii 1834 — 1843, reiese clar că Chişinăul se alimentează cu populaţie venită din afară.
De la unire încoace, nu s-a făcut un recensământ general a populaţiei Chişinăului, astfel că datele pe care le-am putut culege, sunt departe de adevăr. Serviciul Statisticei Regionale din Basarabia, socoate că numărul populaţiei în anul 1919 se cifrează la 133,000 de locuitori stabili şi 66,500 de suflete de populaţie flotantă. Populaţia stabilă este compusă din 58,520 de bărbaţi şi 74,480 de femei, iar după naţionalităţi populaţia se împarte astfel:
Români — 40,000
Evrei — 62,000
Nemţi — 10,000
Velicoruşi — 12,000
Ucraineni— 7,000
Bulgari — 2,000
Toate aceste cifre nu pot fi socotite nici ca aproximative, şi iată de ce: cum am văzut mai sus, numărul locuitorilor Chişinăului în anul 1894 se ridică la 128,218, adică, în 25 de ani, acest număr se sporeşte abia cu 5,000 de suflete, ceea ce, desigur, nu este adevărat. Numărul prea exagerat al Nemţilor, care după date precise nu sunt decât vreo 500 de suflete, şi prea mic al Românilor, precum şi lipsa Polonejilor, Armenilor şi Grecilor, care au comunităţile lor, şcolile şi bisericile lor, ne face să credem că cifra populaţiei Chişinăului este cu mult mai mare. In ce priveşte numărul Românilor, în anul 1894, după statistica Ruşilor, se găsesc 54,890 de suflete, adică aproape jumătate din numărul total al locuitorilor. Astăzi, desigur, se păstrează cam aceeaşi proporţie a Românilor faţă de celelalte naţionalităţi.
In lipsa unui oficiu de stare civilă, e foarte greu de stabilit mişcarea populaţiei în oraş. După aceleaşi date foarte problematice, în anul 1919 în Chişinău s-au contractat 1,144 de căsătorii, numărul născuţilor a fost de 3,350, iar numărul morţilor — 2,765, adică oraşul a dat un excedent de 585 născuţi.
Până la anul 1812 Chişinăul, cum am văzut, a fost un oraş pur moldovenesc. Câţiva negustori evrei şi armeni, stabiliţi aici pe la sfârşitul veacului al XVII-lea, n-au putut schimba fizionomia oraşului. Cu toate măsurile artificiale pe care le aplică guvernul rus pentru deznaţionalizarea Chişinăului, oraşul chiar în cursul veacului al XlX-lea apare ca un oraş străin pentru Ruşi, locuit în majoritate de Români şi de Evrei. Însă Românii, răzeşi de obârşie veche, au fost împinşi de valurile civilizaţiei străine la marginele oraşului, cedând comerţul şi industria celorlalte naţionalităţi. Şi aceasta poate că a fost un mare bine pentru ei: retraşi la o parte, fără şcoală, având câte un petec de pământ, câte o căsuţă, toţi aceşti lăptari, vieri, grădinari şi cărăuşi, trăiau în limba şi obiceiurile moldoveneşti. În casele lor se auzea numai limba moldovenească, la nunţile lor răsuna doina şi se rosteau “conăcăriile”, la sărbătorile lor se ţinea datina străbună. Oraşul a atins numai exteriorul lor, costumul moldovenesc, care a dispărut aproape în întreaga Basarabie. Războiul mondial şi revoluţia, a atins puţin psihologia acestui ilot al oraşului, dar şcoala şi o politică înţeleaptă îndreptată spre ridicarea intelectuală şi eco¬nomică a suburbiilor şi mahalalor oraşului, îi va face pe aceşti Moldoveni să schimbe înfăţişarea străină a oraşului comercial şi industrial.
Populaţia evreiască s-a stabilit în Chişinău în diferite timpuri. După anul 1812, peste Evreii găsiţi în Moldova şi veniţi cu armatele ruseşti, se aşează un nou val de Evrei, atraşi de privilegiile acordate de către guvernul rus comercianţilor. Printr-o decizie din 29 septemvrie 1830, toţi negustorii veniţi din nou în Basarabia, se scutesc de orişice dări timp de cinci ani, următorii trei ani ei plătesc un sfert din dări, iar alţi doi ani o jumătate. Din regiunile fostei Polonii, în special din guvernământul Podoliei, un număr mare de Evrei se îndreaptă spre Basarabia, în special spre Chişinău.
Majoritatea Evreilor astăzi se ocupă de comerţ, o parte mai mică formează pătura industriaşilor mici şi a meseriaşilor. Cele mai multe întreprinderi comerciale şi industriale astăzi sunt în mâinile lor, ca şi cele mai multe din clădirile din centrul oraşului şi din podgoriile mai mari ale Chişinăului.
Majoritatea Evreilor care locuieşte în partea veche a oraşului, îşi câştigă pâinea zilnică prin comerţ mic şi muncă la întreprinderi mai mari. Cei mai săraci vorbesc limba evreiască, acei cu dare de mână vorbesc o limbă stricată rusă. Acomodându-se uşor la noile condiţiuni de viaţă, Evreii din Chişinău sunt cei mai asimilabili pentru cultura românească. Ei n-au ce regreta după regimul rus, care în special în Chişinău n-a fost tocmai plăcut pentru ei. La Evreii care s-au stabilit în Chişinău înainte de războiul european, s-a adăogat un număr mare de refugiaţi din Rusia sovietică, care sporesc numărul aşa-zisei populaţii flotante.
Cei mai mulţi din Ruşii rămaşi în Basarabia, sunt descendenţii funcţionarilor din diferite vremuri, sau foştii funcţionari. Pe străzile Chişinăului şi astăzi se văd şăpci spălăcite ruseşti cu urmele insigniilor funcţionăreşti, măntăli sure şi negre a foştilor ofiţeri ruşi. Majoritatea acestor funcţionari au învăţat limba română şi ocupă şi astăzi diferite funcţii la instituţiile comunale şi ale Statului. Industriaşi şi comercianţi mari între Ruşi nu sunt; unii din ei se ocupă de meserii — de tâmplărie, zidărie etc; alţii, care trăiesc pe la marginile oraşului şi care au rămas în Chişinău din regimentele cantonate aici, se îndeletnicesc cu agricultura şi grădinăria.
Bulgarii care se stabilesc în Chişinău în timpul ocupaţiei ruseşti şi în anii 1815 — 1828, ca ocupaţie principală au grădinăria, sau cum îi zic Moldovenii de aici cu “bulgaria”. Ei şi-au pierdut limba, asimilându-se parte cu Românii, parte cu Ruşii. Armenii stabiliţi la început ca comercianţi, iar mai târziu ca arendaşi, bărbieri şi proprietari, se menţin ca naţionalitate aparte, numai mulţumită religiei. Şi ei şi-au uitat limba, şi cei mai mulţi din ei vorbesc limba română.
Cam la fel s-a întâmplat cu Grecii din Chişinău, care au rămas aici din timpurile fanarioţilor şi ale eteriei, în calitate de comercianţi, plăcintari şi vechili la mănăstirile închinate; unii din ei s-au romanizat, iar alţii au devenit Ruşi.
Ceva mai stabili din punct de vedere naţional, au fost Polonejii şi Nemţii, a căror ocupaţii de funcţionari, mici comercianţi şi industriaşi, le-a permis să se aşeze în Chişinău în diferite vremuri a stăpânirii ruseşti.
Toate aceste naţionalităţi, fără nici o legătură cu Rusia, fără o cultură proprie naţională, uşor se adaptează la mediul culturii româneşti. Haosul de idei şi sentimente de astăzi, zăpăceala de după revoluţie, vor dispare şi toţi aceştia care şi-au pierdut naţionalitatea, aceşti fără patrie, îşi vor regăsi patria şi naţionalitatea în noul Stat Român.
http://www.basarabiaveche.com/monografia-chisinaului-1925/populatia/
Chișinău, orașul meu 