Bunuri înstrăinate ale Mitropoliei Basarabiei (5)

Guvernul sovietic a confiscat abuziv toate proprietăţile Mitropoliei Basarabiei. Unele dintre bunurile imobile (clădiri) au fost distruse, iar altele s-au păstrat până astăzi. Mitropolia Basarabiei este singura Biserică din Republica Moldova căreia Guvernul a refuzat să-i restituie bunurile confiscate abuziv de regimul totalitar de ocupaţie.

17. „Casa vicarului”, reşedinţă a episcopilor de Cetatea Albă – Ismail la Chişinău. Clădirea a aparţinut iniţial mănăstirii Curchi. Adresa dinaintea ocupaţiei sovietice era strada Mihail Kogălniceanu nr. 88, la intersecţie cu strada Marele Voievod Mihai. Adresa actuală este strada Serghei Lazo nr. 2. Imobilul reprezintă o casă alcătuită din parter şi etaj, amplasată la colţul cartierului.

În perioada interbelică acest imobil a avut un statut clar, fiind de drept proprietate a Episcopiei Cetăţii Albe – Ismail (actuala Episcopie a Basarabiei de Sud) şi nefăcând obiectul partajului averilor bisericeşti decis prin Sentinţa civilă nr. 435 pronunţată în data de 25 iunie 1935 de către secţia a II-a a Tribunalului judeţului Lăpuşna.

În timpul ocupaţiei sovietice clădirea a avut diverse destinaţii. În prezent imobilul se află în proprietatea statului şi găzduieşte „Centrul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Automatizării”.

Terenul pe care este amplasat imobilul are astăzi o suprafaţă de 0,266 hectare (număr cadastral 0100521.417) şi a fost înregistrat, la 7 octombrie 2005, ca proprietate publică locală (Decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 28/51-3 din 5 august 2005, poziţia 66676/05).

Registrul monumentelor de istorie şi cultură ale municipiului Chişinău descrie acest monument de arhitectură de însemnătate locală astfel:

„Primele informaţii documentare datează din 1873, când locotenent colonelul Mitrofan Ceaikowsky a achiziţionat de la licitaţia publică un lot de pământ viran 23 x 24 stânjeni, aflat la colţul cartierului mărginit de străzile Serghei Lazo şi Mihail Kogălniceanu, unde în 1875 a construit o casă în două nuveluri – parter şi etaj, amplasată la colţul cartierului. În 1895 nobilul Iosafat B. Skcopovsky a cumpărat proprietatea de la Mitrofan Iakovlevici Ceaikovsky. În 1906 această casă a fost cumpărată cu 26 000 ruble de către mănăstirea Curchi, în care se afla apartamentul vicarului Daniel, episcopul de Akerman (Cetatea Albă). Casa era alcătuită din 9 încăperi.

Este o clădire construită la colţul cartierului, alcătuită dintr-un parter şi etaj, cu planul rectangular, cu faţadele aliniate la linia roşie a străzilor. Faţada laterală, orientată spre strada Mihail Kogălniceanu, este simetrică, cu colţurile flancate de desene şi evidenţiate de atice rectangulare, care făceau parte din parapetul clădirii.

Faţada principală este orientată spre strada Serghei Lazo, este asimetrică, cu un rezalit plat amplasat lateral, prin care are loc intrarea în casă, evidenţiat de un atic similar. Un cordon sub forma plintei desparte parterul de etaj. Arhitectura faţadelor, cândva în stil eclectic în baza stilului neoclasic, a fost modificată puternic. Au fost distruse ancadramentele ferestrelor şi uşilor, tencuiala originară a fost substituită cu şubă, a fost modificat caracterul porticului.”

Mitropolia Basarabiei a revendicat acest imobil, adresând cereri oficiale guvernelor Tarlev şi Greceanâi, nu însă, deocamdată, şi guvernului Filat.

18. Casa sau Curtea urbană a mănăstirii Hârbovăţ. Clădire amplasată în strada Vlaicu Pârcălab nr. 46, colţ cu strada 31 August.

19. Altă Casă a mănăstirii Hârbovăţ. Clădire amplasată în fosta stradă Regina Maria nr. 19, astăzi strada Vlaicu Pârcălab, colţ strada Veronica Micle. Înaintea ocupaţiei sovietice clădirea găzduia Comunitatea surorilor medicale “Crucea Roşie a mănăstirii Hârbovăţ”.

Registrul monumentelor de istorie şi cultură ale municipiului Chişinău ne descrie astfel cele două clădiri de la poziţia 18 şi 19:

„Monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe.

Comunitatea surorilor medicale a mănăstirii Hârbovăţ a fost fondată în 1905. În curând Primăria oraşului a oferit un teren de pământ urban, aflat la colţul cartierului mărginit de străzile Sinadino şi stradela Fântânilor, cu o suprafaţă de 858,48 stânjeni pătraţi, pe care se aflau case vechi care aparţineau mănăstirii Sf. Mormânt. După demolarea acestora, s-a început construcţia clădirilor din piatră – a ambulatoriei şi a spitalului, într-un parter, confirmate în 1907. În 1909 s-a început construcţia căminului pentru surorile medicale. Clădirile au fost amplificate în curând prin construcţia unui etaj în anul 1910. Complexul de caritate era compus din trei clădiri a două etaje şi cinci clădiri într-un etaj. În 1940 se afla în proprietatea Ministerului Sănătăţii şi O.S.

Prezintă interes două clădiri, una aliniată la strada Vlaicu Pârcălab (Liter A) şi alta, amplasată la colţul cartierului, alungită de-a lungul liniei roşii a străzii Veronica Micle (Liter B).

Liter A. Este clădirea spitalului cu ambulatorie. Arhitectura este în stil modern, cu detalii specifice şi pentru stilul eclectic, aspect pe care clădirea l-a obţinut în 1910, când a fost înălţată cu un etaj. Intrarea principală are loc prin faţada îngustă, orientată spre strada Vlaicu Pârcălab, cu o compoziţie simetrică, alcătuită din trei axe. Centrul compoziţional este un rezalit, cu contur plastic, în care sunt concentrate elementele importante – uşa intrării, ridicată pe trepte monumentale, balconul-tribună deasupra, fereastra în segment de cerc pentru iluminarea şi aerisirea podului.

Faţada laterală este alungită, iniţial din 12 axe, care formau o compoziţie simetrică, din dublarea unui raport alcătuit dintr-un rezalit şi câte două ferestre laterale, care mai apoi a fost alungită cu 3 axe. Detaliile arhitectonice sunt soluţionate în aceeaşi cheie stilistică, cu includerea în decorul plastic al simbolului carităţii – crucea greacă cu ramurile egale, incluse în lesenele care mărginesc rezalitele şi colţurile clădirii. Specifice stilului modern sunt striurile de pe suprafaţa lesenelor, combinarea materialelor de construcţii cu culoare şi factură diferită – cărămida arsă şi piatra cioplită, ultima fiind utilizată sub forma unei carcase pe fundalul din cărămidă.

Liter B. Este căminul surorilor medicale. A fost amplasat cu o mică, dar sesizabilă retragere de la linia roşie a străzii Vlaicu Pârcălab. Arhitectura clădirii este în stil modern, specifică pentru acest tip de clădiri, cu aspect modest al unei case de raport. Faţada principală este simetrică, cu trei rezalite. Două intrări, amplasate în rezalitele laterale, dominate de balcoane cu grilaje aerate şi de frontoane triunghiulare, conduc din stradă în interiorul clădirii. Rezalitul central continuă deasupra acoperişului cu un atic, în care se află o fereastră circulară pentru aerisirea podului. Colţurile rezalitelor sunt împodobite cu colonete, buiandrugii golurilor ferestrelor sunt din bolţari în pană, cu alternarea nuanţelor roze şi albe, cornişa este dotată cu denticule. Prezintă interes canaturile de lemn ale uşilor de intrare, care sunt sculptate într-o compoziţie specifică modernului.”

20. Casa sau Curtea urbană a mănăstirii Hârbovăţ. Clădire amplasată în fosta stradă Regina Maria, astăzi strada Bucureşti nr. 59A, număr vechi 53. Este o casă cu parter şi etaj, inclusă în frontul perimetral al străzii. Are un plan rectangular, perpendicular străzii. A fost construită la cumpăna secolelor XIX-XX, după un proiect marcat de stilizări istorice, cu reminiscenţe neoclasice.

În Registrul monumentelor, Curtea urbană este descrisă astfel:
„Monument de arhitectură de însemnătate locală, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe. La această adresă se află două imobile, care cândva erau separate.

Liter A. Primele informaţii documentare sunt din 1844, când proprietar era Ivan Vasilievici Krâmskii. În 1851 el a obţinut o adeverinţă, că a construit o casă într-un etaj, după proiectul confirmat de Comitetul de construcţii Chişinău-Ismail în iunie 1843. În octombrie 1855 I. Krâmskii a dăruit această casă mănăstirii Hârbovăţ, care a avut-o în proprietate, cel puţin, până în 1903. A fost modificată total: înălţată cu un etaj, mărite golurile uşii şi ferestrelor. A pierdut valoarea de monument.”

21. Casa sau Curtea urbană a mănăstirii Condriţa. Imobil în strada Bernardazzi, număr vechi 22/24, ulterior 23, situat în apropiere de intersecţia cu strada Armenească. Astăzi clădirea are numărul 22.

22. Casa sau Curtea urbană a mănăstirii Ţigăneşti, strada Armenească nr. 11, fost nr. 13.Astăzi clădirea are din nou numărul 13.

---

Vlad Cubreacov
Flux Ediţia de Vineri. – 2010. – 12 mart. (Nr.201010)